Connect with us

Actualitate

Locatarii care fumează în bloc riscă amenzi uriașe. Gătitul cu ușa deschisă la bloc poate avea consecințe neașteptate

Publicat

Publicitate

Noua legislație interzice categoric fumatul în toate spațiile publice închise, inclusiv în blocuri. Astfel, fumatul pe holuri, în lifturi sau în orice alt spațiu comun al blocului este strict interzis și se pedepsește cu amenzi substanțiale, scrie ADEVĂRUL.

Potrivit unei legi recente, oamenii care fumează în spațiile comune ale blocurilor, riscă să fie amendați cu 500 lei. În cazul companiilor, fumatul în spațiile deținute în bloc atrage după sine sancțiuni financiare semnificative, care pot ajunge până la 15.000 de lei pentru prima încălcare.

Fumatul în bloc este permis doar în zone special amenajate în exterior. În interiorul clădirii, pe holuri, în lifturi sau în alte spații comune, fumatul este strict interzis. Astfel, locatarii de bloc trebuie să iasă din clădire și să utilizeze zonele special amenajate în acest scop.

Deși legea prevede posibilitatea amenajării unor spații de fumat în exteriorul blocului, acestea trebuie să fie bine delimitate și să nu afecteze vecinii. Din păcate, multe asociații de proprietari nu au implementat încă această măsură.

Gătitul cu ușa deschisă la bloc poate avea consecințe neașteptate. O nouă lege prevede amenzi substanțiale pentru cei care deranjează vecinii cu mirosuri puternice de mâncare. Astfel, dacă un locatar gătește cu ușa deschisă și face miros pe scara blocului, riscă să fie amendat. Această măsură se aplică atât persoanelor fizice, cât și companiilor, subliniind importanța respectării liniștii și confortului celorlalți locatari.

Sancțiunile pentru poluare sunt din ce în ce mai drastice. Acum, persoanele fizice pot fi amendate cu până la 30.000 de lei, iar firmele cu până la 80.000 de lei.

Publicitate

Sursa : ADEVĂRUL

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

BNR lansează o monedă din tombac cuprat cu tema „Centenarul Federației Române de Șah”

Publicat

Publicitate

Banca Națională a României (BNR) lansează luni în circuitul numismatic o monedă din tombac cuprat cu tema ‘Centenarul Federației Române de Șah’, informează banca printr-un comunicat.

Potrivit BNR, aversul monedei prezintă o compoziție ce include tura și pionul pe o tablă de șah, inscripția ‘ROMANIA’ în arc de cerc, stema României, valoarea nominală ‘1 LEU’ și anul de emisiune ‘2025’.

Reversul monedei redă o compoziție grafică reprezentând un ceas de șah în prim-plan, o tablă de șah în fundal, inscripțiile ‘FEDERATIA ROMANA DE SAH’ în arc de cerc și ‘100 ANI’.

Monedele din tombac cuprat sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt încastrate în pliante de prezentare, introduse în mape cartonate.

Tirajul maxim pentru moneda din tombac cuprat este de 5.000 piese.

Prețul de vânzare pentru moneda din tombac cuprat este de 240,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare și mapa cartonată.

Publicitate

Monedele din tombac cuprat cu tema Centenarul Federației Române de Șah au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Contabilii cer măsuri de relaxare fiscală în condițiile creșterii salariului minim din 2026: „Alfel va fi presiune pe angajatori”

Publicat

Publicitate

Patronatul Antreprenorilor din Contabilitate, Taxe și Audit din România (PACR) a transmis că sunt necesare măsuri de relaxare fiscală dacî anul viitor va avea loc o majorare a salariului minim brut, relatează alba24.ro.

În absența lor, spun contabilii, ar avea loc o presiune suplimentară pe angajator, respectiv o creștere semnificativă a costului total suportat de aceștia. Ar fi afectate direct microîntreprinderile și IMM-urile.

Solicitarea apare în contextul discuțiilor privind creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată, la nivelul estimat de 4.350 lei, scrie Startupcafe.ro.

Patronatul Antreprenorilor din Contabilitate, Taxe și Audit din România (PACR) atrage atenția că o majorare a salariului minim brut în anul 2026, în absența unor măsuri de relaxare fiscală, ar conduce la o creștere semnificativă a costului total suportat de angajatori și ar afecta direct microîntreprinderile și IMM-urile.

Contabilii cer măsuri de relaxare fiscală:
Majorarea plafonului neimpozabil: majorarea sumei neimpozabile acordate salariaților remunerați cu salariul minim, de la nivelul actual de 300 lei la 500 lei lunar, începând cu aceeași dată la care intră în vigoare noul salariu minim;

Instituirea mecanismului de sincronizare fiscală: instituirea unui mecanism automat și permanent de ajustare a acestei facilități fiscale, sincronizat cu formula de actualizare a salariului minim prevăzută de HG nr. 35/2025, pentru a asigura predictibilitatea și proporționalitatea fiscală pe termen lung.

Publicitate

Și IMM România, o confederație patronală reprezentativă la nivel național, a cerut înghețarea salariului minim.

Concret, a cerut Guvernului să nu crească minimul pe economie și să mențină salariului minim brut la nivelul actual și în 2026.

Patronatele avertizează că o majorare ar putea duce la concedieri, distorsiuni pe piață prin creșterea muncii nefiscalizate și la reducerea investițiilor.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO&VIDEO: Hram cu bucurie și binecuvântare la Biserica „Sfântul Nectarie” din curtea Spitalului de Pediatrie Botoșani

Publicat

Publicitate

Ieri, între zidurile bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” din curtea Spitalului de Pediatrie din municipiul Botoșani, rugăciunea s-a înălțat mai adânc ca oricând. Credincioși de toate vârstele au venit în număr mare să-și cinstească ocrotitorul spiritual, cel care este cunoscut în întreaga lume ortodoxă drept „grabnic ajutător în necazuri și în boli”.

Sutele de oameni care au venit la prăznuirea Sfântului Nectarie au așteptat răbdători pentru a se închina la racla cu părticele din sfintele moaște, așezată într-un baldachin împodobit în curtea bisericii.

Sărbătoare în duh de rugăciune și recunoștință

Slujba Vecerniei cu Litie, oficiată sâmbătă seară de părintele protopop Petru Fercal împreună cu un sobor de preoți, a adunat în jurul altarului suflete unite de credință și evlavie. Răspunsurile la strană au fost oferite de psalți din bisericile botoșănene și de membrii corului Parohiei „Sfântul Nectarie”, care au înălțat cântări tulburător de frumoase.

La finalul slujbei, au fost binecuvântate pâinea, grâul, vinul și untdelemnul, iar părintele protopop a rostit un cuvânt de învățătură care a atins inimile celor prezenți.

„Noi să rămânem în duhul sfințeniei, bucurându-ne de pilda sfinților. Ca să fim așa cum a fost și Sfântul Nectarie: bun la suflet, credincios, smerit și răbdător… A fost alungat pe nedrept, dar nu a căzut în deznădejde. A răbdat și s-a desăvârșit în tăcere, iar Dumnezeu l-a făcut izvor de sfințenie și nădejde pentru orice om aflat în încercare”, a spus părintele protopop Petru Fercal.

Publicitate

El a subliniat și bucuria de a vedea biserica plină de credincioși, medici, asistente și părinți ai copiilor internați, care își găsesc aici alinarea și puterea de a merge mai departe.
„Aceasta arată că Altarul acesta izvorăște dor de sfințenie și de desăvârșire. Cel ce trăiește sfințenia nu poate să se piardă, ci rămâne veșnic, așa cum Dumnezeu veșnic este”, a încheiat părintele.

Lecția Sfântului Nectarie: răbdare, iertare și smerenie

Părintele paroh Marius Ciobanu a mulțumit credincioșilor pentru prezență și pentru dragostea arătată acestui sfânt atât de iubit. În cuvântul său, a reamintit puterea exemplului lăsat de Sfântul Nectarie, cel care a răbdat cu pace și blândețe nedreptățile celor din jur.

„Sfântul Ierarh Nectarie ne învață să câștigăm, cu smerenia, celelalte. Să avem răbdare, să ne rugăm și să iertăm. Căci ispitele nu pot fi biruite decât cu rugăciune și cu pacea inimii”, a spus părintele Marius Ciobanu, adăugând cu emoție: „Îi mulțumim Sfântului că ne adună, an de an, în acest loc micuț, dar încăpător duhovnicește și sufletește”.

O biserică născută din credință și jertfă

Sărbătoarea a continuat duminică dimineață cu slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii, oficiată în sobor, în prezența a sute de credincioși.

Biserica „Sfântul Nectarie Taumaturgul” a fost ridicată din credința și dragostea celor care au dorit un loc de rugăciune în incinta Spitalului de Pediatrie. Lucrările au început în februarie 2009, iar în anul 2010 lăcașul a fost sfințit. În 2012, biserica a primit o binecuvântare deosebită – o părticică din sfintele moaște ale Sfântului Nectarie de la Eghina, așezate astăzi spre închinare într-o raclă de argint.

Părintele Marius Ciobanu, paroh al bisericii, slujește aici cu jertfelnicie din anul 2011, fiind totodată preot de caritate pentru copiii și familiile încercate de boală. Prin rugăciune, blândețe și devotament, el a transformat acest loc într-o adevărată oază de mângâiere și lumină pentru toți cei care îi trec pragul.

În biserica mică din curtea spitalului, lacrimile se amestecă adesea cu rugăciunea, iar durerile se transformă în nădejde. În fiecare an, credincioșii pleacă acasă cu sufletul ușurat, încredințați că Sfântul Nectarie nu-i lasă singuri, ci le poartă pașii și durerile către Dumnezeu.

Citeste mai mult

Eveniment

Catedrala din Dorohoi intră în reabilitare după incendiul provocat de o candelă mișcată de o bucată de tencuială căzută

Publicat

Publicitate

Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 6 noiembrie, în altarul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi. Flăcările au fost observate în jurul orei 18:10, iar intervenția promptă a pompierilor de la Detașamentul ISU Dorohoi, sprijiniți de alte structuri de ordine și siguranță publică, a făcut posibilă limitarea extinderii focului și salvarea întregului lăcaș de cult.

Potrivit reprezentanților parohiei, incendiul ar fi fost declanșat de o candelă așezată pe Sfânta Masă, în care era păstrată Lumina Sfântă de la Sfintele Paști. Se presupune că o bucată de tencuială desprinsă din bolta altarului a lovit candela, deplasând flacăra care a intrat în contact cu materiale inflamabile din apropiere.

Pagubele sunt considerabile, fiind afectate în special Sfânta Masă, obiecte liturgice, țesături și mobilierul din altar. O parte din pictura interioară a fost expusă fumului, însă structura și arhitectura bisericii nu au fost avariate.

Reprezentanții parohiei au anunțat că urmează un amplu proces de reabilitare și restaurare a elementelor afectate, începând cu refacerea Sfintei Mese și a picturii deteriorate. Lucrările vor fi realizate cu binecuvântarea Chiriarhului și sub supravegherea specialiștilor în domeniu.

„Mulțumim sincer pompierilor, autorităților și credincioșilor pentru solidaritatea și sprijinul arătat în aceste momente. Cu răbdare și încredere, vom readuce Catedrala la starea de frumusețe și lumină pe care o cunoaștem”, se arată în mesajul transmis de preoții slujitori și Consiliul Parohial al Catedralei Dorohoi.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending