Connect with us

Cultura

„Ivan Turbincă” vine la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani 

Publicat

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani  invită botoșănenii în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Ivan Turbincă” după Ion Creangă și „Caragiale e de vină” de Matei Vișniec.

Sâmbătă, 30 martie, de la ora 18.00, iubitorii de teatru sunt așteptați la Casa Tineretului, B-dul Mihai Eminescu nr.48 la spectacolul „Ivan Turbincă” după Ion Creangă, regia Ion Sapdaru. Scenografia spectacolului este semnată de Mihai Pastramagiu, coregrafia de Victoria Bucun, iar din distribuție fac parte actorii: Bogdan Horga, Andreea Moţcu, Ella Nistor, Alexandra Vicol, Lorena-Petronela Chiribuţă, Silvia Răileanu, Bogdan Muncaciu, Sorin Ciofu, Cezar Amitroaei, Florin Aioniţoaei, Gheorghe Frunză, Alexandru Dobynciuc, Răzvan Amitroaei.

Spectacolul „Ivan Turbincă” este o dramatizare a regizorului Ion Sapdaru după unul dintre cei mai importanți scriitori clasici români – Ion Creangă. Povestea este transformată dintr-un basm într-o metaforă a destinului uman, dar mai ales, o meditaţie pe tema relaţiei omului cu moartea. Dorinţa protagonistului de „a opri timpul” se izbeşte inevitabil de perspectiva unei veşnicii plictisitoare şi chinuitoare deopotrivă, astfel încât finitudinea existenţei umane devine o binecuvântare refuzată de divinitate. Episoadele de meditaţie filosofică sunt alternate cu multiple momente specifice folclorului românesc. Astfel, sunt înserate dansuri tradiționale, care sunt susținute de muzica populară, specifică mai ales zonei din care provine teatrul nostru. De asemenea sunt folosite elemente din teatrul cu măști, tradiție care aparține patrimoniului național românesc.

Duminică, 31 martie de la ora 18.00 vă invităm la Casa Tineretului, B-dul Mihai Eminescu nr.48 la spectacolul „Caragiale e de vină” de Matei Vișniec, regizat de Vlad Trifaș. Scenografia spectacolului este semnată de Mihai Pastramagiu, coregrafia, Victoria Bucun, iar muzica originală și light-design-ul sunt create de Vlad Trifaș. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Dana Bucătaru, Lorena-Petronela Chiribuță, Sorin Ciofu, Volin Costin, Alexandru Dobynciuc, Gheorghe Frunză, Cristina Gheorghe, Bogdan Horga, Silvia Luca, Lenuș Moraru, Crenola Muncaciu, Gina Patrașcu-Zamfirache, Valentin Popa.

„În primul rând, cred ca este un exercițiu de redescoperire a poporului român. O observație fină a lui Neagu Djuvara este aceea că suntem probabil cel mai interesant și important amestec cultural, cel puțin din zona balcanică, amestec care nu a putut fi descoperit niciodată până în profunzime.

Spectacolul se numește „Caragiale e de vină”, dar nu știu dacă noi căutăm o vină neapărat. Bineînțeles că este în obiceiul nostru de a căuta o vină, de a da vina pe altcineva, dar nu știu dacă reușim să o și găsim. Cred că toți suntem de vină, așa cum o replică absolut superbă din textul domnului Matei Vișniec spune: „ne-am identificat cu personajele pe care le-am îndrăgit cel mai mult”. Caragiale a fost doar un fin observator al societății, deci e posibil ca această oglindă să funcționeze de minune în cazul nostru. Spectacolul își propune să ne facă să ne punem întrebarea reală „de ce suntem noi așa ca națiune”? Nu știu dacă este bine, nu știu dacă este rău, dar cu siguranță merită căutat de ce poporul român „este așa cum este”. (Vlad Trifaș)

Publicitate

Durata spectacolului: 1h 40′

Intrarea în sala de spectacol se va face la ora 17:45

Pret bilet – 36 lei; 18 lei – elevi, studenți, pensionari.

Biletele se găsesc la:

🔘 CASA TINERETULUI, B-dul Mihai Eminescu nr. 48📞0231.510.970 și 0735.779.821▪️de marți până vineri: 10:00-18:00▪️sâmbătă și duminică: 12:00-20:00
🔘 Agenția teatrală din incinta cinematografului Unirea 📞 0722.557.556▪️ de luni până duminică: 10:00-19:00

https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Se întrerupe apa în municipiul Botoșani. Care sunt străzile afectate

Publicat

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la conducta din oțel, cu diametrul de 100 mm, localizată pe strada Nicolae Grigorescu nr. 6, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei potabile, începând cu data de 30 ianuarie 2026, ora 2200, până la data de 31 ianuarie 2026, ora 1600.

Vor fi afectați de lipsa furnizării apei potabile consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Nicolae Grigorescu (tronsonul cuprins între B-dul Mihai Eminescu și Calea Națională), Gheorghe Filipescu, Calea Națională nr. 80-90.

           Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni în regim de urgență pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.

Citeste mai mult

Administratie

Vești bune pentru Darabani: Infrastructură modernă pentru un oraș care se dezvoltă

Publicat

Publicitate
Orașul Darabani va beneficia de un nou proiect major, de importanță deosebită pentru viitor, despre care se face vorbire de mult timp în comunitatea noastră.
În această săptămână, în prezența președintelui CJ Botoșani Valeriu Iftime și a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea stației de epurare a apelor uzate a Orașului Darabani, precum și extinderea a încă aproximativ 12km de rețea nouă de canalizare, pe lânga cei 25km ce sunt deja în execuție.
„Știu că acest tip de investiție nu reprezintă neapărat unul ce ne aduce beneficii imediate, creând mult disconfort tuturor pe parcursul implementării, dar trebuie să fim conștienți cu toții că nu ne putem dezvolta altfel decât construind mai întâi infrastructură principală! Mulțumesc atât președintelui CJ Valeriu Iftime pentru toată susținerea acestei noi investiții din comunitatea noastră cât și întregii echipe din Primăria Darabani pentru implicarea în scrierea acestui nou proiect!”, a spus primarul orașului Darabani,  Mihai-Alin Gîrbaci.

Citeste mai mult

Eveniment

Activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian”

Publicat

Publicitate

Miercuri, premergător celebrării a 158 ani de la nașterea pictorului supranumit poetul plastic al florilor, precum și sărbătoririi Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani- 69 de ani de la înființare, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității.

În calendarul activităților planificate și desfășurate, cu sprijinul și colaborarea conducerii liceului, s-a înscris și cea de educație pentru promovarea integrității, care a avut loc în sala de informatică a Școlii Gimnaziale nr. 17 Botoșani, din municipiul Botoșani, participând numeroși elevi ai claselor a X- a și un profesor coordonator din cadrul Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani.

În acest context, au fost prezentate subiecte referitoare la competenţa și identitatea instituțională a Direcției Generale Anticorupție, datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Botoşani, infracțiunile de corupție, noțiunea de funcționar public, instituții și instrumente de prevenire și combatere  a corupției existente în prezent, consecințele corupției, campanii și activități preventive desfășurate de către DGA, atitudinea/ reacția  față de corupție, modalități de sesizare, popularizarea sistemului telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806 și modul de funcționare al acestuia,  toate adaptate specificului vârstei participanților.

Au fost dezbătute dileme care reflectă conduita şi spiritul etic pe care trebuie să-l adopte în societate, subiecte ce țin de comportamentul legal și moral, aspecte referitoare la integritate şi noţiuni de educaţie juridică, fiind amintite titlurile campaniilor de prevenire derulate de Direcția Generală Anticorupție în scopul limitării fenomenului corupției în România, inclusiv în domeniul educației și învățământului.

Participanților le-au fost distribuite materiale preventive, în scopul încurajării semnalării faptelor de corupție la sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806. Totodată, li s-a recomandat să acceseze site-ul DGA, în scopul informării cu privire la activitatea desfășurată pe linia prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Guvernul a amânat aplicarea RO e-Factura pentru persoanele fizice. Termenul de tranziție oficial

Publicat

Publicitate

Guvernul a anunțat, vineri, introducerea unui termen de tranziție pentru RO e-Factura. Persoanele fizice impozabile, care desfășoară activități economice vor trebui să utilizeze sistemul doar de la 1 iunie 2026.

Modificările au fost făcute prin ordonanță pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate fiscal prin CNP (nu prin CIF) nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura până la 1 iunie 2026.

”Acest termen le va permite o perioadă de adaptare, testarea funcțională a platformei, precum și un tratament egal cu agricultorii persoane fizice, care beneficiază deja de aceeași amânare.

Cei deja înregistrați obligatoriu pot solicita ieșirea temporară din registru, iar cei care nu sunt înscriși trebuie să se înregistreze cu cel puțin 3 zile înainte de 1 iunie 2026”, a comunicat Guvernul.

Sistemul RO e-Factura a fost extins, de la începutul acestui an, şi asupra persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice cu caracter de continuitate, în baza CNP (cum ar fi operatorii foto/video, influencerii, prestatori de servicii diverse. Detalii, AICI

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending