Connect with us

Actualitate

Lege adoptată în Parlament: Operatorii economici nu mai trebuie să elibereze bon fiscal la plățile cu cardul

Publicat

Publicitate

În cel mai scurt timp operatorii economici nu mai trebuie să elibereze bon fiscal la plățile cu cardul. Prevederea se regăsește într-un proiect adoptat luni de plenul Camerei Deputaţilor.

Propunerea legislativă a fost adoptată cu 163 de voturi „pentru” şi 51 de abţineri.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art.1 din OUG nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Soluţiile legislative preconizate au în vedere eliminarea obligaţiei utilizatorilor aparatelor de marcat electronice fiscale de a elibera, din oficiu, bon fiscal pentru încasările realizate prin utilizarea cardurilor de credit/debit.

Obiectivul este optimizarea operaţiunilor şi reducerea costurilor aferente, consecutiv stimulării inovaţiei şi dezvoltării tehnologice.

Publicitate

În cazul echipamentelor nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce funcţionează exclusiv pe bază de plăţi cu cardul, aparatul de marcat electronic fiscal nu este obligatoriu.

Scutire de la emiterea facturii pentru mai multe operațiuni

Deputaţii au adoptat un amendament, iniţial respins, care modifică articolul 319 (referitor la facturare), alin.(10) lit.a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, potrivit căruia:

persoana impozabilă este scutită de obligaţia emiterii facturii pentru mai multe operaţiuni, cu excepţia cazului în care beneficiarul solicită factura.

Între aceste operațiuni sunt:

  • livrările de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestările de servicii către populaţie, pentru care este obligatorie emiterea de bonuri fiscale
  • livrările de bunuri şi prestările de servicii către populaţie efectuate prin echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce funcţionează exclusiv pe bază de plăţi cu cardul,

conform OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Scopul acestui ultim amendament este acela de a simplifica operaţiunile comerciale aferente tranzacţiilor efectuate prin carduri de credit sau debit, potrivit Agerpres.

De ce au fost aprobate modificările legislative

În contextul modificării legislaţiei care elimină obligaţia de a emite bon fiscal pentru aceste tranzacţii, ”este necesar să eliminăm şi obligaţia de a emite factură, pentru a evita suprapunerea unor proceduri administrative inutile”, arată în motivare iniţiatoarea acestuia, deputata USR Cristina Prună.

Emiterea unei facturi în locul bonului fiscal ar crea o povară birocratică suplimentară pentru comercianţi, contrară obiectivului de simplificare pe care proiectul de lege îl urmăreşte. În acest sens, amendamentul propus urmăreşte să asigure o fluidizare a tranzacţiilor realizate prin carduri, menţinând posibilitatea emiterii unei facturi doar la cererea expresă a clientului, în conformitate cu bunele practici comerciale şi cerinţele de transparenţă fiscală.

„Acest amendament se aliniază eforturilor de modernizare şi digitalizare a economiei, sprijinind atât comercianţii, cât şi consumatorii prin simplificarea proceselor asociate tranzacţiilor electronice”, precizează motivarea.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 9 octombrie 2023, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune a polițiștilor de imigrări din județul Botoșani. Nu au fost identificate persoane aflate în ședere ilegală

Publicat

Publicitate

Polițiștii de imigrări din Județul Botoșani au desfășurat, zilele trecute, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani și Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate trei controale la punctele de lucru ale unor societăți comerciale care desfășoară activități în ferme mixte, respectiv cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor, precum și activități auxiliare pentru producția vegetală.

 

Totodată, au fost verificate două spații de cazare în comun folosite de străini.

 

Publicitate

Cu ocazia controalelor, au fost identificate și legitimate 13 persoane, dintre care 10 cetățeni români și 3 cetățeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani.

 

În urma verificărilor nu au fost identificate persoane aflate în ședere ilegală și nu au fost constatate contravenții.

 

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare, atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu.

Citeste mai mult

Educație

Ateliere gratuite la Săveni, cu specialiști de la Logiscool. Cum folosim corect Inteligența Artificială și tehnologia

Publicat

Publicitate

La Săveni un nou atelier educațional: Inteligența Artificială și utilizarea responsabilă a tehnologiei! Vino și participă și tu la primele ateliere și lecții demonstrative gratuite cu specialiști de la Logiscool!

Primăria Orașului Săveni, în parteneriat cu instituțiile de învățământ din localitate și organizațiile neguvernamentale implicate în educația nonformală, susține organizarea unui eveniment educațional dedicat elevilor și părinților, având ca temă utilizarea responsabilă a tehnologiei și introducerea în domeniul Inteligenței Artificiale.
În data de 11 februarie 2026, orele 10.00 – 12.00 la Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni și la Școala Gimnazială Nr. 1 Săveni, va avea loc activitatea intitulată Atelier educațional: Inteligența Artificială și utilizarea responsabilă a tehnologiei realizată sub forma unor lecții demonstrative.
Evenimentul este organizat împreună cu specialiștii Logiscool Botoșani, având ca scop inițierea și sprijinirea elevilor din învățământul preuniversitar în dezvoltarea competențelor digitale, a gândirii logice și a unei relații sănătoase cu tehnologia, într-un context în care Inteligența Artificială devine o componentă firească a vieții cotidiene și a procesului educațional. Activitatea se va desfășura cu implicarea și sprijinul cadrelor didactice și al profesorilor de profil (informatică, TIC și discipline conexe) din cadrul celor două instituții de învățământ, care vor fi alături de elevi pe parcursul lecțiilor, contribuind la consolidarea dimensiunii educaționale și la integrarea temei în contextul formării școlare.
„Copiii cresc într-o lume complet digitală, în care tehnologia și instrumentele de inteligență artificială devin parte a vieții cotidiene. În acest context, nu este suficient ca elevii să utilizeze un dispozitiv, ci este necesar să înțeleagă mecanismele din spatele aplicațiilor, jocurilor, platformelor online și instrumentelor AI. Atelierul propus urmărește să promoveze o abordare modernă a educației digitale, centrată pe dezvoltarea competențelor esențiale pentru viitor: gândire logică, creativitate, gândire critică și utilizarea responsabilă a tehnologiei.” A declarat domnul Relu Petru Tîrzioru, primar al Orașului Săveni
Atelierul își propune să ofere elevilor și părinților informații clare și activități practice realizate într-un context nonformal complementar educației formale privind: înțelegerea conceptului de Inteligență Artificială și a rolului acesteia în viața de zi cu zi; utilizarea tehnologiei ca instrument educațional, nu ca mijloc de dependență sau copiere; dezvoltarea gândirii critice, creative și logice; stimularea creativității și a capacității de rezolvare a problemelor; identificarea riscurilor digitale (dezinformare, manipulare online, utilizare excesivă); formarea unei atitudini responsabile față de mediul digital și utilizarea AI în mod constructiv; înțelegerea modului în care este construită lumea digitală și a modului în care tehnologia poate deveni un avantaj real în educație și carieră.
Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu trainerii și specialiștii Logiscool Botoșani și să experimenteze o lecție demonstrativă adaptată vârstei, în cadrul căreia vor descoperi cum pot utiliza tehnologia și Inteligența Artificială pentru învățare, dezvoltare personală și proiecte educaționale moderne.
În cadrul Logiscool, copiii sunt încurajați să învețe prin practică: construiesc jocuri, experimentează, programează, testează, greșesc și refac, într-un proces natural de învățare, asemănător realității digitale în care vor trăi și lucra. De asemenea, părinții vor putea adresa întrebări specialiștilor și vor primi recomandări privind sprijinirea copiilor în gestionarea timpului petrecut online, utilizarea responsabilă a tehnologiei și dezvoltarea unor competențe digitale sănătoase.
Cu privire la importanța acestui demers educațional, Flavius Alin Damean, vicepreședinte al Fundației Județene pentru Tineret Botoșani și reprezentant al partenerilor implicați în proiect, a declarat: „Copiii noștri cresc într-o lume complet digitală, iar realitatea de astăzi ne arată clar că nu mai este suficient să știe doar să folosească un telefon, o tabletă sau un laptop. Adevărata provocare este ca ei să înțeleagă ce se află în spatele aplicațiilor, jocurilor, site-urilor și, mai ales, în spatele instrumentelor de inteligență artificială care deja le influențează viața de zi cu zi.

La Logiscool, fiind un lider în programe edu-tech și o destinație inovatoare pentru copii, oferindu-le oportunitatea de a învăța programare încă de la o vârstă fragedă, într-un mod captivant și educative, din ceea ce am înțeles din analiza activității acestora, copiii nu sunt doar utilizatori pasivi ai tehnologiei. Ei sunt încurajați să devină creatori: să gândească logic, să rezolve probleme, să experimenteze, să testeze, să greșească și să refacă, exact așa cum funcționează lumea reală. Nu există memorare mecanică, ci există învățare practică, logică, distractivă și relevantă pentru viitor. Când un copil creează ceva cu propriile mâini și idei, încrederea lui crește. Și acolo începe educația adevărată. Aceste competențe – gândirea critică, logica, creativitatea și utilizarea responsabilă a tehnologiei – nu îi ajută doar la informatică. Îi ajută la fiecare materie de la școală, în viitoarea lor carieră și în viața de zi cu zi. Viitorul aparține copiilor care înțeleg tehnologia, nu doar o folosesc”.

Evenimentul reprezintă totodată un exemplu de bună practică în ceea ce privește colaborarea dintre sectorul economic, instituțiile publice și societatea civilă, demonstrând că educația modernă și dezvoltarea comunitară pot fi susținute eficient prin parteneriate funcționale și complementare. Prin implicarea Logiscool Botoșani (sector privat – educație digitală și inovare), alături de Primăria Orașului Săveni și instituțiile de învățământ (sector public), precum și de organizațiile neguvernamentale Asociația Cultural-Artistică „Arlechin” Botoșani și Centrul Județean de Voluntariat Botoșani, comunitatea locală beneficiază de un demers educațional integrat, orientat spre viitor, care îmbină resursele specializate ale mediului economic cu infrastructura și responsabilitatea publică, respectiv cu experiența de lucru direct cu tinerii și voluntarii specifică societății civile.

Evenimentul este realizat cu sprijinul și implicarea următorilor parteneri instituționali: Primăria Orașului Săveni, Logiscool Botoșani, Asociația Cultural-Artistică „Arlechin” Botoșani, Centrul Județean de Voluntariat Botoșani, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, Școala Gimnazială Nr. 1 Săveni, Cadre didactice și profesori de profil (informatică, TIC și discipline conexe) din cadrul celor două instituții de învățământ.

Această formă de cooperare contribuie la creșterea calității actului educațional și la dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor, oferind un model replicabil și în alte localități, în sprijinul adaptării la transformările tehnologice și sociale ale secolului XXI. Prin organizarea acestui atelier, instituțiile și partenerii implicați urmăresc să sprijine comunitatea locală în adaptarea la noile realități educaționale și tehnologice, oferind copiilor și tinerilor din Săveni acces la o activitate modernă, practică și relevantă pentru viitor. Inteligența Artificială este deja prezentă în viața copiilor noștri. Nu o putem opri, însă putem contribui decisiv la modul în care aceasta va fi folosită: ca instrument de învățare, creativitate și dezvoltare, nu ca dependență sau substitut al gândirii critice.
Participarea la atelier este gratuită, însă locurile sunt limitate. Înscrierile se pot face online, accesând link-ul oficial: https://www.logiscool.com/ro/programs/open-days. Pentru informații suplimentare și rezervări: 0750 434 497 / 0741510849.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Membrii Cercului de lectură „Unde fugim de-acasă?” se vor întâlni, la Memorialul Ipotești, în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici”, cu scriitoarea Moni Stănilă

Publicat

Publicitate

Joi, 19 februarie 2026, membrii Cercului de lectură Unde fugim de-acasă? se vor întâlni, la Memorialul Ipotești, în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici”, cu scriitoarea Moni Stănilă, pentru a sta de vorbă despre etapele vieții și ale creației sculptorului Constantin Brâncuși, născut în urmă cu 150 de ani, în satul Hobița, personaj în biografia romanțată Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare, apărută la Editura Polirom, în anul 2019.

Participanții vor avea ocazia să-i adreseze întrebări scriitoarei (care își prezintă, la finalul cărții, sursele documentării), să exprime impresii de lectură și să formuleze opinii referitoare la asemănările și la deosebirile dintre ceea ce au citit și ceea ce știau sau au aflat, în urma unei documentări provocate de lectura acestei cărți, despre Constantin Brâncuși. Activitatea reprezintă o formă potrivită pentru un Cerc de lectură de a sărbători un reprezentant de seamă al artei și al culturii românești și universale.

Moni Stănilă s-a născut în Tomeşti, judeţul Timiş, 1978. A studiat teologie ortodoxă la Timişoara şi Sibiu. Din 2010 trăieşte la Chişinău şi conduce împreună cu Alexandru Vakulovski cenaclul literar „Republica” al Bibliotecii Municipale. A publicat jurnalul de convertire Iconostas (Graphe, 2007), volumele de poezie Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei (Ninpress-Charmides, 2009), Sagarmatha (Tracus Arte, 2012), Colonia fabricii (Cartea Românească, 2015), O lume din evantaie, pe care să nu o împarţi cu nimeni (Charmides, 2017) şi romanul Al 4-lea (Tracus Arte, 2013).

La Editura Polirom a mai publicat o carte pentru copii, Războiul solomonarilor (2018). O parte dintre poemele sale au fost traduse în germană, engleză, franceză, suedeză, rusă, azeră, catalană, turcă, maghiară ş.a.
Cercul de lectură Unde fugim de-acasă? (Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani) este coordonat de prof. Loredana

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din Drăgușeni, dat dispărut. Autoritățile solicită sprijinul populației

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Botoșani, este căutat de autorități după ce a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors.

Este vorba despre Atimosoaie Daniel, născut la data de 27 octombrie 1988, în orașul Săveni, județul Botoșani, cetățean român, domiciliat în localitatea Sărata Drăgușeni, comuna Drăgușeni.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție, în data de 8 februarie 2026, lucrătorii din cadrul S.P.R. 9 Vlăsinești au fost sesizați cu privire la dispariția acestuia. Conform declarațiilor, bărbatul a plecat voluntar de la domiciliu, din localitatea Drăgușeni, județul Botoșani, fără a mai reveni până în prezent.

Semnalmente
Înălțime: aproximativ 1,70 m
Greutate: 90–95 kg
Constituție: corpolentă
Păr: negru, tuns scurt, cu început de calviție
Ochi: căprui
Față: ovală
Semn particular: cicatrice la nivelul abdomenului
Îmbrăcăminte la momentul dispariției
Geacă de culoare gri, cu fermoar
Hanorac de culoare verde
Blugi albastru-deschis
Adidași de culoare gri
Cazul este încadrat la categoria „persoană dispărută”, iar polițiștii desfășoară activități specifice pentru identificarea și depistarea lui Atimosoaie Daniel.

Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea bărbatului sunt rugate să apeleze de urgență numărul 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending