Connect with us

Eveniment

Liderii PNL și ALDE au semnat protocolul de fuziune

Publicat

Publicitate

Președinții PNL și ALDE, Florin Cîțu, respectiv Daniel Olteanu, au semnat protocolul de fuziune dintre cele două partide, informează marți liberalii într-un comunicat de presă.

În baza protocolului agreat de cele două formațiuni politice, în structurile de conducere actuale ale PNL vor fi cooptați, la nivel central, județean și local, reprezentanți ai ALDE.

„PNL și-a asumat de la bun început rolul de partid integrator al Dreptei. Acesta este şi motivul pentru care am demarat dialogul politic cu ALDE. Viziunile celor două partide s-au armonizat pe parcursul discuțiilor, am stabilit obiectivele comune și am definitivat un parcurs procedural. Fuziunea dintre PNL și ALDE are în vedere stabilizarea post-criză și dezvoltarea României, prin punerea în aplicare a măsurilor liberale pe care le așteaptă românii, în primul rând în domeniul economic. Perioada extrem de dificilă pe care o traversează societatea românească după criza Coronavirus și în condițiile războiului din Ucraina, obligă la colaborare toate forțele politice responsabile din România”, a declarat președintele PNL, Florin Cîțu, la semnarea protocolului de fuziune.

„Ne-am întors în PNL, iar asta înseamnă nu doar o armonizare a structurilor din teritoriu, acolo unde cei peste 1.000 aleși locali pe care îi avem vor lucra pentru comunitățile lor, umăr la umăr cu colegii din PNL, ci mai ales o soluție pe termen lung pentru România. Ținem foarte mult să punem în aplicare acele măsuri și teme care configurează o viziune liberală, corectă și coezivă, de dezvoltare a țării, fără a lăsa în urmă nicio comunitate, oricât de îndepărtată ar fi de Capitală sau de marile orașe. Mă refer aici, în primul rând, la reducerea reală a decalajelor de dezvoltare între regiuni, prin asumarea unor investiții devenite obligatorii în proiecte majore de infrastructură, nu numai de transport. Revenim acasă cu buna-credință a liberalilor care nu dau înapoi în momente critice pentru România, atunci când unii cred că a fi patriot se rezumă la a critica și a desființa totul, dar de pe margine. E o situație de „acum ori niciodată”, care cere colaborare din partea tuturor forțelor politice. Strângem rândurile cu atât mai mult, în momente în care România are nevoie de unitate!”, a spus și președintele ALDE, Daniel Olteanu.

stiripesurse.ro

foto: Adevarul

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

BLITZ, acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani  au organizat, în weekend, o acțiune tip ”BLITZ” pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă.

 

Acțiunea s-a desfășurat în sistem cascadă, pe arterele rutiere cu valori ridicate de trafic, respectiv pe DN 29 și DN 29 C.

 

În cadrul activității au fost surprinși 24 de conducători auto circulând cu viteză peste limita legală, aceștia fiind sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de peste 16.000 de lei.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Percheziții la Corlăteni după un videoclip postat pe rețelele sociale: Polițiștii au ridicat o armă și 1.500 de cartușe

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din cadru Serviciului Arme explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, din comuna Corlăteni.

 

În urma activităților desfășurate, la locuința unui tânăr de 22 de ani, au fost identificate și ridicate o armă scurtă, tip pistol, de culoare neagră, calibrul 6mm, 1500 (o mie cinci sute) elemente de muniție calibrul 6 mm.

 

Tânărul vizat de polițiști postase pe o rețea de socializare un videoclip în care poartă asupra sa o armă.

 

Publicitate

Toate bunurile au fost ridicate în vederea efectuării unei constatări criminalistice de specialitate pentru a se stabili categoria din care face parte arma și dacă aceasta este în stare de funcționare

 

În continuare se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

FOTO: arhivă, caracter ilustrativ

 

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 57 de ani, din municipiul Botoșani, reținut pentru conducere sub influența alcoolului. Polițiștii botoșăneni continuă cercetările

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au emis, sâmbătă, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 57 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în aceeași zi ar fi condus pe o stradă din municipiul Botoșani, un autoturism fiind sub influența alcoolului. Aparatul alcooltest a indicat o valoare 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Ordin de protecție emis de polițiștii botoșăneni împotriva unui tânăr care și-a amenințat concubina

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordin de protecție provizorie față de un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Botoșani, care la data de 2 noiembrie 2025, în timp ce se afla cu concubina sa, pe o stradă din aceeași localitate, ar fi provocat scandal și i-ar fi adresat acesteia injurii, cuvinte jignitoare și amenințări cu acte de violență.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar tânărul are obligația de a păstra o distanța față de victimă. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de acesta poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending