Ziua Internațională a Accesului la Informație este sărbătorită în fiecare an pe 28 septembrie și este dedicată promovării dreptului oamenilor de a avea acces la informații de interes public, informează alba24.ro.

Această zi reprezintă o oportunitate de a sublinia importanța transparenței, responsabilității guvernelor și a altor organizații în furnizarea de informații relevante și accesibile cetățenilor.

Principalele obiective ale Zilei Internaționale a Accesului la Informație includ:

• Promovarea și apărarea dreptului la informație: Această zi pune în lumină importanța garantării accesului public la informații esențiale pentru luarea deciziilor și pentru participarea civică.
• Creșterea conștientizării cu privire la transparența guvernului: Evenimentele și campaniile organizate cu ocazia acestei zile aduc în prim-plan transparența guvernamentală și cererea de informații deschise și accesibile din partea instituțiilor publice.
• Susținerea dezvoltării sustenabile: Accesul la informație joacă un rol important în dezvoltarea durabilă, în luarea deciziilor informate și în gestionarea resurselor.
• Încurajarea dezvoltării legilor și politicilor privind transparența și accesul la informație: Ziua Internațională a Accesului la Informație poate servi drept platformă pentru revizuirea și dezvoltarea normelor și reglementărilor care guvernează acest domeniu.

În această zi, organizațiile guvernamentale, organizațiile neguvernamentale și alte entități promovează importanța accesului la informație prin evenimente precum seminarii, conferințe, campanii de conștientizare și activități educaționale.

Scopul este de a încuraja guvernele și instituțiile publice să fie mai transparente și să ofere acces la informații esențiale pentru cetățeni, contribuind astfel la consolidarea democrației și la dezvoltarea societăților deschise.

Preacuviosul părintele nostru Hariton Mărturisitorul (greacă Χαρίτων: „harul”) s-a născut în anul 270 în Iconiu, Asia Mică, în timpul împărăției lui Aurelian (270-276). Hariton, cunoscut în Iconiu pentru credința și virtutea lui, a fost arestat, a mărturisit credința și a fost chinuit la începutul persecuției lui Dioclețian (303).

Eliberat de judecător, el s-a refugiat în Egipt până la sfârșitul persecuției. În anul 322, pe când făcea un pelerinaj în Țara Sfântă, Hariton a fost luat prizonier de către tâlhari în drum spre Ierusalim, într-un loc numit Faran (Wadi el-Paran). Ceata de tâlhari l-a dus în peștera lor, dar peste noapte au murit toți pe când beau vin dintr-o sticlă în care un șarpe și-a vărsat veninul. Luând această întâmplare ca pe un semn de la Dumnezeu, Hariton a rămas timp de mai mulți ani în acea peșteră, în asceză și rugăciune, până în anul 330, când înmulțirea ucenicilor îl obligă să întemeieze o lavră la Faran.

Căutător de liniște (isihie), cuviosul Hariton a plecat din nou în sihăstrie și s-a așezat într-o peșteră retrasă pe Muntele Ispitirii de lângă Ierihon, în locul numit Duka. Și aici însă ucenici s-au adunat în jurul lui, așa încât în anul 340 a întemeiat o a doua lavră, la Duka. Între anii 340-350, sfântul Hariton a fugit din nou și mai în sud în căutarea isihiei, și s-a așezat într-un loc pustiu numit Tekoa, unde cu ucenicii care s-au adunat a întemeiat Mănăstirea Suka („sukkah” însemnând chiar „mănăstire” în siriacă).

La începutul secolului al VI-lea, mănăstirea Suka a primit supranumele de „Vechea Lavră”, în urma unei revolte a monahilor de la Suka contra sfântului Sava cel Sfințit, când unii dintre ei au plecat din Suka și au înființat în apropiere „Noua Lavră”. În anul 350, la sfârșitul vieții, sfântul Hariton s-a retras la Lavra Faran și aici și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Sfântul Hariton a fost contemporan cu Sfântul Ilarion cel Mare, cel care a întemeiat monahismul în Gaza și nordul Palestinei, între anii 330-350. Deși influența sfântului Hariton în Palestina a fost mai mare decât a sfântului Ilarion, acesta din urmă s-a bucurat mai târziu de o mai mare notorietate. O mulțime de sfinți monahi au trăit în lavrele întemeiat de Sfântul Hariton de-a lungul timpului (până în 614, când au fost distruse de perși), cum ar fi: Eftimie cel Mare (377-473), Teoctist († 467), Ioan Moshu și mulți alții.