Connect with us

Eveniment

ÎPS Teofan va sluji din nou la Botoșani. De această dată va sfinți o biserică

Publicat

Publicitate

În această zi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va sfinţi biserica Parohiei „Sfântul Mucenic Dimitrie” – Mândreşti (comuna Ungureni, judeţul Botoșani, Protopopiatul Săveni).

După o perioadă, de peste 20 de ani, de osteneală, jertfă și muncă, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu mijlocirile Sfântului Mucenic Dimitrie, vine și momentul mult așteptatcare va încununa tot efortul preoților care au slujit dar și al tuturor celor ce au ajutat la zidirea și înfrumusețarea lăcașului.
„Pe data de 17 August, va fi oficiată slujba de târnosire a bisericii din Mândrești, și Dumnezeiasca Liturghie, de către ÎnaltPreaSfințitul Teofan, Mitropolitul nostru, alături de un sobor de preoți și diaconi!
Pe această cale vă adresăm invitația de a fi alături de noi la acest eveniment deosebit pentru comunitatea noastră!
Fiind un eveniment special, este necesară și o pregătire pe măsură, de aceea adresăm rugămintea, celor care doresc și au posibilitatea, să ne sprijiniți, fie cu un gând bun și o rugăciune, fie cu un ajutor financiar, pentru a putea duce la bun sfârșit ceea ce ne-am propus!
Dumnezeu și Sfântul Dimitrie să răsplătească osteneala, jertfa și bunătatea tuturor celor care în decursul anilor au sprijinit și celor care vor sprijini, această biserică frumoasă.
Vă mulțumim și vă purtăm în rugăciunile noastre! ”, semnalează pagina de socializare a Parohiei „Sfântul Mucenic Dimitrie” – Mândreşti.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Lângă noi: Un TIR a ieșit în afara părții carosabile pe raza localității Vama din Suceava

Publicat

Publicitate

Duminică dimineață, din cauza drumului greu practicabil, un autotren a ieșit în afara părții carosabile, pe raza localității Vama din Suceava, incident care a solicitat intervenția echipajelor de urgență.

La fața locului au ajuns prompt pompierii militari cu o autospecială dotată cu accesorii pentru descarcerare, alături de o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), relatează obiectivdesuceava.ro.

În cabina capului tractor se aflau două persoane care nu au fost încarcerate și au ieșit singure din cabina mașinii.

Acestea au fost evaluate medical de echipajele de intervenție, însă, din fericire, nu au prezentat leziuni grave și nu au necesitat transport la spital.

Autoritățile au gestionat situația rapid iar traficul a fost reluat în scurt timp.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Ziua Educației Preventive în lăcașurile de cult, în cadrul Săptămânii Protecției Civile, au continuat și astăzi

Publicat

Publicitate

Acțiunile din cadrul „Săptămânii Protecției Civile” au continuat astăzi cu evenimentul dedicat educației preventive în lăcașurile de cult, a anunțat ISU Botoșani.

Colaborarea strânsă dintre pompieri și preoții din cele patru Protopopiate din Botoșani, Dorohoi, Săveni și Darabani a fost esențială pentru succesul acestui demers. În cadrul campaniilor de informare desfășurate, scopul principal a fost dezvoltarea unui comportament preventiv în rândul cetățenilor, iar preoții au sprijinit activitățile de sensibilizare privind siguranța.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, preoții au distribuit credincioșilor care au participat la slujbele religioase, materiale informative. Acestea conțin recomandări referitoare la:

–           folosirea responsabilă a instalațiilor electrice și de gaze;

–           supraveghearea lumânărilor și a candelelor aprinse în locuințe;

–           pregătirea pentru situații deosebite, cum ar fi cutremurele;

Publicitate

–           supraveghearea copiilor pentru a nu se juca cu focul sau în apropierea acestuia.

Acțiunile de informare și educare preventivă desfășurate la Bisericile „Sfântul Nicolae” Bosînceni, „Sfinții Trei Ierarhi” Nicolae Bălcescu, „Pogorârea Sf. Duh” Flămânzi, „Sfântul Nicolae” Flămânzi, „Sfântul Lazăr” Cordun, „Sf. Dumitru” Chițoveni și „Sfântul Nicolae” Prisăcani au fost susținute de pompierii militari și voluntari.

Salvatorii le-au vorbit oamenilor aflați în apropierea bisercilor despre măsurile pe care trebuie să le adopte pentru a preveni implicarea în situații de urgență. Cu acest prilej, le-au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale “R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale”, “Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău” și “Nu tremur la cutremur”.

Activitățile au fost organizate sub sloganul „Împreună, mai pregătiți”, în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iasilor și ISU Botoșani.

Iată și câteva imagini surprinse astăzi la Flămânzi:

Citeste mai mult

Educație

Comuna Ungureni investește în educație: Mobilier nou pentru toate școlile din cele 12 sate ale comunei cu bani de la Uniunea Europeană

Publicat

Publicitate

Administrația locală a comunei Ungureni a lansat un proiect important pentru îmbunătățirea condițiilor din școlile din cele 12 sate ale comunei.

În cadrul proiectului „DOTĂRI ȘCOLI CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE ÎN COMUNA UNGURENI”, toate unitățile de învățământ vor beneficia de mobilier nou și alte echipamente esențiale pentru educație, finanțate din fonduri europene.

Anunțul a fost făcut pe platforma SEAP, care garantează transparența în procesul de achiziții publice. Valoarea estimată a achiziției se ridică la 1.042.806,8 lei (fără TVA), adică aproximativ 200.000 de euro.

Proiectul vizează dotarea unităților de învățământ arondate Liceului Tehnologic Plopenii Mari, respectiv Școlii Ungureni nr. 1, cu mobilier modern pentru 16 săli de clasă de grădiniță, 19 săli de clasă pentru ciclul primar, 16 săli pentru ciclul gimnazial/liceal și două laboratoare de informatică.

Printre obiectele achiziționate se numără bănci, mese, scaune, dulapuri, biblioteci, table albe și magnetice.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar scopul său este să îmbunătățească procesul educațional și să ofere elevilor condiții mai bune de învățare.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Clipe de istorie: Muzeul Județean se pregătește de expoziția foto-documentară „Pe urmele trecutului. Memorii din județul Botoșani”

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani se pregăteșyte să găzduiască, în perioada 6 februarie – 6 mai 2025, expoziția foto-documentară „Pe urmele trecutului. Memorii din județul Botoșani”, o adevărată lecție de istorie recentă despre județele Botoșani și Dorohoi.

Expoziția poate fi vizitată la sediul temporar al Muzeului de Istorie, situat în Piața Revoluției, nr. 7, etajul 2, în clădirea CEC.

Această expoziție adună imagini și planșe ce ilustrează clădiri emblematice din cele două județe, figuri politice importante, aspecte din presa locală și evoluția urbanistică a regiunii. Vizitatorii vor avea oportunitatea să descopere o parte din trecutul recent al Botoșaniului și Dorohoiului, prin intermediul documentelor și fotografiilor expuse.

Conceptul expozițional a fost realizat de Dr. Știrbăț Florin, iar grafica este semnată de Sebastian Ciupu. Expoziția oferă o perspectivă captivantă asupra dezvoltării și istoriei acestei zone din România, fiind un punct de interes pentru iubitorii de istorie și cultură locală.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending