Pe 6 martie 1945, România pășise pe un drum fără întoarcere care avea să-i marcheze destinul în mod decisiv. Prin manevre propagandistice și presiuni sovietice este instaurat primul guvern pro-comunist și pro-rus din țara noastră. În doar câțiva ani, România va deveni Republică Socialistă, relatează ADEVĂRUL. 

Pe data de 6 martie 1945, la conducerea României era instalat Guvernul Petru Groza. Era la mai puțin de o lună de la întâlnirea „Celor Trei Mari” de la Ialta și cu aproximativ două luni înainte de încheierea oficială a Celui de-al Doilea Război Mondial.

Acest Guvern era dominat de membrii Frontului Național Democrat, la rândul său format dintr-o mulțime pestriță din care nu lipseau comuniștii, social-democrații, maghiari, disidenți din partidele istorice. Deși acest guvern se declara „de largă concentrare democratică” și garant al valorilor democratice, în realitate, numirea Guvernului Petru Groza a însemnat condamnarea României la comunism.

Atunci când România a avut iluzia că se poate salva

România intrase în Cel de-al Doilea Război Mondial de partea Germaniei Naziste și parcticipase inclusiv la campania din est a naziștilor contre sovieticilor. Campania s-a terminat prost pentru armata română decimată la Cotul Donului și în Stepa Calmucă. Nici nemții nu o duceau prea bine.

După ce au înghețat în Rusia, trupele germane au fost efectiv măturate înapoi către vest de o puternică contraofensivă sovietică. Pe frontul de Vest, armata lui Hitler nu a putut preveni debarcarea aliaților americani și britanici pe plajele Normandiei. În vara lui 1944 devenise clar faptul că Germania se apropia de înfrângere.

Românii, pentru a evita să sfârșească în tabăra învingătorilor dar mai ales să nu fie ocupați de armatele rusești care avansau în ritm accelerat către vest, au decis să schimbe taberele.

Pe 23 august 1944, regele Mihai I, suveranul care stătuse în umbra tatălui și mai apoi a mareșalului Antonescu, avea să ia prima decizie importantă a domniei sale. Dă o lovitură de stat și îl demite pe mareșalul Antonescu din funcția de șef al statului român. În plus, ordonă arestarea și condamnarea sa.

Din punct de vedere diplomatic, consiliat de marii lideri ai partidelor istorice, tânărul suveran decide întoarcerea armelor împotriva Germaniei Naziste și revenirea la alianța tradițională cu marile puteri Occidentale.

Din inamic, Rusia Sovietică a devenit, brusc, „marele prieten de la răsărit”. Soldații care luptaseră alături de nemți s-au trezit că pleacă alături de ruși contra foștilor aliați. Românii au avut, o scurtă perioadă, iluzia că vor scăpa ușor din această poveste. Adică vor reuși să păstreze regimul democratic și protecția occidentalilor, în ciuda despăgubirilor uriașe de război pe care trebuiau să le plătească.

Primul guvern, după căderea lui Antonescu, a fost cel condus de generalul Sănătescu, format din membrii ai Blocului Național Democratic, o construcție politică care reunea majoritatea partidelor din România. Nici regele Mihai, nici măcar marii lideri ai partidelor istorice precum Iuliu Maniu, nu au știut că soarta României fusese deja decisă și că marile puteri occidentale nu aveau niciun interes în protejarea țării noastre. Englezii i-au preferat, din rațiuni economice, pe greci. Iar americanii le-au făcut hatârul, scrie ADEVĂRUL.

Inamicul din interior

Pe data de 9 octombrie, pe o foaie de hârtie s-a scris soarta României. Este vorba despre acel faimos acord de procentaj dintre Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii și Iosif Stalin, temutul dictator sovietic.

Lumea a fost împărțită pe șestache. România a fost efectiv sacrificată și dată rușilor. „În ultima vreme au fost semne de posibile divergenţe de politică între noi şi ruşi referitoare la ţările din Balcani, în special Grecia. De aceea noi am sugerat ambasadorului sovietic de la Londra ca guvernul sovietic să ia conducerea afacerilor în România, iar noi în Grecia”, îi scria Churchill preşedintelui american, încă de pe 31 mai 1944.

Această situația va fi consfințită la Ialta, anul următor. Până atunci, însă, Stalin dorea să se asigure că în toate zonele de influență, sovietizarea și bolșevizarea va începe cât mai curând. Totul sub masca democrației, a binelui poporului, a luptei contra partidelor politice corupte. În acest context, comuniștii din România, bine ațâțați și conduși de agenții sovietici plasați deja pe teritoriul țării noastre după 23 august 1944, și-au început treaba.

Au devenit inamicul din interior, parșiv și  amăgitor, profitând de orice slăbiciune a populației extenuată de război. Pe 13 octombrie 1944, la numai patru zile de la acordul de procentaj, au început primele manevre. Comuniștii și social-democrații au ieșit de la Guvernare și au constituit Frontul Național Democrat. Această manevră a stricat deja echilibrul politic. În plus, comuniștii au început imediat o campanie virulentă de compromitere a partidelor istorice și a democrației, în general. Demersurile propagandistice, sabotajele și constantul dezechilibru politic produs de Frontul Național Democrat au dus la căderea guvernului Sănătescu.

Acesta și-a depus mandatul pe 6 decembrie 1944. În locul său a fost numit generalul Nicolae Rădescu, un alt om capabil, ofițer de carieră. Acest Guvern a fost ultima încercare de rezistență democratică a României. Ca și în cazul guvernării precedente, comuniștii și aliații politici din Frontul Național Democratic au continuat să pună bețe în roate, să facă jocurile Kremlinului. Comuniștii au organizat manifestații de stradă, „pentru apărearea democrației”, au făcut sabotaje pentru a produce agitației. În plus, rușii numeau prefecți loiali comuniștilor, prin județe, fără știrea Guvernului. Era o situație extrem de grea și de gravă, mai scrie ADEVĂRUL.

Ziua în care România a pășit pe drumul socialismului brutal

După Conferința de la Ialta, presiunea comunistă în România s-a intensificat. A atins apogeul. Pe 24 februarie 1945, comuniștii au organizat o puternică manifestație antiguvernamentală.

Printre manifestanți au fost infiltrați agitatori care au deschis focul asupra mulțimii din dreptul cordoanelor de soldați. Efectul a fost cel scontat. Comuniștii au cerut „decapitarea” generalului Rădescu dar și, ironia sorții, constituirea unui guvern, „cu adevărat democratic”. Generalul Rădescu nu s-a pierdut cu firea și a explicat clar că focurile de armă nu au fost trase de soldați. Nu l-a ajutat prea mult. Discursul său, prin care erau justificare și explicate faptele au fost interzis la radio de omul sovieticilor în România. Mai apoi, văzând că nu merge cu „mănuși” în problema României, sovieticii au trecut la baionetă.

Pe 28 februarie, la patru zile după incident, Andrei Vîșinski, adjunctul ministrului sovietic de Externe, poposea în audiență la regele Mihai. Oficialul rus, pe un ton de comandă, i-a cerut regelui să-l demită pe generalul Nicolae Rădescu, descriindu-l drept „fascist”. Vâșinski s-a dat în spectacol, iritat de refuzul regelui, și a dat cu pumnul în masă. Mai apoi a ieșit în trombă strigând „Ialta sunt eu!”. Cel pe care-l dorea Vâșinski drept prim-ministru în locul lui Rădescu era Petru Groza. Acesta era un cal troian inflitrat încă din timpul celui de-al doilea Guvern Sănătescu ca viceprim-ministru. Culmea, Petru Groza nu era un comunist. Era însă marioneta perfectă. Un om care a avut o carieră politică încă din perioada interbelică, dar care nu a ajuns acolo unde a râvnit mereu, la funcțiile înalte. Așa că era dispus să facă jocurile oricui.

„Petru Groza a fost vicepreşedinte al Consiliulu de Miniştri în cabinetele Sănătescu şi Rădescu şi fost prim ministru.  Este un fost avocat şi latifundiar de 69 de ani, din Deva, Transilvania. Nu este, formal, comunist, dar conduce partidul afiliat acestora, Frontul Plugarilor. Este fiu al unui preot ortodox, a studiat în Budapesta, Berlin şi Leipzig şi a devenit un om foarte bogat. A intrat în politică în 1919, a fost închis de câeva ori în legătură cu acţiunile de stânga ale mişcării ţărăneşti, dar a fost ales deputat între 1922 şi 1927, ministru pentru Transilvania în cabinetul Averescu din 1920, ministru interimar la Comuncaţii în 1921, ministru al Lucrărilor publice în anii 1926 – 1927 şi apoi ministru al Transporturilor. Deşi este extrem de ambiţios, a fost bucuros să îşi menţină poziţia de marionetă în guvernul 1948 – 1952. Comuniştii l-au folosit pentru a-şi camufla scopurile, datorită caracterului său de nabab marxist. Deşi a jucat rolul unui om conştient de sine, Groza a fost întotdeauna o păpuşă a comuniştilor din România şi a părut că sovieticii au fost determinaţi pentru o lungă perioadă de timp să îl folosească drept paravan în penetrarea comunistă a ţării”, se arată într-un document din 1953 păstrat în arhivele Radio Europa Liberă.

Primind semnale de la ministrul de externe că România a fost efectiv abandonat, regele Mihai nu are de ales și îl lasă pe Petru Groza să alcătuiască lista noului Guvern. Era un o adunătură pestriță, antagonistă în convingeri politice dar totuși animată de un singur scop: acela de a servi Moscovei și de a transforma România în stat comunist.

„Componenţa guvernului de la 6 martie putea să-l deruteze chiar şi pe un observator avizat. Părea să fie vorba de un grup oarecare de oameni, adunaţi fără nici un criteriu de competenţă ori de apartenenţă politică strictă. Printre ei erau antisemiţi, laolaltă cu evrei, pronazişti şi antinazişti, atei şi preoţi, pro-ruşi şi anti-ruşi. Totuşi, la o atentă examinare, puteai observa că toată această ciudată adunătură, fusese cu mare grijă selectată, având un singur scop: să servească Moscova şi lumea comunistă”, se arată în „România sub jugul sovietic” de Reuben H. Markham, traducere de George Achim. Pe 6 martie 1945, regele Mihai a fost nevoit să accepte lista de miniștrii a lui Petru Groza. România alunecase în hăul comunismului.

Sursa: ADEVĂRUL

La Liceul Tehnologic ,, Ștefan cel Mare și Sfânt” , Vorona, Botoșani, cei mai mici dintre cei mici, elevii din clasa pregătitoare step by step ,,Raze de lumină”, au sărbătorit 100 de zile de școală.

Cei douăzeci și trei de pitici, împreună cu doamnele învățătoare, Gabriela Ivancov și Șchiopu Mariana, au pregătit cu migală și bucurie multe lucruri interesante: poezii, cântece, colecții cu cate o sută se obiecte, unele mai interesante decât celelalte, dar și foarte multe fotografii din cele o sută de zile de școală. Copiii au fost recompensați cu diplome și cărți, iar Mickey , prietenul lor, i-a îndulcit cu un tort delicios. Au fost alături de copii și domnii directori, prof. Ligia Marica și prof. Lupu Daniel, care au sprijinit buna desfășurare a acestui even…

La Liceul Tehnologic ,, Ștefan cel Mare și Sfânt” , Vorona, Botoșani, cei mai mici dintre cei mici, elevii din clasa pregătitoare step by step ,,Raze de lumină”, au sărbătorit 100 de zile de școală. Cei douăzeci și trei de pitici, împreună cu doamnele învățătoare, Gabriela Ivancov și Șchiopu Mariana, au pregătit cu migală și bucurie multe lucruri interesante: poezii, cântece, colecții cu cate o sută se obiecte, unele mai interesante decât celelalte, dar și foarte multe fotografii din cele o sută de zile de școală. Copiii au fost recompensați cu diplome și cărți, iar Mickey , prietenul lor, i-a îndulcit cu un tort delicios. Au fost alături de copii și domnii directori, prof. Ligia Marica și prof. Lupu Daniel, care au sprijinit buna desfășurare a acestui eveniment. Părinții au dat dovadă de foarte multă responsabilitate, implicându-se în pregătirea tuturor activităților.

O sută de zile de școală reprezintă doar un pas în lumea minunată a cunoașterii. Vor urma nenumărate zile de școală , iar ,,razele de lumină ” se vor înțelepți din ce in ce mai mult, pentru a deveni oamenii mari de mâine.

Studenţii îşi pot cumpăra online, de miercuri, bilete şi abonamente cu reducere de 90% prinplicaţia disponibilă pe site-ul CFR Călători, scrie alba24.ro. De astăzi, 5 martie 2025, CFR Călători pune la dispoziția studenților posibilitatea cumpărării online de bilete și abonamente cu reducere 90% prin aplicația disponibilă pe site www.cfrcalatori.ro sau descărcabilă pe dispozitive mobile (smartphone, tabletă etc.), precum și de la automatele de vânzare kiosk din stațiile de cale ferată.

Biletele și abonamentele cu reducere de 90% se emit pe distanța/rutele dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care studentul este înmatriculat, în condițiile prevăzute la art. XXIX alin. (1) a OUG nr. 156/2024, pe baza ID student, eliberat pentru confirmarea calității de student și a rutei pentru care beneficiază de reducere.

Pentru obținerea ID student este necesar ca studenții să se prezinte o singură dată la orice casă de bilete în timpul programului de lucru, cu actul de identitate și legitimaţia de student pentru reducere la transport.

În tren, studenții vor prezenta legitimația de călătorie cu reducere (bilet, abonament) și legitimaţia de student pentru reducere la transport.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic intern/ Facilități/ Reduceri pentru studenți sau de la personalul nostru de la casele de bilete din stațiile de cale ferată și de la agențiile de voiaj, a precizat miercuri seară, CFR Călători.

Informații despre circulația trenurilor:

• la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
• la numerele de telefon din stațiile CFR publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
• pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
• pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern.
• de la personalul nostru din staţii.

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

TERMENI, CONCEPTE, SINTAGME…

BONUS  PASTOR: Model epic propus de criticul şi istoricul literar Dan Mănucă în „Lectură şi interpretare” şi care reprezintă „o propunere autohtonă, întemeiată pe argumente specifice, propunere făcută în epoca atât de dramatică de după înfrângerea paşoptismului. De fapt ar reprezenta ceea ce a mai rămas şi ceea ce s-a transformat din specificul nostru”;

DOUĂMIISMUL  CA  MOMENT  SINGULAR:  În revista „Apostrof” nr. 1 din 2017,  Emanuel Modoc  are un punct de vedere: „Douămiismul reprezintă, în contemporaneitate, un moment singular: nu există, în momentul de faţă, nici un raport de antagonism generaţional cu acesta.  Douămiismul – fie că a fost emulat în proiect de căutare a propriei individualităţi, fie că a fost de-a dreptul reiterat în imediat următoarea paradigmă de creaţie – nu a existat nici un moment în care acesta să fie contestat din raţiuni de legitimitate estetică. Chiar dacă poezia aşa-numită „postdouămiistă” (termen pe care nu l-aş recomanda tocmai pentru că douămiismul este considerat, pe bună dreptate, ultima generaţie de creaţie din literatura română) este deosebit de activă şi proteică, glisând între acalmie meditativă, nerv post-avangardist, nou ruralism şi postumanism deopotrivă, aceasta şi-a îmbrăţişat precursorii  imediaţi, găsind în ei modele de referinţă pentru raportarea la realităţile sociale ale spaţiului autohton postcomunist.  În acest context, reciclările neoexpresioniste sau biografist-minimaliste din producţiile apărute în acest deceniu au dat măsura influenţei generaţiei douămii în aceeaşi măsură în care au făcut-o  şi despărţirile faţă de milenarism (şi aici mă refer nu la o  detaşare violentă faţă de precursori, cât la prezenţa vădită a exerciţiului mimetic „de probă”, prin care poezia ultimilor cinci-şase ani şi-a dobândit o oarecare autonomie” ;

BUTADA  MEDIULUI  ACADEMIC:  Am găsit-o preluată, în „Dilema veche” nr. 681 din 9-15 martie 2017,  de prorectorul Universităţii Bucureşti,  Liviu Papadima: „Noi suntem plătiţi pentru ce predăm şi promovaţi pentru ce cercetăm”;

OBSERVAŢIA  LUI  BELU  ZILBER:  „La noi comunismul este o combinaţie de stalinism şi Caragiale”;

ADÂNCIMEA  ARTISTICĂ  SUSKIND:  Vine de la Patrik Suskind care, într-o povestire din tinereţe, pune problema ADÂNCIMII  ARTISTICE. Povestirea  se găseşte prezentată de Ioana Pavelescu într-un eseu din „România literară” nr. 25 din 1998: „O tânără pictoriţă de talent citeşte într-o cronică a unui critic de artă că pânzele ei n-ar avea adâncime. Iniţial nu dă nici o importanţă acuzei, pe care de altfel n-o înţelege dar, cum rezerva se va repeta, pictoriţa încearcă să afle ce înseamnă adâncime. Studiază cu atenţie pânzele unor artişti celebri, vizitează expoziţii, încearcă să picteze altfel de cât o face până atunci, dar nimic nu-i mai reuşeşte. Un bărbat care o place fuge de ea când pictoriţa îi mărturiseşte că n-are adâncime. Tânăra intră într-o criză de creaţie din care nu va mai ieşi. Începe să bea, renunţă la pictură după ce a mânjit nenumărate pânze şi în final se sinucide aruncându-se de pe o clădire de zece etaje. Criticul care schimbase, inconştient, destinul pictoriţei va deplânge moartea unei tinere „promisiuni”, descoperind acum adâncimea în pânzele rămase în atelier”. Conceptul se atribuie artiştilor care tot caută „…un secret al operei de artă şi care îi va rămâne pentru totdeauna neînţeles, depărtat, necunoscut. Nu are acces la el  pentru că îl vrea explicit, tradus în termeni concreţi, de reţetă”;

LEGILE  DISCURSULUI  DIARISTIC: 

1. a) Legea Eugen Simion: „să fie fragmentar, intermitent, adică să aibă confesiuni fără legătură una cu cealaltă”;
2. b) Legea Maurice Blanchot (a calendarităţii): „să se respecte calendarul”;
3. c) Legea simultaneităţii: „timpul trăirii” să fie sincronizat cu „timpul mărturisirii”, altfel devine memorialistică”;
4. d) Legea Roland Barthes (a sincerităţii): „sinceritatea diaristului trebuie să fie o exigenţă”;
5. e) Legea relaţiei autor – narator – personaj: „să fie una şi aceeaşi persoană”;

REGULA DE AUR A UNUI ROMAN:  Am întâlnit-o enunţată de Mihai Zamfir în „România literară nr. 5 din 2020:  „Or, o regulă de aur rareori aplicată mi se pare a fi aceea că respectivul alter ego din roman nu trebuie niciodată exaltat şi dat ca exemplu. Cu cât el va fi un martor mai şters şi eventual mai „negativ”, cu atât romanul va ieşi mai bun”;

CAMPIONATUL MONDIAL DE MINCIUNI:  Există aşa ceva şi se ţine anual, la 15 noiembrie, în staţiunea turistică Wasdale din Marea Britanie. În „Adevărul” din 17 XI 2003 se spune: „Organizarea concursului a fost inspirată de povestirile lordului Will Roston, proprietar al hanului Bridge, care susţine că are în ograda sa un vultur năzdrăvan, mare cât o casă. El nu pierdea niciun prilej în care să nu spună că vulturul lui poate anihila orice duşman cât ai clipi, că poate trece cu uşurinţă peste toate clădirile din sat, ba chiar că are darul vorbirii”. Politicienii şi avocaţii nu sunt acceptaţi în concurs.

VISUL LUI HENRIC AL IV-LEA:  A fost prefigurat acum 400 şi ceva de ani: „Visul meu este ca fiecare francez să aibă, duminica, o găină în oală”.

IMORALITATEA MORALEI PARŢIALE:  Observaţia aparţine cunoscutului scriitor şi ziarist Cristian Tudor Popescu (CTP) şi am întâlnit-o în „Adevărul” din 28 noiembrie 2003 în formularea: „MORALA PARŢIALĂ POATE NAŞTE ORICÂND IMORALITATE”. Ea a fost făcută atunci când, referindu-se la CNSAS, Andrei Pleşu, membru în comisia amintită, a ţinut să precizeze: „nu suntem vidanjori morali ai societăţii”. De aceea, continuă CTP, „de la bun început, fiinţarea CNSAS este moralmente ilogică. Sancţionăm măciuca şi accesoriile ei, cât priveşte pe cei care o ţineau în mână, nu e treaba nostră”. Adică, CNSAS sancţionează securitatea (măciuca) şi nu şi comunismul (cel care ţinea măciuca în mână).

ŢARA LUI GUFI:  Ţară inventată de dramaturgul Matei Vişniec în piesa sa cu acelaşi nume. Alex Ştefănescu, în „România literară” nr. 46 din 2003, descrie astfel această „ţară”: „….este una a orbilor, condusă de un văzător, Gufi, în preajma căruia se află un chior, Lulu, cu statut de clovn. Supuşii au fost obligaţi de suveran să nu vadă, acesta având intenţia pretins nobilă de a-i feri de deziluzii. Pentru a constrânge populaţia ţării la orbire, Gufi a desfiinţat culorile, acoperind printre altele picturile murale din palat cu o tencuială pământie”.