Connect with us

Eveniment

INTERVENȚIE în forță a poliției în casa unui bărbat din Vlădeni care își amenința familia. Ordin de protecție pentru mamă și copii

Publicat

Publicitate

În noaptea de 28 spre 29 august 2023, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Botoșani au descins la domiciliul unui bărbat, de 48 de ani, care își amenința soția și copiii cu acte de violență.  

Astfel, o femeie, de 45 de ani, din comuna Vlădeni, a sesizat faptul că soțul său provoacă scandal la domiciliu și o amenință cu acte de violență, atât pe ea, cât și pe copii.

În urma activităților desfășurate, a rezultat faptul că între cei doi soți ar fi avut loc un conflict pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.

De asemenea, în locuință, a fost descoperită și ridicată o macetă.

În cauză, a fost emis ordin de protecție față de bărbat, fiind obligat să păstreze o distanță de 200 de metri, față de familia sa, iar copiii minori au fost internați într-un centru de primire a copilului în regim de urgență.

“Cercetările sunt continuate, sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni! ANM anunță alternanțe de temperatură în toată țara

Publicat

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că perioada 28 iulie – 10 august 2025 va fi marcată de alternanțe de temperatură și episoade de instabilitate atmosferică, în majoritatea regiunilor țării. Valurile de căldură vor fi urmate de scăderi bruște de temperatură, iar ploile își vor face simțită prezența mai ales în intervalele 28-30 iulie și 5-9 august.

Moldova: Caniculă urmată de răcire accentuată

În Moldova, începutul săptămânii va aduce temperaturi caniculare, cu maxime de 33°C pe 28 iulie. Totuși, din 29 iulie, valorile termice vor scădea brusc până la 24°C, urmând ca până la începutul lunii august să oscileze între 26-28°C. În intervalul 3-5 august, este posibilă o nouă creștere a temperaturilor spre 30-31°C. Minimele nocturne vor coborî treptat de la 19°C la 14-15°C.

Vor fi ploi însemnate cantitativ între 28 și 30 iulie, iar un nou episod de instabilitate este așteptat după 5 august.

Vreme capricioasă în restul regiunilor
În Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, se vor înregistra alternanțe termice semnificative, cu maxime între 24-33°C și minime de 12-17°C. În aceste regiuni, zilele cu temperaturi ridicate vor fi urmate de scăderi rapide, iar ploile vor apărea frecvent, în special în intervalele menționate de ANM.

Sudul țării: Căldură excesivă, dar pe perioade scurte
Muntenia, Oltenia și Dobrogea vor resimți valuri de căldură intensă în primele zile (cu maxime de 34-37°C), urmate de perioade de răcire. În Muntenia și Oltenia, temperaturile vor scădea la 29-31°C până pe 1 august, însă vor reveni la valori caniculare în perioada 3-5 august. În Dobrogea, alternanțele vor fi mai blânde, cu maxime de 29-32°C.

Publicitate

La munte: Vreme răcoroasă, dar cu ploi frecvente

În zona montană, temperaturile maxime nu vor depăși 20°C, cu minime de 8-12°C. Între 28 și 30 iulie, sunt prognozate ploi însemnate cantitativ, urmate de un nou episod pluvios în perioada 5-9 august.

Recomandarea meteorologilor:
ANM recomandă populației să urmărească în permanență actualizările prognozelor și avertizările de specialitate, întrucât fenomenele meteo extreme pot surveni pe fondul acestor schimbări bruște de temperatură.

Sursa: Meteo Romania

Citeste mai mult

Eveniment

Prins în trafic cu motocicletă neînmatriculată și numere false. Isprava unui băiat de 18 ani! Polițiștii l-au oprit la Ștefănești

Publicat

Publicitate

Un tânăr de 18 ani, din municipiul Botoșani, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști conducând o motocicletă neînmatriculată și cu plăcuțe false.

Incidentul s-a petrecut la data de 27 iulie 2025, pe drumul național DN 29 D, în localitatea Ștefănești, atunci când polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi au tras pe dreapta motocicleta condusă de tânăr, pentru un control de rutină.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că motocicleta nu mai figura ca fiind înmatriculată din anul 2016, iar plăcuțele de înmatriculare montate erau false.

Tânărul este acum cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și cu numere false”, urmând ca dosarul să fie înaintat către unitatea de parchet competentă.

Polițiștii reamintesc că utilizarea de numere false de înmatriculare și conducerea vehiculelor neînmatriculate pe drumurile publice reprezintă infracțiuni grave, sancționate conform Codului Penal.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor în municipiul Botoșani pentru prevenirea furturilor și faptelor de violență

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale fost organizată o acțiune pe raza municipiului Botoșani privind prevenirea și combaterea furturilor și a faptelor cu violență.

 

Astfel, activitățile au fost desfășurate în intervalul orar 16:00-00:00, prilej cu care au fost legitimate aproximativ 90 de persoane și controlate 34 de autovehicule.

 

În urma neregulilor constate, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 18 ani, prins la volan fără permis în Frumușica. A luat mașina fără știrea părinților

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, au oprit pentru control, în comuna Frumușica, un autoturism condus de către un tânăr, de 18 ani.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că conducătorul auto nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. De asemenea, s-a constatat că tânărul ar fi luat autoturismul fără știrea părinților.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „furtul în scop de folosință”.

FOTO cu caracter generic

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending