Connect with us

Actualitate

Masca revine în școli? Anunțul autorităților despre cel mai negru coșmar al elevilor și părinților

Publicat

Publicitate

Noul an școlar este pe cale să înceapă, iar elevii așteaptă detalii despre regulile pe care le vor avea de urmat

Anul școlar 2022-2023 debutează mult mai devreme decât cei precedenți. Mai exact, școala va începe pe 5 Septembrie și nu pe 15 ca până acum. După o perioadă îndelungată de pandemie și restricții, elevii se întorc în sălile de curs pregătiți de noi provocări. Dincolo de schimbările majore ale sistemului educațional, școlarii încă primesc recomandări legate de purtarea măștii, relatează substantial.ro.

Ce spune Ministrul Sănătății?
Perioada în care masca era obligatorie în școli pare o poveste îndepărtată de care nici elevii și nici părinții nu vor să își mai amintească. De altfel, nici pentru dascăli nu a fost ușor să susțină orele de curs în condițiile respective. Acum, înainte de un nou an școlar în care toată lumea spera că nu va mai auzi de reguli restrictive, Ministrul Sănătății a făcut anunțul.

Școlarii nu vor fi obligați să mai poarte masca însă aceasta va fi totuși recomandată. De altfel, nu va mai nevoie de avizul epidemiologic precum în ultimii doi ani.

„Nimeni nu poate să ofere o garanţie perfectă că nu vor fi cazuri de îmbolnăvire, ar fi o minciună, dar important este să fie cât mai puţine şi dacă un copil este infectat, să stea cinci zile la domiciliu, în izolare. „, a declarat Alexandru Rafila la Antena 3.
Modificări în structura anului școlar
Elevii care sunt pe punctul de a păși în noul an școlar vor face cunoștință cu noua structură a acestuia. Încă de anul trecut, Ministrul Educației anunța că sunt luate în calcul noi schimbări în ceea ce privește sistemul educațional. Câteva dintre acestea au fost analizate și propuse spre implementare. Una dintre acestea este legată de sistemul preșcolar. Mai exact, cei mici vor avea obligativitatea de a merge la grădiniță măcar un an înainte de a intra la școală.

Mai mult, tezele urmau să nu ne mai regăsească în sistemul de notare. De altfel și semestrele în care este acum structurat anul școlar nu ar mai exista.

Publicitate

Totodată, fiecare disciplină ar urma să aibă o singură medie încheiată la final de an școlar.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bunica Domnica din Mihăileni este de negăsit! Dacă aveți informații despre ea, sunați la 112

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei,.de 85 de ani, BOICIUC DOMNICA, din satul Mihăileni, care la data de 12 septembrie 2025, in jurul orei 17:00, ar fi părăsit domiciliul, iar până in prezent nu a revenit.

 

Semnalmente:

Înălțime 1,60 m, 55 kg, era îmbrăcată cu bluza gri, fusta maro, încălțăminte neagra si batic maro.

 

,,Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!”, au transmis polițiștii.

Publicitate

Citeste mai mult

Actualitate

Românii, întrebați din nou despre sănătate: Începe ancheta SANPOP 2025. Cum se va desfășura

Publicat

Publicitate

În perioada 15 septembrie – 29 noiembrie, Institutul Național de Statistică derulează o nouă ediție a anchetei privind starea de sănătate a populației (SANPOP 2025). Studiul are loc o dată la șase ani și oferă o imagine de ansamblu asupra modului în care românii își percep sănătatea și accesul la serviciile medicale, potrivit informațiilor oferite de Institutul Național de Statistică.

Cum se desfășoară ancheta

Cercetarea se bazează pe un eșantion de gospodării selectate din toate județele țării, atât din mediul urban, cât și din rural. Persoanele incluse în studiu vor fi vizitate de operatori statistici, care vor adresa întrebări cu ajutorul unui chestionar electronic pe tabletă.

Printre temele abordate se numără accesul la medici și tratamente, nevoile de îngrijire nesatisfăcute, dificultățile cauzate de probleme de sănătate sau de vârstă, obiceiurile de viață – de la alimentație și activitate fizică, până la consumul de tutun și alcool – precum și sprijinul social de care beneficiază oamenii.

De ce este important SANPOP 2025

Datele adunate prin acest studiu vor ajuta la înțelegerea principalelor nevoi ale populației și vor susține deciziile privind dezvoltarea serviciilor medicale și sociale, dar și a infrastructurii locale. Autoritățile subliniază că aceste informații nu sunt doar statistici seci, ci reprezintă baza pentru politici publice care pot influența direct calitatea vieții românilor.

Publicitate

Confidențialitate garantată

Cei care vor răspunde la întrebări nu trebuie să își facă griji pentru confidențialitate: toate datele vor fi folosite exclusiv în scopuri statistice. Informațiile individuale nu vor fi publicate și nici transmise autorităților sau presei, fiind procesate doar în formă agregată, la nivelul întregii populații.

Participarea cetățenilor este esențială pentru ca rezultatele să reflecte realitatea. Doar prin implicarea celor selectați se poate contura o imagine clară asupra stării de sănătate a României în 2025.

Citeste mai mult

Eveniment

Sărbătoare la Botoșani: Mitropolitul Teofan va sluji la hramul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci”, Lebăda

Publicat

Publicitate

Zi de mare bucurie pentru credincioșii din Botoșani. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” – Lebăda, din satul Zăicești, comuna Bălușeni, cu prilejul hramului așezământului monahal.

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este una dintre cele mai importante din calendarul ortodox, amintind de puterea jertfei și de semnul biruinței lui Hristos asupra morții. Pentru credincioșii care vor veni la Lebăda, momentul va fi prilej de întărire în credință, dar și de comuniune în rugăciune alături de păstorul lor duhovnicesc.

Sfințirea Sfintei Cruci închinate Eroilor


Programul liturgic al zilei va continua la ora 14.30, când Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va săvârși slujba de sfințire a unei Sfinte Cruci ridicate pe dealul Măgurei, în Parohia „Înălțarea Domnului” – Ibănești, Protopopiatul Dorohoi. Crucea este închinată Eroilor Neamului Românesc, ca semn de recunoștință și veșnică pomenire pentru cei care și-au jertfit viața pentru credință, libertate și demnitatea poporului român.

Astfel, ziua va fi una a aducerii aminte și a unirii dintre credința creștină și memoria națională, între crucea mântuirii și crucea jertfei.

Îndemn la rugăciune și comuniune

Publicitate


Credincioșii din întreaga zonă sunt așteptați să participe la aceste momente de rugăciune, să se bucure de binecuvântare și să își întărească legătura cu Hristos prin semnul cel mai sfânt al creștinătății – Sfânta Cruce.

Citeste mai mult

Eveniment

Când se va putea bea bere pe stadioanele din România? Urmează schimbări majore în „Legea lui Mitică” cu zona tampon şi bannerele

Publicat

Publicitate

Legea „Mitică Dragomir” se schimbă: liber la bere, bannere pe garduri și fără zonă-tampon între fani. Inițiativa îi aparține deputatului Ciprian Paraschiv, fost director de organizare la FRF, care a explicat la emisiunea Fanatik Superliga care ar fi principalele noutăți, relatează cluj24.ro.

Dispare zona-tampon

Unul dintre cele mai controversate puncte – așa-numita zonă-tampon dintre galerii și restul stadionului – va fi eliminat. „Zona tampon nu are nicio relevanță. Dacă statul a construit un stadion de 30.000 de locuri, de ce să vinzi mai puține?”, a subliniat Paraschiv. Inclusiv Cluj Arena pierde câteva mii de locuri şi implicit bilete vândute din cauza acestei zone tampon.

Bannere pe garduri

O altă schimbare privește bannerele suporterilor. Acestea vor putea fi amplasate pe garduri, însă numai cu aprobarea observatorului de joc și fără să acopere ieșirile de urgență. „E normal să poți pune un banner pe un gard, atâta timp cât este verificat și acceptat”, a spus inițiatorul, la Fanatik.

 
Bere pe stadioanele din România

Publicitate

Legea va permite și consumul de bere cu concentrație redusă de alcool în incinta stadionului, în linie cu practica din alte țări europene. „În Anglia, când s-a interzis vânzarea, oamenii au început să bea mai mult acasă înainte de meci. Nu asta e soluția”, a argumentat deputatul.

Când ar putea intra în vigoare

Proiectul are deja avize favorabile și se află acum la patru comisii din Senat. Paraschiv estimează că până la finalul anului 2025 suporterii vor putea merge la meciuri cu bere, bannere pe garduri și fără restricția zonei-tampon.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending