Peste două mii de oameni veniți din toate colțurile orașului l-au condus pe ultimul drum, luni, pe părintele Ioan Alupoaiei, un vlăstar altoit pe vița lui Hristos, care a slujit cu dăruire peste douăzeci de ani în Parohia Izvorul Tămăduirii din municipiul Botoșani. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de peste 50 de preoți și  diaconi, printre aceștia regăsindu-se părintele Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, care a fost i-a fost duhovnic foarte mulți ani.  A făcut parte din sobor și părintele protopop Petru Fercal. Părintele Ionică Alupoaiei, un preot cuminte și curat ca un sfânt, a fost înmormântat de ziua preotesei sale, Eusebia, căreia i-a făcut cel mai frumos dar, i-a făcut cadou VEȘNICIA, locul unde o va aștepta mijlocind la tronul Împărătesc.

Biserica Izvorul Tămăduirii s-a dovedit a fi neîncăpătoare și creștinii prezenți, nepregătiți pentru o astfel de pierdere.

Slujba de înmormântare a  urmat tipicul specific în cazul adormirii unui preot și a cuprins mai multe cântări, rugăciuni și citiri, mai lungi și mai impresionante decât cele de la înmormântarea mirenilor, intonate de mai mulți cântăreți din municipiului Botoșani, dar și din localitățile limitrofe, între aceștia evidențiindu-se dascălul Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, un promotor al muzicii bizantine și un susținător fidel al părintelui Ioan Alupoaiei.

Cuvântul Înalt Preasfințitului Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a adus mângâiere preotesei Eusebia, fiicei Teofana și soțului său , Ovidiu, dar și enoriașilor care și-au iubit păstorul.  „Părintele Ioan a plecat dintre noi mai devreme decât gândirea noastră ar cuprinde o asemenea plecare. Pentru că numărul anilor nu era cel socotit de rațiunea noastră ca cineva să plece din această lume. Însă cel mai adesea gândul nostru nu se potrivește cu firul vieții și mai ales nu se potrivește cu gândul lui Dumnezeu care ia din rând acolo unde te aștepți mai puțin.  Prezența părintelui , pentru cei care cred  Hristos este chiar mai vie decât viu era părintele cu trupul”, a spus în cuvântul său. (VIDEO în articol)

Un moment emoționant a fost cel în care toată suflarea prezentă în biserică și în jurul lăcașului de cult a intonat „Hristos a înviat”, cântare care este specifică doar înmormântării preoților. Momentul în care sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui a fost scos din biserică a dat frâu liber lacrimilor celor prezenți. Fiii săi duhovnicești l-au petrecut tăcuți și copleșiți de durere. Au rămas ca o corabie plutind în derivă pentru că în multe familii, părintele Ioan era duhovnic de la mic la mare.

După ce a înconjurat biserica, cortegiul funerar s-a oprit la locul de veci amenajat în curtea Bisericii Izvorul Tămăduirii, pe care părintele Ioan Alupoaiei a ctitorit-o și a lăsat-o pentru posteritate. A lăsat în urmă încă o biserică, una și mai maiestoasă, cea formată din credincioși, florile preferate ale părintelui Ionică.

Părintele Ioan Alupoaiei i-a îndreptat pe cei căzuți, pe cei în deznădejde i-a mângâiat, pe cei slabi i-a încurajat, pe cei aflaţi pe calea cea bună i-a întărit, pe cei bogaţi i-a învăţat milostenia, pe cei în nevoi i-a învăţat răbdarea. Pe toți i-a strâns ca într-un mănunchi la Sfânta Liturghie în sfânta biserică, îndemnându-i să se împărtășească cât mai des. Era atât de prietenos în relație cu lumea încât dădea impresia că se cunoștea cu toți, deși pe mulți dintre ei îi vedea pentru prima dată.

„Un loc unde se întâmplă minuni”

Biserica Izvorul Tămăduirii din municipiul Botoșani a fost ridicată cu cu „bănuțul văduvei” și este binecunoscută povestea „bisericii din tramvai”. Lăcașul de cult, ridicat în zona săracă de la marginea orașul, cu oameni care însă tânjesc după Dumnezeu, a devenit acum un loc căutat de cei cu probleme mari și patimi grele care dau mărturie că li s-au împlinit rugăciunile.

Oameni bolnavi, bătrâni, femei cu probleme în familiile lor, cu toții au găsit alinare la părintele duhovnic Ioan Alupoaiei care este recunoscut pentru blândețea cu care i-a ascultat pe cei care i0au cerut ajutor, de multe ori cu lacrimi grele pe obraz. Și mulți dintre cei ajutați se întorc să mulțumească.