Perioada solstițiului de iarnă este marcată de numeroase superstiții și obiceiuri.În 21 decembrie, ziua este doar de 8 ore și 50 de minute, iar noaptea va fi și mai lungă, de 15 ore și 10 minute, relatează alba24.ro. Începând cu această dată, durata zilelor va crește, în timp ce durata nopților va scădea.

Ziua de marți este cea mai scurtă din acest an și marchează începutul iernii astronomice.

Ce este solstițiul de iarnă

Solstiţiul de iarnă este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. Concomitent, în emisfera sudică are loc solstiţiul de vară.

Solstiţiu înseamnă „soare nemişcat”. Astrul se află în acest moment în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27′ sud faţă de ecuator. Efectuează mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”.

Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

La momentul amiezii Soarele „urcă” – ţinând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° faţă de orizont. O consecinţă a acestui eveniment astronomic este faptul că avem cea mai scurtă zi (iluminată de Soare, opt ore şi 50 de minute) şi cea mai lungă noapte a anului (de 15 ore şi 10 minute, pentru Bucureşti), potrivit www.astro-urseanu.ro.

Solstițiul de iarnă 2021 – obiceiuri, tradiții, superstiții

Obiceiurile româneşti din preajma solstiţiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat. Este substituit cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Crăciun. Altă simbolistică este taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Ţurca sau Boriţa, care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este ”omorât”. Iar porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, este sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).

Aceste evenimente erau marcate de străbuni prin obiceiul urcării pe munte, cu torţe aprinse, pentru a întâmpina răsăritul Soarelui şi a se închina acestuia, precum şi altor zeităţi.

După rugăciune, se ţineau petreceri cu foc, se cânta şi se dansa până la asfinţit, când oamenii coborau la casele lor. După cucerirea Daciei de către romani, substratul autohton al sărbătorilor de iarnă a fost îmbogăţit cu Saturnaliile şi Calendele lui ianuarie.

Credinţa populară că în nopţile în care se produce solstiţiu ar înflori feriga este atestată în mai multe zone etnografice din ţară. Potrivit tradiţiei, cel care veghează şi surprinde acel moment va avea noroc în casă şi în dragoste. În realitate, feriga este o plantă inferioară care nu înfloreşte şi se înmulţeşte prin spori.

Solstițiul de iarnă – cea mai veche referință

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii.

În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziţionate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anumit fel.

Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii, potrivit volumului ”Zile şi mituri – calendarul ţăranului român”, de Ion Ghinoiu.

Saturnaliile (17-23 decembrie) reprezintă sărbători romane închinate zeului Saturn şi soţiei sale Ops, care personifică rodnicia pământului.

În spaţiul mioritic, Saturn a fost identificat de antici cu Zamolxe. Calendele lui ianuarie reprezintă sărbătorile de început de an, deosebit de venerate la romani, când îşi ofereau daruri şi îşi transmiteau urări.

Atunci se împărţeau ramuri verzi de laur sau palmier pe care erau prinse smochine, turtă dulce sau alte daruri, tradiţie transmisă poporului nostru prin obiceiul Sorcovei. Tot de la romani s-au transmis în credinţa solară a strămoşilor noştri elemente din cultul lui Mithra, sărbătorit pe 25 decembrie ca Sol Invictus (Soare invincibil).

Sărbătorile lunii decembrie

Moș Ajun, Moș Crăciun

Moș Ajun, fratele lui Crăciun, este celebrat pe 24 decembrie. În tradiția populară, se spune că Maica Domului, când trebuia să nască pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Fiind cuprinsă de durerile Facerii, cere adăpost lui Moș Ajun. Motivând că este om sărac, o refuză, dar o îndrumă spre fratele său, mai mare și mai bogat, Moș Crăciun. Ajunul Crăciunului, seara de 24 decembrie, deschide șirul sărbătorilor de iarnă, care se desfășoară pe parcursul a 12 zile și se încheie în ajunul Bobotezei (6 ianuarie). La mijloc cade Anul Nou.

Crăciunul — 25 decembrie

Maica Domnului, ajungând la casa lui Moș Crăciun, este dusă de soția acestuia în grajd, unde dă naștere lui Iisus. În Noaptea Sfântă a Nașterii lui Hristos, s-au deschis cerurile și Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci, Crăciunul este o sărbătoare sfântă, care aduce lumină în sufletele oamenilor.

Revelionul — 31 decembrie

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, este numit Îngropatul Anului sau, mai recent, Revelion.

Mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în preajma solstițiului de iarnă: la Roma, până în secolul al XIII-lea; în Franța, până în 1564; în Rusia, până în vremea țarului Petru cel Mare; în Țările Române, până la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Anul Nou

Timpul obiectiv, care curge spre infinit, este „oprit” după 365 de zile și întors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la început în ziua de Anul Nou. Asemănător divinității, timpul se naște anual, întinerește, se maturizează, îmbătrânește și moare, pentru a renaște după alte 365 de zile.