Connect with us

Eveniment

Legea privind plata pensiilor private a fost promulgată de președintele Nicușor Dan

Publicat

Publicitate

Legea privind plata pensiilor private a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. Legea a fost adoptată pe 23 decembrie, de Camera Deputaților, după ce a fost armonizată cu decizia Curții Constituționale a României, scrie alba24.ro.

Conform prevederilor inițiale ale reformei sistemului de pensii, legea de plată a pensiilor private trebuia adoptată din 2011, după trei ani de la înființarea fondurilor de pensii private în 2008, transmite Mediafax.

La CCR proiectul adoptat fusese atacat de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) și de parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), dar a fost declarat constituțional, cu excepția unui alinia.

Este vorba de un amendament inclus senatorii din Comisia de muncă, care ar fi permis ca bolnavii de cancer să fie exceptați de la norma de a încasa o tranșă unică de cel mult 30% din activ.

Proiectul, adoptat inițial pe 16 octombrie de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a fost elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și pus pe traseul legislativ de Ministerul Muncii în luna august în contextul în care elaborarea acestei ultime etape a reformei sistemului de pensii este parte din demersurile pentru aderarea României la Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Termenul asumat oficial de statul român pentru intrarea în OCDE este sfârșitul anul 2026.

Publicitate

Legea privind plata pensiilor private: cine este vizat

În fondurile de pensii private obligatorii sunt înscriși 8,3 milioane de români, adică majoritatea populației active a țării.

Mai bine de jumătate (4,5 milioane) contribuie regulat, lună de lună, cu 4,75% din venitul brut, ca parte a contribuției de asigurări sociale CAS de 25%.

Cei mai mulți beneficiari de plăți din Pilonul 2 au fost cei pensionați pentru limită de vârstă (65%), iar plata unică a fost modalitatea preferată de a primi banii (74%), în perioada 2008 – 2024, potrivit datelor oficiale ale APAPR Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), cei responsabili de gestionarea și creșterea contribuțiilor virate de contribuabili.

În luna august 2025 a fost depășit pragul psihologic de 1 miliard de euro la nivelul plăților deja efectuate către beneficiarii din Pilonul 2 și 3 de pensii private, astfel:

  • cca. 4.2 mld. lei plătiți către cca. 250.000 de beneficiari din Pilonul 2 obligatoriu;
  • cca. 890 mil. lei plătiți către cca. 97.000 de beneficiari din Pilonul 3 facultativ.

Principalele nemulțumiri exprimate public cu privire la actualul proiect au vizat limitarea posibilității de plată unică a activelor la împlinirea vârstei de pensionare, respectiv o primă tranșă maximă de 25% și plata eșalonată pe 10 ani.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Meteorologii au prelungit avertizarea de COD GALBEN de ceață pentru o parte din judeţul Botoșani

Publicat

Publicitate

Din această cauză, pe drumurile din Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Rădăuți-Prut, Ibănești, Cristinești, George Enescu, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Mileanca, Pomârla, Darabani, Viișoara, Concești și Mitoc se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

În funcție de condițiile locale, se poate forma ghețuș sau chiciură.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Codul galben de ceață pentru o parte din judeţul Botoșani este valabil până la ora 13:00.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Un șofer beat, din Corni, a intrat cu mașina în gardul unei gospodării

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, au identificat un autoturism care a intrat în poarta unei locuințe, rezultând distrugerea acesteia si avarii ale autovehiculului.

Lângă autoturism a fost identificat conducătorul auto în persoana unui tânăr, de 26 de ani, din comuna Corni.

Acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0, 92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Un bărbat de 63 de ani, din comuna Mihai Eminescu, a condus cu 1, 34 mg/l alcoolemie

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 63 de ani, din comuna Mihai Eminescu.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1, 34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la.o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Acesta a fost introdus in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 50 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112

Publicat

Publicitate

Poliţiştii au acţionat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, fiind organizate 5 acţiuni punctuale în zone de interes operativ, atât pentru prevenirea infracțiunilor stradale cat si pentru siguranța rutieră, în municipiile Botoșani și Dorohoi și orașul Darabani.

În urma activităţilor desfășurate pe raza întregului județ, au fost aplicate 109 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 40.000 de lei.

Polițiștii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Astfel, au fost scoși din trafic, 11 conducători auto, care reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, fiindu-le suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, conform legii.

De asemenea, au fost oprite din circulația pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță. Astfel, certificatele de înmatriculare a 5
autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.

Polițiștii vor continua să acționeze pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending