Un botoșănean a ajuns ieri la Penitenciar după ce primit o condamnare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 5 mai 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au reușit identificarea unui tânăr de 29 de ani, din satul și comuna Mihăileni, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Dorohoi, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Tânărul a fost condamnat la 9 luni și 10 zile de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Acesta a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, au anunțat polițiștii botoșăneni.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
La nivelul județului Botoșani, probele scrise din prima sesiune (iunie-iulie) a examenului național de bacalaureat 2025 se vor desfășura în perioada 10-13 iunie în 8 centre de examen cu 7 subcomisii.
Calendarul de desfășurare al probelor este următorul:
Marți, 10 iunie: Limba și literatura română
Miercuri, 11 iunie: proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie)
Vineri, 13 iunie: proba la alegere a profilului și specializării (se poate opta, în funcție de filieră, profil și specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie).
În această sesiune s-au înscris 2210 candidați (2001 din seria curentă și 209 din seriile anterioare), distribuiți după cum urmează:
Proba E. a) Limba și literatura română: 2087 candidați;
Proba E. c) Proba obligatorie a profilului: 2108 candidați;
Proba E. d) Proba la alegere a profilului și specializării: 2123 candidați.
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.
Pentru redactarea unei lucrări scrise/ rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.
Publicitate
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrări, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/ obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.
Afișarea primelor rezultate (în centrele de examen și online) este programată în data de 20 iunie 2025 (până la ora 12:00), iar afișarea rezultatelor finale este programată în data de 30 iunie 2025 (în centrele de examen și online).
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:
susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).
„Dragi absolvenți,
În pragul unui moment decisiv din viața voastră, vreau să vă felicit pentru toți anii de muncă și pasiune pe care i-ați petrecut, alături de profesorii voștri, în învățământul preuniversitar. Examenul de bacalaureat nu este doar o probă de evaluare a cunoștințelor, ci și un moment de reflecție asupra drumului parcurs, un simbol al maturizării și al responsabilității.
Această provocare marchează trecerea spre un viitor plin de posibilități. Vă îndemn să abordați fiecare probă cu încredere și calm, să valorificați la maximum cunoștințele acumulate și să nu uitați că fiecare pas pe acest parcurs contribuie la construirea identității voastre.
Emoțiile resimțite acum sunt firești și naturale. În momentele de îndoială, gândiți-vă la toate lecțiile învățate, la fiecare obstacol depășit și la sprijinul necondiționat al profesorilor și al familiei voastre. Această unitate și determinare reprezintă fundamentul succesului vostru, nu doar la examen, ci și în viață.
Vă doresc mult succes la examenul de bacalaureat și un viitor plin de împliniri! Continuați să visați, să vă dezvoltați și să transformați ambiția în realizări concrete. Sunteți viitorul educației și societății noastre!” a transmis prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.
În contextul defecțiunii tehnice majore apărute la grupul de pompare care alimentează rezervoarele din comuna Curtești, județul Botoșani, Nova Apaserv informează consumatorii că, deși alimentarea cu apă a fost reluată parțial în zonele afectate, unele străzi din localitatea Curtești rămân în continuare fără apă potabilă.
Această situație este cauzată de necesitatea înlocuirii unor componente tehnice esențiale (chituri de etanșare), aflate în curs de livrare. Până la remedierea completă a defecțiunii, sistarea furnizării apei pe străzile afectate din Curtești se prelungește cu încă 24 de ore față de termenul estimat inițial.
Echipele Nova Apaserv continuă intervențiile în teren pentru reluarea furnizării apei potabile în condiții normale cât mai curând posibil.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulțumim locuitorilor pentru răbdare și înțelegere!
Pe colina binecuvântată a Știubieniului, acolo unde cerul parcă se apropie mai mult de oameni și clopotul mănăstirii răsună ca o chemare tainică, peste două mii de credincioși s-au adunat luni dimineață pentru a prăznui Sfânta Treime, hramul așezământului monahal. A fost o zi de lumină, de rugăciune și de emoție curată, o zi în care harul lui Dumnezeu s-a coborât printre oameni.
Sărbătoarea a fost încununată de prezența Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți, diaconi și monahi. Rânduiala slujbei, săvârșită cu aleasă evlavie, a fost însoțită de răspunsurile liturgice ale Corului „Roman Melodul” din Protopopiatul Săveni, care a dat o profunzime cerească. După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Teofan a rostit un cuvânt de învățătură adânc și pătrunzător, care a ținut cu sufletul la gură întreaga mulțime adunată în curtea mănăstirii. Cu glas blând, dar ferm, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vorbit despre tainele Sfintei Treimi, despre nevoia de pocăință sinceră, despre rolul rugăciunii și al slujirii jertfelnice în viața creștinului.
Cântarea Axionului, lacrima unei inimi monahale
Într-un moment de har și emoție, la cântarea Axionului, s-a alăturat la strană rasofora Paraschiva Sandu, sora părintelui Melchisedec Sandu. Glasul ei, adânc și duios, a umplut locul de liniște și de lacrimi sfinte, îmbrățișând inimile credincioșilor și tulburând duhovnicește și cele mai împietrite suflete.
Un copil cu nume de sfânt, păzitor al porților împărătești
Într-un gest plin de simbol și sensibilitate, IPS Teofan a ales din mulțime un copil de doar nouă ani, pe nume Nectarie, pentru a păstra în timpul slujbei toiagul arhieresc, semnul păstoririi și al autorității duhovnicești. Cu chip senin și o cumințenie ce venea parcă din alt veac, micuțul Nectarie a străjuit intrarea în Sfântul Altar cu demnitate și sfială, asemenea unui înger păzitor.
Publicitate
Numele său nu a fost o simplă întâmplare: Nectarie, asemenea Sfântului din Eghina, cel ce a adus vindecare și speranță. Într-o rânduială tainică a lui Dumnezeu, numele copilului reamintește de Sfântul Nectarie care l-a salvat, odinioară, pe fratele arhiereului ctitor al acestei mănăstiri.
Mănăstirea Știubieni a început a fi zidită în anul 1996, cu bnecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ctitorii sfintei mănăstiri sunt PS Varlaam Ploieșteanu (Merticaru) și familia Mihai si Ana Dămii.
Crezul – flacără vieîn inimile credincioșilor
Dar poate cel mai tulburător moment al întregii slujbe a fost rostirea Simbolului de Credință – Crezul. Ca o flacără vie aprinsă de Duhul Sfânt, peste două mii de glasuri s-au unit într-o singură mărturisire, care s-a înălțat spre cer ca un cântec de biruință al credinței nestrămutate.
Trupul și Sângele Domnului – răsplata celor curați la inimă
După încheierea Sfintei Liturghii, cei care au primit dezlegare – copii și credincioși pregătiți prin post și rugăciune – s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului, devenind părtași la taina iubirii divine. Lacrimile, zâmbetele, liniștea și lumina de pe chipurile lor au fost dovada vie a prezenței lui Hristos în mijlocul poporului Său.
La finalul slujbei, cu ochii luminați de bucurie și glasul învăluit în smerenie, părintele stareț Melchisedec Sandu, arhimandrit și păstor sufletesc al obștii monahale, a mulțumit tuturor celor prezenți: ierarhului, soborului de slujitori, corului, credincioșilor și, mai presus de toate, lui Dumnezeu.
„De 23 de ani de când sunt eu aici, nu a plouat niciodată în această zi. Dumnezeu poartă de grijă acestui loc și nouă, celor care căutăm fața Lui”, a mărturisit părintele, copleșit de emoție, în fața miilor de suflete adunate.
Cuvintele sale au fost primite cu ropote de inimă, pentru că ele nu exprimau doar o recunoștință personală, ci bucuria unui popor de credincioși care vede, an de an, semnele binecuvântării cerești revărsate peste acest colț de rai numit Știubieni.
Vizită de binecuvântare la Biserica Parohiei Știubieni
După marea sărbătoare de la mănăstire, Înaltpreasfințitul Teofan, însoțit de părintele protopop Constantin Macuc, a făcut o vizită de suflet la Biserica Parohiei Știubieni, unde slujește părintele Ioan Grosu.
Ierarhul a trecut în revistă lucrările aflate în desfășurare în jurul sfântului lăcaș, respectiv construirea unei case sociale, luând aminte cu dragoste și atenție la fiecare efort depus de comunitate. Apreciind în mod deosebit osteneala preotului paroh, IPS Teofan a încurajat continuarea lucrării frumoase care se desfășoară acolo, o lucrare nu doar zidită în piatră, ci și în inimile celor care își regăsesc pacea și nădejdea în jurul altarului.
După ce a vizitat lucrările de la biserica parohială, Înaltpreasfințitul Teofan a vizitat locuința părintelui paroh Ioan Grosu și a preotesei Elena, aducând cu sine binecuvântarea arhierească și rugăciunea pentru pace, sănătate și întărire în slujirea lor.
Luni, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul rutier au oprit pentru control, pe Bulevardul Mihai Eminescu, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din comuna Mihai Eminescu.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată, ca urmare a săvârșirii unei contravenții la regimul rutier.
Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.