Connect with us

Eveniment

Marcel Boloș: Anul acesta vom da două vouchere pentru alimente și două pachete de alimente

Publicat

Publicitate

Voucherele pentru alimente pentru persoanele vulnerabile vor fi acordate și în 2025, dar va fi schimbată periodicitatea acordării acestora, de la două luni la trei luni, adică se vor acorda două vouchere, de 250 de lei fiecare, și două pachete de alimente, de 125 de lei, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

‘Sunt prevăzute în buget. Anul trecut am avut șase rate, șase vouchere pe care le-am acordat sub formă de vouchere pentru alimente, în valoare de 250 lei/voucher, dar începând cu anul 2025, periodicitatea acordării voucherelor se schimbă de la două luni la trei luni. Practic, vom avea două vouchere de alimente acordate, în valoare de câte 250 lei, și pachete de alimente, de asemenea două, în valoare de 125 lei. Acordăm pentru 2.800.000 de beneficiari. Și, sigur, cu noile restricții pe care le avem din punct de vedere bugetar, vom încerca, după discuția cu Comisia Europeană, să asigurăm inclusiv relocarea de fonduri europene în cadrul Programului Operațional Incluziune și Demnitate Socială, pentru ca resursa aceasta să fie asigurată pentru beneficiari’, a explicat Marcel Boloș.

Totodată, a adăugat ministrul, sunt prevăzute și voucherele pentru elevi, care se acordă o dată pe an, la începutul anului școlar, în valoare de 500 lei, 625.000 de elevi fiind beneficiari ai acestui tip de voucher.

‘De asemenea, discutăm de voucherele pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 lei, care se acordă mamelor, în special celor care provin din grupurile sociale vulnerabile și, sigur, voucherul educațional, care este dedicat profesorilor pentru ceea ce înseamnă îmbunătățirea competențelor profesionale destinate activităților didactice și pe care încercăm să le decontăm din fonduri europene’, a mai precizat Marcel Boloș. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Zeci de amenzi și incidente surprinse video de Poliția Locală. Consumul de alcool în Centrul Istoric, aproape o banalitate

Publicat

Publicitate

Minivacanța de la finele săptămânii trecute a fost una agitată pentru polițiștii locali din Botoșani, care au intervenit în numeroase situații pentru menținerea ordinii publice și siguranței cetățenilor.

În perioada 30 mai – 1 iunie, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.660 lei și 28 de puncte de penalizare.

Cele mai frecvente probleme au fost legate de consumul de alcool în spații publice, parcări ilegale și tulburarea ordinii. De exemplu, în Centrul Istoric, mai multe persoane au fost sancționate după ce au fost surprinse consumând alcool pe treptele unor spații comerciale. În Parcul Mihai Eminescu, un grup de tineri a fost observat în toiul nopții încercând să forțeze ușa unui frigider amplasat lângă debarcader, însă au părăsit zona înainte ca patrula să ajungă.

De asemenea, în Parcul Tineretului, o femeie a fost surprinsă folosind un aparat de joacă destinat exclusiv copiilor, dar a părăsit zona înainte de sosirea echipajului. În total, au fost înregistrate 47 de sesizări din partea cetățenilor și 54 de solicitări prin dispecerat. Polițiștii locali au asigurat și ordinea în timpul evenimentelor de Ziua Copilului, fără incidente.

Citeste mai mult

Administratie

Investiție majoră în Bălușeni: Rețea de gaze naturale cu finanțare de 2 milioane de euro, sprijinit de Guvern

Publicat

Publicitate

Comuna Bălușeni intră pe harta localităților moderne din județul Botoșani, odată cu semnarea contractului de finanțare pentru un proiect vital: înființarea rețelei de gaze naturale. Evenimentul a avut loc astăzi, la sediul Ministerului Dezvoltării, unde primarul Claudiu Doroftei a parafat documentele oficiale care deschid drumul spre implementarea investiției.

Proiectul este susținut financiar prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, un instrument guvernamental menit să accelereze modernizarea infrastructurii locale. Valoarea totală a finanțării se ridică la 2 milioane de euro, sumă ce va permite realizarea unei rețele sigure, moderne și eficiente de distribuție a gazelor naturale în comună.

Odată cu această investiție, locuitorii din Bălușeni vor beneficia de un confort crescut și de acces la o sursă de energie mai puțin poluantă, care reduce atât impactul asupra mediului, cât și costurile de încălzire. În plus, noua rețea va atrage investitori și va încuraja dezvoltarea economică a zonei, creând premise pentru noi locuri de muncă și o viață mai bună pentru întreaga comunitate.

„Este un moment important pentru Bălușeni. Facem un pas concret spre viitor și spre o comună mai modernă, mai atractivă și mai bine pregătită pentru nevoile cetățenilor săi”, a explicat administrați publică de la Bălușeni.

Lucrările vor începe în perioada următoare, iar autoritățile locale dau asigurări că vor urmări atent implementarea proiectului, astfel încât beneficiile să ajungă cât mai repede în casele oamenilor.

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

Ajutor de stat pentru acvacultură: Cât vor primi producătorii cu amenajări piscicole pentru motorina utilizată

Publicat

Publicitate

Guvernul României a stabilit cuantumul ajutorului de stat pentru sectorul acvaculturii, prin care se acordă reduceri la acciza motorinei.

Măsura sprijină operatorii economici din domeniul acvaculturii prin rambursarea diferenței dintre acciza standard și acciza redusă pentru cantitățile de motorină utilizate în activitățile specifice sectorului, în anii 2024 și 2025, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Conform actului normativ, cuantumul unitar al ajutorului de stat este stabilit astfel:

Pentru anul 2024:

  • 1 ianuarie – 30 iunie: 1,746 lei/litru
  • 1 iulie – 31 decembrie: 2,079 lei/litru

Pentru anul 2025:

  • 2,213 lei/litru

Pentru anul 2024, suma estimată pentru plata ajutorului de stat este de 500.000 lei, iar pentru anul 2025 este prevăzută o alocare de 1.500.000 lei, în bugetul MADR.

Publicitate

„Această schemă are ca scop reducerea costurilor de producție pentru operatorii din acvacultură, consolidarea viabilității economice a sectorului și încurajarea continuității activităților în amenajările piscicole.

Aplicarea măsurii contribuie, totodată, la compensarea efectelor negative ale creșterii prețurilor la resursele energetice și la menținerea competitivității operatorilor în plan național și european”, transmite MADR.

Citeste mai mult

Eveniment

Mici, dar răi: Copii surprinși vandalizând un tablou electric la un loc de joacă. Au fost avertizați de polițiștii locali

Publicat

Publicitate

Un grup de copii a fost depistat în timp ce încerca să forțeze încuietoarea tabloului electric al camerelor de supraveghere dintr-un loc de joacă din Botoșani.

Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 31 mai, în zona străzii Adrian Adamiu, și a fost surprins în direct de camerele video ale Poliției Locale.

Imediat după sesizare, o patrulă de ordine publică s-a deplasat la fața locului. Polițiștii locali i-au identificat pe copii și i-au avertizat în legătură cu riscurile la care se expun, atrăgându-le atenția că manipularea instalațiilor electrice este extrem de periculoasă. De asemenea, li s-a explicat că un comportament civilizat este esențial în spațiile publice, mai ales în zonele special amenajate pentru ei. Din fericire, nu au existat victime sau pagube materiale în urma acțiunii.

Totuși, autoritățile au decis să nu aplice sancțiuni în acest caz, alegând o abordare mai potrivită vârstei celor implicați, preferând doar să îi certe și să îi atenționeze verbal.

Poliția Locală reamintește părinților importanța supravegherii copiilor și a educației privind comportamentul în spațiile publice.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending