Connect with us

Actualitate

Luna sângerie. Când și unde poate fi observată eclipsa de Lună în România

Publicat

Publicitate

Luna sângerie. La finalul acestei săptămâni, un fenomen astronomic rar poate fi observat și din România. Este vorba despre o eclipsă de Lună, moment în care satelitul natural al Pământului va apărea într-o altă nuanță.

În luna martie se vor produce două eclipse – una de Lună și cealaltă de Soare -, primele din acest an. În 14 martie se produce eclipsă totală de Lună. Va fi vizibilă din America de Nord, America de Sud, Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic, vestul Europei, Africa, estul Asiei și estul Australiei. Din România se va observa doar faza parțială prin penumbră.

În 29 martie va fi eclipsă parțială de Soare. Va fi vizibilă din nordul Oceanului Atlantic, Groenlanda, nord-estul Canadei, Europa și nord-vestul Africii. Din România eclipsa va vizibilă doar în partea de vest și cea de nord-vest.

Luna sângerie. Fenomenul astronomic din 14 martie

O eclipsă de Lună se produce atunci când Pământul se poziționează între Soare și Lună, blocând lumina directă a Soarelui. În timpul unei eclipse totale de Lună, Luna trece complet prin umbra Pământului.

Eclipsele de Lună au loc întotdeauna în timpul fazei de Lună Plină, când Luna se află în partea opusă a Pământului față de Soare.

Evenimentul din 14 martie va începe cu o fază penumbrală, când Luna intră în umbra exterioară a Pământului, devenind ușor mai întunecată. Apoi, va urma faza parțială, când o porțiune din Lună începe să fie acoperită de umbra Pământului, căpătând o nuanță roșiatică. În cele din urmă, când Luna intră complet în umbra Pământului, începe faza totală, momentul culminant al eclipsei, potrivit antena3.ro

Publicitate

Luna sângerie. Când și unde poate fi observat fenomenul astronomic

Eclipsa va putea fi observată din România doar din faza parțială de penumbră, de la ora 5.57. Va dura circa 50 de minute, până când Luna va apune. Din România, fenomenul va putea fi observat doar puțin timp, când Luna va fi aproape de orizont, în momentul în care va apune.

Fenomenul poate fi observat cu ochiul liber, spre deosebire de eclipsele de Soare, atunci când recomandarea este să nu privim direct spre astrul ceresc.

Eclipsa poate fi văzută mai bine din zonele mai retrase, cu puțină lumină artificială sau obstacole la orizont.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, și are ca obiectiv principal informarea și conștientizarea tinerilor cu privire la riscurile consumului de alcool și droguri.

Sesiune interactivă pentru un viitor responsabil

În cadrul întâlnirii, liceenii au primit informații detaliate despre efectele nocive ale consumului de alcool și substanțe interzise, despre mecanismele apariției dependenței și despre impactul major pe care aceasta îl poate avea asupra sănătății, dezvoltării personale și integrării sociale și profesionale.

Prezentarea a fost una interactivă, adaptată vârstei participanților, punând accent pe dialog deschis, exemple concrete și situații reale cu care tinerii se pot confrunta. Discuțiile au vizat nu doar consecințele medicale, ci și efectele pe termen lung asupra parcursului educațional și profesional.

Organizatorii au subliniat și beneficiile oferite prin intermediul proiectului TIN ACT – consiliere, sprijin în orientarea profesională și oportunități menite să faciliteze accesul tinerilor pe piața muncii.

Publicitate

Evenimentul a fost posibil și datorită implicării conducerii unității de învățământ și a cadrelor didactice. Mulțumiri speciale au fost adresate doamnei director Manuela Răileanu și profesorilor implicați, pentru deschiderea și sprijinul acordat în organizarea acestei activități dedicate elevilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră riscantă.

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg teritoriul Italiei, fiind posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene.

MAE recomandă cetățenilor români care au programate călătorii să verifice stadiul zborurilor înainte de a se deplasa la aeroport.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune:

* Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935;

Publicitate

* Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444;

* Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171;

* Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134;

* Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688;

* Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299;

* Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet scioperi.mit.gov.itroma.mae.rocgroma.mae.rowww.mae.ro și reamintește că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ‘Călătorește informat’, care oferă informații și sfaturi de călătorie. AGERPRES

Citeste mai mult

Administratie

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul de sănătate, în primul rând, are anumite particularităţi, este un sistem de urgenţă, este un sistem critic, pe de o parte.

Pe de altă parte, deficitul de personal din sistemul de sănătate este unul arhicunoscut, atât în componenta de medici, dar şi asistente, îngrijitoare, chimici, biochimici, mă rog, întreg personalul medical are o problemă din acest punct de vedere.

Gărzile, şi ştiţi bine, pentru că am avut astfel de situaţii în ultima perioadă în multe unităţi sanitare, gărzile nu pot fi acoperite pentru că resursa umană este insuficientă, pe de-o parte, iar pe de-altă parte, noi plătim, sau tariful de gardă pe care îl plătim în anul 2026 este de fapt calculat la anul 2017”, a declarat, vineri, Alexandru Rogobete, citat de Mediafax.

Sistemul medical, rol important în siguranța națională

Ministrul a spus că sistemul medical are un rol foarte important pentru siguranța națională și nu poate suporta o tăiere generală a veniturilor. El a transmis că nu va susține un act normativ care include această reducere.

„Ţinând cont de toate aceste particularităţi şi de importanţa strategică şi de siguranţa naţională a sistemului de sănătate, eu nu am cum să fiu de acord cu această reducere pauşală şi cu tăierea veniturilor personalului medical cu 10%. Am spus public asta de fiecare dată şi o spun în continuare. Ceva sigur este că eu nu voi aviza ordonanţa de urgenţă decât dacă sistemul de sănătate este exceptat de la tăiere cu 10%”, a declarat Rogobete.

Publicitate

Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația centrală și scăderea numărului de posturi din administrațiile locale.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunțat joi că reforma ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență, pentru a intra rapid în vigoare și pentru a susține bugetul de anul viitor. O ședință a coaliției pe acest subiect ar putea avea loc săptămâna viitoare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending