Connect with us

Eveniment

MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Grecia

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) aduce la cunoștința cetățenilor români aflați în, tranzitând sau intenționând să călătorească în Republica Elenă că autoritățile locale au comunicat că în zilele de 23 și 24 august rămâne ridicat riscul de producere a incendiilor de vegetație, fiind înregistrat gradul 4 al pericolului.

Regiunile vizate sunt Attica, Ahaia, Argos, Arcadia, Beotia, Corint, Evros, Fthiotida, Fokida, Kavala, Rodopi, Xanthi şi insulele Thassos, Limnos, Lesvos, Kefalonia, Zakinthos, Lefkada, Samothtraki şi Evia.

Având în vedere că, din cauza condiţiilor meteorologice extreme, pe teritoriul acestei ţări sunt în curs de desfăşurare mai multe incendii de vegetaţie, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să se informeze, înainte de începerea călătoriei, în legătură cu situaţia existentă şi să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfăşurare sau un risc iminent de producere a acestora.

MAE recomandă cetăţenilor români care se află într-o zonă în care se manifestă un incendiu să respecte cu stricteţe instrucţiunile autorităţilor locale şi să urmărească în permanenţă sursele oficiale de informare publică.

Ministerul român reaminteşte cetăţenilor români că legislaţia elenă interzice şi sancţionează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc şi poate genera astfel apariţia unui focar de incendiu.

Cetăţenii români care observă producerea unui incendiu pot anunţa imediat evenimentul la numerele de telefon 112 (număr unic de urgenţă) sau 199 (serviciul de pompieri).

Publicitate

MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Grecia. Asistența pentru cetățenii români

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web atena.mae.ro, salonic.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro, ec.europa.eu şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. Agerpres

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: Un utilaj a luat foc în timp ce executa lucrări de excavare pe o stradă din municipiul Dorohoi

Publicat

Publicitate

Soferul a observat că iese fum din zona compartimentului motor, a oprit utilajul, a coborât imediat și a sunat după ajutor la 112. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta la compartimentul motor și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.

Până la sosirea forțelor de intervenție, conducătorul utilajului a folosit patru stingătoare, dar nu a reușit să stingă flăcările.

Din fericire nu au fost persoane rănite.

Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unei defecțiuni apărute la compartimentul motor.

Publicitate

Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Citeste mai mult

Eveniment

Scutire de impozit pentru moștenitori și foștii soți care vând bunuri obținute după divorț. Proiect

Publicat

Publicitate

Scutire de impozit pentru moștenitori și foștii soți care vând bunuri după divorț. Un nou proiect de lege propune scutirea de la plata impozitului de 3% aplicat vânzării imobilelor pentru două categorii de persoane aflate în situații speciale: moștenitorii legali și foștii soți care vând bunuri dobândite în timpul căsătoriei, după divorț și partaj, scrie alba24.ro.

Propunerea legislativă înregistrată în Parlament în acest an urmărește completarea articolului 111 din Codul Fiscal, scrie Termene.ro.

Următoarele categorii de vânzători ar urma să fie exceptate de la plata impozitului:

  • Moștenitorii legali – care au dobândit un imobil prin succesiune.
  • Foștii soți – care vând imobile obținute în timpul căsătoriei, după partaj.

În expunerea de motive, inițiatorii subliniază că scutirea are un caracter social și de echitate fiscală, întrucât elimină o povară financiară asupra persoanelor deja aflate în situații dificile: pierderi familiale sau divorțuri

„Această propunere elimină o taxare nejustificată asupra celor care nu urmăresc specula imobiliară, ci sunt obligați de circumstanțe să vândă un imobil.

În acest sens, solicităm exceptarea de la plata impozitului de 3% pentru aceste categorii, contribuind astfel la un sistem fiscal mai echitabil și adaptat realităților sociale”, se precizează în documentul care susține inițiativa.

Publicitate

Scutire de impozit pentru moștenitori și foștii soți. De ce este necesară această schimbare?

Impozitul de 3% a fost introdus pentru a combate specula imobiliară, însă în cazul moștenitorilor și foștilor soți vânzarea nu este realizată pentru profit, ci din necesitate.

Argumente-cheie ale inițiativei:

Pentru moștenitori, impozitul de 3% reprezintă o dublă taxare, deoarece imobilul a fost deja impozitat în timpul vieții fostului proprietar.

Pentru foștii soți, vânzarea nu este un act speculativ, ci o soluție necesară după separare.

Impactul social al propunerii este major: sprijină cetățenii aflați în contexte vulnerabile și reduce presiunea financiară asupra acestora.

Adoptarea acestui proiect de lege ar reprezenta un pas important spre echitate fiscală, oferind sprijin persoanelor care traversează momente dificile, fără a le împovăra suplimentar cu taxe nedrepte.

Dacă va fi aprobată, legea va intra în vigoare începând anul următor publicării în Monitorul Oficial.

Citeste mai mult

Eveniment

Cartierul ANL Bucovina și mai multe zone adiacente au rămas fără apă. Anunțul Nova Apaserv

Publicat

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, realizată din material OL, cu diametrul de 150mm, localizată pe Aleea Mihail Kogălniceanu din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. anunță întreruperea furnizării apei, astăzi, 31 martie 2025.

Astfel, în intervalul orar 12:00-16:00 sunt afectați de lipsa apei consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Bucovina (parțial), Viilor, Mihail Kogălniceanu, inclusiv pe Aleea Azurului, Aleea Mihail Kogălniceanu, Aleea Bucovina, Aleea Amurgului și cartierul ANL Bucovina.

„ Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus”, au transmis reprezentanții Nova Apaserv.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Sucevean prins beat la volan pe drumul public din comuna Șendriceni

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din județul Suceava, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 29 martie a.c., ar fi condus  un autoturism pe drumul public, din comuna Șendriceni, fiind sub influența alcoolului, 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat și având permisul de conducere anulat din anul 2010.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending