Connect with us

Eveniment

Lângă noi: FOTO: Impact VIOLENT între o mașină și un autobuz cu 60 de călători, la Suceava. Un tânăr și-a pierdut viața

Publicat

Publicitate

Un autoturism și un autobuz în care se aflau 60 de persoane au intrat în coliziune puternică. În urma impactului violent, șoferul autoturismului a murit, un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața. Cumpliult accident s-a produs, joi dimineață, în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava.

Potrivit ISU Suceava, accidentul s-a produs pe raza localității Prisaca Dornei. În impact au fost implicate un autoturism si un autocar în care se aflau 60 de persoane.

Echipajele de salvare ajunse la fața locului au găsit soferul autoturismului, un barbat de aproximativ 20 de ani, decedat.

O singura persoana din autocar (un barbat de 30 de ani), a fost transportata la spital, fiind constienta si cooperanta, dar cu traumatisme in urma accidentului rutier.

Autocarul, care se deplasa pe ruta Iași – Lyon (Franța), avea 60 de persoane la bord (cu tot cu victima transportată ulterior la spital), iar avariile suferite nu i-au permis să-și continue drumul.

Până la sosirea unui alt mijloc de transport, pompierii militari au luat legătura cu autoritățile locale ale comunei Vama, care au pus la dispoziție un spațiu încălzit, în incinta căminului cultural.

Publicitate

Cu ajutorul a trei microbuze ale pompierilor militari, dar și cu mijloace de transport ale autorităților locale, 57 de persoane s-au deplasat la căminul cultural, urmând să fie preluate ulterior de către un alt autocar, pentru continuarea deplasării.

Au intervenit pompierii militari, cu o autospeciala pentru descarcerare si o ambulanta SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Accident la Sulița. O femeie de 36 de ani a ajuns la spital

Publicat

Publicitate

O persoană a ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Sulița. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. O femeie, în vârstă de 36 de ani, a fost rănită, fiind preluată de echipajul SAJ și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au deconectat bornele bateriilor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

AJPIS Botoșani: Tranșă nouă de plăți pentru tichetele de energie destinate facturii din noiembrie 2025

Publicat

Publicitate

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat o nouă tranșă de plăți pentru 28.601 de beneficiari ai tichetului de energie, reprezentând sprijin acordat conform OUG nr. 35/2025 privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică pentru achitarea facturilor de energie electrică aferente lunii noiembrie 2025.

Valoarea totală a acestor plăți este de 1.430.050 de lei.

Beneficiarii se pot prezenta la oficiile  poștale cu factura emisă de furnizorul de energie și pot utiliza banii pentru plata consumului de energie electrică din această perioadă.

Sprijinul financiar se acordă până la 31 martie 2026, astfel că cererile pentru tichetul de energie se pot depune oricând, online (EPIDS) sau fizic, la primării și oficiile poștale. La achitarea facturii în oficiile poștale nu trebuie prezentat tichetul, ci factura emisă de furnizorul de energie electrică.

Pentru informații suplimentare și asistență privind procesul de solicitare și utilizare a tichetului de energie, beneficiarii pot contacta Call-center-ul ANPIS la 021.9309.

Publicitate
Citeste mai mult

Cultura

Memorialul Ipotești: Anunț înscriere ateliere Adina Popescu și Iulian Manuel Ghervas

Publicat

Publicitate

Dacă ai între 14 și 19 ani, ești pasionat de scrierea creativă și de poveștile vizuale, te invităm să te înscrii la atelierele Povești din Ipotești, în cadrul cărora, alături de scriitoarea Adina Popescu și de editorul și regizorul de film Iulian Manuel Ghervas, vei avea posibilitatea să înveți cum să „reciclezi” creativ povești și să le transformi în povești vizuale.

Atelierele se vor desfășura în cadrul evenimentului Zilele Eminescu, în zilele de 13, 14 și 15 ianuarie 2026, în Sala de Marmură, la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani, și sunt organizate de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu.

Înscrierea se poate face la: https://forms.gle/bnaZ16qakUYfmWrD7

Atelierele de scriere creativă și de educație vizuală vor reprezenta o continuare a atelierelor de film care au avut loc la Ipotești în perioada 27 oct. – 2 nov. 2025, în cadrul cărora 16 elevi de la școli și licee din Botoșani au trecut împreună prin toate etapele realizării unui film scurt, familiarizându-se cu termenii limbajului cinematografic, trecând în revistă diferite maniere de a face film, participând la jocuri creative de dramatizare, scriind în echipă scenarii, filmând, montând și editând. „Produsele” realizate de participanți, filme scurte cu titlul Povești din Ipotești, au valorificat teme și motive ale creației eminesciene strecurate în structura unor povești inedite.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Minoră de 15 ani dispărută din județul Botoșani. Familia cere ajutorul populației

Publicat

Publicitate

O adolescentă în vârstă de 15 ani, Ciobanu Andreea Claudia, din localitatea Bădiuți, județul Botoșani, este dată dispărută după ce a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent.

Potrivit informațiilor furnizate de autorități, minora s-a născut la data de 10 octombrie 2010, în municipiul Dorohoi, județul Botoșani. Aceasta locuia împreună cu familia în localitatea Bădiuți (oraș Ștefănești), pe strada Prof. Punga Gheorghe, nr. 3.

Dispariția a fost semnalată în data de 21 decembrie 2025, când Andreea Claudia a părăsit domiciliul în mod voluntar, îndreptându-se într-o direcție necunoscută, fără a mai lua legătura cu familia.

Semnalmentele persoanei dispărute:

  • Înălțime: aproximativ 185 cm

  • Greutate: aproximativ 60 kg

    Publicitate
  • Constituție: atletică

La momentul plecării, nu se cunosc detalii exacte privind vestimentația purtată.

Familia este profund îngrijorată și face un apel către toți cei care pot oferi informații ce ar putea ajuta la găsirea adolescentei. Orice detaliu, oricât de mic, poate fi important.

Persoanele care au văzut-o sau dețin informații despre locul în care s-ar putea afla Ciobanu Andreea Claudia sunt rugate să anunțe de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze 112.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending