Connect with us

Actualitate

Mai bine pregătiți, încă de la grădiniță. Copiii de la Grădinița „Crescendo”, vizitați astăzi de pompierii ISU Botoșani

Publicat

Publicitate

“Avem voie să ne jucăm cu focul, cu prizele sau cu întrerupătoarele?”- NU! Au răspuns, în cor, copiii de la Grădinița „Crescendo” din municipiu, care au fost vizitați, în această dimineață, de un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Botoșani și inspectorii de prevenire.

Activitatea a fost organizată pentru a marca „Ziua Informării Preventive, sărbătorită de fiecare dată când ziua de 13 pică marţea.

Atât educatoarele, cât și copiii și-au dorit să petreacă o oră alături de pompieri, pentru a afla mai multe informații despre activitatea acestora, dar și sfaturi referitoare la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni evenimentele precum incendiile sau accidentele la joacă sau acasă.

Ei au avut ocazia să vadă autospeciala de stingere a incendiilor și să probeze echipamentele de protecție folosite de pompieri în misiunile operative.

La final, pompierii au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniei „Marți, 13 – Preveniți ghinionul” și „Marți, 13 – Acasă în siguranță”, cu următoarele recomandări:

–  nu folosiți instalațiile electrice sau de gaze cu improvizații sau defecțiuni;

Publicitate

– nu suprasolicitați instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate de mare putere;

– nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți cu liță fuzibilul calibrat de producător;

– nu lăsați la îndemâna copiilor chibrituri, brichete sau alte surse de aprindere;

– nu lăsați copiii nesupravegheați cu aparate electrice în funcțiune sau în camere în care prizele nu sunt prevăzute cu accesorii de protecție pentru copii;

– verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;

– la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;

– asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;

– asigurați instalarea detectoarelor de incendiu în locuințe și testați-le periodic;

– instalați detectoare de gaze naturale pentru a putea depista scăpările accidentale de gaze;

– achiziționați un stingător de incendiu pentru locuința dumneavoastră.

Iată și câteva imagini:

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Memorialul Ipotești caută voluntari pentru Zilele Eminescu 2026

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești se pregătește pentru o nouă ediție a „Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale”. Ipoteștiul este un spațiu viu al culturii și poeziei, iar tu poți face parte din echipă! Căutăm voluntari entuziaști care vor să contribuie la unul dintre cele mai frumoase evenimente.

Voluntarii vor avea oportunitatea de a sprijini organizarea evenimentelor culturale, de a interacționa cu invitați, artiști și vizitatori și de a contribui la desfășurarea atelierelor, recitalurilor și activităților educative planificate pe durata evenimentului. Aceștia vor dobândi experiență practică în managementul evenimentelor culturale, vor primi certificate de voluntariat și vor participa la crearea unei atmosfere unice.

Persoanele interesate să se alăture echipei de voluntari se pot înscrie completând formularul disponibil online: https://forms.gle/UXda3Jb3zBCzfRMb7

 

Citeste mai mult

Eveniment

Primăria Comunei Vorona, premiată pentru responsabilitate socială la Gala Turismului „Descoperă Nord-Est”

Publicat

Publicitate

Primăria Comunei Vorona a fost distinsă cu un premiu important la categoria „Responsabilitate socială” în cadrul Ediției a X-a a Galei Turismului „Descoperă Nord-Est”, eveniment aniversar desfășurat anul acesta la Botoșani. Distincția recunoaște eforturile administrației locale de a transforma Vorona într-o destinație rurală cu identitate puternică și vizibilitate în creștere pe harta turistică a Moldovei.

Reușita vine ca o confirmare a investițiilor și proiectelor prin care comuna promovează patrimoniul natural, cultural și religios, punând în valoare atât tradițiile vii ale comunității, cât și peisajele deosebite ce atrag tot mai mulți vizitatori.
Organizatorii galei au apreciat modul în care Primăria Vorona a reușit să dezvolte inițiative sustenabile, orientate spre protejarea mediului și crearea unor condiții favorabile pentru turismul responsabil, dar și implicarea constantă în evenimente cu impact cultural și social.

Premiul obținut la ediția aniversară „Descoperă Nord-Est” consolidează reputația comunei drept una dintre cele mai dinamice zone rurale din regiune, un spațiu în care tradiția se împletește cu modernizarea, iar valorile locale sunt promovate cu respect și consecvență.

Pentru comunitate, distincția reprezintă nu doar o apreciere oficială, ci și un impuls pentru continuarea proiectelor care pun în lumină autenticitatea Voronei și potențialul ei turistic. Administrația locală transmite că va continua să investească în inițiative ce contribuie la dezvoltarea durabilă a zonei și la creșterea atractivității acesteia pentru turiștii din țară și din străinătate.

Evenimentul de la Botoșani a reunit numeroși reprezentanți ai administrațiilor locale, ai industriei turistice și ai mediului cultural, fiind dedicat promovării celor mai valoroase proiecte menite să evidențieze frumusețea și diversitatea regiunii Nord-Est.

Pentru Vorona, premiul este o recunoaștere bine-meritată și un pas înainte în consolidarea statutului de destinație rurală de referință, apreciată pentru autenticitate, tradiții și ospitalitate.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria – restricții de greutate pe un tronson al drumului principal

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români transportatori de marfă, care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, cu privire la introducerea unei restricții de greutate de 7,5 tone pe tronsonul drumului principal nr. 42 între localitatea Berettyoujfalu și frontiera de stat începând cu 1 ianuarie 2026.

Conform legislației ungare, după introducerea restricției, tronsonul vizat al drumului principal nr. 42 poate fi utilizat prin traversarea zonei cu circulație restricționată doar de acele vehicule de marfă a căror masă totală maximă autorizată, conform certificatului de înmatriculare, nu depășește 7,5 tone.

Fac excepție de la această restricție vehiculele de marfă a căror destinație o reprezintă orașele Biharkeresztes sau Artand (trafic de destinație) și care figurează în documentul de transport, precum și autobuzele, precizează joi MAE.

După introducerea interdicției, traficul de marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va utiliza exclusiv autostrada M4, care oferă un nivel de servicii superior și o alternativă sigură, în comparație cu drumul principal nr. 42.

În cazuri justificate, se poate solicita un permis de acces, care se eliberează gratuit, conform legislației ungare în vigoare, la compania ‘Magyar Kozut Nonprofit Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag’ (Compania Ungară de Drumuri Publice, Societate pe Acțiuni cu Funcționare Restrânsă, Nonprofit).

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 și Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Publicitate

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefoanele de permanență ale Ambasadei României în Ungaria +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 și Consulatului General al României la Gyula +36306357181.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: https://budapesta.mae.ro/https://szeged.mae.ro/https://gyula.mae.ro/https://www.mae.ro/. AGERPRES

Citeste mai mult

Educație

Jandarmii, în mijlocul elevilor din Dorohoi. Acțiune în cadrul campaniei „Școala ta în siguranță”

Publicat

Publicitate

În ziua de miercuri, 10 decembrie, 70 de elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza” Nr. 7 și Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Nr. 8 din municipiul Dorohoi au participat la cele două activități preventiv-educative desfăsurate de jandarmi în cadrul campaniei ,,Școala ta în siguranță”, adresată claselor gimnaziale.

Discuțiile cu elevii au abordat, în principal, subiecte precum siguranța școlară, evitarea victimizării și a bullyingului, precum și consecințele legale ale săvârșirii unor fapte de natură penală sau contravențională.
De asemenea, jandarmii le-au explicat că ,,prietenii” virtuali nu au întotdeauna intenții bune și au făcut recomandări în ceea ce privește accesarea rețelelor de socializare și riscurile la care se pot expune utilizatorii acestora, prin acceptarea unor „provocări”, expunerea la pericolul hărțuirii sau furtului de date.
Activitățile preventive s-au încheiat cu explicarea modului de folosire responsabilă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 și situațiile în care acesta poate fi apelat, precum și a interdicțiilor legale de utilizare a petardelor și artificiilor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending