În nordul extrem al României, într-un loc de vis uitat parcă de timp și de soroace se află unul dintre cele mai noi și mai tainice locuri de pelerinaj din țară. Este vorba despre o mănăstire-muzeu dedicată unuia dintre cei mai importanți sfinți români, clădită în apropierea Deltei Nordului, scrie ADEVARUL.

Nordul extrem al României este o zonă binecuvântată. Atât prin bogăția pământului, prin frumusețea naturii, dar și numărul mare de duhovnici și pustnici români contemporani. Trei dintre aceștia au fost trecuți în rândul sfinților de Biserica Ortodoxă Română. Tocmai de aceea, o călătorie pe frontiera de nord, în județul Botoșani poate deveni nu doar un moment de relaxare totală în mijlocul naturii sălbatice dar și un prilej de reculegere spirituală.

Unul dintre locurile de neratat, un teritoriu tainic de pe malurile Prutului, este satul Crăiniceni, locul unde s-a născut unul dintre cei mai mari sfinți români, Ioan Iacob Hozevitul. Pe acest tărâm, credința se îmbină armonios cu spiritul de aventură. De acest lucru sunt conviși numeroșii turiști, inclusiv din județele vecine care vin aproape de Delta Nordului, atrași mai ales de faima de făcător de minuni a Sfântului care s-a nevoit în pustiurile Hozevei.

Deși mulți români, din diferite zone ale țării, atunci când vizitează Moldova, se opresc de obicei în județul Suceava, ca punct terminus al experiențelor turistice, în extremul nord există o lume fascinantă, puțin descoperită, puțin promovată, cu un potențial uriaș. Una dintre cele mai frumoase zone este cea a malurilor Prutului, pe latura de nord-vest a județului Botoșani. Ruta este simplă. Venind dinspre Iași sau dinspre Suceava, joncțiunea se face în municipiul Botoșani. De aici, prin Cătămărăști, se urmează drumul național 29 B, prin municipiul Dorohoi, către orașul Darabani, cea mai nordică așezare urbană din România.

După popasuri recomandate la Dorohoi și Darabani, pentru degustat bunătăți și admirat monumente frumoase, ba chiar și vreo trei muzee, ținând drumul nordului, către frontiera cu Republica Moldova, de la Rădăuți Prut, se ajunge în comuna Păltiniș. În total, un drum de aproximativ 70 de kilometri, din municipiul Botoșani. Traversând comuna Păltiniș, cel mai bine este să stați cu ochii pe indicatoarele de intrare în localitate.

Casa memorială Ioan Iacob Hozevitul FOTO Cosmin Zamfirache

Odată intrați în satul Horodiștea, pe partea stângă a drumului, puteți observa mai multe totemuri turistice, și, dacă este sărbătoare sau weekend, mașini cu numele de înmatriculare din alte județe. Atunci, cu siguranță ați ajuns unde trebuie. Într-o vale se află Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob”, una dintre cele mai noi și importante așezăminte monahale din România. Mănăstirea a fost înființată pe 8 iunie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan dar și prin decizia Permanenţei Eparhiale. Obștea mănăstirească a fost constituită din maici, venite de la importanta comunitate a Mănăstirii Vorona. Complexul monastic este impresionant, mai ales, prin frumusețea sa rurală. Biserica și chiliile sunt construite din lemn, în stilul vechi al bisericilor țărănești din Moldova.

În plus, în centrul așezământului, cum cobori cele peste 30 de trepte de la drumul principal, se află o casă țărănească, perfect conservată și amenajată. Este modelul de casă în care a trăit Sfântul Ioan Iacob în cătunul Crăiniceni, lângă Horodiștea. Casa poate fi vizitată gratuit, funcționând ca un veritabil muzeu etnografic, cu obiecte deosebite din gospodăria populară de altădată. Totodată, în casă, se află și povestea, pe scurt, a vieții Sfântului, fotografii cu acesta, din diferite ipostaze ale vieții.

Sfântul Ioan Iacob, de la Iliuță la sihastrul din Hozeva, omul care a prezis Apocalipsa

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a născut în anul 1913, în cătunul Crăiniceni și se numea Ilie Iacob. Era fiul lui Maxim și al Ecaterinei. De mic, a rămas orfan de ambii părinți. Mama s-a prăpădit din cauza unei boli, iar tatăl a murit pe front. A fost crescut de o bunică, iar mai apoi de un unchi. „A fost orfan sărmănelul. Mama era bolăvicioasă şi a murit. Tata, nea Maxim, unchiul meu, a murit la război. A rămas singurel, în grija bunicii Maria. La cealaltă bunică nu se putea duce, că mai avea şi ea trei nepoţi de crescut, că şi mama lor murise. Erau vremuri grele atunci. Mătuşa Maria îl punea în traistă şi se ducea cu el la prăşit. Îi scotea căpuşorul afară şi îi făcea umbră pe ogor, iar ea mergea la prăşit. Şi aşa l-a crescut”, mărturisea în urmă cu câțiva ani, pentru „Adevărul”, Georgeta Bajureanu, verișoara Sfântului Ioan Iacob.

Moș Alecu este cel care l-a purtat la școală și a avut grijă de educația lui. Era un copil inteligent, dedicat învățăturii. Uncheșul dorea să-l facă preot pentru că era și foarte învățat dar și foarte credincios. Ilie Iacob a fost unul dintre cei mai silitori elevi ai gimnaziului de la Hotin și mai apoi a Liceului Teologic de la Cernăuți. La un moment dat, o viziune i-a schimbat întreaga existență. În timp ce lucra la câmp și se frâmânta ce să facă cu viitorul lui, a auzit o voce din cer care-i spunea „Mănăstire!”. Era prima viziune a lui Ilie Iacob. Soarta sa a fost pecetluită. Și-a luat bocceaua, a luat binecuvântare de la preotul din sat și de la moș Alecu și a plecat la mănăstire. A intrat în obștea mănăstirii Neamțului, dar mai apoi a simțit chemarea de a trăi asemeni sfinților din pustie. Și-a dorit mereu să ajungă la Ierusalim dar și să trăiască în pustiurile din Palestina. Și-a văzut, în cele din urmă visul. Ioan Iacob, așa cum a ajuns să fie cunoscut după ce s-a călugărit, dorea să trăiască în pustie, departe de lume, în meditație și rugăciune.

Sfântul Ioan Iacob( stânga) alături de alt călugăr FOTO sfintisiicoane wordpress.com

A trăit în deșertul Qumran, ajungând apoi spre Marea Moartă, în peşterile de la Calomona. Ucenicul său Ioanichie mărturisea că Sfântul Ioan Iacob duce o viață ascetă. „Aici au stat un an şi jumătate, în condiţii de trai foarte grele. Părintele Ioan a tradus din limba greacă Acatistul Adormirii Maicii Domnului şi l-a terminat în ziua de 5 August, ziua în care trebuia să fie şi adormirea părintelui Ioan. Condiţiile de hrană fiind nepotrivite, părintele Ioan s-a îmbolnăvit de dizenterie, de care a suferit un an şi jumătate“, preciza Ioanichie în biografia dedicată Sfântului.

Ocazional îi ajuta, vindecând cu ajutorul cunoștințelor sale medicale, pe toți cei care aveau nevoie. Fără să ceară vreo recompensă. A tămăduit călugări, chiar și arabi răniți în războaie. Ioan Iacob era un pustnic intelectual, un filosof și un teolog deosebit. A fost considerat unul dintre cei mai însemnați cărturari bisericești români ai veacului XX.

Cea mai importantă operă, care adună învățăturile dar și opera sa literar religioasă, poartă numele „Din Ierihon către Sion. Trecerea de la Pământ la Cer”, publicată în 1999, la Ierusalim. Sfântul Ioan Iacob era poliglot, vorbea germana, franceza, araba și greacă. Avea și o vastă cultură, făcând traduceri din Sfinții Părinți. A avut și scrieri cu caracter profetic, dezvăluind semnele care vor duce la sfârșitul lumii. „Vânturi rele, pierzătoare/Ameninţă azi mereu/Pe noroadele smerite/Care cred în Dumnezeu/Bate „Crivăţul“ năprasnic/De la Nordul Comunist/Răspândind în toată lumea/„Dogmele“ lui Anticrist/Din Apus „Austrul“ suflă/Aducând cu el „Progres“/Care naşte necredinţă/Şi împrăştie eres/De la Miazăzi mai tare/„Băltăreţul“ s-a pornit/Şi, lovindu-se de „Crivăţ“/Pe cei negri i-a-nroşit/Iar la Răsărit de soare/„Valul galben al lui Gog“/Spumegă şi se frământă/Cu „vlăstarii lui Magog“/Ucenicii stricăciunii/Forfotesc îngrozitor/Căutând să otrăvească/Pe sărmanul muritor/Grabnic uneltesc perzarea/Cei cu duhul „răzvrătit“/Şi precum se vede lumea/Nu-i departe de sfârşit/Urâciunea pustiirii/Şi-a găsit învăţăcei/Care dăscălesc pe oameni/Ca să meargă după ei“, preciza acesta într-o serie de versuri.

În luna august a anului 1960, într-o zi de miercuri, în adâncul unei peşteri din pustiul Hozeva, murea, la numai 47 de ani. Abia după 20 de ani de la moarte, numele și faptele acestuia au devenit faimoase. Trupul i-a fost descoperit, neputrezit în peșteră. „Corpul Părintelui Ioan era întreg, cu miros plăcut, cu hainele neputrede, epitrahilul şi schima întregi şi pielea uscată pe oase şi arăta ca şi cum ar dormi, cu faţa curată, cu barba neagră întreagă, faţa plăcută“, preciza Ioanichie, ucenicul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, în notele de la lucrarea „Din Ierihon către Sion. Trecerea de la pământ la cer“. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a fost canonizat în anul 1992.

„Mă rog și simt cum, parcă, cineva îmi liniștește sufletul”

Minunile l-au făcut deasemenea faimos pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Tocmai de aceea, în mica parcare a mănăstirii de la Păltiniș, am întâlnit mașini cu numere de Iași, Suceava sau chiar de Sibiu. Zeci de oameni au venit să se roage Sfântului. Inclusiv o familie, cu un copil cu dizabilități. „Aici, în locul acesta, este ceva deosebit. Facem trei ore până aici, dar este prea puțin pentru ce pot simți. Mă rog, și simt cum parcă cineva îmi liniștește sufletul. De aici plec cu conștiința mai ușoară. Parcă găsesc un prieten bun care mă înțelege. Le-am spus și colegelor, la serviciu. Și vin și ele”, mărturisește una dintre femeile care au venit să se roage Sfântului. Alții, speră la un miracol.

Complexul monahal FOTO Cosmin Zamfirache

„Am auzit, din vorbă în vorbă, și am și citit, că Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, un om al credinței, are o putere deosebită. M-am uitat pe internet, am văzut că este o mănăstire aici. Am venit. Nu contează cât de departe. Eu cred că voi găsi o cale la toate necazurile mele. Am simțit asta din momentul în care am ajuns aici”, mărturisește o altă femeie venită să se roage. „Sunt oameni cu probleme, bolnavi. Vin mulți, mai ales de sărbătoare să se roage Sfântului. S-a dus vestea că deschide sufletul și mintea. Nu neapărat de minuni, dar parcă, automat, aici găsești soluția la probleme”, mărturisește o localnică.

Din Delta Nordului și până în zăvoaiele Prutului

După momente de reculegere spirituală la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob din comuna Păltiniș, cel mai bun lucru pe care îl poate face un turist este să facă cunoștință cu splendoarea naturii din nordul României. Tot în comuna Păltiniș, pe ulițele care coboară, chiar din satul cu mănăstirea Sfântului, se ajunge într-un adevărat paradis verde. O imersiune într-o lume sălbatică și ,parcă, neatinsă de mâna omului. Este celebra Deltă a Nordului, un loc unde Prutul s-a împărțit în trei brațe, dând naștere unor peisaje de vis. Șuvoaie tainice se strecoară pe sub frunziș și arboret, plaje pitorești și apele limpezi, completează peisajul.

Brațele ascunse ale Prutului FOTO Cosmin Zamfirache

Delta Nordului este vie, plină de păsări cântătoare și vietăți asemănătoare Deltei, mult mai faimose, de la gurile Dunării. Dacă o expediție în Delta Nordului de la Păltiniș, nu este suficient, atunci poate fi explorată întreaga „coastă” a Prutului, până dincolo de localitatea Rădăuți-Prut. Zăvoaie superbe învelesc malurile Prutului. Din loc în loc, se desprind brațe ale râului, rătăcind printre arbori. Aici sunt cele mai frumoase locuri de scăldat. Apă mică, caldă și mici plaje sălbatice, unde poți petrece o zi întreagă contemplând natura.

În luna august a anului 1960, într-o zi de miercuri, în adâncul unei peşteri din pustiul Hozeva, murea, la numai 47 de ani. Abia după 20 de ani de la moarte, numele și faptele acestuia au devenit faimoase. Trupul i-a fost descoperit, neputrezit în peșteră. „Corpul Părintelui Ioan era întreg, cu miros plăcut, cu hainele neputrede, epitrahilul şi schima întregi şi pielea uscată pe oase şi arăta ca şi cum ar dormi, cu faţa curată, cu barba neagră întreagă, faţa plăcută“, preciza Ioanichie, ucenicul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, în notele de la lucrarea „Din Ierihon către Sion. Trecerea de la pământ la cer“. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a fost canonizat în anul 1992.

„Mă rog și simt cum, parcă, cineva îmi liniștește sufletul”

Minunile l-au făcut deasemenea faimos pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Tocmai de aceea, în mica parcare a mănăstirii de la Păltiniș, am întâlnit mașini cu numere de Iași, Suceava sau chiar de Sibiu. Zeci de oameni au venit să se roage Sfântului. Inclusiv o familie, cu un copil cu dizabilități. „Aici, în locul acesta, este ceva deosebit. Facem trei ore până aici, dar este prea puțin pentru ce pot simți. Mă rog, și simt cum parcă cineva îmi liniștește sufletul. De aici plec cu conștiința mai ușoară. Parcă găsesc un prieten bun care mă înțelege. Le-am spus și colegelor, la serviciu. Și vin și ele”, mărturisește una dintre femeile care au venit să se roage Sfântului. Alții, speră la un miracol.

„Am auzit, din vorbă în vorbă, și am și citit, că Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, un om al credinței, are o putere deosebită. M-am uitat pe internet, am văzut că este o mănăstire aici. Am venit. Nu contează cât de departe. Eu cred că voi găsi o cale la toate necazurile mele. Am simțit asta din momentul în care am ajuns aici”, mărturisește o altă femeie venită să se roage. „Sunt oameni cu probleme, bolnavi. Vin mulți, mai ales de sărbătoare să se roage Sfântului. S-a dus vestea că deschide sufletul și mintea. Nu neapărat de minuni, dar parcă, automat, aici găsești soluția la probleme”, mărturisește o localnică.

Din Delta Nordului și până în zăvoaiele Prutului

După momente de reculegere spirituală la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob din comuna Păltiniș, cel mai bun lucru pe care îl poate face un turist este să facă cunoștință cu splendoarea naturii din nordul României. Tot în comuna Păltiniș, pe ulițele care coboară, chiar din satul cu mănăstirea Sfântului, se ajunge într-un adevărat paradis verde. O imersiune într-o lume sălbatică și ,parcă, neatinsă de mâna omului. Este celebra Deltă a Nordului, un loc unde Prutul s-a împărțit în trei brațe, dând naștere unor peisaje de vis. Șuvoaie tainice se strecoară pe sub frunziș și arboret, plaje pitorești și apele limpezi, completează peisajul.

Delta Nordului este vie, plină de păsări cântătoare și vietăți asemănătoare Deltei, mult mai faimose, de la gurile Dunării. Dacă o expediție în Delta Nordului de la Păltiniș, nu este suficient, atunci poate fi explorată întreaga „coastă” a Prutului, până dincolo de localitatea Rădăuți-Prut. Zăvoaie superbe învelesc malurile Prutului. Din loc în loc, se desprind brațe ale râului, rătăcind printre arbori. Aici sunt cele mai frumoase locuri de scăldat. Apă mică, caldă și mici plaje sălbatice, unde poți petrece o zi întreagă contemplând natura,

Sursa: ADEVĂRUL