Proiectul de lege prin careşoferii depistaţi la volan băuţi, drogați sau fără permis, care provoacă accidente mortale vor face închisoare, a fost adoptat luni de Senat. Inițiativa legislativă va intra în atenția Camerei Deputaților, pentru vor final, relatează alba24.ro.
Legea a trecut cu 111 voturi ”pentru”, potrivit antena3.ro
”Toți cei care cred că pot conduce un autovehicul fără permis, băuți sau drogați trebuie să știe că vor merge direct la închisoare în situația în care vor produce un accident rutier soldat cu victime”, anunța senatorul PSD Robert Cazanciuc, în noiembrie, la momentul în care inițiativa a fost propusă pentru aprobare.
Potrivit acestuia, ”România ocupa, în anul 2021, pentru al cincilea an consecutiv, primul loc în Europa la numărul de morți în accidente rutiere. 1.779 de decese în total. Una dintre cauze o reprezintă consumul de alcool sau de substanțe interzise, pe lângă neglijență sau calitatea infrastructurii rutiere”.
De asemenea, ”datele furnizate de Poliția Română și de Ministerul Justiției arată o realitate sumbră: 20.000 de persoane trimise în fața instanțelor de judecată în fiecare an pentru conducere fără permis, sub influența drogurilor sau băuturilor alcoolice. Tot în fiecare an își pierd viața sau sunt rănite grav, în accidente produse de cei care conduc fără permis, băuți sau drogați, aproximativ 500 de persoane”.
Proiectul prin de modificare a legislației penale ”astfel încât niciun șofer băut, drogat sau fără permis care a produs un accident mortal să nu mai poată scăpa de pedeapsa cu închisoarea”, potrivit senatorului, a fost respins de Camera Deputaților în 2019.
Publicitate
Acum a fost aprobat de Senat și merge la vot final în Camera Deputaților.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Intervenție legislativă majoră în domeniul siguranței publice. Structurile Ministerului Afacerilor Interne vor putea avea acces atât la camerele de supraveghere instalate în spațiile publice, cât și la cele amplasate de operatori privați. Măsura devine oficială după ce președintele Nicușor Dan a semnat, miercuri, 22 octombrie, decretul de promulgare a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice.
Actul normativ vizează consolidarea capacității instituțiilor MAI de a preveni și combate infracționalitatea, prin posibilitatea de a analiza, în timp real sau înregistrat, imaginile surprinse de sistemele video deja existente în orașe, în instituții, în centre comerciale, la intrări în clădiri sau în alte spații cu acces public.
Legea nu este una nouă, ci a fost adoptată de Parlament încă din 2023, însă intrarea sa în vigoare era blocată până la promulgare. Odată cu semnarea decretului, accesul la sistemele video devine parte a instrumentelor legale de acțiune ale structurilor de ordine publică, în condițiile stabilite de legislația privind protecția datelor personale.
Autoritățile argumentează că măsura va ajuta în intervenții mai rapide, identificarea autorilor unor infracțiuni, depistarea persoanelor dispărute și gestionarea situațiilor de criză, precum accidente, agresiuni sau acte de vandalism. Practic, datele video existente vor putea fi integrate în rețelele operative ale poliției, jandarmeriei și altor structuri, fără a mai depinde de proceduri lente de solicitare individuală.
Legea permite structurilor MAI, precum Poliția de Frontieră, Jandarmeria, IGI și IGSU, să acceseze în timp real imaginile camerelor de supraveghere din spații publice sau private, fără a solicita acordul proprietarilor ori al persoanelor filmate.
Prevederile se aplică atât instituțiilor publice, cât și firmelor sau altor entități private.
Publicitate
Scopul legii este de a facilita identificarea suspecților, martorilor, persoanelor urmărite sau a bunurilor ce pot fi confiscate, precum și monitorizarea situațiilor de urgență, a crizelor și a tulburărilor de ordine publică.
Înregistrările pot fi păstrate cel mult șase luni, după care trebuie șterse.
Accesul la aceste date este permis doar pentru activități oficiale, cu respectarea regulilor privind protecția datelor personale (GDPR), scrie EVZ.
„În scopul monitorizării situației operative și asigurării managementului integrat al situațiilor speciale și de criză din domeniul ordinii publice și al situațiilor de urgență,
Ministerul Afacerilor Interne este autorizat să acceseze, în mod direct și gratuit, în timp real, imaginile video surprinse de sistemele de supraveghere a spațiilor publice, aparținând persoanelor juridice de drept public sau privat ori organelor administrației publice centrale sau locale cu excepția celor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale”, se arată în proiectul de lege.
Pe de altă parte, organizații civice au ridicat întrebări privind limitele supravegherii și garanțiile aplicate pentru a preveni abuzurile. Autoritățile susțin că legea prevede în continuare obligația respectării normelor GDPR, iar accesul la imagini se va face doar în scopuri strict legate de siguranța publică.
Autoritățile susțin că promulgarea legii marchează un pas important în direcția digitalizării sistemului de ordine publică și alinierea României la standardele europene privind utilizarea datelor video pentru prevenirea infracțiunilor.
Dincolo de luptele politice, Coaliţia se confruntă cu încă o problemă majoră! Sindicatele au ajunţat că, de miercuri, încep protestele de ţară, pentru că premierul Bolojan refuză să respecte obligaţia legală de majorare a salariului minim pe economie, deşi ar încălca astfel legislaţia europeană.
Liderii sindicaliştilor susţin că această decizie va afecta peste 1.7 milioane de angajaţi din mediul privat, pentru că le va scădea puterea de cumpărare, ceea ce va afecta în mod negativ economia. Profesorii, în schimb, ameninţă cu greva generală exact în acele momente în care elevii trebuie să dea examene şi acuză Guvernul că îşi bate joc de ei. De asemenea, dascălii avertizează că anul viitor Executivul se va confrunta cu un val de pensionări fără precedent, ceea ce va aduce sistemul de învăţământ din ţara noastră în pragul crizei.
Liniştea Coaliţiei e, în continuare, tulburată de scandalul cu privire la pensiile magistraţilor
Liniştea Coaliţiei este, în continuare, tulburată de scandalul cu privire la pensiile magistraţilor. Liderul senatorilor USR acuză PSD că practică o guvernare paralelă, după ce Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu mai mulţi reprezentanţi ai judecătorilor şi procurorilor. Preşedintele interimar al PSD susţine că a făcut asta din poziţia de lider al Senatului şi nu din cea de membru în Coaliţie.
„Orice partid consideră ca Guvernul nu își face datoria are posibilitatea să depună moțiuni de cenzură și să facă o majoritate în Parlament cu AUR, cu cine se poate, ca Guvernul să plece. Nu e o problemă”, a declarat Ilie Bolojan, premierul României. „De câte ori trebuie să spun că PSD nu vrem să facem majoritate cu cei de la AUR? În fiecare zi? Dar nici nu cred că se aşteaptă de la noi să fim pe post de sectă de adulatori”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele interimar al PSD.
Astăzi, 28 octombrie 2025, la Hotel Maria din municipiul Botoșani, a avut loc Conferința de deschidere a proiectului transfrontalier „Creșterea rezilienței comunității în zona transfrontalieră RO – MD – ROMD00183 – FLOODWALLS, un eveniment dedicat consolidării capacității de prevenție și reacție în fața riscului de inundații, în zona transfrontalieră România – Republica Moldova.
Un proiect strategic cu sprijin european
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin Instrumentul pentru Vecinătate, Dezvoltare și Cooperare Internațională (NDICI), în cadrul Programului Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027, și este implementat în perioada 11 iulie 2025 – 10 ianuarie 2027 de:
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” Botoșani – lider de proiect
Direcția Situații Excepționale Bălți, Republica Moldova – partener
Buget total: 322.648,20 euro
Finanțare nerambursabilă: 290.383,37 euro
Obiectiv general:
Obiectivul general al proiectului vizează creșterea gradului de pregătire a populației din zona eligibilă în fața situațiilor de urgență, prin derularea unei campanii de conștientizare și organizarea de activități comune de informare, instruire și prevenție, cu accent pe riscul de inundații, pentru cetățenii de pe ambele părți ale frontierei.
Activitățile planificate includ:
– realizarea de materiale informative privind modul de comportare în caz de inundații, distribuite în comunitățile din zonă eligibilă;
– desfășurarea a opt activități de informare și educare preventivă, adresate autorităților și cetățenilor din județul Botoșani, România și Bălți, Republica Moldova, cu accent pe implicarea copiilor, tinerilor și persoanelor vulnerabile;
– creșterea nivelului de pregătire și consolidarea capacității operaționale în zona eligibilă prin achiziționarea de autovehicule moderne pentru munca preventivă și operativă, atât în România, cât și în Republica Moldova.
Inundațiile istorice – lecții dureroase care au fundamentat proiectul
În cadrul conferinței, reprezentanții ISU Botoșani și DSE Bălți au subliniat importanța unui efort comun în fața riscurilor naturale care nu cunosc granițe, aducând în atenția publicului evenimentele hidrologice majore care au afectat regiunea în ultimele decenii.
Botoșaniul este unul dintre cele mai expuse județe din România la riscul de inundații, fiind traversat de râuri importante precum Prut, Siret, Jijia, Sitna și Miletin, și ocupând locul al doilea în țară ca întindere a luciului de apă, după Tulcea.
În ultimele două decenii, județul a fost afectat de valuri repetate de inundații, cu consecințe dramatice. Cele mai severe au fost:
2008 – Inundații în Baranca și Rădăuți Prut:
– peste 500 de gospodării afectate;
– 2.344 persoane evacuate:
– pagube estimate la peste 15 milioane RON.
2010 – Inundații devastatoare în municipiul Dorohoi și comunele învecinate:
– peste 1.200 de gospodării afectate;
– 4.563 persoane evacuate;
– 7 persoane și-au pierdut viața.
Publicitate
2020 – inundații în 45 de UAT-uri:
– 73 de locuințe și obiective afectate;
– 59 de poduri avariate;
– peste 3.000 de hectare de teren arabil inundate.
Aceste evenimente au evidențiat vulnerabilitatea comunităților, necesitatea întreținerii infrastructurii hidrotehnice și importanța unei reacții rapide și coordonate. Mai presus de toate, au arătat că intervenția nu este suficientă – este esențială prevenția.
Prevenția începe cu educația
Un element central al proiectului este informarea și implicarea activă a populației. În cadrul conferinței, s-a anunțat lansarea unei campanii comune de educare în școli și comunități, cu obiectivul ambițios de a conștientiza și responsabiliza peste 500.000 de persoane din România și Republica Moldova în comportamente corecte în caz de inundații.
Se vor organiza:
– activități de informare și educare preventivă în școli din ambele țări;
– campanii de informare, conștientizare și responsabilizare în comunitățile din Botoșani, România, și Bălți, Republica Moldava;
– exerciții comune de evacuare și simulări.
„Nicio comunitate nu poate fi rezilientă fără cetățeni informați și implicați. Prevenția începe cu fiecare dintre noi”, a declarat colonel Dan Decebal Muraru, inspector șef al ISU Botoșani.
Cooperare transfrontalieră – cheia unui viitor sigur
Participanții la conferință au subliniat faptul că fenomenele meteorologice extreme nu respectă granițe administrative, iar soluțiile eficiente necesită coordonare transfrontalieră reală, sprijin reciproc și investiții comune.
„Inundațiile nu se opresc la frontieră. Proiectul Creșterea rezilienței comunității în zona transfrontalieră RO – MD – ROMD00183 – FLOODWALLS vine ca răspuns firesc la provocările comune ale regiunii și este un exemplu de solidaritate, responsabilitate și viziune pe termen lung”, a declarat locotenent – colonel Viorel Rotaru, șef adjunct al Direcției Situații Excepționale, municipiului Bălți.
Conferința de lansare a marcat debutul unui parteneriat activ și dinamic între instituțiile române și moldovene de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. Prin acțiuni concrete, investiții în pregătirea populației și colaborare instituțională, proiectul „Creșterea rezilienței comunității în zona transfrontalieră RO – MD – ROMD00183 – FLOODWALLS” își propune să reducă riscurile, să salveze vieți și să protejeze viitorul comunităților din zona transfrontalieră.
Prețul la energia electrică are o tendință de scădere, deși cota de TVA a înregistrat o creștere, a afirmat, marți, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu.
‘Atât timp cât Guvernul României a luat decizia de a majora cota de TVA de la 19 la 21, această majorare de TVA va afecta toate cele trei componente ale energiei – termică, electrică și de gaze naturale. În ceea ce privește partea de energie electrică, deși vedem faptul că componenta de TVA a crescut de la 19 la 21, în comparatorul de prețuri pe care ANRE îl pune la dispoziția consumatorilor de energie electrică, vedem că ofertele furnizorilor au un trend de scădere, lucru care mă face să cred că apelurile publice pe care le-am făcut către furnizorii de energie din România, în momentul în care piața de energie s-a reliberalizat și schema de plafonare-compensare s-a oprit, dau efecte astăzi. Vedem că inclusiv furnizori cu capital majoritar de stat vin cu oferte de la 1,55 lei de bani pe kWh la oferte de aproximativ 1,30 lei de bani pe kWh, deci reduceri de 15% până la 20%. (…) Eu sper ca acest trend să continue. Sper că această competiție și ‘bătălie’ între furnizori pe portofolii de clienți să fie benefică, iar cei care urmează să beneficieze de aceste reguli și de această competiție să fie consumatorii de energie electrică din România’, a declarat președintele ANRE, la Palatul Parlamentului, unde a fost prezent la comisiile parlamentare reunite de resort.
Potrivit acestuia, se observă un fenomen de reducere a facturilor la energie electrică: ‘Prețul la energie are o tendință de scădere. Se traduce lucrul acesta în factura consumatorilor de energie, deși cota de TVA a înregistrat o creștere. Deci, vedem un fenomen de reducere a facturilor. În ceea ce privește cantitatea de energie pe care o exportăm la un preț mic versus cantitatea pe care o importăm la un preț mai mare, pe anumite intervale orare, să știți că lucrul acela nu se vede în factura consumatorilor casnici de energie, sunt lucruri care sunt reglate de o piață de energie, deci doar o anumită componentă de achiziții a furnizorilor’.
În prezent, a completat Niculescu, prin noile capacități de stocare care se pun în funcțiune, pe care ANRE le autorizează la înființare și le licențiază, și prin regulile stabilite de diminuare a tarifelor de distribuție pentru aceste capacități de stocări, fenomenul de export versus import de energie va fi unul și mai scăzut și cu un impact și mai mic în factura consumatorilor final de energie electrică.
‘Ce este important este că, atunci când vedem o ofertă de telefonie mobilă cu un preț mai mic, cu minute incluse sau cu roaming mai mult, la același preț sau la un preț mai mic, la fel să considerăm și furnizarea de energie electrică – să ne uităm după cel mai mic preț și să mergem să ne schimbăm furnizorul pe platforma pusă la dispoziție de ANRE în 24 de ore, fără costuri, în așa fel încât presiunea să se mute pe furnizorii de energie electrică, pentru că, așa cum am declarat începând cu 1 iulie, piața s-a schimbat, este piața consumatorilor’, a transmis președintele ANRE. AGERPRES