Connect with us

Eveniment

Jandarmii botoșăneni, bilanț de weekend: Amenzi de peste 53.000 de lei, țigări confiscate și dosar penal pentru braconaj piscicol

Publicat

Publicitate

În ultimul weekend al verii, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a intensificat acțiunile pentru menținerea unui climat de siguranță publică în județ, vizând atât ordinea publică, cât și combaterea unor fenomene de natură infracțională.

Pe lângă misiunile de asigurare și menținere a ordinii, jandarmii au desfășurat controale pe linia comercializării ilegale a produselor accizabile, a activităților de picnic în zone neamenajate, dar și în domeniile piscicol și cinegetic.

Potrivit datelor transmise de IJJ Botoșani, aproximativ 235 de jandarmi au participat la aceste misiuni, aplicând 58 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 53.000 de lei, cele mai multe pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.

În ceea ce privește protecția mediului piscicol, jandarmii au dat amenzi de 6.000 de lei și au întocmit un dosar penal pentru folosirea unor unelte de pescuit comercial de către persoane neautorizate.

Totodată, în urma acțiunilor de combatere a comerțului ilegal, jandarmii au confiscat 90 de pachete de țigări și au aplicat două amenzi usturătoare, a câte 20.000 de lei fiecare, pentru încălcarea Codului Fiscal.

Efectivele de jandarmerie au procedat și la legitimarea a circa 140 de persoane, verificate prin aplicația e-DAC, pentru identificarea unor posibile cazuri de persoane urmărite la nivel local sau național.

Publicitate

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani transmite că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat de siguranță și protecție a cetățenilor.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza comportamentului suspect, conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru două substanțe interzise. Acesta a fost transportat ulterior la o unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate probe biologice, care vor stabili cu exactitate prezența sau absența substanțelor în organism.

În urma controlului efectuat în autoturism, polițiștii au descoperit o armă de tip airsoft, de agrement, care a fost ridicată. Pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tânărul a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

În funcție de rezultatele analizelor biologice, polițiștii vor dispune măsurile legale care se impun.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Intervenție de urgență pe DN 29A, între Darabani și Păltiniș. Drumarii acționează din cauza ghețușului și a zloatei

Publicat

Publicitate

Lucrătorii Secția Drumuri Naționale Botoșani intervin în aceste momente pentru asigurarea circulației rutiere pe DN 29A, la kilometrul 79–80, pe sectorul de drum dintre Darabani și Păltiniș.

Intervenția a fost necesară după ce, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute, dispozitivul de scurgere a apelor și canalul podețului din zonă s-au colmatat. În urma acestui fenomen, pe partea carosabilă s-au acumulat cantități semnificative de zloată și ghețuș, care îngreunează circulația și pot pune în pericol siguranța rutieră.

Echipele Districtul Darabani au semnalizat zona afectată și acționează cu material degivrant și utilaje specifice pentru degajarea carosabilului și restabilirea traficului în condiții normale.

Situația este agravată de faptul că întreaga regiune a Moldovei se află sub atenționare meteorologică Cod galben de ger, iar în zona Darabani sunt prognozate temperaturi minime care pot coborî până la –20 de grade Celsius.

Reprezentanții drumurilor naționale le recomandă șoferilor să circule cu prudență sporită în zona de intervenție, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte semnalizarea temporară instituită de drumari.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea serviciilor publice esențiale.

Viceprimarul orașului Flămânzi, Ioan Guraliuc, atrage atenția că situația financiară a administrației locale devine din ce în ce mai dificilă, pe fondul întârzierii sau refuzului de plată a taxelor și impozitelor locale de către o parte semnificativă a populației.

Potrivit datelor prezentate de administrație, încasările din taxe și impozite locale acoperă în prezent mai puțin de 40% din necesarul lunar al orașului, restul fondurilor fiind asigurate de la bugetul de stat. În lipsa acestor venituri proprii, primăria riscă să ajungă în incapacitate de plată.

„Neplata taxelor nu lovește administrația, ci direct cetățenii. Fără aceste sume, orașul nu mai poate funcționa normal”, avertizează viceprimarul pe pagina de socializare.

Unde ajung banii din taxele locale

Pentru a combate percepția că fondurile sunt risipite, viceprimarul Ioan Guraliuc a făcut public modul în care sunt cheltuiți banii proveniți din taxele și impozitele locale.

Publicitate

Astfel, doar plata energiei electrice pentru iluminatul public și pentru instituțiile publice – primărie, școli, casă de cultură, centrul de zi pentru copii, centrul de afaceri și pompieri – presupune un cost de aproximativ 63.000 de lei lunar.

Rata lunară la împrumutul bancar de 9 milioane de lei, contractat pentru cofinanțarea proiectelor europene aflate în derulare, se ridică la 187.750 de lei. Întreținerea drumurilor locale – profilare, împietruire, deszăpezire, împrăștiere material antiderapant, cosit și măturat – costă peste 183.000 de lei pe lună.

Administrația mai suportă cheltuieli pentru subvenționarea transportului local al elevilor și persoanelor vârstnice (51.600 lei/lună), contribuția la indemnizațiile însoțitorilor persoanelor cu handicap (37.500 lei/lună), plata navetei profesorilor care fac zilnic drumul de la Botoșani (16.600 lei/lună), funcționarea Centrului de zi pentru copii (14.100 lei/lună), subvenția pentru salubritate destinată persoanelor vârstnice (5.000 lei/lună) și bursele studenților din Flămânzi (4.000 lei/lună).

Avertisment dur: fără bani, orașul se blochează

Viceprimarul subliniază că, în lipsa acestor fonduri, orașul riscă să rămână fără iluminat public, drumuri întreținute, transport pentru elevi sau sprijin pentru categoriile vulnerabile.

Administrația locală face apel la responsabilitate civică, avertizând că refuzul de a plăti taxele, chiar ca formă de protest față de deciziile politice centrale, lovește în primul rând comunitatea locală.

Citeste mai mult

Economie

Autostrăzile A7 și A8, contra cronometru: Finanțarea SAFE impune termene-limită clare pentru lucrările din Moldova

Publicat

Publicitate

Finalizarea unor tronsoane esențiale din Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8) este condiționată strict de respectarea termenelor impuse de finanțarea europeană SAFE – Security Action for Europe. Potrivit deciziei Comisia Europeană, acest program se va încheia la data de 31 decembrie 2030, ceea ce înseamnă că lucrările finanțate prin SAFE trebuie să fie finalizate până la acel termen-limită.

Finanțarea SAFE reprezintă un împrumut avantajos, contractat pe o perioadă de 40 de ani, cu o perioadă de grație de 10 ani și o dobândă de până la 3%. Unul dintre cele mai importante avantaje ale acestui mecanism este faptul că nu afectează deficitul bugetar al României.

Pentru infrastructura rutieră, suma alocată prin programul SAFE este de aproximativ 4,2 miliarde de euro. Valoarea totală necesară pentru finalizarea tronsoanelor Pașcani–Siret (A7) și Moțca–Lețcani–Ungheni (A8) este însă mai mare, diferența urmând să fie acoperită de la bugetul de stat sau prin alte surse de finanțare.

Autostrada Unirii – A8, sub presiunea termenelor

În cazul Autostrăzii Unirii (A8), loturile aflate în gestiunea Compania Națională de Investiții Rutiere au termene clare pentru emiterea Ordinului de Începere a Lucrărilor (OIL), astfel încât proiectul să fie finalizat până la finalul anului 2030.

Lotul Moțca–Târgu Frumos, cu o lungime de 27 de kilometri și o perioadă de execuție de 36 de luni, trebuie să primească Ordinul de Începere a Lucrărilor cel târziu la 1 ianuarie 2028. Același termen este valabil și pentru tronsonul Târgu Frumos–Lețcani, de 28,6 kilometri, unde există și o condiționalitate suplimentară: un segment de autostradă din zona localității Podu Iloaiei trebuie finalizat în 14 luni, respectiv până în februarie 2029.

Tronsoanele Lețcani–DN24 (Iași), cu o lungime de 17,7 kilometri, și DN24 (Iași)–Pod Ungheni, de 15,5 kilometri, au, la rândul lor, perioade de execuție de 36 de luni, cu OIL stabilit cel târziu la 1 ianuarie 2028.

Publicitate

Autostrada Moldovei – A7, loturi gestionate de CNAIR

Pentru Autostrada Moldovei (A7), loturile sunt în responsabilitatea Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, iar termenele de execuție sunt mai scurte, de 24 de luni.

Lotul Pașcani–Roșcani, cu o lungime de 33 de kilometri, trebuie să înceapă lucrările cel târziu la 1 ianuarie 2029. Același termen este stabilit și pentru lotul Roșcani–Suceava (28,9 kilometri).

De asemenea, tronsonul Suceava–Dărmănești, realizat ca drum expres pe o lungime de 18,6 kilometri, precum și lotul Dărmănești–Bălcăuți, de 24,45 kilometri, au ca termen-limită pentru OIL data de 1 ianuarie 2029. Ultimul segment, Bălcăuți–Vama Siret, în lungime de 12,7 kilometri, tot drum expres, trebuie să respecte același calendar.

Lecția PNRR și riscul pierderii finanțării

Respectarea strictă a acestor termene este esențială pentru a evita situații similare celor apărute în cadrul PNRR, unde întârzierile au pus în pericol finanțarea unor proiecte majore. În cazul SAFE, nerespectarea calendarului ar putea duce la pierderea banilor europeni și la blocarea unor investiții strategice pentru Moldova.

În acest context, anii 2028 și 2029 devin decisivi pentru demararea lucrărilor, astfel încât până la 31 decembrie 2030 Autostrada Unirii și Autostrada Moldovei să fie finalizate și funcționale, conectând regiunea Moldovei la rețeaua națională și europeană de transport.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending