Connect with us

Eveniment

ISU Botoșani: Detectoarele de fum, monoxid de carbon și de gaz pot salva vieți! 500 de detectoare instalate în 16 comune din județ

Publicat

Publicitate

Intoxicațiile cu monoxid de carbon, incendiile, acumulările de gaze, urmate de explozii pot fi prevenite prin montarea în locuință a unor detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaz. Și în județul Botoșani, de-a lungul timpului, astfel de evenimente s-au transformat în adevărate tragedii, în urma cărora mai multe persoane și-au pierdut viața sau au fost rănite, iar locuințele în care s-au petrecut incidentele și cele ale vecinilor au fost distruse.

Pentru a preveni cazurile de acest gen, încă din anul 2016, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a lansat campania RISC – “Mai bine previi decât să nu fii!”, ce urmărește informarea preventivă a populației pentru adoptarea unei atitudini proactive în vederea montării detectoarelor de incendiu în locuința proprie.

În luna aprilie a anului trecut, în cadrul campaniei „Detector pentru viață”, pompierii militari și voluntari au instalat 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon în tot atâtea locuințe din Albești, Brăești, Coțușca, Cristești, Frumușica, Havârna, Hudești, Lunca, Românești, Suharău, Știubieni, Trușești, Ungureni, Vorona, Ștefănești și Hilișeu-Horia. Au fost vizate casele persoanelor în vârstă, cu dizabilități sau din medii sociale defavorizate, familiilor cu mulți copii, unde încălzirea locuințelor se face cu sobe sau alte mijloace similare.

Mulți dintre beneficiari au afirmat că, în trecut, au avut de suferit din cauza sobelor defecte care le-au umplut casele cu fum, în timp ce dormeau. Toți au înțeles că astfel de dispozitive, care semnalează imediat apariția unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon în spațiile în care sunt amplasate, le pot salva viața.

Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul primăriilor și Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Albești, Brăești, Coțușca, Cristești, Frumușica, Havârna, Hudești, Lunca, Românești, Suharău, Știubieni, Trușești, Ungureni, Vorona, Ștefănești și Hilișeu-Horia.

“Campania a fost organizată de Departamentul pentru Situații de Urgență și IGSU pentru a evidenția importanța montării unor astfel de dispozitive cu rol de avertizare, care să semnaleze imediat apariția unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.

Publicitate

Fiți responsabili și instalați detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaz în locuințe! În caz de pericol, acestea vor declanșa alarma în timp util și, în acest fel, veți putea reacționa la momentul potrivit.

Atenție! Detectoarele nu alertează în mod automat autoritățile, nu este interconectat cu sisteme de stingere a incendiilor – rolul lui este doar de avertizare a ocupanților construcției de izbucnirea unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoşani, Dorina Lupu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Fotbal: FC Botoșani – Oțelul Galați 0-0, în Superligă

Publicat

Publicitate

FC Botoșani a terminat la egalitate cu Oțelul Galați, 0-0, luni seara, pe Stadionul Municipal din Botoșani, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.

Gazdele au dominat autoritar jocul, dar au fost lipsite de inspirație în fața porții.

Cele mai mari ocazii au fost ratate de Mikola Kovtaliuk (53), care a reluat din apropiere pe lângă poartă, și de Zoran Mitrov (65), care a trimis în bară din interiorul careului.

Mihai Bordeianu (80) a avut și e un șut periculos, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

FC Botoșani a ajuns la șase meciuri consecutive fără victorie, trei egaluri și trei eșecuri, în care nu a marcat niciun gol.

Oțelul a pierdut doar un meci din ultimele șase, având patru victorii și un egal.

Publicitate

În tur, FC Botoșani s-a impus cu 1-0.

AFC Botoșani – ACS Oțelul Galați 0-0, Stadion Municipal – Botoșani
Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitri asistenți: Adrian Vornicu (Iași), Ioan Alexandru Corb (Satu Mare); al patrulea oficial: Vlad Baban (Iași)
Arbitru video: Sebastian Colțescu (București); arbitru asistent video: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava)
Observatori: Sorin Boca (Iași) – CCA, Bogdan Buhuș (Bârlad) – LPF
AGERPRES/ (AS – editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)

* Sursa foto: Fotbal Club Botoșani / Facebook.com

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la Ștefănești! O femeie de 95 de ani a suferit arsuri și fiul acesteia, de 75 de ani, s-a intoxicat cu fum

Publicat

Publicitate

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite. În momentul producerii incendiului, în interiorul casei se aflau o femeie în vârstă de 95 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 75 de ani. S-a întâmplat în această seară, în orașul Ștefănești.

La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ștefănești. La sosire, aceștia au constatat că ardeau bunurile din două camere ale locuinței.

Cele două persoane erau evacuate din încăperile cuprinse de flăcări. Bărbatul era intoxicat cu fum, iar femeia suferise arsuri la nivelul spatelui și al mâinilor. Ambii au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul, fiind salvată restul locuinței.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

▪ nu supraîncălziți soba;
▪ nu lăsați ușa sobei deschisă;
▪ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
▪️ montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
▪ nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
▪️ stingeți focul pe timpul nopții;
▪ nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
▪ nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Pedepse mai dure pentru crimele împotriva femeilor. Legea ce definește femicidul, aprobată de Senat

Publicat

Publicitate

Pedepse mai dure pentru crimele împotriva femeilor. Senatul a adoptat inițiativa legislativă care definește femicidul. Aceasta introduce mecanisme de prevenție și clasifică uciderea unei femei din motive de gen ca formă specifică de omor, scrie alba24.ro.

„Femicidul nu este doar o problemă a femeilor din România, ci una care privește întreaga societate. Cu toții am observat că numărul femeilor ucise a crescut alarmant. Discutăm despre prevenție, dar mai ales despre pedepse mult mai dure pentru cei care comit astfel de crime.

Femicidul va putea fi sancționat cu închisoare pe viață, având în vedere numeroasele cazuri în care agresori eliberați din detenție au recidivat, ucigând din nou după câțiva ani. Deși România dispune de instrumente legale – precum ordinele de protecție și incriminarea violenței domestice – aplicarea lor este adesea deficitară. Este nevoie de instruirea polițiștilor și magistraților, de adăposturi funcționale pentru victime și de campanii publice care să schimbe mentalități”, a declarat Simona Spătaru, vicepreședinta Comisiei juridice din Senat, potrivit Agerpres.

Definirea femicidului

Legislația oferă acum o definiție clară a femicidului și îl împarte în trei forme: intim, non-intim și indirect.

Potrivit proiectului, ”femicidul este uciderea cu intenție a unei femei, precum și moartea unei femei survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, ori a altor infracțiuni săvârșite cu violență, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o terță parte”, notează Agerpres.

Alte prevederi vizează întărirea răspunsului penal prin sancționarea severă a faptelor motivate de gen și a violențelor care preced omorul, precum și educația pentru prevenție, prin introducerea în școli a temelor privind egalitatea de gen, relațiile non-violente și combaterea violenței.

Publicitate

Legea introduce pedepse mai grele pentru omorul calificat comis asupra unui soț, partener sau sub controlul agresorului. De asemenea, instituțiile statului vor monitoriza cazurile la nivel național și vor publica rapoarte anuale despre victime și agresori pentru a putea interveni preventiv.

Anchete penale din oficiu

Legea prevede că anchetele penale pot începe din oficiu, fără plângerea victimei. Pedepsele cresc și pentru hărțuire, amenințări sau loviri. Documentul mai include măsuri de protecție pentru copiii victimelor și introducerea temelor despre respect și egalitate în programa școlară.

Proiectul merge acum pentru votul final la Camera Deputaților.

În prezent, potrivit Codului Penal, pentru omor calificat, pedeapsa este închisoare pe viață/ de la 15 la 25 de ani, atunci când a fost săvârșit:

  • cu premeditare
  • din interes material
  • pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse
  • pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni
  • de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor
  • asupra a două sau mai multor persoane
  • asupra unei femei gravide
  • prin cruzimi

Citeste mai mult

Cultura

Botoșani: „Lacrimi de Luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicat

Publicitate

Succesul de care s-a bucurat spectacolul „Lacrimi de Luceafăr” aduce o nouă reprezentație, programată luni, 9 februarie 2026, de la ora 18:30, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Spectacolul este realizat după scenariul și în regia Silviei Răileanu, cu participarea Orchestrei Filarmonicii Botoșani, în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

Distribuție artistică:

  • Scenariu și regie: Răileanu Silvia

  • Dirijor cor: Laurențiu Palade

  • Concept muzical: Andreas Rădoi Mihăiță

  • Dirijor: Bogdan Vodă

    Publicitate
  • Manager Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani: Alexandru Vasilache

  • General Manager: Mirel Manea

  • Impresar artistic: Liviu Sorinel

Bilete și informații:

Biletele pot fi achiziționate:

  • de la casieria Filarmonicii Botoșani (în incinta Teatrului „Mihai Eminescu”, intrare zona stației de taxi),

  • zilnic între orele 09:00 – 16:00,

  • precum și în ziua spectacolului, la intrarea în sală, în limita locurilor disponibile.

Info & rezervări: 0371 333 350

Preț bilete:

  • 40 lei – preț întreg

  • 20 lei – pensionari

  • 10 lei – studenți și elevi

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending