Connect with us

Eveniment

Lângă noi: Un copil de cinci ani, mușcat de un LIGRU la parcul zoo din Zaharești-Stroiești, la Suceava. Grădina ar fi trebuit să fie închisă

Publicat

Publicitate

Incident grav la parcul zoo din Zaharești-Stroiești, județul Suceava: un copil de cinci ani a fost mușcat de un ligru, animal exotic aflat în captivitate la acest așa-zis colț de natură, relatează mediafax.ro.

Un ligru este un hibrid rar, rezultat din încrucișarea unui leu cu o tigroaică. Deși aceste animale nu există în mod natural în sălbăticie, ele sunt crescute în captivitate, fiind extrem de periculoase și greu de gestionat. El nu există în natură pentru că leii și tigrii trăiesc pe continente diferite (Africa vs. Asia) și nu se întâlnesc în mod natural. Exemplarele de ligri au apărut doar în captivitate, în grădini zoologice sau crescătorii private, unde cele două specii au fost aduse împreună. La nivel mondial, specialiștii estimează că există câteva zeci de ligri, majoritatea în Statele Unite, Rusia și China. Unele surse indică sub 100 de exemplare, ceea ce îl face un animal foarte rar și controversat. Controversa vine din faptul că sunt animale de dimensiuni uriașe (un ligru adult poate depăși 300-350 kg, chiar mai mult decât un leu sau un tigru obișnuit),  au nevoie de îngrijire specială și spații foarte mari, greu de asigurat în captivitate, iar reproducerea lor ridică probleme etice și este descurajată de multe organizații de protecție a animalelor.

Copilul a suferit o plagă superficială

Copilul a suferit o plagă superficială, dar medicii au decis că are nevoie de vaccinare antirabică pentru a preveni complicațiile.

Nu este primul incident petrecut la acest parc zoo. În urmă cu câteva zile, o fetiță de patru ani a fost mușcată de o maimuță, iar în cursul verii mai mulți copii au fost răniți de animalele deținute de crescătorul Dorin Șoimaru.

Parcul zoo din Zaharești-Stroiești fusese deja închis de Garda de Mediu, în urma mai multor nereguli grave. Oficial, spațiul nu are dreptul să primească vizitatori, dar, în practică, accesul publicului a continuat.

„Acest colț a fost închis și, în mod normal, nu are dreptul să primească vizitatori, dar se pare că lucrurile nu stau așa. Luni am fost din nou la Zaharești, dar când am ajuns noi nu era niciun vizitator. Are termen până în octombrie să intre în legalitate, dar vom mai merge acolo să vedem care e situația. Voi discuta cu prefectul pentru a convoca un Comitet Județean pentru Situații de Urgență”, a declarat șeful Gărzii de Mediu Suceava, Gheorghe Mândruță.

Publicitate

Parcul zoo a fost sancționat și de Direcția Sanitar-Veterinară, în luna iulie, pentru condițiile improprii în care erau ținute animalele și pentru lipsa de igienă din spațiile destinate acestora.

Cazul readuce în atenție riscurile pe care le presupune vizitarea unor grădini zoologice improvizate, unde siguranța publicului și bunăstarea animalelor sunt serios puse sub semnul întrebării.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Primarul comunei Roma, Cosmin Cîșlariu

Publicat

Publicitate

„Invitatul Zilei” la Interviurile Botosani24.ro a fost astăzi primarul comunei Roma, Cosmin Cîșlariu.
În această perioadă de criza, în care Guvernul vorbește doar despre tăieri și concedieri, de la număr de angajați și până la investițiile publice, Cosmin Cîșlariu a vorbit despre investițiile din această comună și despre stadiul lucrărilor la implementarea celor aflate în derulare, dar și despre viitor.
Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botosani24.ro de editorul șef Tudor Carare.

Citeste mai mult

Eveniment

Accident feroviar la Cervicești Deal: Trenul Botoșani – Timișoara a lovit un tractor cu remorcă. Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital

Publicat

Publicitate

Un accident feroviar s-a produs, în urmă cu puțin timp, la o trecere la nivel cu calea ferată din apropierea localității Cervicești Deal, județul Botoșani. Un tren de călători care circula pe ruta Botoșani – Verești – Timișoara a lovit un tractor cu remorcă, rănind șoferul utilajului.

La fața locului au ajuns rapid pompierii Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și una de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Echipajele de intervenție au constatat că șoferul tractorului, un tânăr de 20 de ani, reușise să iasă din cabină înainte de sosirea pompierilor. Acesta era conștient și cooperant, fiind preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În tren se aflau aproximativ 50 de pasageri, însă niciunul nu a avut nevoie de asistență medicală. Pentru a elimina riscul producerii unui incendiu, pompierii au asigurat zona și au verificat atât locomotiva, cât și tractorul.

Accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată fără barieră, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut coliziunea.

Iată și câteva imagini:

Publicitate

Citeste mai mult

Administratie

Primăria Botoșani amplasează 10 containere pentru colectarea hainelor vechi și a materialelor textile

Publicat

Publicitate

Începând de pe 4 septembrie 2025, locuitorii municipiului Botoșani vor avea la dispoziție 10 containere speciale pentru colectarea hainelor uzate și a altor materiale textile. Inițiativa aparține Primăriei, care anunță o nouă măsură pentru gestionarea deșeurilor și pentru menținerea curățeniei în oraș.

Containerele vor fi amplasate cu sprijinul operatorului de salubrizare Urban Serv în mai multe puncte circulate din municipiu, pentru a încuraja populația să renunțe responsabil la hainele și textilele care nu mai pot fi folosite.

Lista locațiilor anunțate de municipalitate:

  • Calea Națională, vis-a-vis de Direcția de Impozite și Taxe Locale;

  • Pietonalul Bancar;

  • Pietonalul Unirii, lângă Biserica „Sfânta Parascheva”;

    Publicitate
  • Bulevardul Mihai Eminescu, vis-a-vis de Liceul de Artă „Ștefan Luchian”;

  • Intersecția Bulevard Mihai Eminescu – strada Octav Onicescu, lângă Biserica Roset;

  • Intersecția Bulevard George Enescu – strada Primăverii;

  • Intersecția strada Primăverii – strada Octav Onicescu;

  • Sediul Urban Serv;

  • Strada Bucovina, lângă Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”;

  • Intersecția Calea Națională cu strada Manolești.

Containerele vor fi golite periodic de operatorul Urban Serv, iar textilele colectate vor fi transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni. De acolo, materialele vor fi direcționate către reciclare, conform legislației în vigoare.

Primăria subliniază că investiția respectă noile reglementări europene și naționale, care obligă autoritățile locale, dar și societățile comerciale și persoanele fizice, să se implice în reciclarea materialelor textile.

Această campanie se adaugă altor măsuri implementate în ultimii ani pentru modernizarea sistemului de gestionare a deșeurilor la nivelul municipiului Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Guvernul pune dezvoltarea infrastructurii Moldovei pe chituci. Bolojan: România nu are capacitate financiară pentru A8 în următorii ani

Publicat

Publicitate

Întrebat la Europa FM, miercuri, premierul liberal Ilie Bolojan a fost direct în privința Autostrăzii Unirii  A8: „În ceea ce privește autostrada A8, deci trecerea Carpaților spre Transilvania, sunt rezervat și nu dau informații care după aceea nu se verifică, că vom avea finanțare în următorul an doi.”, relatează mediafax.ro.

Motivul principal îl reprezintă supracontractarea masivă a proiectelor de infrastructură.

„Gândiți-vă că avem bani din fonduri europene pe acest program PNRR de 5 miliarde de euro și am supracontractat proiecte de 19,5 miliarde de euro. Ori doar acoperirea acestei supracontractări înseamnă 15 miliarde de euro”, a explicat premierul.

Bolojan a subliniat că România pur și simplu nu are capacitatea financiară să demareze noi lucrări: „Pentru că am atacat prea multe tronsoane de autostradă, de drumuri expres, nu avem capacitatea să începem noi lucrări și dacă cineva spune că vom începe și alte lucrări, fără să oprim ceva din ce a început, minte, pentru că nu avem această capacitate financiară și e mult mai corect să le spunem asta oamenilor.”

În privința estimărilor pentru debutul lucrărilor la A8, premierul s-a arătat prudent. „Estimez A8 în următorii ani începerea lucrărilor, dar mi-e greu să vă spun când vor începe efectiv”.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending