Connect with us

Actualitate

Lovitură pentru mafia lemnului: restricții noi la transportul de lemn, propuse prin modificarea Codului Silvic

Publicat

Publicitate

Un proiect de lege propus pentru reducerea tăierilor ilegale de arbori prevede scăderea limitei pentru care un transport ilegal de lemn este considerat infracţiune. Actul normativ este inițiat pentru modificarea Codului Silvic.

„Este vorba de un proiect cerut de societatea civilă, un proiect care vizează modificarea şi completarea Codului silvic, a Legii 46/2008 şi a Legii 171/2010 privind sancţionarea infracţiunilor de mediu.

În momentul de faţă, Codul silvic prevede că orice cantitate de lemn peste 10 metri cubi, transportată fără documente care să ateste provenienţa legală a acestora, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă sau închisoare de la 6 luni la un an.

Pe lângă aceasta, o sancţiune complementară este confiscarea mijloacelor de transport sau a utilajelor care au contribuit la acel furt. Ceea ce ne dorim noi este să reducem acest prag de la 10 metri cubi la 5 metri cubi pentru masă lemnoasă, respectiv la 3 metri cubi pentru cherestea”, a declarat deputatul Dragoş Popescu, unul dintre inițiatori.

Prejudiciu de 18 milioane de euro din transporturi cu lemn

Potrivit acestuia, „mafia” lemnului din România aduce bugetului de stat pagube însemnate, Ministerul de Interne estimând în ultimii doi ani un prejudiciu de 18 milioane de euro, în vreme ce activiştii de mediu spun că acestea ar putea fi şi de 100 de ori mai mari.

Proiectul este inițiat de deputaţii neafiliaţi Alin Prunean şi Dragoş Popescu, membri ai REPER.

Publicitate

Potrivit unor statistici MAI, puse la dispoziţia deputatului Alin Prunean, în România, s-au confiscat peste 180.000 metri cubi de material lemnos în perioada 2021 – 2022 în baza Legii Codului silvic (46/2008). De asemenea, în aceeaşi perioadă s-au indisponibilizat circa 195 de autovehicule, autoutilitare şi camioane şi s-a dispus ridicarea în vederea confiscării aproape 200 de căruţe.

Totodată, s-au aplicat 25.800 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 42 milioane lei (o medie de peste 35 sancţiuni zilnic) în urma încălcării dispoziţiilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, şi au fost sesizate 26.403 de infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008, în 4.830 de cazuri au început urmărirea penală (o medie de peste 36 de sesizări zilnic).

„Ce înseamnă 180.000 metri cubi de lemn?! Aproximativ 18 milioane de euro! Ce putem face cu 18 milioane de euro? Am putea face şase creşe a 70 de locuri fiecare, am putea să avem programul ‘O masă caldă’ pentru 152 de şcoli, am putea să construim 370 de apartamente ANL, am putea să cumpărăm 1.290 de Dacia Logan, am putea să plătim salariul minim net pentru 143 de persoane pe o perioadă de 35 de ani, am putea să construim un spital, (…) am putea să cumpărăm peste 500.000 de ghete/încălţăminte pentru copii”, a transmis Alin Prunean.

sursă: Agerpres

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Programul național de fertilizare in vitro (FIV) va putea fi, în sfârșit, finanțat din fonduri europene

Publicat

Publicitate

Programul național de fertilizare in vitro (FIV) va putea fi, în sfârșit, finanțat din fonduri europene, aceasta fiind o veste bună pentru mii de familii care trăiesc cu speranța de a-și împlini visul de a avea un copil, a anunțat joi ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole.

‘Programul național de fertilizare in vitro (FIV) va putea fi, în sfârșit, finanțat din fonduri europene. Este o veste bună pentru mii de familii care trăiesc, zi de zi, cu speranța de a-și împlini visul de a avea un copil. După discuții și eforturi comune, am reușit să introducem acest program în Programul Operațional Sănătate, pentru ca el să poată continua și să se dezvolte, chiar și în condițiile unor restricții bugetare dificile. Este un pas important, nu doar administrativ, ci profund uman. Pentru că vorbim despre oameni care nu cer privilegii, ci doar o șansă’, a transmis ministrul printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, procedurile pentru elaborarea ghidului solicitantului vor fi demarate rapid, astfel încât finanțarea să devină realitate cât mai curând.

‘Mulțumesc colegilor mei, Alexandru Rogobete (ministrul Sănătății, n.r.) și Dragoș Pâslaru (ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, n.r.), pentru sprijinul și colaborarea lor. Acesta este genul de proiect care aduce viață, speranță și încredere’, a adăugat ministrul. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Angajatorii, îndemnați să se înroleze din timp în platforma digitală REGES-ONLINE

Publicat

Publicitate

Angajatorii, îndemnați să se înroleze din timp în platforma digitală REGES-ONLINE
Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani informează angajatorii că, începând cu data de 1 ianuarie 2026, evidența salariaților se va realiza exclusiv prin intermediul platformei digitale REGES-ONLINE. Aplicația REVISAL nu va mai fi disponibilă după această dată.

Reprezentanții instituției recomandă tuturor angajatorilor să parcurgă din timp pașii necesari pentru înrolarea în noul sistem, pentru a evita eventuale dificultăți tehnice sau sancțiuni odată cu trecerea la utilizarea exclusivă a platformei REGES-ONLINE.

„Este important ca fiecare angajator să se asigure că a efectuat înregistrarea în REGES-ONLINE înainte de termenul limită, pentru a evita blocaje și întârzieri în transmiterea datelor privind raporturile de muncă”, precizează reprezentanții ITM Botoșani.

Modalitatea de înregistrare

Înregistrarea în platformă se realizează direct din browser, fără a fi necesară instalarea unei aplicații locale, prin accesarea adresei:
https://reges.inspectiamuncii.ro/

Autentificarea se poate efectua fie prin intermediul unui cont creat în platforma RoEID, fie utilizând o semnătură digitală calificată, similară celei folosite pentru accesarea serviciilor electronice ale ANAF.

Publicitate

Datele existente în aplicația REVISAL au fost deja migrate automat în sistemul REGES-ONLINE, astfel încât angajatorii nu trebuie să întreprindă acțiuni suplimentare în acest sens.

Până la data de 31 decembrie 2025, angajatorii trebuie să se asigure că au completat în REGES-ONLINE toate elementele contractelor de muncă active care nu sunt deja preluate din REVISAL.

Pentru a sprijini angajatorii în procesul de înrolare și utilizare a platformei, Inspecția Muncii a pus la dispoziție materiale de instruire și ghiduri video, disponibile pe canalul oficial YouTube al instituției:

Tutoriale video: https://www.youtube.com/playlist?list=PLpqSMiGqy3ZFAijRX02yGo59sE9aNZf1o
Înregistrările ședințelor de instruire: https://www.youtube.com/watch?v=JrMEizVJGKI&list=PLpqSMiGqy3ZGZbyXWaIbFDfUH246ZjY-l

Sancțiuni

Neîndeplinirea obligațiilor legale privind înregistrarea și completarea datelor în REGES-ONLINE poate atrage sancțiuni, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 295/2025.

„Mulțumim angajatorilor care s-au înregistrat deja în platformă și îi încurajăm să disemineze informația și către alți angajatori care nu au finalizat încă acest proces”, transmite Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 19 ani, din Corni, depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 208 H, în comuna Corni, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că vehiculul condus nu era înmatriculat în circulație, motiv pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută și sancționată de art. 334 alin. (1) din Codul Penal.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune pentru siguranța tinerilor cu prilejul evenimentului „Toamna Bobocilor ”

Publicat

Publicitate

În noaptea de 12 spre 13 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani cu sprijinul jandarmilor au desfăşurat o acțiune pentru prevenirea infracțiunilor stradale, a creșterii vizibilității elementului polițienesc și a descurajării comiterii de fapte antisociale în zona cluburilor, barurilor și discotecilor de pe raza municipiului Botoșani, cu prilejul evenimentului ,,Toamna Bobocilor”.

 

Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 17:00–02:00, prilej cu care au fost legitimate peste 80 de persoane și controlate 43 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4.000 de lei.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending