Connect with us

Eveniment

„Invitatul Zilei” la Botoșani24.ro: Petruţ Pârvescu, poet, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România

Publicat

Publicitate

„Invitatul Zilei” la Interviurile Botoșani24.ro a fost astăzi Petruţ Pârvescu, poet, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Istoric și poet, Petruţ Pârvescu a vorbit despre opera sa și despre gândurile sale, într-un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botoșani24.ro de editorul șef Tudor Carare.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cât te costă internarea în spitalul de stat dacă nu ai asigurare medicală: Prețul unei nopți de spitalizare

Publicat

Publicitate

Cât costă serviciile medicale la stat dacă nu ești asigurat și la ce sumă ajunge o noapte de spitalizare. Persoanele neasigurate în sistemul public de asigurări de sănătate, sau la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), beneficiază de o serie de pachete minimale de servicii medicale, printre care și asistență medicală de urgență și spitalizare pe perioada cât reprezintă urgență medicală, scrie alba24.ro.

În cazul în care persoana nu mai are afecțiuni ce reprezintă o urgență medicală, trebuie să plătească atât intervențiile medicale, cât și spitalizarea în unitățile de stat.

Prețul minim pentru o zi de spitalizare la stat este stabilit de lege, însă diferă în funcție de specializarea medicală și de la un spital la altul.

Potrivit informațiilor postate pe site-ul CNAS, citate de Antena 3, persoanele neasigurate beneficiază de următoarele pachete minimale de servicii medicale:

  • Asistența medicală spitalicească
  • Asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice
  • Asistența medicală primară
  • Servicii medicale pentru medicina dentară
  • Consultații de urgență la domiciliu și activități de transport sanitar neasistat

Pe lângă acestea, beneficiază de un pachet de servicii medicale pentru prevenirea și combaterea cancerului, potrivit Legii 293/2022, precum și de pachetul de servicii medicale în asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru efectuare testare pentru virusul hepatitic B, virusul hepatitic C și la gravidă și virusul HIV.

Astfel, un pacient care nu este asigurat la CNAS beneficiază gratuit de servicii medicale strict în situații de urgență și poate fi internat gratis într-un spital de stat doar pe durata unei urgențe medicale.

Publicitate

După ce se stabilește că situația medicală a pacientului nu mai reprezintă o urgență, continuarea spitalizării presupune achitarea integrală a costurilor, care includ cazarea, hrana, costurile pentru investigații, tratamente și materiale sanitare.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat luni seară, la Antena 3 CNN, că se analizează posibilitatea ca pacienții neasigurați să poată accesa servicii medicale în spitalele publice, contra cost.

Măsura nu ar deveni o regulă generală, ci o opțiune pentru cei care nu contribuie la sistemul public de sănătate, dar doresc tratament în sistemul de stat.

Minim 240 de lei costă o zi de spitalizare la stat dacă nu ești asigurat

Costul unei zile de spitalizare în unitățile de stat variază în funcție de spital, de localizare și de secția în care este internat pacientul. Dar există niște standarde în ceea ce privește decontarea serviciilor prin Casă.

Pentru bolnavii cronici, tariful mediu decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) spitalelor din București este de aproximativ 240 de lei pe zi, conform datelor oficiale.

Cele mai mari costuri sunt la secțiile de recuperare pentru afecțiuni respiratorii și pediatrie cronică, iar cele mai reduse sunt la psihiatrie și la recuperare și medicină fizică și de recuperare pentru copii.

În cazul afecțiunilor acute, tariful de decontare este mai ridicat, în funcție de specializare.

Pentru intervenții complexe, precum cele de chirurgie cardiovasculară, costurile pot depăși 4.000 de lei pe zi, iar în cazul spitalizării pentru boli infecțioase pot trece de 1.000 de lei pe zi.

Aceste sume reprezintă tarifele CNAS de decontare către spitale, însă ele pot fi mai mari decât valoarea aceasta de bază, în funcție de spital. Pacienții care nu sunt asigurați suportă integral aceste costuri.

La privat, o zi de spitalizare costă și 1.500 lei

Costul unei zile de spitalizare la unitățile private este semnificativ mai mare decât în sistemul de stat și variază în funcție de specialitatea medicală, complexitatea cazului și de serviciile incluse.

O privire de ansamblu peste listele de tarife ale celor mai mari spitale private din București ne arată că prețurile medii pentru o zi de internare sunt cuprinse între 800 de lei și 2.000 de lei, însă pot depăși acest interval, în funcție de tipul rezervei medicale, nivelul de confort oferit și de complexitatea intervențiilor medicale necesare.

În cazuri complexe care necesită terapie intensivă sau intervenții chirurgicale specializate, costurile pot sări de 4.000 de lei pe zi.

Pentru pacienții asigurați, există anumite reduceri în funcție de plafonul agreat cu CNAS de fiecare unitate medicală privată, însă pacienții neasigurați trebuie să plătească întreaga sumă.

Unele spitale private au pachete de câteva mii de lei care cuprind în jur de cinci zile de spitalizare, cu un număr semnificativ de servicii incluse, destinate intervențiilor medicale ușoare, care pot fi programate.

Aceste pachete pot acoperi costurile spitalizării, consultațiile necesare înainte de operație, intervenția chirurgicală în sine, precum și îngrijirea postoperatorie și alte investigații necesare.

Cât costă serviciile medicale la stat dacă nu ești asigurat: Bani de operație sau alte servicii medicale la stat

În România, costurile pentru spitalizare și intervenții chirurgicale în spitalele de stat sunt stabilite printr-un mecanism național numit DRG (Diagnosis Related Group).

DRG presupune că fiecare caz tratat are un tarif calculat după formula: Tarif = Tarif pe caz ponderat (TCP) × Indice de complexitate (ICM).

TCP este o sumă fixă, care diferă însă de la un spital la altul, iar ICM arată cât de complex este cazul tratat, potrivit Ordinului nr. 444 din 7 februarie 2025.

Pentru 2025, tariful mediu pe caz (TCP) este de aproximativ 1.800–2.000 lei, iar ICM-ul variază de la 0,4 pentru cazuri foarte simple, până la peste 10, pentru cazuri complexe.

De exemplu, într-un spital cu TCP = 1.854 lei și ICM = 1,64, costul decontat pentru un caz ar fi în jur de 3.040 lei.

În spitalele publice, costul operației nu este separat, ci este inclus în acest tarif total pe caz, care acoperă atât intervenția chirurgicală propriu-zisă, cât și spitalizarea, îngrijirea, tratamentul și investigațiile aferente.

Astfel, tariful decontat de CNAS pentru un caz simplu este cuprins între 700 de lei și 1.500 lei, în timp ce pentru o intervenție complexă, costul poate urca până la 20.000 lei.

În cazul pacienților neasigurați, aceste sume se plătesc integral.

Ce se întâmplă dacă nu ai bani să plătești spitalizarea și alte servicii medicale

Pacienții neasigurați au dreptul gratuit la îngrijiri medicale în regim de urgență, iar spitalul este obligat de lege să primească cazurile urgente și să acorde tratamentul necesar.

După ce urgența trece, dacă persoana respectivă rămâne internată pentru tratament sau pentru a se recupera, costurile spitalizării și intervențiilor medicale cad în sarcina acesteia.

Spitalul va emite o factură care va include un termen de plată, iar în cazul în care aceasta nu este plătită, poate iniția proceduri de recuperare a datoriilor prin executare silită, de exemplu.

Până aici însă, există câteva alternative: persoanele fără venituri, care sunt neasigurate, pot cere să fie încadrate în programe de asistență socială sau pot să obțină statutul de asigurat prin plata contribuției minime la sănătate dacă plătesc șase luni retroactiv.

Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) este de 10% din baza de calcul, care se stabilește la minimum 6 salarii minime.

Salariul minim brut pe economie în 2025 este 4.050 lei. 6 × 4.050 lei = 24.300 lei.

Din această sumă, 10% reprezintă contribuția anuală, adică: 2.430 lei pentru 12 luni și 1.215 lei pentru șase luni.

Citeste mai mult

Eveniment

Reforma pensiilor speciale este în lucru. Ministrul Muncii: Vârsta de pensionare va crește, pensiile vor scădea

Publicat

Publicitate

Reforma pensiilor speciale este în lucru. Ministrul Muncii, Florin Manole, a vorbit despre reforma pensiilor speciale și a spus că un text de lege va fi finalizat în august și va putea fi anunțat public, scrie alba24.ro. 

Manole a vorbit despre majorarea etapizată a vârstei de pensionare, care va ajunge ”probabil” la 60 de ani, cu etapizare mai rapidă.

Nu a precizat însă cât de rapidă, în contextul în care pe legea actuală, vârsta de pensionare va ajunge la 65 de ani abia pentru magistrații care ies la pensie în 2045. Vezi detalii aici.

De asemenea, intenția ar fi ca și nivelul pensiilor să fie diminuat. Mai exact, ar fi vorba despre calcularea pensiilor speciale aplicând un procent de 65% din salariul ultimilor 4 ani, față de un procent de 80% cât este în prezent.

”În acest moment avem un text în lucru. El va fi finalizat, ca şi opinia coaliţiei şi a guvernului, în curând, probabil în cursul lunii august.

După aceea, destinaţia şi procedura aleasă pentru acest text e mai puţin importantă”, a spus ministrul Muncii, Florin Manole, în emisiunea România Politică de la Prima News, potrivit Spotmedia.

Despre ce va cuprinde acest text de lege privind pensiile speciale, ministrul Muncii a răspuns: ”Cu prudenţă spun că sunt foarte optimist că o să ajungem la un acord referitor la rata de înlocuire, la scăderea acestei rate, adică la scăderea maximului de cuantum pe care îl poţi primi, de la 80% la 65% din venitul brut. O scădere de 15%, de la 80% la 65%”.

Publicitate

Ministrul a arătat că neretroactivitatea legii rămâne în vigoare.

”În al doilea rând, va creşte vârsta de pensionare. Este foarte probabil că vârsta să crească la 60 de ani, cu o etapizare mai rapidă decât în propunerea anterioară, contestată neinspirat la Curtea Constituţională de nişte foşti magistraţi care sper să-şi înţeleagă rezultatele propriilor acţiuni”, a spus Manole.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO Exercițiu tactic de amploare al structurilor MAI Botoșani: Simulare de incendiu și intervenție în situații de urgență

Publicat

Publicitate

În ziua de marți, 22 iulie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a desfășurat un exercițiu de nivel tactic LIVEX – Modul de acțiune a structurilor Ministerului Afacerilor Interne în situații de urgență.

Antrenarea periodică a personalului operativ în executarea misiunilor specifice generate de producerea unor situații de urgență și cooperarea cu instituțiile cu atribuții în acest domeniu, pentru a interveni în sprijinul cetățenilor, contribuie la consolidarea, dezvoltarea și integrarea capacităților operaționale, a cunoștințelor colective, capabilităților și resurselor necesare atingerii acestui obiectiv.
Exercițiul, la care au participat efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și Poliției Locale Botoșani, a avut drept scop verificarea și aplicarea Planului de intervenție în caz de incendiu, capacitatea de reacție, antrenarea personalului în executarea activităților specifice generate de producerea unor situații de urgență, precum și de a evalua funcționarea, eficiența și suportul logistic din dotare.
Personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani a intervenit prompt la semnalul de incendiu și, până la sosirea pompierilor, a intervenit cu stingătoare de mână și de capacitate mărită, fiind realizată o simulare realistă a pericolului pentru personal și a propagării incendiului.
De asemenea, s-a testat evacuarea răniților, limitarea efectelor incendiului și evacuarea autospecialelor aflate în apropiere.
La desfășurarea exercițiului au fost prezenți, în calitate de invitați, domnul Dan Nechifor – prefectul județului Botoșani, domnul colonel Dan Decebal Muraru – șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Botoșani, domnul comisar șef Tudor Costîn – șeful Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și domnul comisar șef Ioan Corneliu Dănilă – șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
Mulțumim reprezentanților structurilor partenere implicate în desfășurarea exercițiului pentru modul exemplar în care au contribuit la reușita acestuia.

Citeste mai mult

Eveniment

Reduceri de venituri în sectorul feroviar: Directorii pierd 10%, iar unii angajați CFR SA până la 20%

Publicat

Publicitate

Directorii generali ai CFR Infrastructură și CFR Călători, directorii financiari ai celor două companii și directorii generali și financiari ai societăților Informatică Feroviară, Electrificare CFR și Tipografică Feroviară își vor reduce indemnizațiile cu 10%, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, scrie alba24.ro.  

Pe de altă parte, veniturile unor angajați „simpli” de la CFR SA vor scădea cu 20%. Mai exact, la CFR Infrastructură, în plus față de reducerea indemnizațiilor, s-a luat decizia de a se reduce programul de lucru la 4 zile pe săptămână pentru un număr restrâns de angajați, fără a fi afectată siguranța circulației.

„În urma discuțiilor pe care le-am purtat cu directorii generali ai CFR Infrastructură și CFR Călători, aceștia, alături de directorii financiari ai celor două companii, își vor reduce indemnizațiile cu 10%. Totodată, și directorii generali și financiari ai filialelor CFR Infrastructură (Informatică Feroviară, Electrificare CFR și Tipografică Feroviară) își vor reduce indemnizațiile cu 10%. Tot cu 10%, își vor reduce indemnizațiile și directorul general și financiar de la SCRL Brașov – filială a CFR Călători. Este un gest necesar care transmite un semnal clar de responsabilitate și solidaritate”, a scris miercuri ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, pe pagina sa de Facebook.

Reamintim faptul că directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, se lăuda în luna iunie că are venituri lunare nete de 11.000 de euro, din care mai mult de jumătate provine din salarii la stat. Restul banilor provin din chiria încasată pe un apartament din Dubai.

Unii angajați ai CFR SA vor pierde 20% din venituri

În timp ce salariile șefilor din sistemul feroviar vor fi reduse cu 10%, pentru 1.400 de angajați ai Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA cărora le-a fost redus programul de lucru de la cinci la patru zile pe săptămână, veniturile vor scădea cu 20%, scrie ClubFeroviar.

„Luând în calcul un câştig mediu brut de 11.126 lei/salariat, la care se aplică contribuția asiguratorie pentru muncă de 2,25%, ceea ce determină o valoare totală de 11.376 lei/salariat, economiile la fondul de salarii rezultate prin aplicarea măsurii de reducere a programului de lucru cu 1 zi pe săptămână, respectiv reducerea cheltuielilor salariale cu 20%/ salariat, sunt de 2.275 lei/salariat/lună/brut (aplicând 20% la 11.376 lei/salariat, rezultă un venit diminuat la 9.101 lei/salariat)/brut. În această ipoteză se realizează o economie la fondul de salarii de aproximativ 3.255.525 lei/lună”, a transmis CFR SA, citat de ClubFeroviar.

Publicitate

Ministrul Transporturilor: A început un amplu proces de optimizare a cheltuielilor în cadrul companiilor din subordine

„Încă de la preluarea mandatului, am început un amplu proces de eficientizare și optimizare a cheltuielilor în cadrul companiilor din subordinea ministerului. La CFR Infrastructură, în plus față de reducerea indemnizațiilor, s-a luat o decizie curajoasă: programul de lucru va fi redus la 4 zile pe săptămână pentru un număr restrâns de angajați, fără a fi afectată siguranța circulației. Economia estimată prin această măsură este de aproximativ 3,25 milioane de lei lunar. Este în curs de implementare un sistem clar de reorganizare, optimizare și funcționare a subunităților din țară. Cu această măsură, CFR Infrastructură estimează că va economisi aproape 57 milioane de lei pe an”, a precizat ministrul Transporturilor

În plus, se va renunța la materialul rulant tehnologic învechit care poate fi casat și valorificat, ceea ce ar putea aduce înapoi, în bugetul companiei, aproximativ 8,7 milioane de lei până la sfârșitul anului.

„În paralel cu acestea, CFR Infrastructură continuă transformarea căii ferate prin proiecte strategice moderne, finanțate din fonduri europene nerambursabile”, a mai notat șeful de la Transporturi.

Și la CFR Călători se vor reduce cheltuielile nejustificate, prin aplicarea următoarelor măsuri: suspendarea unor trenuri neperformante (economii de 40 milioane lei); neacordarea orelor suplimentare și festive (economii de 47 milioane lei); demersuri către ARF pentru redimensionarea volumului de activitate și creșterea valorii unitare (economii de 40 milioane lei); reducerea indemnizațiilor conducerii (0,3 milioane lei) și sistarea cumulului pensie – salariu (economii de 1,5 milioane lei).

„Economii totale estimate până la finalul anului: peste 130 milioane lei! Totodată, am pornit un amplu proces de actualizare a indicatorilor de performanță de la companiile din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii”, a arătat Ciprian Șerban, citat de Agerpres.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending