Criză de medici de familie în județul Botoșani. Prefectura aduce la aceeași masă instituțiile și autoritățile locale pentru identificarea soluțiilor
Județul Botoșani se confruntă cu o problemă majoră în ceea ce privește asistența medicală primară: șapte localități nu au, în prezent, medic de familie, iar 44% dintre medicii de familie activi au vârsta de peste 60 de ani. Situația ridică semne de întrebare privind accesul populației rurale la servicii medicale de bază și necesită intervenții coordonate.
În acest context, la inițiativa prefectului Raluca Curelariu, joi, 13 noiembrie 2025, a fost organizată o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanți ai Casei de Asigurări de Sănătate (CASS), ai Direcției de Sănătate Publică (DSP), ai Colegiului Medicilor, precum și primarii localităților care nu beneficiază în prezent de serviciile unui medic de familie.
Discuțiile au vizat dificultățile reale cu care se confruntă comunitățile fără acoperire medicală, modalitățile de sprijin prevăzute de legislație pentru medicii care aleg să profeseze în mediul rural și facilitățile pe care autoritățile locale le pot oferi, în mod legal, pentru a atrage specialiști.
Măsuri adoptate în urma întâlnirii
În cadrul ședinței au fost stabilite două direcții imediate de acțiune:
-
CASS va transmite tuturor primăriilor din mediul rural o informare oficială privind beneficiile prevăzute în convențiile destinate medicilor nou-veniți.
-
Prefectura va pune la dispoziția autorităților locale un material sintetic în care vor fi detaliate facilitățile legale pe care le pot oferi medicilor de familie interesați să practice în comunitățile rurale.
Declarația prefectului Raluca Curelariu
„Lipsa medicilor de familie afectează direct viața comunităților rurale. Am considerat necesar să reunim instituțiile și autoritățile locale pentru a evalua situația și a identifica soluții aplicabile. Vom continua acest dialog și vom sprijini comunitățile în eforturile lor de a atrage medici. Este o responsabilitate comună, care trebuie asumată din timp”, a declarat prefectul.
La final, reprezentanții CASS, DSP și ai Colegiului Medicilor, alături de primarii prezenți, și-au exprimat deschiderea pentru continuarea colaborării. Instituția Prefectului a subliniat că acest demers face parte dintr-o strategie mai amplă de îmbunătățire a accesului la servicii medicale pentru locuitorii județului.
Autoritățile anunță că vor menține dialogul și vor urmări aplicarea măsurilor adoptate, astfel încât botoșănenii din mediul rural să beneficieze de un acces mai bun la serviciile medicale esențiale.