Numărul 13 aduce ghinion, spun persoanele superstițioase, iar despre ziua de marți se spune că are „trei ceasuri rele”, iar alba24.ro a încercat ă adune toate aceste mituri și legende.

Sursele semnificaţiei zilei şi numărului 13 se regăsesc din cele mai vechi timpuri.

Din timpuri străvechi, exista credinţa că numărul 13 aduce nenorociri. O altă sursă găsim în mitologia scandinavă, unde 12 zei s-au adunat la masă, iar apoi a apărut şi cel de-al 13-lea, Loke, care l-a omorât pe cel mai iubit dintre ei, Balder.

Cu toate că numărul 13, de sine stătător, este considerat de greci unul aducător de noroc, combinaţia marţi şi data de 13 este considerată fatidică.

Totul a plecat de la faptul că într-o  zi de marţi (ce-i drept, nu 13), Constantinopolul a căzut în mâna otomanilor. Şi nici un grec nu va demara vreun proiect într-o zi de marţi 13. Spaniolii, mexicanii şi latino-americanii au „martes trece”. Şi, după cum consideră ei, marţea este ziua lui Marte, zeul roman al războiului, care aduce cu sine numai necazuri.

Anticristul apare în Biblie în Capitolul al 13-lea din Apocalipsă, iar Adam, spun unii, a mâncat din fructul oprit într-o zi de marţi.

Marți, trei ceasuri rele

Ziua de marţi are „trei ceasuri rele” după o regulă din astrologia orară. În astrologie, orele nu au 60 de minute şi fiecare zi începe cu altă oră, ceasul folosind planetele şi nu cifrele. Astfel, marţea, trei ore sunt patronate de planeta Marte, planetă considerată malefică, iar cele trei ore sunt considerate şi ele rele. În restul săptămânii, sunt doar două ore guvernate de Marte.

Marii conducători se temeau de ziua de 13. Spre exemplu, Sir Winston Churchill nu călătorea într-o asemenea zi decât dacă era absolut necesar. La fel procedau şi Napoleon, Mark Twain sau Franklin Delano Roosevelt. Misiunea Apollo 13 a fost lansată la ora 13:13 şi abandonată în ziua de 13 aprilie 1970.

Semnificații și simboluri

Romano-catolicii văd însă altfel ziua de 13. Pe 13 iunie, ei îl sărbătoresc pe Sfântul Anton de Padova, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai lor. Este ziua în care se rosteşte o rugăciune specială care dă posibilitatea fiecăruia de a cere un anumit dar. Funeraliile Sfântului s-au ţinut într-o zi de marţi, în care au avut loc numeroase minuni şi vindecări, aşa că aceasta a rămas ziua în care credincioşii i se roagă.

Cifra 13 este atribuită în anumite culturi tradiţionale divinităţii însăşi. Unii o încadrează pompos la „legende urbane”. În calendarul mayaş, anul avea 13 luni şi 13 zodii.

În lucrările de numerologie această cifră apare investită cu următoarele semnificaţii simbolice: are proprietăţi purificatoare, reprezintă încercarea, suferinţa şi moartea – în sensul că distruge un înveliş material pentru a face trecerea la un nivel superior de existenţă.

În Caballa numărul 13 este asociat Şarpelui, Dragonului, Satanei şi Criminalului, dar totodată în creştinism este atribuit Fecioarei Maria, a cărei menire este să zdrobească ţeasta Satanei. Este, de asemenea, numărul eternei reîntoarceri, al ciclicităţii, al spiralei, al perpetuei reînnoiri, care supune cosmosul unor permanente mişcări şi oscilaţii.

Este simbolul unei fiinţe care îngenunchează în faţa tronului divinităţii: 1 în faţa lui 3. Deopotrivă reprezintă manifestarea binelui sau răului generatoare de putere – după Schwaller.

Cifra 13 în Tarot

Arcana desemnată în Tarot de cifra 13 este aceea fără nume, asociată cu „trecerea”, „descompunerea”, moartea, transmutaţia, echivalente simbolic etapei de „putrefacţie” din cadrul procesului alchimic. Al 13-lea capitol al „Revelaţiei” îi este dedicat Anticristului.

Însă, în culturile precreştine şi la grecii antici numărul 13 reprezintă, ca şi la precolumbieni, o cifră a plenitudinii: pitagoreicii îl concepeau ca octavă superioară a lui 4, interpretat de asemenea ca 12 + 1, caracterizat prin valenţe iniţiatice şi asociat cu o octavă muzicală cromatică. În mitologia egipteană, în Templul lui Osiris, 13 figurează ca simbol al eternei creaţii şi distrugeri a vieţii.

În Tarot, arta divinatorie, există cartea denumită Moartea XIII, ce prevesteşte o problemă. Deşi nu este cea mai rea carte din pachet, simbolurile desenate pe ea au făcut-o cea mai cunoscută şi cea mai de temut.

Templierii, victimele lui 13

Foarte mulţi oameni sunt convinşi că nu li se poate întâmpla nimic bun într-o zi de vineri, 13! Nimic mai greşit. Renumele prost al lui vineri 13 poate fi considerat o moştenire istorică. Şi asta pentru că vineri, 13 octombrie 1307, templierii din Franţa au fost arestaţi. Iar cavalerii s-au asigurat că nimeni, niciodată, nu va uita chinurile prin care au trecut.

Vineri, 13 octombrie, 1307, puţin după miezul nopţii. Cazarma Templierilor din Paris este invadată de soldaţii regelui Filip al IV-lea, supranumit „Cel Frumos”. Cavalerii sunt înlănţuiţi şi aruncaţi în celule. Însă acţiuni similare au loc – concomitent – şi în restul Franţei, astfel încât niciun templier să nu scape furiei regale. Cu ce greşiseră aceşti cavaleri, consideraţi până atunci a fi adevăraţii apărători ai creştinităţii? Acumulaseră prea multă putere şi prea multe bogăţii.

Mai rău, regele Franţei Filip cel Frumos le era dator vândut. Pentru că – odată cruciadele încheiate – templierii se transformaseră în bancheri. De fapt, ei au fost primii bancheri ai lumii. Iar monarhul francez nu le era singurul datornic cu sânge albastru. Însă numai Filip cel Frumos a considerat că nu are sens să-şi achite împrumuturile, doar templierii erau supuşii lui. Deci ar putea chiar să le confişte totul, dacă doreşte.

Numai că, dacă ar fi acţionat pe faţă, ar fi reuşit să-şi atragă nemulţumirea celorlalte monarhii europene. În consecinţă, împreună cu Papa Clement al V-lea – rămas în istorie drept cel mai laş conducător al Vaticanului – a pus la cale un plan diabolic. Cavalerii templieri urmau să fie acuzaţi de crime şi alte atrocităţi, dar şi de. erezie. Problema este că – deşi majoritatea templierilor au fost arestaţi – Filip cel Frumos nu a obţinut ceea ce dorea.

În primul rând, pentru că – avertizaţi de planurile regelui – cavalerii au reuşit să scoată – din Cazarma din Paris – 13 care pline cu tot ce aveau mai de preţ. Iar aici nu discutăm despre tone de aur, ci despre obiecte valoroase descoperite pe vremea când apărau Ierusalimul şi o mulţime de documente al căror conţinut numai ei îl cunoşteau. Banii, oricum, îi aveau risipiţi prin băncile lor risipite prin întreaga Europă. Asta l-a enervat şi mai tare pe Filip cel Frumos care – după 7 ani în care i-a torturat în fel şi chip pe templieri – a hotărât ca Marele Maestru Jacques de Molay şi cei doi adjuncţi ai săi să fie arşi pe rug. Iar cavalerii supravieţuitori s-au asigurat că data în care ordinul lor a fost la un pas să dispară nu va fi uitată niciodată.

Ce să nu faci în această zi: