Connect with us

Actualitate

Luptă până în ultima secundă: Doina Federovici anunță finalizarea asfaltărilor pe încă două drumuri județene

Publicat

Publicitate

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a transmis astăzi că proiectele Consiliului Județean Botoșani privind modernizarea drumurilor județene, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24 (Mitoc) și Dobârceni – Murguța – Ștefănești, se apropie de final, ambele având un stadiu de execuție de peste 95%.

Doina Federovici predă mâine, luni, președinția Consiliului Județean Botoșani, dar pare că urmărește până în ultima secundă derularea investițiilor din județul Botoșani.

La DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24 (Mitoc), constructorul mai are de realizat rosturile la poduri și semnalizarea pe verticală, urmând ca zilele următoare să notifice Direcția Județeană de Drumuri și Poduri pentru realizarea recepției la finalizarea lucrărilor.

Și DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești, va fi recepționat în câteva săptămâni. Și la acest proiect de modernizare s-a finalizat asfaltarea, constructorul mai având de făcut câteva accese pe proprietăți, marcajele și semnalizarea pe verticală.

„Modernizarea rețelei de drumuri a fost obiectivul principal al mandatului meu de președinte al Consiliului Județean, pentru că fără o infrastructură modernă nu putem vorbi de dezvoltare. Prin finalizarea celor două drumuri, am rezolvat practic problemele de conectivitate din partea de est și sud-est a județului. Sunt investiții cerute de mult timp de locuitorii din zonă și pentru care noi am găsit soluția de a le realiza”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Un alt proiect finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, care este aproape finalizat, este cel al modernizării drumului județean DJ291K, Lozna – Călinești – Talpa.

Publicitate

„Avem un stadiu al execuției foarte bun și în cazul acestui proiect. S-a turnat primul strat de asfalt pe întreaga lungime a drumului, s-au realizat șanțurile și rigolele betonate, accesele pe proprietăți și intersecțiile, urmând ca, cel mai probabil în primăvara anului viitor, să se toarne stratul de uzură și să se realizeze marcajele”, a declarat Dorin Birta.

Ultimul proiect pentru care Consiliul Județean Botoșani a atras o finanțare PNI, cel privind modernizarea DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura, are un stadiu de realizare de aproximativ 30%, lucrările fiind suspendate până când autoritățile din Darabani și Hudești vor finaliza lucrările la rețelele de apă și canalizare.

„Este firesc să se finalizeze întâi lucrările de apă și canalizare și apoi să se asfalteze, pentru a nu sparge un drum nou. Imediat ce proiectele locale vor fi finalizate, lucrările se vor relua. Acum, stadiul lucrărilor este de 25%-30%. Este de datoria noului executiv al Consiliului Județean de a finaliza acest drum”, a mai spus Doina Federovici, care a subliniat că drumurile județene de piatră care nu sunt prinse în proiecte de modernizare reprezintă aproximativ 2% din totalul rețelei de drumuri județene.

„Investițiile în infrastructura rutieră au atins niveluri fără precedent. Am modernizat și reabilitat peste 300 de kilometri, adică jumătate din rețeaua de drumuri județene și am demarat proiecte pentru modernizarea a încă 50 de kilometri. Acest ritm trebuie continuat, pentru a menține infrastructura rutieră la un standard ridicat”, a conchis Doina Federovici.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul de sănătate, în primul rând, are anumite particularităţi, este un sistem de urgenţă, este un sistem critic, pe de o parte.

Pe de altă parte, deficitul de personal din sistemul de sănătate este unul arhicunoscut, atât în componenta de medici, dar şi asistente, îngrijitoare, chimici, biochimici, mă rog, întreg personalul medical are o problemă din acest punct de vedere.

Gărzile, şi ştiţi bine, pentru că am avut astfel de situaţii în ultima perioadă în multe unităţi sanitare, gărzile nu pot fi acoperite pentru că resursa umană este insuficientă, pe de-o parte, iar pe de-altă parte, noi plătim, sau tariful de gardă pe care îl plătim în anul 2026 este de fapt calculat la anul 2017”, a declarat, vineri, Alexandru Rogobete, citat de Mediafax.

Sistemul medical, rol important în siguranța națională

Ministrul a spus că sistemul medical are un rol foarte important pentru siguranța națională și nu poate suporta o tăiere generală a veniturilor. El a transmis că nu va susține un act normativ care include această reducere.

„Ţinând cont de toate aceste particularităţi şi de importanţa strategică şi de siguranţa naţională a sistemului de sănătate, eu nu am cum să fiu de acord cu această reducere pauşală şi cu tăierea veniturilor personalului medical cu 10%. Am spus public asta de fiecare dată şi o spun în continuare. Ceva sigur este că eu nu voi aviza ordonanţa de urgenţă decât dacă sistemul de sănătate este exceptat de la tăiere cu 10%”, a declarat Rogobete.

Publicitate

Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația centrală și scăderea numărului de posturi din administrațiile locale.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunțat joi că reforma ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență, pentru a intra rapid în vigoare și pentru a susține bugetul de anul viitor. O ședință a coaliției pe acest subiect ar putea avea loc săptămâna viitoare.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Lucrări de pietruire realizate în funcție de condițiile meteorologice, la Vorona

Publicat

Publicitate

Ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea cetățenilor, administrația locală din Comuna Vorona a demarat în aceste zile lucrări de întreținere și pietruire a drumurilor sătești, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trafic și de a asigura accesul în siguranță către gospodării.

Reprezentanții Primăriei precizează că intervențiile sunt realizate etapizat, în funcție de priorități și de condițiile meteorologice, astfel încât lucrările să fie eficiente și durabile.

Condițiile meteo, factor decisiv în execuția lucrărilor

Autoritățile locale atrag atenția asupra unor aspecte tehnice importante privind pietruirea drumurilor în perioadele ploioase sau cu umiditate ridicată:

  • Sol instabil în condiții de ploaie: atunci când pietrișul este așternut pe un teren îmbibat cu apă, stratul de bază devine moale, iar materialul se poate afunda în noroi, fără a forma o fundație solidă și rezistentă.

  • Probleme de drenaj: aplicarea pietrișului pe teren umed poate afecta scurgerea naturală a apei, favorizând apariția denivelărilor și a gropilor într-un timp scurt.

  • Intervenții în condiții optime: lucrările pot fi realizate și în condiții de umiditate redusă sau ploi ușoare, însă doar acolo unde există deja un strat de fundație stabil, bine compactat anterior.

    Publicitate

Potrivit administrației locale, scopul este ca fiecare intervenție să aibă un rezultat durabil, evitând risipa de materiale și costuri suplimentare pentru reparații ulterioare.

Apel la înțelegere din partea cetățenilor

Primăria face apel la răbdare și înțelegere din partea locuitorilor, subliniind că echipele vor interveni ori de câte ori este nevoie, în funcție de evoluția vremii și de starea drumurilor.

„Ne dorim să oferim condiții cât mai bune de circulație pentru toți cetățenii comunei. Intervențiile vor continua pe măsură ce vremea va permite desfășurarea lucrărilor în condiții optime”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Citeste mai mult

Eveniment

Cât este salariul mediu net în România. A crescut dar nu a putut ține pasul cu inflația

Publicat

Publicitate

Cât este salariul mediu net în România: Acest indicator a ajuns la finalul anului trecut la 5.914 lei. A crescut față de anul precedent, dar nu a reușit să țină pasul cu inflația. 

Câştigul salarial mediu net a fost în creştere cu 299 lei, adică +5,3% față de luna noiembrie 2025, arată datele Institutului Național de Statistică, citate de Economedia.

La o rată a inflației de 9.7%, românii care încasează un salariu mediu au pierdut 4,8% din puterea de cumpărare  4,8%.

În luna decembrie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 9.868 lei, cu 497 lei (+5,3%) mai mare decât cel înregistrat în luna noiembrie 2025.

Câştigul salarial mediu net a fost 5.914 lei, în creştere cu 299 lei (+5,3%) față de luna noiembrie 2025.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (13012 lei) și în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (12588 lei).

Publicitate

Cele mai mici salarii sunt cele ale oamenilor care lucrează în hoteluri şi restaurante (3557 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3581 lei).

     

Citeste mai mult

Eveniment

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană

Publicat

Publicitate

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană: vineri, 13 februarie, se dau salariile în învățământ. 

De regulă, aceștia iau salariile în ziua de 14 a lunii, doar că 14 februarie pică sâmbăta, așa că vineri, 13 februarie, este zi de salariu, scrie Edupedu.ro.

Este prima lună în care doar profesorii și angajații din învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, mai primesc indemnizație de hrană.

Reglementarea apare într-un ordin publicat în Monitorul Oficial în 6 februarie 2026.

Prevederea se pune în aplicare începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026, adică începând cu salariile pe care le primesc profesorii în luna februarie.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending