Connect with us

Actualitate

Masă de aer cald din nordul Africii peste România. Cât de mult vor crește temperaturile și unde este posibil să plouă

Publicat

Publicitate

În următoarele zile, vremea se va încălzi neobișnuit de mult pentru mijloc de toamnă. Meteorologii anunță că țara noastră intră sub influența unui val de aer cald, ce provine din nordul Africii.

Vorbim de un avans de aer cald dinspre partea de sud a continentului, dinspre nordul Africii, motiv pentru care vremea o să devină călduroasă până spre finalul săptămânii, cam în toate regiunile.

Acest lucru presupune temperaturi de peste 30 de grade la orele amiezii.

Ba chiar mai mult, sâmbătă așteptăm să fie ziua cu cele mai ridicate valori termice diurne, în sensul că în jumătatea de sud a Munteniei, dar izolat și prin zona de câmpie a Olteniei sau a Banatului, ne așteptăm și la temperaturi caniculare, adică în jurul a 35 de grade Celsius, ceea ce înseamnă temperaturi cu aproape 10 grade mai ridicate decât normele climatologice”, a anunțat meteorologul Mihai Timu, de la Administrația Națională de Meteorologie, joi, la Antena 3.

Perioadă cu furtuni

Potrivit sursei citate, duminică se mai răcorește puțin, dar va fi tot mai cald decât de obicei. În noaptea de sâmbătă de duminică și în următorul interval sunt anunțate furtuni.

”Va predomina în general o vreme frumoasă, mai puțin în intervalul nopții de sâmbătă spre duminică, dar și după ziua de duminică, când ne așteptăm și la perioade cu instabilitate atmosferică, adică averse cu caracter torențial, chiar izolat descărcări electrice, intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, vor fi și condiții de grindină sau să se adune punctiform și cantități de apă mai însemnate.

Publicitate

Astfel de fenomene le așteptăm în acel interval, sâmbătă spre duminică și duminică, în special în regiunile intracarpatice”, a precizat Timu.

Secetă în sud și est

În sudul și estul României, continuă să fie secetă.

”Din păcate, veștile rămân destul de proaste pentru partea de sud și de est a României, pentru că aici vorbim în continuare de o secetă moderată, puternică și chiar extremă.

Și, din păcate, din datele de care spunem în acest moment, cel puțin în următoarele aproape două săptămâni, ploile vor lipsi din această parte a teritoriului”, a menționat sursa citată.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

32 de persoane legitimate și amenzi de peste 6.000 de lei după o acțiune a Poliției Locale în Piața Centrală din Botoșani

Publicat

Publicitate

Nu mai puțin de 32 de persoane au fost legitimate și au fost aplicate amenzi de peste 6.000 de lei în urma unei acțiuni a Poliției Locale în Piața Centrală din municipiul Botoșani, desfășurată la finele acestei săptămâni.

Poliția Locală a desfășurat, pe 6 martie, o amplă acțiune de verificare în Piața Centrală din municipiu, având ca obiectiv menținerea ordinii publice, combaterea comerțului ilicit și respectarea normelor locale. Pe durata controalelor, agenții au legitimat 32 de persoane și au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.110 lei.

Amenzile au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 145/2014 privind reglementarea piețelor, O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la circulația rutieră, precum și a unor hotărâri ale Consiliului Local privind menținerea curățeniei și regulile comerciale din incinta piețelor agroalimentare.

Într-un comunicat, Poliția Locală a transmis că aceste acțiuni sunt esențiale pentru menținerea unui climat civilizat în zonele comerciale și pentru protejarea drepturilor consumatorilor. Controalele au vizat și respectarea normelor de igienă și expunerea corespunzătoare a mărfurilor, astfel încât activitatea comercială să se desfășoare în condiții optime.

Autoritățile avertizează că astfel de verificări vor continua periodic, iar comercianții și cetățenii sunt îndemnați să respecte reglementările în vigoare pentru a evita sancțiuni suplimentare. Prin aceste măsuri, se dorește asigurarea unei piețe sigure și bine organizate, atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărători.

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

Wizz Air vrea să aibă tot mai multe femei PILOT până în 2030. Ponderea trebuie să treacă de 7%

Publicat

Publicitate

Compania aeriană Wizz Air și-a sărbătorit angajatele de Ziua Internațională a Femeii, organizând zboruri cu echipaje formate exclusiv din femei în cele mai mari piețe ale sale, inclusiv România, relatează agerpres.rp.

Potrivit unui comunicat al Wizz Air, compania se angajează să îmbunătățească diversitatea de gen în întreaga industrie aeronautică, continuând să crească proporția de femei în toate funcțiile. Procentul femeilor pilot de la Wizz Air continuă să crească în mod constant, de la 3,1% în 2014, până la 5,4% în 2024.

Acest progres este rezultatul unor programe și inițiative specifice menite să atragă mai multe femei în industria aviatică, dominată în mod tradițional de bărbați. Prin inițiative ca programul ‘She Can Fly’, care oferă scheme financiare atractive pentru femeile cadet, compania își propune să crească și mai mult reprezentarea femeilor – cu un obiectiv de cel puțin 7% până în 2030. Pe lângă acest program, Wizz Air desfășoară și inițiativa ‘Cabin Crew to Pilot’, care a fost lansată în 2022 și a sprijinit deja primii absolvenți, 11% dintre aceștia fiind femei.

Wizz Air sprijină, de asemenea, femeile în avansarea către poziții de conducere și management. În conducerea corporativă, reprezentarea femeilor a înregistrat o creștere semnificativă, iar până în 2026, compania aeriană își propune să crească proporția femeilor în funcții de conducere la cel puțin 40%, o realizare deja aproape îndeplinită.

Compania aeriană s-a angajat să consolideze în continuare leadership-ul feminin în cadrul companiei. Ponderea femeilor în top management (pe poziții de CEO, șefi de departamente, director sau director general) a crescut de peste două ori în ultimii douăzeci de ani, de la 14,3% în 2004, până la 32,1% în 2024. În același timp, ponderea femeilor în toate celelalte funcții a crescut de la 20% în 2004, până la 42,5% în 2024.

‘De Ziua Internațională a Femeii, nu numai că sărbătorim realizările femeilor, dar și demonstrăm un progres real prin organizarea unor zboruri speciale cu echipaj exclusiv feminin în mai multe țări. Programul nostru esențial dedicat femeilor pilot aspirante, ‘She Can Fly’, a fost lansat în urmă cu doar doi ani, dar a avut deja un impact semnificativ. În 2024, numărul cadeților de sex feminin înscriși s-a triplat față de primul an al programului, iar în luna iulie a acestui an, prima serie de cadeți ‘She Can Fly’ – cu reprezentante din Ungaria, Serbia, România și Polonia – va absolvi, marcând începutul carierei lor de viitori piloți’, a declarat Corporate & ESG Officer în cadrul Wizz Air, Yvonne Moynihan.

Publicitate

În anii următori, Wizz Air se va concentra pe creșterea participării femeilor în domenii tradițional dominate de bărbați, în special în profesii tehnice precum mentenanța și ingineria aeronavelor. Prin programe de formare și mentorat specifice, compania își propune să elimine barierele și să atragă mai multe femei către aceste cariere.

Wizz Air operează o flotă de 230 de aeronave Airbus A320 și A321 și în 2024 a transportat 62,8 milioane de pasageri.

Citeste mai mult

Eveniment

Oamenii cu suflet mare din Botoșani s-au mobilizat și au adus un strop de bucurie MAMELOR găzduite de Centrul Maternal „Micul Prinț” din Botoșani. Apelul a fost făcut de Parohia Pacea

Publicat

Publicitate
Într-un timp foarte scurt, oamenii cu suflet bun din Botoșani au pus „mână de la mână” pentru a aduce o umbră de bucurie pe chipul mamelor găzduite în Centrul Maternal „Micul Prinț” din Botoșani, greu încercate de etapele vieții. 
Apelul la colectă a fost făcut de Parohia „Parcea”, care a gestionat toate darurile primite de la botoșăneni, pentru ca bucuria mămicilor din centrul de asistență socială să poată fi posibilă. În spatele unui astfel de proiect se află multă muncă și o armată de voluntari care până târziu în noapte selectează, grupează, împachetează toate darurile primite de la oamenii cu suflet bun. Povestea acțiunii de sâmbătă o spune preoteasa Ana Maria Macuc, cea care coordonează echipa de voluntari, omul care mobilizează donatorii.
„De 8 Martie, Biserica Pacea din Botoșani, împreună cu mai mulți voluntari și corul de copii ” Sf. Irina” de la Parohia Pacea, le-a vizitat pe mamele, copiii și bebelușii din Centrul Maternal „Micul Prinț” din Botoșani și le-a oferit flori, tort, pizza, jucării, dulciuri, baloane și multe daruri de la dvs.
Ne-am îndreptat atenția spre aceste mame întrucât sunt departe de familiile lor, de casele lor și din „n” motive au ajuns, temporar, în grija statului.
Ne-am dorit să înseninăm cât de puțin ziua acestor mame și știind că orice mamă este împlinită, fericită, atunci când își vede pruncii, copiii, că au cele necesare, le-am oferit darurile pe care dvs le-ați adus săptămână trecută la Casa ” Sf. Irina” de la Biserica Pacea, special pentru aceste mame și copiii lor.
Le-am dăruit cărucioare, premergătoare, antemergătoare, leagăne electrice, scaune de masă, cădițe, pătuțuri, jocuri educative, set de masă cu scăunele, mașinuță de împins, jucării, jocuri educative, produse de igiena pentru mame și copii și toate celelalte cadouri oferite de dvs.
Corul de copii ” Sf. Irina” , dirijat de dascălul parohiei noastre, Daniel Lozneanu, le-au cântat mămicilor cântece dedicate mamelor.
Atât mamele cât și copiii au fost foarte încântați de daruri, de surprize și că ne-am gândit la ei, iar la final, mămicile, au mers bucuroase pentru a-și pune pruncii în cărucioare și-n celelalte articole pentru copii, după care au servit, împreună, pizza, tort și suc.
Mulțumim conducerii DGASPC, sefului de centru a Complexului ” Micul Prinț” și întregului personal pentru dragostea și căldura cu care ne-au primit!
Mulțumim Prăjiturela CAKE 1907 pentru tortul superb, Restaurant Magic Land pentru pizza, Petalo Luxury Flowers Botosani pentru flori, Școala Nr. 7 pentru dulciuri!”, a descris evenimentul preoteasa Ana MAria MAcuc.

Citeste mai mult

Economie

Abatorul din Răchiți, în pericol de a-și pierde autorizația de mediu după un control al Gărzii Naționale de Mediu

Publicat

Publicitate

Ca urmare a unui control neplanificat efectuat de comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, la un obiectiv care desfășoară activități de abatorizare și fabricare a produselor din carne, au fost constatate multiple neconformități în ceea ce privește respectarea prevederilor autorizației de mediu.

În aceste condiții, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Botoșani a propus emiterea notificării prealabile în vederea suspendării Autorizației de Mediu a unității.

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au transmis că printre cele mai grave deficiențe identificate se numără:

  • Lipsa monitorizării celor două centrale termice de la incinerator;
  • Amplasarea necorespunzătoare a unui rezervor metalic de 30 de tone cu carburant, direct pe sol, fără inscripționarea corespunzătoare cu frazele de risc;
  • Depozitarea necontrolată a deșeurilor feroase și neferoase, deșeurilor de plastic, anvelopelor uzate, deșeurilor din construcții și demolări, precum și a unor vehicule scoase din uz;
  • Colectarea și stocarea neconformă a uleiului uzat, în recipiente de plastic neetanșe și neinscripționate;
  • Lipsa documentației privind transportul și gestionarea deșeurilor periculoase și nepericuloase, conform HG 1061/2008;
  • Evidența incompletă a gestiunii deșeurilor și lipsa raportărilor privind obligațiile de mediu la Administrația Fondului pentru Mediu;
  • Lipsa evidenței privind substanțele și preparatele chimice utilizate în activitatea unității.

În urma acestor constatări, Garda de Mediu Botoșani a transmis către Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Botoșani propunerea emiterii notificării prealabile în vederea suspendării Autorizației de Mediu a unității.

Autoritățile vor decide în perioada următoare măsurile care se impun pentru remedierea situației și conformarea la cerințele de mediu.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending