Connect with us

Eveniment

La ce număr de WhatsApp pot raporta cetățenii probleme la aparatele de returnare a garanției

Publicat

Publicitate

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat că cetăţenii pot reclama pe WhatsApp probleme la aparatele de returnare a garanției, relatează agerpres.ro.

Cetățenii şi reprezentanţii magazinelor pot transmite reclamaţii, sugestii şi observaţii despre funcţionarea Sistemului Garanţie-Returnare (SGR) direct prin aplicaţia WhatsApp. Eu voi vedea în timp real atât mesajele primite, cât şi modul în care se rezolvă plângerile, a spus ministrul.

“(…) orice cetăţean şi chiar şi magazinele au dreptul şi au posibilitatea, prin intermediul aplicaţiei WhatsApp, să ne aducă la cunoştinţă nouă, celor de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, disfuncţionalităţi ale sistemului:

că un comerciant refuză să plătească garanţia, că alt comerciant are RVM-ul blocat, că poate că cei de la RetuRO întârzie să debaraseze un magazin mai mic sau mai mare.

Toate aceste lucruri vrem să le ştim pentru a le rezolva cât de repede.

Publicitate

Un lucru în plus pe care vreau să-l precizez este acela că i-am rugat pe colegii mei de la minister să-mi pună la mine în birou unul dintre terminalele de WhatsApp, pentru a vedea şi eu în timp real cum se rezolvă toate aceste plângeri şi mai ales ce mai spun românii despre SGR.

Mă bucur foarte mult că românii aleg şi această cale de a comunica cu noi. Văd că acest număr de telefon, dacă mă uit la numărul de mesaje, e din ce în ce mai popular şi încurajez pe toată lumea să-l folosească. Vreau să vă asigur că facem toate eforturile ca SGR să funcţioneze din ce în ce mai bine şi, spun eu, acesta funcţionează din ce în ce mai bine de la o zi la alta”, a spus Fechet, pe Facebook, potrivit Agerpres.

Cetățenii pot reclama pe WhatsApp probleme la aparatele de returnare a garanției

Cetățenii pot reclama pe WhatsApp probleme la aparatele de returnare a garanțieietăţenii care se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte funcţionarea SGR pot trimite reclamaţii la numărul de telefon 0726.715.142, direct pe WhatsApp.

Numărul ambalajelor colectate prin SGR a depăşit 1,3 miliarde.

“Am sărbătorit nu demult PET-ul cu numărul un miliard. Astăzi, avem deja colectate peste 1,3 miliarde de ambalaje prin Sistemul de Garanţie-Returnare şi sperăm ca, foarte repede, să anunţăm şi ambalajul cu numărul două miliarde. Zeci de mii de tone de ambalaje ajung acolo unde trebuie, respectiv în fabricile de reciclare şi citim aproape săptămânal ştiri legate de extinderea capacităţilor reciclatorilor de materii prime, fie de PET, fie de sticlă, fie de aluminiu, lucru care ne bucură, pentru că înseamnă investiţii noi, locuri de muncă noi şi tehnologii atrase în România”, a transmis demnitarul.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare este o companie ce funcţionează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.

Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

Administratorul SGR funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul de a asigura transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de Uniunea Europeană.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

De vineri se schimbă vremea. ANM a emis cod GALBEN de vreme rea în mai mult de jumătate de țară

Publicat

Publicitate

Chiar dacă astăzi la Botoșani și în întreaga țară a fost vreme de primăvară autentică, ANM a emis cod GALBEN de vreme rea pentru ziua de mâine în mai mult de jumătate de țară.

Atenționarea de vreme rea este valabilă de pe data de 10 ianuarie aproape în toată țara, de la ora 14, cu intensificări ale vântului și viscol la munte.

În zona noastră, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…70 km/h în Moldova, sudul Banatului, Transilvania, cea mai mare parte a Olteniei și sud-vestul Munteniei. La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 70…90 km/h și va fi viscol. În a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (10/11 ianuarie) vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze de 40…50 km/h la munte, precum și în sudul și estul teritoriului.

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie în zona joasă din Banat, Crișana și Moldova, mixte în Maramureș și Transilvania și predominant ninsoare în zonele de deal și munte unde se va depune strat nou de zăpadă.

În celelalte regiuni vor fi ploi slabe și doar pe alocuri lapoviță sau ninsoare. Temperaturile maxime vor scădea semnificativ, vineri (10 ianuarie) în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar sâmbătă (11 ianuarie) și în celelalte regiuni, iar minimele vor deveni preponderent negative.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 9 ianuarie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 9 ianuarie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 9 ianuarie 2025:

Loto 6/49: 43, 29, 24, 46, 14, 11

Loto 5/40: 22, 13, 2, 27, 1, 5

Joker: 39, 29, 44, 5, 34 + 14

Noroc: 7 6 9 7 3 2 2

Publicitate

Noroc Plus: 2 8 7 0 7 1

Super Noroc: 5 9 8 9 6 9

Citeste mai mult

Educație

Primar, gimnazial și liceal: Elevii cu 10 pe linie vor putea promova doi ani de studii într-un an școlar. În ce condiții

Publicat

Publicitate

Elevii care obțin media 10 pe linie vor avea posibilitatea de a finaliza doi ani de studii într-un singur an școlar, conform unei metodologii publicate recent în Monitorul Oficial. Această oportunitate este disponibilă o singură dată pentru fiecare ciclu de învățământ: primar, gimnazial și liceal, relatează alba24.ro.

Pentru a beneficia de acest program, elevii trebuie să participe la cel puțin 50% dintre orele aferente anului curent și la minimum 40% din orele celui de-al doilea an de studii. În plus, pentru promovare, elevii trebuie să obțină calificativul „Foarte Bine” la finalul celui de-al doilea modul în învățământul primar sau o medie de cel puțin 9 la gimnaziu și liceu.

Elevii cu 10 pe linie vor putea promova doi ani de studii într-un an școlar

Ordinul ministrului educației pentru aprobarea Metodologiei privind promovarea a 2 ani de studii într-un an școlar în învățământul preuniversitar a fost publicat în Monitorul Oficial pe 8 ianuarie.

Potrivit metodologiei, elevii capabili de performanțe școlare înalte pot promova doi ani de studii într-un an școlar, ca parte a parcursului educațional subsumat învățământului preuniversitar obligatoriu.

Accelerarea promovării se realizează prin parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an școlar de către elevii care au rezultate școlare excepționale și care au capacitatea fizică și intelectuală de a se adapta cerințelor parcurgerii acestui proces și integrării lor într-o clasă cu elevi de vârstă mai mare.

Parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an școlar se face pentru doi ani de studii consecutivi:

Publicitate
  • anul în care este înscris elevul în urma promovării, în regim obișnuit, denumit în continuare „an curent/clasă curentă”
  • anul următor acestuia, pe care elevul îl parcurge suplimentar, în același timp cu anul curent, denumit în continuare „al doilea an de studiu”

Parcurgerea a doi ani de studii într-un an școlar se poate realiza o singură dată în fiecare dintre ciclurile de învățământ: primar, gimnazial și liceal.

Clasele de început de ciclu de învățământ se exclud din program. În învățământul primar, înscrierea în program se poate realiza începând cu nivelul de vârstă specific clasei a III-a.

Elevii cu 10 pe linie vor putea promova doi ani de studii într-un an școlar. Accesul elevilor la program

Potrivit metodologiei, elevii care se înscriu în programul de parcurgere a doi ani de studii într-un an școlar trebuie să îndeplinească următoarele criterii de selecție:

Pentru cei care se înscriu pentru parcurgerea claselor a III-a și a IV-a:

  • să aibă, în anul școlar anterior anului curent, calificativul „Foarte bine” la fiecare disciplină de studiu;
  • să aibă, în anul școlar anterior anului curent, calificativul „Foarte bine” la purtare;

Pentru cei care se înscriu în program la nivel gimnazial și liceal:

  • media generală 10 la fiecare disciplină de studiu pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal;
  • să aibă, în anul școlar anterior anului curent, media anuală 10 la purtare;

Pentru toți elevii care se înscriu în program:

  • să promoveze un test interdisciplinar din curriculumul clasei anterioare clasei curente, cu un punctaj de cel puțin 80% din totalul punctajului acordat pe test.

Elevii cu 10 pe linie vor putea promova doi ani de studii într-un an școlar. Documente necesare pentru înscriere

Pentru înscrierea elevilor în programul de parcurgere a doi ani de studii într-un an școlar trebuie depuse următoarele documente:

  • cererea părintelui/reprezentantului legal al elevului;
  • dosarul personal al elevului;
  • rezultatul obținut la testul interdisciplinar;
  • avizul favorabil al consilierului școlar;
  • avizul favorabil al medicului școlar sau al medicului de familie;
  • avizul consiliului profesoral al unității de învățământ.

Dosarul personal al elevului cuprinde:

  • portofoliul educațional al elevului, întocmit conform legislației în vigoare;
  • raportul profesorului pentru învățământul primar/dirigintelui, finalizat cu propunerea „admis”/„respins”;
  • raportul fiecărui profesor al clasei, finalizat cu propunerea „admis”/„respins”, în cazul elevilor din învățământul gimnazial și liceal;
  • raportul consilierului școlar privind capacitatea de adaptare la parcurgerea a doi ani de studii într-un an școlar și de integrare într-o clasă cu elevi de vârstă mai mare, finalizat cu
    propunerea „admis”/„respins”;
  • raportul medicului școlar sau al medicului de familie privind starea de sănătate și dezvoltarea fizică a elevului, finalizat cu propunerea „admis”/„respins”

Desfășurarea programului de parcurgere a doi ani de studii într-un an școlar

Parcurgerea celor doi ani de studii într-un an școlar se realizează prin:

  • frecventarea a cel puțin 50% din cursurile școlare aferente anului curent și a cel puțin 40% din cursurile școlare aferente celui de-al doilea an de studiu conform planului personalizat de învățare elaborat de comisia de monitorizare;
  • studiu individual;
  • consultații/tutoriale asigurate de profesorul pentru învățământul primar/profesorii clasei celui de-al doilea an de studiu.

În vederea promovării a doi ani de studii într-un an școlar, elevul va fi evaluat la fiecare disciplină/modul din planul-cadru de învățământ al celor doi ani.

Pentru încheierea situației școlare, elevul susține evaluări periodice sumative, pe durata anului școlar, după cel de-al doilea modul și pe durata celui de-al cincilea modul.

Probele de evaluare pot fi: scrise, orale, practice și de aptitudini incluse în planul personalizat de învățare, calendarul acestora fiind stabilit de comun acord de către părinte/tutorele
legal, elev și dirigintele clasei și avizat de către consiliul profesoral.

Conținutul probelor de evaluare va respecta curriculumul școlar.

Înregistrarea situației școlare se face în cataloagele și registrele matricole ale celor două clase în care elevul este înmatriculat.

Întreruperea programului de promovare a doi ani de studii într-un an școlar se realizează în următoarele situații:

  • la cererea elevului sau a părintelui/reprezentantului legal al elevului;
  • dacă la finalul celui de-al doilea modul, calificativul obținut este „Bine” — pentru elevii din ciclul primar, respectiv media notelor la evaluarea curentă pe discipline este mai mică de 9 — pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal;
  • dacă elevul nu promovează evaluările periodice sumative la cel puțin 3 dintre disciplinele/modulele la care a optat pentru evaluarea sumativă;
  • la recomandarea argumentată a comisiei.

În urma întreruperii programului, elevul își continuă studiile în clasa curentă.

Citeste mai mult

Eveniment

Concediu 2025: Grecia se așteaptă la un val de turiști români, după intrarea României în Schengen

Publicat

Publicitate

Reprezentanții din sectorul turismului din nordul Greciei se așteaptă pe o creștere semnificativă a numărului de turiști români, odată cu integrarea completă a Bulgariei și României în spațiul Schengen, relatează alba24.ro.

Numărul turiștilor din cele două țări este de așteptat să crească și să umple hotelurile din Pieria, Halkidiki, dar și din Salonic. Asta după ani întregi în care turiștii au fost descurajați de întârzierile uriașe la frontieră.

„Le spunem bun-venit celor două țări în Spaţiul Schengen”, spune Iraklis Tsitlakidis, președintele Uniunii Hotelierilor din Pieria, pentru TheOpinion. „Așteptam calitatea de membru de mulți ani”, a adăugat el.

„Această acţiune nu poate avea decât efecte pozitive pentru Grecia, Bulgaria și România”, a adăugat Tsitlakidis, care în declarațiile sale anterioare pentru TheOpinion a subliniat că lipsa românilor a fost deosebit de resimţită în vara lui 2024.

„Încet-încet, schimbarea va începe să se vadă în sistemul de rezervări”, a adăugat acesta, spunând că este încă prea devreme pentru a trage concluzii.

Drept o „evoluţie foarte bună” a caracterizat, la rândul ei, Eleni Lampoura, secretarul Asociației pentru Apartamente de Închiriat „I ASPROVALTA”, aderarea oficială a Bulgariei și României la zona Schengen.

Publicitate

Aceste două țări împreună cu Serbia oferă cel mai mare volum de vizitatori în regiune în mod tradiţional.

„În anii precedenți, problema cu cozile de la graniță era uriașă”, adaugă ea, menționând că de multe ori acest fapt a acționat ca un factor de descurajare pentru călătorii care doreau să viziteze Grecia.

„Această mare tracasare i-a direcţionat de multe ori spre plajele din Bulgaria sau România în locul Greciei”.

„Sperăm la o creștere a fluxului de turiști, deoarece deservim în principal turismul rutier”, mai spune Eleni Lampoura, subliniind totuși cât de important este ca şi administrația locală, statul și companiile turistice să asigure o infrastructură cât mai bună.

„Când ne așteptăm la mai mulți oameni, trebuie să investim și în cea mai bună infrastructură” a adăugat Lampoura.

Grecia a susținut România pentru aderarea la Schengen

În noiembrie 2023, reprezentanți ai turismului din Halkidiki au ridicat problema aderării Bulgariei și României la Spaţiul Schengen printr-o interpelare adresată Comisiei Europene în care se sublinia necesitatea acestei aderări.

„Sunt două știri importante”, spune Grigoris Tassios, președintele Asociației Hotelierilor din Halkidiki, pentru TheOpinion, „prima este că anul trecut ne-am întors la nivelul sosirilor din 2019, iar a doua este că s-a pus punct tracasării celor care călătoresc spre regiunea noastră”.

„Deja este mult mai probabil ca mai ales cei din centrul și nordul României să vină să ne viziteze, spre deosebire de trecut”, a adăugat Tassios.

„Următorul pas este îmbunătățirea infrastructurii la granițele terestre, dacă vrem să fim considerați o țară europeană, așa cum a început deja să se întâmple cu punctul de trecere de la Kipoi”, a conchis el.

În urmă cu un an, a existat și o inițiativă a unor europarlamentari români, Vlad Gheorghe și Dacian Cioloș, care au propus un ”Schengen regional” care să fluidizeze traficul la frontiere, în drumul spre Bulgaria și Grecia.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending