Connect with us

Actualitate

ISU Botoșani: Nu lăsați la îndemâna copiilor vase cu lichid fierbinte. „Un cămin sigur pentru copilul tău”

Publicat

Publicitate

Aveți grijă de copiii dumneavoastră! Nu îi lăsați singuri în bucătărie, mai ales dacă gătiţi. Atenţia v-ar putea fi distrasă, de exemplu ar putea să bată cineva la uşă sau ar putea suna telefonul. În cele câteva secunde cât rămâne singur, copilul poate trage peste el un vas cu lichid fierbinte.

Anual, zeci de copii din județul Botoșani au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate după ce au suferit arsuri ori s-au opărit cu lichid fierbinte.

Puteți preveni astfel de evenimente dacă:

✔ nu lăsați la îndemâna copiilor vase cu lichid fierbinte;

✔ evitați folosirea fețelor de masă, copii le pot trage răsturnând vasele cu lichide fierbinți;

✔ nu consumați băuturi sau supe fierbinți când țineți copilul în brațe;

Publicitate

✔ nu țineți în brațe copilul când gătiți;

✔ evitați încălzirea biberoanelor în cuptorul cu microunde;

✔ nu puneți cănile cu ceai sau cafea la marginea mesei;

✔ țineți copiii departe de locul unde gătiţi – aragaz, sobă;

✔ nu lăsați copilul cu premergator în bucatarie;

✔ păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care copiii nu au acces;

✔ înlăturați orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le, cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă;

✔ nu lăsați copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare sau aparate electrice aflate în funcțiune.

 

Ce trebuie să faceți pentru a acorda primul ajutor?

 

1. Puneți zona arsă sub jet de apă rece pentru 10-15 min.

2. Dacă hainele sunt lipite de pielea arsă nu le trageți!

3. Nu puneți peste zona arsă nimic altceva (albuș, miere de albină, creme, substanțe ce coloreaza precum rivanol, mercur-crom).

4. Nu administrați medicamente sau lichide pe gură până nu este evaluat pacientul de către medic.

5. Acoperiți copilul cu o pătură sau îmbrăcăminte evitând zona arsă. Astfel prevenim hipotermia.

6. Nu spargeți bășicile, poate duce la infecția zonei de arsură.

7. Mergeți la medic, unele arsuri nu se vindecă de la sine și se pot infecta sau vindeca cu cicatrici neplăcute.

 

Sfaturile fac parte din campania de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău”, derulată de ISU Botoșani.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de „cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme. Campania este derulată în parteneriat cu Consiliul Județean Botoșani și Autoritatea Teritoriale de Ordine Publică Botoșani.

Data de 10 a fiecarei luni a fost declarată ziua campaniei.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Apel la solidaritate pentru un tată din Botoșani, al cărui vis a fost mistuit de un incendiu

Publicat

Publicitate

Impresionat de drama unui tată care, după ani de muncă în țară și în străinătate, și-a văzut munca de o viață distrusă într-un incendiu, Daniel Câslariu, președintele Asociației „Grup Civic” Botoșani, face un apel public la solidaritate și sprijin uman. Povestea lui Loznianu Constantin Laurențiu este una despre sacrificiu, boală, pierdere și speranță, iar mesajul transmis de Daniel Căslaru este redat integral mai jos:

„Sunt momente în viață când simți că cerul se prăbușește peste tine.

Când, după ani de muncă, de sacrificii, de speranță și rugăciune, într-o singură clipă… pierzi tot.
Aceasta este povestea lui Loznianu Constantin Laurențiu — tată, soț, om muncitor, care nu a cerut niciodată nimic de la nimeni.
În urmă cu 5 ani și-a pus toată inima într-un vis simplu:
să muncească aproape de casă, să fie lângă copii, să își întrețină familia prin propriile mâini.
A plecat în străinătate, a muncit pe șantiere, a dormit prin camere străine, a strâns fiecare leu.
A plătit chirii, impozite, a cumpărat scule, a tras cabluri, a reparat, a construit, a sperat.
Apoi, când visul era aproape gata, boala l-a pus la pământ.
Un an de spitale, tratamente, investigații.
Un an de durere, frică și tăcere.
Când Dumnezeu i-a dat putere să se ridice din nou…
a venit incendiul.
Un foc pornit din neglijența altuia a mistuit tot:
clădirea, uneltele, munca, viitorul.
În câteva minute au ars ani din viața lui.
Astăzi nu mai are unde să muncească.
Nu mai are cu ce.
Dar are încă credință.
Crede că Dumnezeu nu l-a lăsat singur.
Crede că Dumnezeu lucrează prin oameni.
De aceea vă cer, cu inima strânsă, să fim noi miracolul lui.
Orice ajutor înseamnă enorm:
o cărămidă pentru viitorul copiilor lui,
o scânteie de speranță pentru un tată care refuză să se lase învins.
Cont donații:
RO73BTRLRONCRT0482545601
RO23BTRLEURCRT0482545601
Titular: Loznianu Constantin Laurențiu
Distribuiți.
Ajutați.
Nu lăsați un om bun să rămână la pământ.
Dumnezeu să vă răsplătească fiecare gest.
Doamne ajută! ”

Citeste mai mult

Eveniment

Trei focare de rabie, în comunele Dersca, Răchiți și Hilișeu-Horia. Aproape 90% dintre câinii din mediul rural vaccinați antirabic în județul Botoșani

Publicat

Publicitate
Prefectul Raluca Curelariu a convocat, luni, o nouă ședință a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor, desfășurată online, în cadrul căreia autoritățile au analizat situația epidemiologică din județul Botoșani și măsurile necesare pentru limitarea focarelor existente.
 În acest moment, sunt active:
• 3 focare de rabie, în comunele Dersca, Răchiți și Hilișeu-Horia
• 1 focar de pestă porcină africană, pe raza fondului de vânătoare Iepurașul
Având în vedere evoluția focarelor de rabie, măsurile prevăzute în planurile standard au fost suplimentate printr-o acțiune de informare dispusă prin Ordin de Prefect, acțiune implementată de echipe mixte formate din reprezentanți ai Poliției Animalelor și ai DSVSA.
În paralel, implicarea autorităților locale, în special a primarilor din localitățile afectate, a fost esențială pentru informarea cetățenilor și facilitarea accesului la vaccinare.
 Datorită acestor măsuri suplimentare, campaniei de informare și colaborării instituționale, județul Botoșani a atins, în mediul rural, un grad de aproape 90% vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân, un rezultat record pentru județul nostru.
 Vaccinarea bovinelor, demarată în luna decembrie, se realizează gratuit și se află în prezent la un grad de realizare de 40%:
• termen de finalizare: 31 ianuarie 2026
• peste 80.000 de bovine vor fi vaccinate până la finalul campaniei
Situația este monitorizată permanent, astfel încât orice măsură necesară să poată fi dispusă imediat, în funcție de evoluția epidemiologică.
 Mulțumesc primarilor, reprezentanților Poliției Animalelor, medicilor veterinari de circumscripție și DSVSA Botoșani pentru implicare, profesionalism și colaborare. Aceste rezultate arată că intervenția coordonată și comunicarea corectă cu cetățenii produc efecte concrete.

Citeste mai mult

Cultura

Manifestări culturale dedicate Zilei Culturii Naționale la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”

Publicat

Publicitate

Activitățile dedicate Zilei Culturii Naționale se vor desfășura pe parcursul săptămânii 12 – 16 ianuarie 2026 la toate secțiile și filiale Bibliotecii Județene’ Mihai Eminescu’ Botoșani și vor cuprinde o diversitate de expoziții de carte, lucrări plastice, exponate documentare, dar și momente artistice susținute de elevi de la diferite instituții de învățământ din municipiul Botoșani.

Vineri, 16 ianuarie 2026, începând cu ora 10,00, Sala de lectură a Bibliotecii va găzdui’ Rotonda cenaclurilor literare pentru copii și tineret’, activitate devenită tradiție în programul manifestărilor organizate de instituție. Membrii cenaclurilor literare’ Nuferi albi’ – Corni (coord. Prof. Maria Vasiliu), ‘ Litera’ – Stăuceni (coord. Gabriel Atănăsoaie), ‘ Luceafărul’ – Hănești (coord. Prof. Georgică Manole), alături de elevi talentați de la Școala Gimnazială’ Elena Rareș’ Botoșani (coord. Prof. Dorela Moldovanu și bibliotecar Laura Oberofer Manoliu), Școala Gimnazială nr. 13 (coord. Mihaela Airinei) și de la Școala Gimnazială nr. 1 Sarafinesti (coord. Prof. Dorina Iftime) vor recita din creațiile proprii și din opera eminesciană.

Din programul activităților:
SECȚIA ÎMPRUMUT CARTE PENTRU COPII
-‘ Iarna-i ici, vara-i departe’ – expoziție de carte
-‘ Eminescu în glas și culoare’ – recital de poezie, 16 ianuarie 2026, ora 11,00. Participă elevii clasei a II-a A, Școala Gimnazială nr. 11, Botoșani, prof. Doina Răduțac
-‘ Eminesciana 2026’, 17 ianuarie 2026, ora 11,00 (în colaborare cu Cabinetul de numismatică și filatelie)

Citeste mai mult

Eveniment

Studiu: Un utilizator din șapte a căzut victima unei fraude online, în 2025. Rețelele sociale, canal principal al înșelătoriilor

Publicat

Publicitate

O persoană din șapte a fost victima unei înșelătorii online, în 2025, iar rețelele de socializare au depășit e-mailul ca principal canal de atac pentru răspândirea mesajelor și ofertelor false, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicat luni.

Conform cercetării Bitdefender, în timp ce 14% dintre respondenți au fost victime ale fraudelor online în ultimele 12 luni, alți 4% nu pot spune cu certitudine dacă au fost sau nu afectați.

În același timp, înșelătoriile bazate pe inteligență artificială (AI) reprezintă principala temere a oamenilor, iar 37% dintre cei chestionați se declară îngrijorați de deepfake-uri și înșelătorii sofisticate.

Raportul relevă, totodată, că rețelele de socializare au devenit principalul canal prin care se transmit înșelătoriile online (34%), peste e-mail (28%), apeluri telefonice (25%) și mesaje text (24%).

De asemenea, persoanele cu vârste între 25 și 34 de ani sunt de peste două ori mai expuse la înșelătorii pe social media (43%), comparativ cu cei peste 55 de ani (20%).

Potrivit sursei citate, peste o treime (37%) dintre respondenți au afirmat că își notează parolele pe hârtie sau în documente nesecurizate, iar 32% folosesc aceeași parolă pentru mai multe conturi.

Publicitate

Datele centralizate în cercetare evidențiază faptul că aproape jumătate (48%) acceptă toate cookie-urile fără a le citi, din dorința de a accesa rapid conținutul, în timp ce în aceeași pondere nu folosesc soluții de securitate pe telefon, deși peste jumătate efectuează tranzacții online pe mobil.

Studiul Bitdefender a fost realizat în colaborare cu Censuswide, companie internațională de cercetare de piață, pe un eșantion de 7.000 de utilizatori cu vârste între 16 și peste 55 de ani, în perioada iunie – septembrie 2025, în Australia, Franța, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie și SUA.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending