Connect with us

Eveniment

Legendarul Pele a murit. Cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor avea 82 de ani

Publicat

Publicitate

Legendarul fotbalist brazilian Pele a încetat din viață. Edson Arantes do Nascimento a murit joi, 29 decembrie, la vârsta de 82 de ani. Cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor suferea de cancer la colon.

Legenda fotbalului a fost diagnosticat cu cancer de colon în septembrie 2021, suferind mai multe intervenții chirurgicale. Pe 3 decembrie 2022, Edson Arantes do Nascimento nu a mai răspuns la tratamentul pentru cancer, iar medicii au decis să-l mute în salonul pentru „îngrijire paliativă” al spitalului Albert Einstein din Sao Paulo.

„Inspirația și dragostea au marcat călătoria regelui Pele, care s-a stins din viață astăzi. În călătoria sa, Edson a fermecat lumea cu geniul său în sport, a oprit un război, a desfășurat lucrări sociale peste tot în lume și a răspândit ceea ce el credea că este leacul tuturor problemelor noastre: dragostea.

Mesajul său de astăzi devine o moștenire pentru generațiile viitoare.

Iubire, iubire și iubire, pentru totdeauna”, este mesajul publicat pe pagina sa oficială de pe o rețea de socializare.

Pele este considerat de mulți specialiști cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. Acesta și-a început cariera la 15 ani jucând pentru Santos și pentru naționala de fotbal a Braziliei începând cu 16 ani.

Publicitate

El are în palmares trei Campionate Mondiale de Fotbal câștigate: în 1958, 1962 și 1970, fiind singurul jucător care a reușit această performanță. Pele este și cel mai bun golgheter al naționalei, având 77 de goluri în 92 de jocuri.

De asemenea, el este cel mai bun marcator la nivel mondial, câștigând cu echipa sa Copa Libertadores 1962 și 1963.

În 1999, Pele a fost desemnat Jucătorul Secolului din Lume de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS). În același an, France Football le-a propus foștilor câștigători a Balonului de Aur să aleagă Jucătorul Secolului – ei l-au ales pe Pele. În 1999, Pele a fost ales Sportivul Secolului de către Comitetul Olimpic Internațional și revista Time l-a inclus în lista lor cu 100 cei mai influenți oameni ai secolului XX. În 2013, Pele a primit Premiul de Onoare a Balonului de Aur FIFA, în semn de recunoștință pentru cariera și realizările lui ca personalitate în lumea fotbalului.

Conform IFFHS, Pele este cel mai de succes marcator în ligă din lume, cu 541 de goluri. În total Pele a marcat 1281 de goluri în 1363 de meciuri, inclusiv amicale neoficiale și din tur, motiv pentru care a fost înscris în Guinness World Records cu cele mai multe goluri marcate de-a lungul carierei în fotbal. În timpul când făcea parte din lumea sportului, Pele fost pentru o perioadă cel mai bine plătit sportiv din lume.

În Brazilia, Pele este considerat a fi un erou național pentru performanțele obținute în fotbal și sprijinul politicii de a îmbunătăți condițiile sociale ale săracilor. În 1961, Președintele Braziliei Jânio Quadros a declarat că Pele este „o comoară națională”.

De-a lungul carierei sale, el a devenit cunoscut ca „Perla Neagră” (Perola Negra), „Regele Fotbalului” (O Rei do Futebol), „Regele Pele” (O Rei Pele) sau pur și simplu „Regele” (O Rei), scrie wikipedia.org.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Vlăsinești. Pompierii au intervenit rapid și nu au fost victime

Publicat

Publicitate

Un autoturism parcat pe o stradă din localitatea Vlăsinești a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, incidentul fiind observat de o vecină care a văzut fum ieșind de sub capotă și a apelat imediat numărul unic de urgență 112.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești.

Echipajele au constatat că incendiul se manifesta la partea din față a autoturismului și au acționat prompt pentru limitarea propagării flăcărilor, reușind să împiedice extinderea focului la întregul vehicul.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, nefiind înregistrate persoane rănite.

Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a producerii incendiului este un scurtcircuit electric, însă circumstanțele exacte vor fi stabilite în urma verificărilor efectuate de specialiști.

Pentru a preveni incendiile auto, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

Publicitate

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu puternic la o casă de pe strada Ion Creangă din Botoșani. Proprietarul transportat la spital după un atac de panică

Publicat

Publicitate

Pompierii botoșăneni au intervenit de urgență, în cursul zilei de astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Ion Creangă din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de un trecător care a observat flăcările și a solicitat imediat ajutorul autorităților.

La fața locului au ajuns rapid echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea salvatorilor, casa ardea generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, existând pericolul extinderii incendiului la construcțiile din apropiere.

Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și limitarea focului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la imobilele învecinate. Intervenția este în desfășurare, echipajele lucrând pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor produse de incendiu.

Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, după finalizarea intervenției și a cercetărilor specifice.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Cod galben de ceață prelungit în județul Botoșani: Vizibilitate sub 50 de metri și risc de polei până la ora 15:00

Publicat

Publicitate

Avertizarea de tip cod galben de ceață a fost prelungită în județul Botoșani, unde vizibilitatea rămâne redusă pe majoritatea drumurilor, coborând sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50 de metri. Fenomenele meteo periculoase sunt prognozate să persiste până la ora 15:00, potrivit informațiilor transmise de autorități.

Meteorologii anunță că ceața este asociată, pe alocuri, cu burniță sau ploaie slabă, condiții care pot favoriza formarea ghețușului ori a poleiului pe carosabil și trotuare. În aceste situații, riscul producerii unor accidente rutiere sau al alunecărilor pietonale crește semnificativ, mai ales în zonele cu trafic intens sau pe drumurile secundare.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să reducă viteza, să folosească sistemele de iluminare corespunzătoare și să păstreze o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculele din față. De asemenea, autoritățile recomandă evitarea manevrelor riscante și a frânărilor bruște, care pot duce la pierderea controlului asupra mașinii.

Pietonii trebuie să fie atenți la deplasare, întrucât suprafețele pot deveni alunecoase din cauza depunerilor de gheață. Un pericol suplimentar îl reprezintă țurțurii sau zăpada care se pot desprinde de pe clădiri, motiv pentru care este necesară o atenție sporită în apropierea imobilelor.

Curățarea gheții, a țurțurilor și a zăpezii de pe clădiri, precum și de pe trotuarele aferente, revine proprietarilor și administratorilor de imobile. Dacă îndepărtarea acestora nu poate fi realizată imediat, zonele trebuie semnalizate și delimitate corespunzător, pentru a nu pune în pericol siguranța trecătorilor.

Autoritățile fac apel la responsabilitate și implicare din partea cetățenilor pentru prevenirea accidentelor și menținerea siguranței publice în această perioadă cu condiții meteo dificile.

Publicitate

Pompierii militari rămân la datorie 24 de ore din 24 și sunt pregătiți să intervină rapid în sprijinul populației, în cazul apariției unor situații de urgență generate de vremea nefavorabilă.

Citeste mai mult

Educație

Competiție de ROBOTICĂ organizată în premieră la Botoșani. 16 echipe din țară au participat la „Royal Stars League Meet”

Publicat

Publicitate

Botoșaniul a găzduit, sâmbătă, 7 februarie 2026, deschiderea competiției de robotică „Royal Stars League Meet”, eveniment organizat în premieră la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. La activitate a fost prezent și inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, care a subliniat importanța unor astfel de inițiative pentru educația orientată spre viitor.

Competiția reprezintă o etapă zonală a concursului internațional „First Tech Challenge” și a reunit echipe de robotică din întreaga țară, formate din elevi pasionați de știință și tehnologie. Proba principală a constat în construirea unui robot complex capabil să lanseze mingi într-un coș amplasat la peste un metru înălțime, dispozitivul funcționând atât autonom, cât și controlat de elevii-driveri.

În total, 16 echipe din județe diferite au disputat 24 de meciuri, fiecare formație jucând câte șase partide. Județul Botoșani a fost reprezentat de echipa „Hyperion” a Colegiului Național „Mihai Eminescu” și de echipa „Dragonfly” a Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, care au concurat cu roboți construiți exclusiv de elevi, sub îndrumarea mentorilor.

Evenimentul a evidențiat potențialul, creativitatea și pasiunea pentru știință existente în școlile botoșănene, demonstrând rolul educației STEM în formarea competențelor viitorului.

Inspectorul șef Bogdan Suruciuc a transmis felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante, subliniind că educația trebuie să țină pasul cu schimbările lumii moderne, iar competițiile de robotică reprezintă exemple concrete de bună practică și de învățare aplicată.

„Educația trebuie să țină pasul cu schimbările lumii moderne, iar competițiile de acest tip sunt un exemplu clar de bună practică și de educație orientată spre viitor. Felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante!”, a transmis Inspectorul șef al ISJ Botoșani, Bogdan Suruciuc

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending