Începând de luni, 1 iulie 2024, la Botoșani se vor desfășura probele scrise ale examenului național de bacalaureat – sesiunea iunie-iulie 2024.
La nivelul județului Botoșani, probele scrise din prima sesiune (iunie-iulie) a examenului național de bacalaureat 2024 se vor desfășura în perioada 1 – 5 iulie în 9 centre de examen cu 6 subcomisii.
Calendarul de desfășurare al probelor este următorul:
Luni, 1 iulie: Limba și literatura română
Marți, 2 iulie: proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie)
Joi, 4 iulie: proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcție de filieră, profil și specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie)
Vineri, 5 iulie: Limba si literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale).
În această sesiune s-au înscris 2790 de candidați (2555 din seria curentă și 235 din seriile anterioare), distribuiți după cum urmează:
Proba E. a) Limba și literatura română: 2633 candidați;
Proba E. c) Proba obligatorie a profilului: 2677 candidați;
Proba E. d) Proba la alegere a profilului și specializării: 2701 candidați.
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.
Pentru redactarea unei lucrări scrise/ rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
Publicitate
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrări, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/ obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.
Afișarea primelor rezultate (în centrele de examen și online) este programată în data de 8 iulie (până la ora 12:00), iar afișarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen și online).
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:
susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).
„Dragi absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a, începând de mâine veți trece prin probele scrise ale „examenului maturității”, unul dintre cele mai importante și dificile examene din viața voastră! Este un moment pentru care știu că v-ați pregătit cu perseverență în toți anii de studiu, alături de profesorii și părinții voștri! Sunt convins că roadele muncii depuse vor fi răsplătite prin rezultate remarcabile! Credeți în puterile voastre, depășiți emoțiile și mergeți înainte cu speranță, atenție, determinare și curaj! Am încredere că veți reuși în tot ceea ce v-ați propus! Vă urez succes la fiecare probă a examenului de Bacalaureat!” a transmis prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Sâmbătă, satul Victoria din comuna Stăuceni a fost cu adevărat în sărbătoare. Localnicii, alături de credincioși veniți din alte zone ale județului Botoșani, au participat cu emoție și recunoștință la un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanți ierarhi ai Ortodoxiei românești, Preafericitul Părinte Teoctist Arăpașu, fiu al acestor meleaguri și al cincilea Patriarh al României.
Momentul a avut o încărcătură aparte, și a coincis cu un eveniment istoric pentru Biserica Ortodoxă Română care a avut loc cu o zi înainte și anume canonizarea a 16 sfinte femei, fapt ce a sporit solemnitatea zilei.
La biserica din Victoria, ctitorită de Preafericitul Teoctist, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de un sobor de preoți, alături de părintele paroh al bisericii „Nașterea Maicii Domnului”, pr. Bogdan Azamfirei.
La Sfânta Liturghie au participat și oficialități locale și județene, printre care senatorul Doina Federovici, și primarul comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, cunoscut drept un susținător al valorilor culturale și creștine din zonă.
După momentele înălțătoare ale Sfintei Liturghii, în biserică a fost oficiat parastasul pentru odihna sufletului Preafericitului Părinte Teoctist, în semn de profundă prețuire și neuitare.
Ulterior, alaiul de preoți și credincioși s-a îndreptat către Casa Memorială din satul Tocileni, loc de pelerinaj sufletesc pentru cei care doresc să păstreze vie amintirea marelui patriarh. Zeci de persoane au fost prezente, demonstrând că legăturile clădite pe dragoste, credință și recunoștință vor dăinui peste vreme.
Publicitate
După slujba parastasului oficiată la Tocileni, părintele protopop Petru Fercal a rostit un cuvânt emoționant, evocând personalitatea marcantă a Preafericitului Teoctist și subliniind atașamentul sincer al comunității, care se adună an de an pentru a-i cinsti memoria.
Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească, unde nelipsitele sărmăluțe au fost pregătite cu grijă de gospodinele din Tocileni. Acestea au dovedit încă o dată că, pe lângă evlavie și respect pentru moștenirea spirituală a patriarhului, sunt și păstrătoare iscusite ale tradițiilor culinare locale.
Părintele Patriarh Teoctist s-a născut în data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni din județul Botoșani. A primit numele de Teodor, fiind cel de-al zecelea copil al familiei Dumitru și Marghioala Arăpașu. A intrat frate în Mănăstirea Vorona în anul 1928, apoi în Mănăstirea Neamț în anul 1931.
Studii
Teodor Arăpașu a absolvit Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica în anul 1940. A fost tuns în monahism la Bistrița, județul Neamț, sub numele Teoctist în data de 6 august 1935 și a fost hirotonit ierodiacon în data de 4 ianuarie 1937.
Între 1940-45 a studiat la Facultatea de Teologie din București, în paralel, îndeplinind diferite funcții administrative în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În data de 1 martie 1945 a fost transferat la Centrul Eparhial din Iași, fiind hirotonit ieromonah în data de 25 martie 1945 și hirotesit arhimandrit în 1946.
Între anii 1945-1947 a fost preot slujitor, iar apoi Mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946-1948). În această perioadă a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Iași. În data de 28 februarie 1950 a fost ales în funcția de Episcop vicar patriarhal cu titlul Botoșăneanul.
Părintele Teoctist a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954 ) și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale.
Activitate pastorală
În data de 16 septembrie 1962 a fost instalat ca Episcop la Arad (ales la data de 28 iulie) unde a păstorit 10 ani (între decembrie 1969 – decembrie 1970, locțiitor de Episcop la Oradea).
La 25 februarie 1973 a fost întronizat Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (28 ianuarie).
În data de 9 octombrie 1977, Părintele Teoctist a primit demnitatea de Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei (ales la 25 septembrie).
Începând cu luna iulie a anului 1980 și până în ianuarie 1982 a îndeplinit și funcția de locțiitor de Mitropolit al Ardealului. După moartea Patriarhului Iustin (31 iulie 1986) a devenit locțiitor de Patriarh.
La data de 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar la 16 noiembrie a fost întronizat ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
După 21 ani de păstorire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Teoctist a trecut la cele veșnice în data de 30 iulie 2007.
Foto: facebook Biserica Adormirea Maicii Domnului Stîuceni
Duminică, 8 februarie 2026, începând cu ora 17:00, pe Stadionul Municipal din Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Metaloglobus București , meci contând pentru etapa 26 a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în scopul asigurării ordinii publice și protecției cetățenilor.
Accesul spectatorilor în stadion va fi permis începând cu ora 15:00. Pentru evitarea aglomerației și facilitarea unui acces rapid, se recomandă publicului sosirea din timp la porțile de intrare.
Toți participanții vor fi supuși unui control corporal preventiv, iar autovehiculele care intră în incinta stadionului vor fi verificate suplimentar, pentru prevenirea introducerii de materiale pirotehnice și alte obiecte interzise.
Recomandări pentru spectatori:
* Respectați indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor.
* Evitați implicarea în incidente care pot afecta ordinea și siguranța publică.
* Nu staționați pe scările de acces sau pe coronamentul arenei.
* Este interzis accesul cu obiecte pirotehnice, recipiente din sticlă sau afișe cu mesaje discriminatorii ori instigatoare la violență.
* Este strict interzisă pătrunderea pe terenul de joc.
Precizări legale:
Potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive, adresarea de injurii, amenințări sau expresii jignitoare la adresa altor spectatori, oficiali sau forțe de ordine constituie contravenție și se sancționează cu:
* Amenzi cuprinse între 150 și 400 lei sau prestarea a 70–120 ore de muncă în folosul comunității.
* În cazul amenințării forțelor de ordine, sancțiunile pot ajunge până la 750 lei amendă și 150 ore de muncă în folosul comunității, precum și interzicerea accesului la competițiile sportive pentru o perioadă de 6 luni.
Jandarmeria Română reamintește că siguranța tuturor participanților este prioritară. Orice comportament antisocial va fi sancționat conform legii.
Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare și vă dorim un spectacol sportiv fără incidente!
Sâmbătă, polițiștii din Mihăileni au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară , în localitățile Lozna și Vârful Câmpului, la două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt de material lemnos .
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în perioada 27 ianuarie – 02 februarie 2026, cei doi au sustras un număr de 12 arbori de diferite specii, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei .
La domiciliul celor doi bărbați, au fost identificate mai multe mijloace de probe care interesează cauza, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Bărbații au fost conduși la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, pentru audieri .
La activitate am beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Botoșani .
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt de material lemnos .
Vineri, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul unei femei de 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieși faptul că aceasta ar fi încălcat cu rea credință obligațiile impuse prin măsura controlului judiciar.
Mai mult decât atât, la data de 21 ianuarie 2026, profitând de neatenția victimei, o tânără de 30 de ani, din municipiul Botoșani, i-ar fi sustras acesteia portofelul pe care îl avea într-un rucsac.
Inițial, față de aceasta a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, ulterior fiind arestată preventiv pentru 30 de zile.