Connect with us

Actualitate

Lista băncilor și comisioanele plătite de pensionarii care își scot pensia de pe card

Publicat

Publicitate

Mulți pensionari s-au speriat de comisioanele bancare, atunci când au aflat că vor primi pensia pe card.

Lucrurile nu stau chiar atât de grav, arată datele făcute publice de autorități. Alba24 vă prezintă lista comisioanelor practicate de bănci, în raport cu pensionarii. 

Informațiile provin de la Casa Națională de Pensii, care a făcut publice comisioanele percepute pensionarilor care au optat pentru plata pensiei prin conturi/carduri bancare.

Este vorba despre următoarele bănci:

Comisioane la ALPHA Bank, BCR, BRD, CEC Bank, CREDIT EUROPE Bank, CREDITCOOP, FIRST Bank, GARANTI Bank, ING, IDEA Bank, INTESA SANPAOLO Bank, LIBRA Bank, OTP Bank, PATRIA Bank, PROCREDIT Bank, RAIFFEISEN Bank, EXIMBANK (fostă BANCA ROMANEASCA), BANCA TRANSILVANIA, UNICREDIT Bank și VISTA Bank.

Comisioanele percepute pensionarilor, de către bănci, sunt următoarele:

1. Comisioane pentru pensionari la ALPHA Bank:

Publicitate
  • -0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
  • -0 lei, la interogare sold;
  • -0.4% din suma retrasa in lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.

2. Comisioane pentru pensionari la BCR:

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
  • – 0 lei, la interogare sold;
  • – 1% minim 15 LEI lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.

3. Comisioane pentru pensionari la BRD:

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
  • – 0 lei, la interogare sold ATM BRD;
  • – 1%, minim 10 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.

4. Comisioane pentru pensionari la CEC Bank

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii pentru cardurile de debit standard;
  • – 0 lei, la interogare sold, la ATM-urile proprii pentru cardurile de debit standard;
  • – Conform Tarifului de comisioane perceput de bancă la retragerea de la ghişeu.

5. CREDIT EUROPE Bank

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii Bancii;
  • – 0 lei, la interogare sold;
  • – 0,3% din suma, min. 2 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.

6. Comisioane pentru pensionari la CREDITCOOP

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
  • – 0 lei, la interogare sold;
  • – până la 0,45%, cu o valoare minimă de până la 5 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.

7. Comisioane pentru pensionari la FIRST Bank

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
  • – 0 lei, la interogare sold;
  • -1% min 10 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.

8. Comisioane pentru pensionari la GARANTI Bank

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
  • – 0 lei, la interogarea soldului la ATM-urile proprii
  • – 1,5% minimum lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.

9.Comisioane pentru pensionari la ING Bank

  • -0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
  • -0 lei, la interogare sold;
  • -0 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.

10. Comisioane pentru pensionari la IDEA Bank

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
  • – 0 lei, la interogare sold la ATM-urile proprii;
  • – 0.7% din suma retrasă, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.

11. INTESA SANPAOLO Bank

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
  • – 0 lei, la interogare sold la ATM-urile proprii;
  • – 0 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghişeu, pentru sume până la 2,000 lei, lunar, în cadrul pachetului Pensia Mea, în vigoare la data semnării prezentei Convenţii.

Celelalte taxe şi comisioane aferente produselor, serviciilor şi tranzacţiilor bancare sunt cele standard,conform Listei privind Costurile Standard ale Băncii.

12. Comisioane pentru pensionari la LIBRA Bank

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile din reteaua Euronet pentru cardurile Mastercard Libra Free
  • – 0 lei, la interogare sold;
  • – 0.5%, min 5 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghişeu. Ridicarea sumelor in numerar ce depasesc plafonul de 20.000 LEI trebuie programate astfel: pentru ridicarile in termen de 24 de ore de la data programarii, programarea se va face pana in ora 14.00; programarile facute dupa ora 14:00 vor fi onorate cel tarziu a treia zi lucratoare.

13. Comisioane pentru pensionari la OTP Bank

  • -0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
  • -0.3 lei, la interogare sold;
  • -0 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.

14. Comisioane pentru pensionari la PATRIA Bank

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii in conditiile achizitionarii unui pachet de cont curent;
  • – 0 lei, la interogare sold;
  • – 1% sau 1.25% din suma retrasa, minim 9 lei (in functie de valoarea retrasa, mai putin sau mai mult de 20000 lei), comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghişeu.

15. Comisioane pentru pensionari la PROCREDIT Bank

  • – 0 lei pentru 4 retrageri pe luna de numerar in lei, atat de la ATM-urile proprii, cat si de la orice alt ATM din Romania si 5 lei/retragere incepand cu a 5-a retragere pentru clientiii care opteaza pentru pachetul Contul Flex;
  • – 1%+2.5 lei pentru retrageri de numerar in LEI de la orice ATM din Romania valabil pentru Contul de plati cu Servicii de Baza
  • – 0.% lei, la interogare sold;
  • – banca nu oferă serviciul de retragere numerar de la ghişeu.

16. Comisioane pentru pensionari la RAIFFEISEN Bank

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
  • – 0 lei, la interogare sold de la ATM-urile proprii.

17. EXIMBANK (fostă BANCA ROMÂNEASCĂ)

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
  • – 0 lei, la interogare sold;
  • – 0.05% din suma retrasa, minim 1 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.

18. Comisioane pentru pensionari la BANCA TRANSILVANIA

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
  • – 0 lei, la interogare sold la ATM-urile proprii.

19. Comisioane pentru pensionari la UNICREDIT Bank

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii, din rețeaua Grupului UniCredit din străinătate, din rețeaua Euronet din România și din rețeaua altor bănci din România pentru toate cardurile emise;
  • – 0 lei, la interogare sold la ATM-urile BANCII, pentru toate cardurile emise;
  • – 2%, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.

20. Comisioane pentru pensionari la VISTA Bank

  • – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
  • – 0 lei, la interogare sold;
  • – 0 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune a polițiștilor de imigrări din județul Botoșani. Nu au fost identificate persoane aflate în ședere ilegală

Publicat

Publicitate

Polițiștii de imigrări din Județul Botoșani au desfășurat, zilele trecute, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani și Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate trei controale la punctele de lucru ale unor societăți comerciale care desfășoară activități în ferme mixte, respectiv cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor, precum și activități auxiliare pentru producția vegetală.

 

Totodată, au fost verificate două spații de cazare în comun folosite de străini.

 

Publicitate

Cu ocazia controalelor, au fost identificate și legitimate 13 persoane, dintre care 10 cetățeni români și 3 cetățeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani.

 

În urma verificărilor nu au fost identificate persoane aflate în ședere ilegală și nu au fost constatate contravenții.

 

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare, atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu.

Citeste mai mult

Educație

Ateliere gratuite la Săveni, cu specialiști de la Logiscool. Cum folosim corect Inteligența Artificială și tehnologia

Publicat

Publicitate

La Săveni un nou atelier educațional: Inteligența Artificială și utilizarea responsabilă a tehnologiei! Vino și participă și tu la primele ateliere și lecții demonstrative gratuite cu specialiști de la Logiscool!

Primăria Orașului Săveni, în parteneriat cu instituțiile de învățământ din localitate și organizațiile neguvernamentale implicate în educația nonformală, susține organizarea unui eveniment educațional dedicat elevilor și părinților, având ca temă utilizarea responsabilă a tehnologiei și introducerea în domeniul Inteligenței Artificiale.
În data de 11 februarie 2026, orele 10.00 – 12.00 la Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni și la Școala Gimnazială Nr. 1 Săveni, va avea loc activitatea intitulată Atelier educațional: Inteligența Artificială și utilizarea responsabilă a tehnologiei realizată sub forma unor lecții demonstrative.
Evenimentul este organizat împreună cu specialiștii Logiscool Botoșani, având ca scop inițierea și sprijinirea elevilor din învățământul preuniversitar în dezvoltarea competențelor digitale, a gândirii logice și a unei relații sănătoase cu tehnologia, într-un context în care Inteligența Artificială devine o componentă firească a vieții cotidiene și a procesului educațional. Activitatea se va desfășura cu implicarea și sprijinul cadrelor didactice și al profesorilor de profil (informatică, TIC și discipline conexe) din cadrul celor două instituții de învățământ, care vor fi alături de elevi pe parcursul lecțiilor, contribuind la consolidarea dimensiunii educaționale și la integrarea temei în contextul formării școlare.
„Copiii cresc într-o lume complet digitală, în care tehnologia și instrumentele de inteligență artificială devin parte a vieții cotidiene. În acest context, nu este suficient ca elevii să utilizeze un dispozitiv, ci este necesar să înțeleagă mecanismele din spatele aplicațiilor, jocurilor, platformelor online și instrumentelor AI. Atelierul propus urmărește să promoveze o abordare modernă a educației digitale, centrată pe dezvoltarea competențelor esențiale pentru viitor: gândire logică, creativitate, gândire critică și utilizarea responsabilă a tehnologiei.” A declarat domnul Relu Petru Tîrzioru, primar al Orașului Săveni
Atelierul își propune să ofere elevilor și părinților informații clare și activități practice realizate într-un context nonformal complementar educației formale privind: înțelegerea conceptului de Inteligență Artificială și a rolului acesteia în viața de zi cu zi; utilizarea tehnologiei ca instrument educațional, nu ca mijloc de dependență sau copiere; dezvoltarea gândirii critice, creative și logice; stimularea creativității și a capacității de rezolvare a problemelor; identificarea riscurilor digitale (dezinformare, manipulare online, utilizare excesivă); formarea unei atitudini responsabile față de mediul digital și utilizarea AI în mod constructiv; înțelegerea modului în care este construită lumea digitală și a modului în care tehnologia poate deveni un avantaj real în educație și carieră.
Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu trainerii și specialiștii Logiscool Botoșani și să experimenteze o lecție demonstrativă adaptată vârstei, în cadrul căreia vor descoperi cum pot utiliza tehnologia și Inteligența Artificială pentru învățare, dezvoltare personală și proiecte educaționale moderne.
În cadrul Logiscool, copiii sunt încurajați să învețe prin practică: construiesc jocuri, experimentează, programează, testează, greșesc și refac, într-un proces natural de învățare, asemănător realității digitale în care vor trăi și lucra. De asemenea, părinții vor putea adresa întrebări specialiștilor și vor primi recomandări privind sprijinirea copiilor în gestionarea timpului petrecut online, utilizarea responsabilă a tehnologiei și dezvoltarea unor competențe digitale sănătoase.
Cu privire la importanța acestui demers educațional, Flavius Alin Damean, vicepreședinte al Fundației Județene pentru Tineret Botoșani și reprezentant al partenerilor implicați în proiect, a declarat: „Copiii noștri cresc într-o lume complet digitală, iar realitatea de astăzi ne arată clar că nu mai este suficient să știe doar să folosească un telefon, o tabletă sau un laptop. Adevărata provocare este ca ei să înțeleagă ce se află în spatele aplicațiilor, jocurilor, site-urilor și, mai ales, în spatele instrumentelor de inteligență artificială care deja le influențează viața de zi cu zi.

La Logiscool, fiind un lider în programe edu-tech și o destinație inovatoare pentru copii, oferindu-le oportunitatea de a învăța programare încă de la o vârstă fragedă, într-un mod captivant și educative, din ceea ce am înțeles din analiza activității acestora, copiii nu sunt doar utilizatori pasivi ai tehnologiei. Ei sunt încurajați să devină creatori: să gândească logic, să rezolve probleme, să experimenteze, să testeze, să greșească și să refacă, exact așa cum funcționează lumea reală. Nu există memorare mecanică, ci există învățare practică, logică, distractivă și relevantă pentru viitor. Când un copil creează ceva cu propriile mâini și idei, încrederea lui crește. Și acolo începe educația adevărată. Aceste competențe – gândirea critică, logica, creativitatea și utilizarea responsabilă a tehnologiei – nu îi ajută doar la informatică. Îi ajută la fiecare materie de la școală, în viitoarea lor carieră și în viața de zi cu zi. Viitorul aparține copiilor care înțeleg tehnologia, nu doar o folosesc”.

Evenimentul reprezintă totodată un exemplu de bună practică în ceea ce privește colaborarea dintre sectorul economic, instituțiile publice și societatea civilă, demonstrând că educația modernă și dezvoltarea comunitară pot fi susținute eficient prin parteneriate funcționale și complementare. Prin implicarea Logiscool Botoșani (sector privat – educație digitală și inovare), alături de Primăria Orașului Săveni și instituțiile de învățământ (sector public), precum și de organizațiile neguvernamentale Asociația Cultural-Artistică „Arlechin” Botoșani și Centrul Județean de Voluntariat Botoșani, comunitatea locală beneficiază de un demers educațional integrat, orientat spre viitor, care îmbină resursele specializate ale mediului economic cu infrastructura și responsabilitatea publică, respectiv cu experiența de lucru direct cu tinerii și voluntarii specifică societății civile.

Evenimentul este realizat cu sprijinul și implicarea următorilor parteneri instituționali: Primăria Orașului Săveni, Logiscool Botoșani, Asociația Cultural-Artistică „Arlechin” Botoșani, Centrul Județean de Voluntariat Botoșani, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, Școala Gimnazială Nr. 1 Săveni, Cadre didactice și profesori de profil (informatică, TIC și discipline conexe) din cadrul celor două instituții de învățământ.

Această formă de cooperare contribuie la creșterea calității actului educațional și la dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor, oferind un model replicabil și în alte localități, în sprijinul adaptării la transformările tehnologice și sociale ale secolului XXI. Prin organizarea acestui atelier, instituțiile și partenerii implicați urmăresc să sprijine comunitatea locală în adaptarea la noile realități educaționale și tehnologice, oferind copiilor și tinerilor din Săveni acces la o activitate modernă, practică și relevantă pentru viitor. Inteligența Artificială este deja prezentă în viața copiilor noștri. Nu o putem opri, însă putem contribui decisiv la modul în care aceasta va fi folosită: ca instrument de învățare, creativitate și dezvoltare, nu ca dependență sau substitut al gândirii critice.
Participarea la atelier este gratuită, însă locurile sunt limitate. Înscrierile se pot face online, accesând link-ul oficial: https://www.logiscool.com/ro/programs/open-days. Pentru informații suplimentare și rezervări: 0750 434 497 / 0741510849.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Membrii Cercului de lectură „Unde fugim de-acasă?” se vor întâlni, la Memorialul Ipotești, în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici”, cu scriitoarea Moni Stănilă

Publicat

Publicitate

Joi, 19 februarie 2026, membrii Cercului de lectură Unde fugim de-acasă? se vor întâlni, la Memorialul Ipotești, în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici”, cu scriitoarea Moni Stănilă, pentru a sta de vorbă despre etapele vieții și ale creației sculptorului Constantin Brâncuși, născut în urmă cu 150 de ani, în satul Hobița, personaj în biografia romanțată Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare, apărută la Editura Polirom, în anul 2019.

Participanții vor avea ocazia să-i adreseze întrebări scriitoarei (care își prezintă, la finalul cărții, sursele documentării), să exprime impresii de lectură și să formuleze opinii referitoare la asemănările și la deosebirile dintre ceea ce au citit și ceea ce știau sau au aflat, în urma unei documentări provocate de lectura acestei cărți, despre Constantin Brâncuși. Activitatea reprezintă o formă potrivită pentru un Cerc de lectură de a sărbători un reprezentant de seamă al artei și al culturii românești și universale.

Moni Stănilă s-a născut în Tomeşti, judeţul Timiş, 1978. A studiat teologie ortodoxă la Timişoara şi Sibiu. Din 2010 trăieşte la Chişinău şi conduce împreună cu Alexandru Vakulovski cenaclul literar „Republica” al Bibliotecii Municipale. A publicat jurnalul de convertire Iconostas (Graphe, 2007), volumele de poezie Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei (Ninpress-Charmides, 2009), Sagarmatha (Tracus Arte, 2012), Colonia fabricii (Cartea Românească, 2015), O lume din evantaie, pe care să nu o împarţi cu nimeni (Charmides, 2017) şi romanul Al 4-lea (Tracus Arte, 2013).

La Editura Polirom a mai publicat o carte pentru copii, Războiul solomonarilor (2018). O parte dintre poemele sale au fost traduse în germană, engleză, franceză, suedeză, rusă, azeră, catalană, turcă, maghiară ş.a.
Cercul de lectură Unde fugim de-acasă? (Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani) este coordonat de prof. Loredana

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din Drăgușeni, dat dispărut. Autoritățile solicită sprijinul populației

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Botoșani, este căutat de autorități după ce a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors.

Este vorba despre Atimosoaie Daniel, născut la data de 27 octombrie 1988, în orașul Săveni, județul Botoșani, cetățean român, domiciliat în localitatea Sărata Drăgușeni, comuna Drăgușeni.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție, în data de 8 februarie 2026, lucrătorii din cadrul S.P.R. 9 Vlăsinești au fost sesizați cu privire la dispariția acestuia. Conform declarațiilor, bărbatul a plecat voluntar de la domiciliu, din localitatea Drăgușeni, județul Botoșani, fără a mai reveni până în prezent.

Semnalmente
Înălțime: aproximativ 1,70 m
Greutate: 90–95 kg
Constituție: corpolentă
Păr: negru, tuns scurt, cu început de calviție
Ochi: căprui
Față: ovală
Semn particular: cicatrice la nivelul abdomenului
Îmbrăcăminte la momentul dispariției
Geacă de culoare gri, cu fermoar
Hanorac de culoare verde
Blugi albastru-deschis
Adidași de culoare gri
Cazul este încadrat la categoria „persoană dispărută”, iar polițiștii desfășoară activități specifice pentru identificarea și depistarea lui Atimosoaie Daniel.

Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea bărbatului sunt rugate să apeleze de urgență numărul 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending