Connect with us

Actualitate

Legea a fost promulgată. Părinţii care rămân acasă cu copiii aflaţi în carantină sau izolare primesc concediu medical

Publicat

Publicitate

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, relatează alba24.ro.

„În cazul copilului pentru care s-a dispus măsura carantinei sau a izolării în condiţiile Legii nr. 136/2020, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asigurații pentru care nu se dispune măsura carantinei sau a izolării au dreptul la concediu şi indemnizație pentru supravegherea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 18 ani”, prevede legea.

Potrivit actului normativ, indemnizațiile se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul curant sau, după caz, de medicul de familie care a luat în evidență şi a monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluții bolii şi durata monitorizării.

Durata de acordare a indemnizației este corespunzătoare numărului de zile calendaristice aferente duratei concediului medical stabilite de medicul curant sau, după caz, de medicul de familie.

„Cuantumul brut al indemnizației este 100% din baza de calcul şi se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate”, mai spune legea.

Actul normativ stipulează că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare, Ministerul Sănătății şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor modifica Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate aprobate prin Ordinul ministrului Sănătății şi al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1311/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Județul Botoșani este învăluit în ceață densă. Meteorologii au emis COD GALBEN

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un Cod galben de ceață până la ora 10:00, pentru o parte din județul Botoșani.

Din această cauză, pe drumurile din localitățile Botoșani, Flămânzi, Vorona, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Albești, Trușești, Ștefănești, Bălușeni, Lunca, Tudora, Vlădeni, Cristești, Curtești, Răchiți, Copălău, Călărași, Gorbănești, Hlipiceni, Coșula, Todireni, Prăjeni, Sulița, Dângeni, Stăuceni, Santa Mare, Unțeni, Durnești, Dobârceni, Leorda, Mihălășeni, Blândești, Hănești, Ripiceni, Românești, Răușeni și Bucecea se reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, adresăm conducătorilor auto recomandarea de a adapta viteza la condițiile de drum. Circulați prudent pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic!

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Clement, Episcopul Ancirei

Publicat

Publicitate

Sfântul Clement era din Ancira Galatiei (astăzi Ankara, în Turcia) şi s-a născut din tată păgân şi din mamă creştină, Sofia cu numele, către anul 258. Încă de la vârsta de 12 ani, după moartea părinţilor săi, s-a dedicat slujirii lui Dumnezeu, iar pentru viaţa lui înţeleaptă a fost făcut preot la 18 ani şi arhiereu la 20 de ani.

Şi se nevoia cu propovăduirea dreptei credinţe, pe timpul domniei păgânilor împăraţi Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), amândoi aprigi prigonitori ai creştinilor. Deci, fiind prins, a suferit cumplite chinuri de la dregătorul Ancirei, care, uimit de răspunsurile lui şi de tăria cu care primea chinurile, l-a trimis la Roma, la împăratul Diocleţian. Acolo, după ce a fost iarăşi groaznic torturat, a fost aruncat în temniţă, unde a botezat pe mulţi păgâni care văzuseră chinurile lui, printre care şi pe Agatanghel, roman de neam. Apoi a fost trimis împăratului Maximian, în Nicomidia, împreună cu alţi creştini, iar Agatanghel s-a ascuns în corabia care îl ducea pe Sfântul Clement, fiindcă voia să nu se despartă de el, însoţindu-l până la sfârşitul mucenicesc.

Deci, fericiţii Clement şi Agatanghel, stând în faţa a doi împăraţi şi a nouă guvernatori, în felurite cetăţi şi mărturisind cu tărie credinţa lor în Hristos, au fost daţi la tot felul de chinuri: bătuţi cu toiege, spânzuraţi, arşi pe coaste cu făclii aprinse, aruncaţi la fiare, puşi în var nestins, întinşi pe paturi de fier încinse, aruncaţi în cuptor fierbinte, împunşi cu ţepuşe tăioase şi altele asemenea, încât se minunau prigonitorii de răbdarea lor. Deci, după ce au îndurat temniţa şi chinurile vreme de 28 de ani, au fost duşi iarăşi în Ancira, unde Sfântul Agatanghel a fost ucis într-o zi de 5 noiembrie prin tăierea capului, după multe chinuri.

Iar Sfântul Clement, sosind luna ianuarie, a ieşit din temniţă prin voia lui Dumnezeu şi a început să slujească Liturghia într-o peşteră unde se adunau creştinii. Însă, în 23 ianuarie, anul 312, prorocind despre moartea sa şi despre apropiata pieire a împăraţilor păgâni, Sfântul a fost ucis de dregătorul Ancirei chiar în faţa Sfântului prestol, împreună cu diaconii săi, Hristofor şi Hariton. Biserica pomeneşte şi pe Sfântul Agatanghel în aceeaşi zi de 23 ianuarie, ca pe unul ce a fost părtaş pătimirilor de mulţi ani ale Sfântului Clement. Moaştele Sfântului Clement al Ancirei au fost mutate la Constantinopol, în două biserici închinate lui, de unde o parte a fost furată şi dusă în Apus de cavalerii Cruciadei a patra (anul 1204), iar cealaltă parte se află acum în Grecia (la Mănăstirile Prussos – în Evritania, Zografu – pe Muntele Athos şi Faneromeni – în insula Salamina).

Citeste mai mult

Eveniment

Precizări oficiale după ce a apărut informația că prostituția ar fi fost introdusă ca activitate. Actualizare Coduri CAEN 2025

Publicat

Publicitate

Actualizare Coduri CAEN 2025: O informație potrivit căreia prostituția ar fi fost introdusă printre activitățile legale din România a apărut în spațiul public și a fost chiar publicată de unele presa centrală, relatează alba24.ro.

Acest lucru s-ar fi întâmplat odată cu actualizarea codurilor CAEN, de la 1 ianuarie 2025. Registrul Comerțului a transmis miercuri seară o serie de precizări legate de acest lucru.

”Nu toate activitățile care sunt incluse în Nomenclator CAEN Rev.3 pot fi înregistrate ca obiecte de activitate în registrului comerțului, deoarece unele dintre acestea sunt interzise de actele normative care reglementează activitățile economice din România”, precizează reprezentanții Registrului Comerțului.

Actualizare Coduri CAEN 2025: Precizările oficiale ale Registrului Comerțului

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la structura versiunii actualizate a Clasificării Activităților din Economia Națională, CAEN Rev.3 (aprobată prin Ordinul Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/17.04.2024), vă informăm că profesioniștii trebuie să țină cont de prevederile legale în vigoare la nivel național atunci când solicită înregistrarea unui cod CAEN în registrul comerțului.

Această nouă versiune a Nomenclatorului CAEN este conform cu Nomenclatorul de activități utilizat în cadrul Comunității Europene – Rev.2.1 (implementat la nivel european începând cu 1.01.2025), potrivit REGULAMENTULUI DELEGAT (UE) 2023/137 AL COMISIEI din 10 octombrie 2022 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire.

Publicitate

Menționăm că nu toate activitățile care sunt incluse în Nomenclator CAEN Rev.3 pot fi înregistrate ca obiecte de activitate în registrului comerțului, deoarece unele dintre acestea sunt interzise de actele normative care reglementează activitățile economice din România.

Cu privire la afirmațiile vehiculate în spațiul public referitoare la introducerea prostituției ca obiect de activitate al unei firme, precizăm că aceasta nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate în registrul comerțului întrucât nu este legalizată în România.

Clasificarea activităților din economia națională nu a fost elaborată de către Ministerul Justiției și nici de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), ci de către Institutul Național de Statistică (INS), instituție care urmează să facă publice și Notele explicative pentru CAEN Rev.3.

ONRC, instituție aflată în subordinea Ministerului Justiției, doar înregistrează obiectul de activitate al persoanelor juridice și al persoanelor fizice (persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale) care solicită înregistrarea în registrul comerțului.

Informații suplimentare cu privire la încadrarea corectă a activităților economice în structura CAEN Rev.3, precum și referitoare la corespondența CAEN Rev.2 – CAEN Rev.3 puteți afla adresându-vă Institutului Național de Statistică la acest LINK.

Subliniem importanța ca toți reprezentanții mediului de afaceri să se bazeze pe informațiile furnizate prin intermediul instituțiilor și autorităților publice.

Citeste mai mult

Eveniment

Deplasări de tehnică militară în cadrul exercițiului „STEADFAST DART 25”

Publicat

Publicitate

În vederea participării la exercițiul multinațional ‘STEADFAST DART 25’ (STDT’25), pe teritoriul României sunt programate, începând de miercuri, 22 ianuarie, deplasări de tehnică militară și personal aparținând forțelor armate ale Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Exercițiul face parte din seria de activități de instruire planificate la nivel aliat și are ca obiectiv principal consolidarea capacității de reacție și a interoperabilității forțelor participante.

Unitățile britanice vor tranzita și desfășura activități în diverse zone din țara noastră, în cooperare cu forțele naționale și cu cele ale altor state aliate dislocate în România. Principalele axe rutiere de deplasare sunt Nădlac – Cincu – Smîrdan și Negru Vodă – Constanța – Smîrdan.

De asemenea, tehnica militară aparținând forțelor armate franceze participante la acest exercițiu va sosi pe calea ferată, pe traseul Carcassonne (Franța) – Voila (România), cel mai probabil pe data de 2 februarie.

În perioada 28 ianuarie – 9 februarie vor avea loc, totodată, deplasări ale militarilor și tehnicii Brigăzii 15 Mecanizată ‘Podu Înalt’ din orașele Iași, Piatra Neamț, Bacău, Botoșani, Dej și Turda, către poligonul Smârdan.

Pentru buna desfășurare a STDT’25, autoritățile naționale, împreună cu aliații NATO, vor lua toate măsurile necesare pentru a minimiza impactul asupra comunităților locale și traficului rutier, deplasările urmând a fi executate, cu preponderență, pe timp de noapte.

Publicitate

Exercițiile NATO precum STDT’25 sunt defensive și transparente, fiind desfășurate cu respect deplin față de obligațiile internaționale ale României.

Mulțumim cetățenilor pentru înțelegere și adresăm rugămintea participanților la trafic să respecte indicațiile reprezentanților autorităților competente pe durata deplasării tehnicii militare.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să urmăriți canalele oficiale de comunicare ale Ministerului Apărării Naționale.

‘STEADFAST DART 25’ este un exercițiu planificat în 2024, în cadrul căruia, în premieră de la înființare (1 iulie 2024), Forța de Reacție Aliată va exersa o desfășurare de efective și tehnică militară în context operațional. Exercițiul va demonstra capacitatea NATO de a activa Forța de Reacție Aliată și de a coordona tranziția rapidă a acesteia.

Exercițiul se va desfășura în Bulgaria, Grecia și România, cu participarea a peste 10.000 de militari din Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, România, Slovenia, Spania și Turcia.

Biroul presă

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending