Connect with us

Eveniment

Jocul copiilor cu petardele a produs patru incendii în Botoșani, în ultimele ore

Publicat

Publicitate

Patru incendii de vegetație uscată și miriște au avut loc, în această după-amiază, în județul Botoșani.

Flămânzi, Bălușeni, Plopenii Mari și Pacea din municipiul Botoșani sunt zonele în care s-au produs aceste incendii. Jocul copiilor cu petardele și focul deschis în spații deschise sunt cauzele probabile ale producerii acestor evenimente.

Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, Punctului de Lucru Flămânzi și Gărzii de Intervenție Săveni, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă.

La Bălușeni, primii care au intervenit au fost pompierii voluntari din comună. Aceștia au împiedicat propagarea flăcărilor la locuințele din apropiere.

În total, în urma celor patru incendii a fost distrusă vegetația uscată de pe aproximativ 10 hectare.

Incendierea vegetației uscate este INTERZISĂ! De ce? Pentru că poate pune în pericol viața oamenilor, poate distruge habitatul unor animale, poate afecta gospodăriile, locuințele, rețelele de electricitate, pădurile sau culturile agricole.

Publicitate

Vântul contribuie la propagarea flăcărilor, iar dacă incendiile se manifestă aproape de locuințe, pericolul este și mai mare. Protejați-vă viața și proprietatea și nu uitați că prin incendierea vegetației uscate și a gunoaielor se poluează și mediul înconjurător.

Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Curba de la Flămânzi, în vizorul polițiștilor: 13 șoferi au căzut în plasă, în doar trei ore, fiind surprinși conducând cu viteză peste limită

Publicat

Publicitate

Acțiune a polițișilor din Flămânzi, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român,  pentru prevenirea accidentelor rutiere

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român  au organizat o acțiune pentru reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere, pe drumul european DE 58, în localitățile Cotu și Flămânzi.

 

Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 09:00-12:00, fiind vizați conducătorii auto care nu respectă limita legală de viteză și cei care conduc cu defecțiuni tehnice, iar în urma activităților desfășurate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei.

 

Totodată, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare pentru faptul că autovehiculele controlate aveau anvelope uzate peste limită.

Publicitate

FOTO cu caracter ilustrativ

 

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițișilor botoșăneni pentru prevenirea furturilor din buzunare      

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune, în municipiul Botoșani,  pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare.

 

Activitățile au fost desfășurate în zona Pieței Mari și a Bazarului, prilej cu care au fost legitimate aproximativ 70 de persoane, șase dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere, iar trei au fost conduse la sediul poliției pentru verificări.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3.000 de lei, dintre care 5 sancțiuni au fost aplicate pentur nerespectarea normelor de conviețuire socială.

 

Publicitate

Pentru sesizarea unor astfel de fapte, vă rugăm să vă adresați celui mai apropiat sediu de  poliție sau să apelați numărul unic de urgență 112.

 

Pentru a evita să deveniți victime ale infracțiunilor de furt din buzunare și genți, dorim să aducem la cunoștința publicului câteva recomandări preventive:

  1. Păstrați bunurile de valoare în locuri sigure și greu accesibile pentru persoanele străine, precum buzunarele interioare ale hainelor sau compartimentele cu fermoar ale genților.
  2. Fiți atenți la aglomerările de oameni, în special în mijloacele de transport în comun, unde riscul de furturi este mai ridicat.
  3. Nu lăsați gențile nesupravegheate în locuri publice sau pe scaunele din spațiile aglomerate.
  4. Folosiți genți cu închideri sigure, cum ar fi fermoare sau capse, și asigurați-le corect atunci când le purtați.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr din Săveni, obligat de instanță la internare obligatorie într-un centru educativ

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din Hlipiceni au identificat un tânăr, de 17 ani, din orașul Săveni, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Săveni, un mandat de executare a unei măsuri privative de libertate.

 

Acesta a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de internare într-un centru educativ pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt calificat și tâlhărie.

 

Tânărul a fost depistat în comuna Todireni, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, urmând a fi transferat către Centrul Educativ Târgu Ocna.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Doi tineri au fost reținuți de polițiștii din Vlădeni pentru că ar fi furat materiale de construcții

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vlădeni au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, din comuna Vlădeni, bănuiți de comiterea infracțiunii de  furt calificat.

 

Din cercetări a reieșit faptul că cei doi, în perioada 21 ianuarie -04 februarie a.c., ar fi sustras din curtea unui depozit de material de construcție, mai multe bunuri, creând un prejudiciu de aproximativ  3.000 de lei, care a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

 

Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunea de fut calificat.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending