Connect with us

Eveniment

MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Bosnia şi Herţegovina: Cod roşu

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) aduce la cunoștința cetățenilor români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bosnia și Herțegovina (BiH) că autoritățile locale au emis un cod roșu de furtună și caniculă pentru 24 și 25 iulie, în cea mai mare parte a țării.

Pentru informaţii actualizate, se recomandă consultarea paginilor web ale Institutului Hidro-Meteorologic local: www.fhmzbih.gov.ba.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sarajevo: +38733668893 şi +38733214022, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în BiH: +38761428354.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români consultarea paginilor web meteoalarm.org, consular-protection.ec.europa.eu, sarajevo.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”. Agerpres

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Patriarhia anunță programul proclamării generale a canonizării a 16 femei românce cu viață sfântă

Publicat

Publicitate

Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, prilejuite de proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce, se vor desfășura conform următorului program:

În ziua de joi, 5 februarie 2026, la ora 17.00, la Catedrala Patriarhală, după încheierea Vecerniei, se va săvârși ultima slujbă de pomenire pentru cele 16 femei românce cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare).

În ziua de vineri, 6 februarie 2026, programul va începe la ora 7.45, cu purtarea în procesiune a sfintelor moaște din Catedrala Patriarhală – ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina –, precum și cele ale Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina de la Reședința Patriarhală, pentru a fi așezate în Baldachinul Sfinților, spre a facilita accesul pelerinilor la închinare.

Între orele 8.30 și 12.30, Sfânta Liturghie va fi săvârșită în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Spre final, înainte de încheierea Sfintei Liturghii, va avea loc solemnitatea proclamării generale a canonizării celor 16 femei românce cu viață sfântă de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Publicitate

FOTO: Basilica.ro

Citeste mai mult

Eveniment

Termenele de emitere a acordurilor de mediu vor fi reduse. Ce spune ministrul Mediului

Publicat

Publicitate

Termenele de emitere a acordurilor de mediu vor fi reduse. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că autoritățile române au obținut acordul Comisiei Europene pentru reducerea termenelor de emitere a acordurilor de mediu, considerate de mediul de afaceri unele dintre cele mai lente proceduri administrative, scrie alba24.ro.

Măsura va fi inclusă în pachetul de redresare economică pregătit de Guvern și vizează eficientizarea avizelor fără a modifica standardele de protecție a mediului.

Termenele de emitere a acordurilor de mediu vor fi reduse

„Pe zona de mediu putem să simplificăm lucrurile și să aducem un avantaj operatorilor economici. Suntem de câteva zile bune în discuții cu Comisia Europeană să vedem care sunt termenele pe care le putem reduce, pe metoda de avizare, de emitere a acordurilor de mediu. Știți, acele acorduri de mediu, care mulți operatori economici, mulți oameni din privat, multe afaceri vin și spun <dar durează prea mult>, acelea erau termenele care erau stabilite prin directivă.

YouTube video

 

Avem practic acordul de la Comisie – o parte din pachetul de redresare economică va fi inclusiv partea de simplificare de proceduri de mediu, nu ca fond ci măcar să ne asumăm un termen mai eficient de a da răspunsuri”, a precizat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, la Euronews.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Șoferi din Botoșani, depistați în trafic cu autorizația de circulație provizorie expirată

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Botoșani.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată din luna noiembrie a anului 2025.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 

Publicitate

*


La 27 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 33 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că valabilitatea autorizației de circulație provizorie figurează ca fiind expirată din data de 26 ianuarie 2026.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Citeste mai mult

Eveniment

Încrederea i-a adus o pagubă de peste 30.000 de lei. „Atunci când cumpărați un vehicul, utilizați platforme de verificare a istoricului auto”

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism, care avea o serie diferită faţă de cea înscrisă în certificatul de înmatriculare.

 

În data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 01.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetățean român, la volanul unei autoutilitare înmatriculată în R. Moldova, care tracta, pe o platformă, un autoturism cu numere de înmatriculare specifice Marii Britanii, al cărui proprietar era un pasager din autoutilitară, un cetățean român, în vârstă de 29 de ani.

Colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că certificatul de înmatriculare cu însemnele specifice autorităților din Marea Britanie, prezentat pentru control, are înscrisă o serie diferită față de cea de pe autoturism, iar seria din certificat aparține în mod real unui autoturism înmatriculat în România.

Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că autoturismul a fost cumpărat de la un cetățean din România, iar el a verificat doar concordanța dintre seria înscrisă pe parbrizul autoturismului și cea din certificat, care erau identice, fără a mai face alte verificări suplimentare.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, iar autoturismul, în valoare de peste 30.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate

 

Recomandare: Atunci când cumpărați un vehicul, utilizați platforme de verificare a istoricului auto și nu ezitați să solicitați o verificare într-un service autorizat înainte de a semna actele.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending