Connect with us

Economie

La Botoșani, proprietarii a 500 de mașini plătesc impozit 10 lei sau chiar niciun ban și circulă liniștiți

Publicat

Publicitate

Proprietarii a aproape 500 de mașini din județul Botoșani plătesc perfect legal impozit 10 lei sau chiar zero la mașinile pe care le au datorită avantajelor din lege. Este vorba de proprietarii mașinilor hibrid și a mașinilor electrice.

În prezent, 36 de maşini electrice sunt înmatriculate în judeţul Botoşani, adică 0,035% din totalul autovehiculelor din judeţ, potrivit datelor centralizate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCÎV), iar proprietarii plptesc impozit zero.

Dintre acestea, 24 au fost înscrise în circulaţie pe parcursul anului trecut.

Şeful SPCRPCÎV, Marian Ceornea, afirmă că automobilele electrice pot fi considerate maşinile viitorului şi estimează o creştere semnificativă a dosarelor de înmatriculare a acestui tip de vehicul.

„Observând ritmul din ultimul an, semnalul este destul de pozitiv. Nu au fost foarte multe maşini electrice înmatriculate până acum, însă probabil ritmul va creşte de aici încolo. Din punctul meu de vedere, aceasta este maşina viitorului”, a declarat Ceornea pentru AGERPRES.

Din cele 36 de maşini electrice din judeţ, 34 sunt în evidenţa autorităţilor din municipiul Botoşani.

Datele SPCRPCÎV arată că în judeţul Botoşani sunt înscrise şi 458 de automobile hibride, 194 dintre acestea fiind achiziţionate şi înmatriculate în 2021.

Publicitate

Posesorii de maşini electrice şi hibrid au avantaje şi în ceea ce priveşte nivelul de impozitare al autoturismelor. Primăria Botoşani scuteşte de impozit vehiculele electrice, iar în cazul celor hibrid se plăteşte doar 5% din cuantumul total al impozitului.

„Este un avantaj major. Pentru o maşină normală, impozitul este de aproximativ de 200 de lei, iar pentru una hibrid de doar 10 lei, în timp ce pentru o maşină electrică nu se plăteşte impozit”, a precizat, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Botoşani, Lucian Lupu.

În municipiul Botoşani sunt doar două staţii de încărcare pentru maşinile electrice.

Parcul auto din judeţul Botoşani numără în total 101.586 autoturisme şi 12.078 autoutilitare din care 0,035% sunt hibride sau electrice.

Sursa: AGERPRES

Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Fenomenul luminos care a uimit orașul: 150 de lampioane ridicate de elevii de la Școala de Cooperație pentru Ziua Națională

Publicat

Publicitate

Pe cerul municipiului Botoșani au apărut, joi seară, zeci de lumini ce au stârnit curiozitate, filmări și numeroase întrebări din partea botoșănenilor. Fenomenul, observat din mai multe cartiere ale orașului, a fost inițial asociat de unii oameni cu aparate de zbor, drone sau chiar formații neobișnuite de lumini, mai ales că deplasarea lor părea ordonată și vizibilă pe o distanță mare.

După ce imaginile au circulat intens în mediul online, misterul a fost în cele din urmă lămurit: luminile spectaculoase au provenit de la elevii și profesorii Școlii Profesionale de Cooperație Botoșani, care au celebrat Ziua Națională printr-o activitate deosebit de emoționantă. În total, 150 de lampioane în culorile tricolorului au fost lansate spre cer, într-un moment simbolic dedicat unității, speranței și identității naționale.

Participanții au descris atmosfera ca fiind una „de poveste”. Cerul s-a umplut de puncte luminoase albastre, galbene și roșii, ridicându-se treptat și sincron, creând un tablou care a impresionat întregul oraș. Multe dintre lampioane au fost vizibile minute bune, motiv pentru care au fost observate și filmate din zone precum Calea Națională, Primăverii, Împărat Traian, Sucevei sau Parcul Tineretului.

Momentul emoționant a continuat cu o horă românească, la care s-au prins elevi, profesori și invitați, transformând Stadionul Municipal de la Botoșani într-o adevărată scenă a bucuriei colective. Organizatorii spun că activitatea a fost gândită ca un gest de solidaritate și iubire de țară, iar impactul vizual neobișnuit a devenit, fără intenție, subiectul serii în tot orașul.

Organizatorii au mulțumit pentru reacțiile pozitive și pentru faptul că imaginile surprinse au transformat evenimentul într-un moment simbolic împărtășit de întreg municipiul.

Astfel, ceea ce părea un fenomen neobișnuit pe cerul Botoșaniului s-a dovedit a fi un gest frumos, născut din respect pentru Ziua Națională și dorința de a crea o clipă de lumină în comunitate.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 27 noiembrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 27 noiembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 27 noiembrie 2025:

Loto 6/49: 33, 41, 28, 25, 2, 30

Loto 5/40: 25, 17, 5, 38, 26, 30

Noroc: 4 8 0 3 9 5 9

Joker: 3, 9, 4, 17, 42 + 13

Publicitate

Noroc Plus: 0 5 7 3 0 7

Super Noroc: 5 1 2 7 4 3

Citeste mai mult

Eveniment

Cerul Botoșaniului, luminat de zeci de „obiecte misterioase”. Martorii vorbesc despre 100 de lumini care au traversat orașul în zbor 15 minute

Publicat

Publicitate

Zeci de lumini misterioase au fost observate, joi seară, pe cerul municipiului Botoșani, într-un fenomen vizibil timp de aproximativ 15 minute. Între orele 17:00 și 17:15, oamenii au ridicat telefoanele spre cer și au surprins ceea ce păreau a fi între 70 și 100 de puncte luminoase, dispuse în grupuri triunghiulare și mișcându-se în aceeași direcție.

Imaginile au fost filmate din mai multe zone ale orașului, iar martorii vorbesc despre un „spectacol ciudat” care a atras imediat atenția trecătorilor.

Un botoșănean care se afla în zona bisericii Sfântul Ilie a fost printre primii care au surprins fenomenul. „Eu am filmat de lângă biserica Sfântul Ilie. Se vedeau foarte clar și parcă apăreau din spatele clădirilor, una câte una”, a povestit acesta. Pe imagini se observă grupuri de lumini albe, stabile, care se deplasează lent, fără să licărească agresiv, așa cum fac avioanele civile și fără să producă sunet, cum ar fi specific aeronavelor.

Mai multe despre acest subiect aici:

Fenomenul luminos care a uimit orașul: 150 de lampioane ridicate de elevii de la Școala de Cooperație pentru Ziua Națională

Fenomenul a fost surprins și de o botoșăneancă ce se afla pe Calea Națională, la semaforul de lângă Școala 11. Femeia a filmat în timp ce luminile traversau cerul în formații aparent neregulate. „Nu semănau cu avioane. Erau prea multe și se mișcau toate în același sens. N-am mai văzut așa ceva”, a mărturisit aceasta. Filmarea ei confirmă prezența unui număr impresionant de obiecte luminoase, vizibile pentru câteva minute în același sector al cerului.

Martorii spun că luminile nu făceau zgomot și nu aveau culori intermitente, ceea ce i-a făcut pe mulți să excludă varianta unei formații de avioane. De asemenea, numărul mare — estimat între 70 și 100 — ridica semne de întrebare și exclude ipoteza unei flote de drone obișnuite.

Publicitate

În lipsa unei explicații oficiale, oamenii au început să discute intens pe rețelele sociale, unde au apărut deja primele teorii despre natura fenomenului, de la sateliți aflați în trecere până la posibile exerciții militare.

Până la ora 18, nu exista o confirmare clară privind originea luminilor.

Iată și imaginile surprinse la Botoșani:

Spectacolul de lumini a fost lămurit abia mult mai târziu: Elevii și profesorii Școlii Profesionale de Cooperație Botoșani au celebrat Ziua Națională printr-un moment plin de lumină și emoție: lansarea a 150 de lampioane în culorile tricolorului. După cum au explicat organizatorii, a fost un moment încărcat emoțional, simbol al speranței și unității, care a fost urmat de o horă românească ce a adunat laolaltă întreaga comunitate școlară.

Iată și o imagine semnificativă de la Botoșani:

Mai multe despre acest subiect aici:

Fenomenul luminos care a uimit orașul: 150 de lampioane ridicate de elevii de la Școala de Cooperație pentru Ziua Națională

Citeste mai mult

Economie

Anunţ de interes public: LICITAȚIE

Publicat

Publicitate

S.C. MODERN CALOR S.A. Botoşani cu sediul în str. Pacea nr.43, organizează la sediul societăţii, procedura de LICITAŢIE CU STRIGARE, pentru închirierea spaţiului din punctul termic PALAT, – Stada Teatrului – lângă sediul ACR, suprafaţă de închiriat – 179,93 mp.

Spaţiul este racordat la următoarele utilităţi: apa rece/canalizare, energie electrică.

Preţul minimal de pornire este de 3,1 euro/mp/lună, fără TVA, pasul de strigare este de 10% din preţul de pornire.

Solicitanţii vor depune o cerere de participare la secretariatul societăţii şi vor achita garanţia de participare de 3,500 lei, la casieria societăţii până la data de 04.11.2025, ora 15.00.

Documente de participare:

– persoane fizice:

Publicitate

– chitanţă achitare taxă de participare;

– copie carte de identitate.

– persoane juridice:

– chitanţă achitare taxă de participare;

– copie certificat de înregistrare societate;

– împuternicire participant;

– copie carte de identitate participant.

LICITAŢIA va avea loc pe data de 05.11.2025, ora 09.00, la sediul din str. Pacea, nr. 43. Informaţii suplimentare pot fi obținute la tel. 0231/537100 int.121. Contractul de închiriere va intra în vigoare din momentul preluării spaţiului de către chiriaş, în baza unui proces-verbal de predare-primire.

Dacă nu va fi oferit preţul minimal la şedinţa de pe 12.11.2025, licitaţia se va repeta în fiecare zi de miercuri la ora 09:00, până la adjudecarea spaţiului disponibil pentru închiriere.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending