Connect with us

Actualitate

Licențele au fost acordate: 16 echipe din prima ligă și 6 din eșalonul secund, pregătite pentru sezonul viitor al Superligii

Publicat

Publicitate

Douăzeci și două de cluburi de fotbal, cele 16 din prima ligă și 6 din eșalonul secund, au primit licența de participare în ediția 2025-2026 a Superligii, se arată într-un comunicat de presă al Departamentului de Licențiere publicat, marți, pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

Comisia pentru acordarea licenței cluburilor a pronunțat hotărârile în primă instanță la data de 9 mai 2025. Conform Regulamentului Național de Licențiere a Cluburilor și Sustenabilitate Financiară, ediția 2024, cluburile au putut face apel până la data de 13 mai. Comisia de Apel din cadrul Departamentului de Licențiere a pronunțat hotărârile în data de 19 mai.

Astfel, au îndeplinit criteriile pentru obținerea licenței toate cele 16 cluburi care au activat în actualul sezon al Superligii după cum urmează: Politehnica Iași, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Petrolul Ploiești, Oțelul Galați, FC Botoșani, FC Hermannstadt, Unirea Slobozia, UTA Arad, Gloria Buzău, Universitatea Cluj, Farul Constanța, CFR Cluj, FC Rapid, Dinamo București, FCSB și Universitatea Craiova.

De asemenea, alte șase cluburi din Liga a II-a au primit licența pentru participarea în Superligă, ediția 2025-2026: FC Argeș, AFC Csikszereda Miercurea Ciuc, Metaloglobus București, FC Voluntari, Concordia Chiajna și CSM Reșita.

La finalul ediției 2024-2025 a Superligii au retrogradat direct în Liga a II-a ocupantele ultimelor două locuri din play-out, Gloria Buzău și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Au promovat direct în Superligă ocupanta locului 1 în play-off-ul Ligii a II-a, FC Argeș, și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, aflată pe poziția a treia. Formația CSA Steaua, care a încheiat pe locul al doilea în eșalonul secund, nu are drept de promovare.

Barajele pentru menținerea/promovarea în Superligă Politehnica Iași – Metaloglobus București și FC Voluntari – Unirea Slobozia sunt programate în dublă manșă în 24 mai, respectiv 1 iunie.

Publicitate

AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Peste 400 de alergători din toată țara s-au înscris la Maratonul Nordului, eveniment sportiv ce va avea loc în municipiul Botoșani în acest weekend

Publicat

Publicitate

În weekend începe Maratonul Nordului Botoșani – sport, cultură și comunitate, în inima orașului
Peste 400 de alergători din toată țara s-au înscris deja la prima ediție a Maratonului Nordului Botoșani, o competiție de alergare pe șosea care va anima orașul în weekendul 14–15 iunie, aducând împreună sportul și cultura într-un eveniment unic în România.

Organizat de Clubul Sportiv Nord, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani și cu sprijinul unor parteneri privați, evenimentul își propune să atragă la start nu doar pasionați de mișcare, ci și publicul botoșănean dornic de un oraș mai viu, mai activ și mai prietenos.
Sâmbătă, 14 iunie, se dă startul cu Crosul Copiilor Decathlon, care va aduce bucurie și energie la Cornișa AquaPark & Sports Botoșani.
Duminică, 15 iunie, au loc Crosul 10 km Carreman și Semimaratonul Vestra, pe un traseu spectaculos care străbate cele mai importante obiective de patrimoniu ale orașului.
Traseul competiției va include, printre altele:

● Piața Revoluției – Pietonal Unirii (zona de start/finish)
● Bulevardul Eminescu
● Stadionul Municipal
● Sala Polivalentă Elisabeta Lipă
● Parcul Mihai Eminescu
● Str. Nicolae Iorga
● Str. Cuza Vodă
● Calea Națională
● Centrul Istoric

Pe traseu, alergătorii și spectatorii vor fi întâmpinați de evenimente culturale de toate felurile, realizate de:

● ●Filarmonica „George Enescu” Botoșani
● Teatrul Mihai Eminescu
● Festivalul Zilele Nordului
● Memorialul Ipotești
● Consiliul Județean al Elevilor Botoșani
● Clubul Sportiv Airsoft Botoșani
● Școala Populară de Arte
● Pepita in the Forest
● Trupe, cafenele și inițiative locale
● Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Botoşani & Visit Botoșani

Înscrierile online s-au încheiat, însă alergătorii se pot înscrie în continuare la standul Maratonul Nordului de la Cornișa AquaPark & Sports Botoșani și în data de 15 iunie, direct la standul oficial din Piața Revoluției, înaintea startului.
Organizatorii încurajează toți botoșănenii care vor să facă mișcare sau să își susțină prietenii și familia, să vină în oraș, să participe și să se bucure de energia unui eveniment care va transforma centrul orașului într-o sărbătoare.
„Ne dorim ca Maratonul Nordului Botoșani să devină o competiție de referință în România și în regiune. Avem un oraș frumos, cu un patrimoniu valoros, cu o comunitate activă și creativă și vrem ca acest maraton să le pună în valoare pe toate”, a declarat Alexandru Teioșanu, președintele Clubului Sportiv Nord.
Pentru ca evenimentul sportiv să se desfășoare în cele mai bune condiții, a fost necesar ca circulația rutieră să fie restricționată pe mai multe străzi din oraș.
Astfel, pe data de 15 iunie, în intervalul orar 06:00 – 14:00, traficul rutier va fi închis pe următoarele artere:
● strada Cuza Vodă
● strada Marchian
● Bulevardul Mihai Eminescu, intersecție cu străzile Sucevei și Petru Rareș
● Bulevardul George Enescu, intersecție cu strada Primăverii și Bulevardul Mihai Eminescu
● strada Nicolae Iorga, intersecție cu Calea Națională și strada Ion Pillat, respectiv intersecție cu strada Bucovina și Calea Națională
● strada Trandafirilor
● strada Ioan Simionescu
● Calea Națională, între intersecția cu strada Grivița și sens giratoriu cu strada Ion Pillat
● strada Victoriei, intersecție cu Calea Națională și strada Ion Pillat
● strada 1 Decembrie
● strada Poștei
„Având în vedere amplitudinea evenimentului sportiv, inedit în municipiul Botoșani, suntem nevoiți să apelăm la înțelegerea șoferilor și îi rugăm să utilizeze rute alternative în intervalul orar menționat. De asemenea, operatorii de transport public au adaptat traseele, pentru a evita suprapunerea cu zonele închise pe durata competiției”, a conchis primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Maratonul Nordului Botoșani este a treia competiție marca Maratonul Nordului, care include și MN Dersca MTB (2 august) și MN Teioasa Trail (3 august), organizate în cadrul festivalului Zilele Nordului.
Parteneri în organizarea evenimentului care promovează mișcarea, un stil de viață sănătos, grija față de mediu și valorile locale mai sunt Vestra, Carreman, Electroalfa, Elsaco, Grup Eta și numeroase alte companii, instituții și organizații locale.
Cu scopul ca evenimentul să consolideze poziționarea Botoșaniului ca destinație pentru turism sportiv și cultural, ambasadori ai competiției sunt Elisabeta Lipă, Doina Melinte și Alex Corneschi.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Copil de trei ani, găsit de un polițist într-un parc din municipiul Botoșani. „Părea dezorientat și speriat”

Publicat

Publicitate

Joi, un polițist care se deplasa către I.P.J. Botoșani pentru a intra în serviciu, a observat în parcul Mihai Eminescu, un minor de aproximativ trei ani, care nu era însoțit de niciun adult și părea dezorientat și speriat.

Polițistul l-a liniștit pe minor și a reușit, prin dialog, să-i câștige încrederea și să obțină informații privind identitatea și locul în care ar putea fi părinții săi.

Imediat după preluarea minorului, în timp ce se deplasa împreună cu acesta către sediul poliției, tatăl copilului a apelat numărul unic de urgență 112, anunțând faptul că nu-și găsește fiul.

Prin reacția polițistului și a modului în care a relaționat cu minorul s-a reușit reunirea acestuia cu familia, fără consecințe cu impact negativ asupra sa.

„Mulțumim colegului nostru, Ionuț!”, au transmis polițiștii

Recomandări pentru părinți și însoțitori legali:

Publicitate

Pentru a evita situații de acest gen, care pot pune în pericol siguranța celor mici, recomandăm:
•Supravegheați în permanență copiii, mai ales în locuri publice aglomerate (piețe, parcuri, centre comerciale);
•Învățați copiii, încă de la vârste fragede, să ceară ajutor atunci când se pierd de adulți;
•Este util ca micuții să cunoască numele complet al părinților și un număr de telefon;
•Evitați distragerea atenției (telefon, conversații prelungite) atunci când sunteți în deplasare cu un copil mic.

Rămânem permanent la datorie pentru protejarea celor vulnerabili și mulțumim cetățenilor care manifestă responsabilitate și spirit civic.

Citeste mai mult

Eveniment

CCR: Publicarea averilor nesocotește dreptul la respectarea și ocrotirea vieții private. Motivarea unei decizii controversate

Publicat

Publicitate

CCR: Publicarea averilor nesocotește dreptul la respectarea și ocrotirea vieții private, susține Curtea Constituțională a României (CCR), notează alba24.ro.

De asemenea, Curtea spune că instituirea obligației de a declara nu doar drepturile și obligațiile proprii, ci și pe cele ale soțului sau soției implică asumarea răspunderii personale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține.

Instanța constituțională a publicat motivarea deciziei din 29 mai prin care a stabilit ca declarațiile de avere și interese să nu mai fie publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate și nici pe paginile online ale altor instituții publice, iar aceste declarații nu mai trebuie să cuprindă veniturile și bunurile soților și copiilor.

Curtea a statuat în document că obligația prevăzută de lege de a se publica declarațiile de avere pe paginile de internet ale entităților în cadrul cărora profesează persoanele care au obligația de a le depune, în conformitate cu prevederile legale, precum și transmiterea acestora către Agenția Națională de Integritate în vederea publicării pe pagina de internet a acesteia nesocotesc dreptul la respectul și ocrotirea vieții private, consacrat prin art.26 din Legea fundamentală, precum și prin art.8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin expunerea nejustificată în mod obiectiv și rațional, pe pagina de internet, a datelor referitoare la averea persoanelor ce au, potrivit legii, obligația de a depune declarații de avere.

Curtea mai reține în motivare că în cauza de față se critică faptul că textul de lege impune întocmirea declarațiilor de avere pe propria răspundere, deși acestea cuprind, pe lângă drepturile și obligațiile declarantului, și pe cele ale soțului/soției, precum și ale copiilor aflați în întreținere.

Față de acest conținut normativ al art.3 alin.(2) din Legea 176/2010, Curtea subliniază că, prin ipoteză, declarația pe propria răspundere nu poate să vizeze decât informații referitoare strict la persoana declarantului, pentru care acesta își poate asuma răspunderea, în mod direct și individual.

Publicitate

Declarația pe propria răspundere angajează răspunderea penală a declarantului, motiv pentru care aceasta nu poate fi făcută decât în nume propriu, nimeni neputând fi ținut răspunzător din punct de vedere penal pentru fapta altei persoane.

De altfel, însăși Legea nr.176/2010 precizează, în art.3 alin.(1), că declarațiile de avere reprezintă acte personale.

Judecătorii constituționali mai spun că instituirea obligației de a declara nu doar drepturile și obligațiile proprii, ci și pe cele ale soțului/soției implică asumarea răspunderii personale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține/nu le cunoaște în mod direct, ci trebuie să le obțină de la o terță persoană, respectiv soț/soție.

CCR: Publicarea averilor nesocotește dreptul la respectarea și ocrotirea vieții private, susține Curtea Constituțională a României (CCR).

De asemenea, Curtea spune că instituirea obligației de a declara nu doar drepturile și obligațiile proprii, ci și pe cele ale soțului sau soției implică asumarea răspunderii personale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține.

Instanța constituțională a publicat motivarea deciziei din 29 mai prin care a stabilit ca declarațiile de avere și interese să nu mai fie publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate și nici pe paginile online ale altor instituții publice, iar aceste declarații nu mai trebuie să cuprindă veniturile și bunurile soților și copiilor.

Curtea a statuat în document că obligația prevăzută de lege de a se publica declarațiile de avere pe paginile de internet ale entităților în cadrul cărora profesează persoanele care au obligația de a le depune, în conformitate cu prevederile legale, precum și transmiterea acestora către Agenția Națională de Integritate în vederea publicării pe pagina de internet a acesteia nesocotesc dreptul la respectul și ocrotirea vieții private, consacrat prin art.26 din Legea fundamentală, precum și prin art.8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin expunerea nejustificată în mod obiectiv și rațional, pe pagina de internet, a datelor referitoare la averea persoanelor ce au, potrivit legii, obligația de a depune declarații de avere.

Curtea mai reține în motivare că în cauza de față se critică faptul că textul de lege impune întocmirea declarațiilor de avere pe propria răspundere, deși acestea cuprind, pe lângă drepturile și obligațiile declarantului, și pe cele ale soțului/soției, precum și ale copiilor aflați în întreținere.

Față de acest conținut normativ al art.3 alin.(2) din Legea 176/2010, Curtea subliniază că, prin ipoteză, declarația pe propria răspundere nu poate să vizeze decât informații referitoare strict la persoana declarantului, pentru care acesta își poate asuma răspunderea, în mod direct și individual.

Declarația pe propria răspundere angajează răspunderea penală a declarantului, motiv pentru care aceasta nu poate fi făcută decât în nume propriu, nimeni neputând fi ținut răspunzător din punct de vedere penal pentru fapta altei persoane.

De altfel, însăși Legea nr.176/2010 precizează, în art.3 alin.(1), că declarațiile de avere reprezintă acte personale.

Judecătorii constituționali mai spun că instituirea obligației de a declara nu doar drepturile și obligațiile proprii, ci și pe cele ale soțului/soției implică asumarea răspunderii personale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține/nu le cunoaște în mod direct, ci trebuie să le obțină de la o terță persoană, respectiv soț/soție.

În privința declarării drepturilor și obligațiilor copiilor aflați în întreținerea declarantului, potrivit Codului civil, se observă că părinții pot cunoaște personal, în mod direct, întinderea acestora cel mult în cazul copiilor minori, întrucât încheie actele juridice în numele acestora, în calitate de reprezentanți legali, până la împlinirea vârstei de 14 ani, iar în cazul minorilor cu capacitate de exercițiu restrânsă încuviințează actele juridice ale acestora, cu excepțiile prevăzute la art.41 alin.(3) din Codul civil.

‘Situația este diferită în cazul copiilor deveniți majori aflați în întreținerea părinților până la vârsta de 26 de ani, conform art.499 din Codul civil, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, aceștia având capacitatea de exercițiu deplină pentru a încheia acte juridice în nume propriu.

Este posibil ca, nefiind în egală măsură responsabilizată prin plasarea sub incidența aceleiași răspunderi penale sau contravenționale, după caz, această persoană (soț, soție sau copil major aflat în întreținere), care este terț față de obligația impusă declarantului, să refuze să le furnizeze, din varii motive, sau chiar să ofere informații eronate, astfel că declarantul va fi în imposibilitate de a furniza datele referitoare la patrimoniul acesteia sau va fi pus în situația de a menționa date incorecte, fără să aibă posibilitatea de a le verifica, pentru a evita sancțiunea penală aplicabilă pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații sau sancțiunea contravențională, după caz’, notează CCR.

Curtea Constituțională apreciază totodată că publicarea expresă a numelui și prenumelui soțului și copiilor, împreună cu precizarea veniturilor acestora, în cadrul unei declarații date pe propria răspundere a persoanei căreia îi incumbă această obligație constituie o nesocotire a dispozițiilor art.26 din Constituție, care garantează respectul vieții private.

În același timp, Curtea subliniază că legiuitorul trebuie să identifice o soluție legislativă adecvată, care să permită Agenției Naționale pentru Integritate să cunoască informațiile privitoare la averea soțului declarantului și a copiilor majori aflați în întreținerea sa, în vederea realizării scopului legal al acesteia.

Citeste mai mult

Eveniment

Opt persoane și-au pierdut viața, în ultimii ani, în timp ce se aflau la scăldat sau pescuit. ISU Botoșani: Nu îți risca viața – măsuri de prevenire a înecului

Publicat

Publicitate

Opt persoane și-au pierdut viața, în ultimii ani, în timp ce se aflau la scăldat sau pescuit. Râul Prut este locul unde s-au produs cele mai multe dintre tragedii.

Vara îi îndeamnă pe oameni la scăldat, însă, pentru evitarea unor adevărate drame, este foarte important să aleagă doar locurile special amenajate. Condițiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri, lacuri sau în mare.

De cele mai multe ori, tragediile la scăldat se produc, fie din cauza faptului că persoanele respective nu știu să înoate foarte bine, fie intră în ape în care curenții sunt puternici sau în locuri unde nivelul apei se schimbă brusc și nu mai reușesc să iasă la suprafață.

Din acest motiv, recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la scăldat:

✔ frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;

✔evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;

Publicitate

✔evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;

✔ nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;

✔ nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;

✔nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;

✔nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;

✔ echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending