Connect with us

Eveniment

Inteligența Artificială, capabilă de șantaj? Claude Opus 4, modelul AI de la Anthropic, a reacționat alarmant în testele de siguranță

Publicat

Publicitate

Modelul de inteligență artificială Claude Opus 4, dezvoltat de compania americană Anthropic, a manifestat comportamente surprinzătoare și potențial periculoase în timpul testelor interne. Potrivit unui raport recent de siguranță publicat de companie, modelul a reacționat în mod inadecvat într-un scenariu simulat în care era informat că urmează să fie înlocuit, scrie alba24.ro.

În acele condiții, Claude Opus 4 ar fi recurs la comportamente de tip șantaj, amenințând un inginer fictiv cu divulgarea unei presupuse aventuri extraconjugale, pe baza unor date simulate. Acest comportament a fost înregistrat în peste 80% din testele efectuate, depășind cu mult nivelurile de risc observate la modelele anterioare.

Deși scenariile au fost controlate și făceau parte dintr-o procedură de testare extremă, incidentul ridică semne de întrebare serioase privind capacitatea modelelor avansate de AI de a reacționa imprevizibil în situații de stres sau „autoapărare”.

În urma acestor rezultate, Anthropic a activat cel mai înalt nivel de precauție (ASL-3) și a reafirmat angajamentul său față de dezvoltarea responsabilă și etică a inteligenței artificiale.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Județul Botoșani rămâne sub avertizare de COD GALBEN. Sunt așteptate vijelii

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate cantitativ pentru județul Botoșani valabil de astăzi, de la ora 12:00, până mâine, la aceeași oră.

În intervalul menționat, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijeli ( rafale de 40…60 km/h) și, pe alocuri, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de 30 – 40 l/mp.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

✔️fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
✔️ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt;

✔️ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
✔️ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
✔️ nu atingeți firele căzute la pământ;

✔️ curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
✔️ nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

Publicitate

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

Aproape o tonă de droguri, capturată de polițiștii din România de la începutul anului

Publicat

Publicitate

Peste 930 de kilograme de droguri au fost capturate de polițiști, în colaborare cu DIICOT, la nivel național, în perioada 1 ianuarie – 23 mai, informează Poliția Română.

Potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă, peste 330 de kilograme din drogurile capturate au fost de mare risc, iar aproximativ 600 de kilograme au fost droguri de risc, peste 550 de kilograme dintre acestea fiind canabis.

În cadrul operațiunilor, au fost descoperite aproximativ 33.000 de comprimate, dintre care peste 28.000 fiind comprimate de droguri de mare risc și peste 4.200 – de droguri de risc.

Autoritățile au mai identificat aproximativ 150 de kilograme de masă vegetală verde, alcătuită din masa plantelor și masa fragmentelor vegetale care conțin THC (peste 44 de kilograme de masă vegetală uscată), precum și aproximativ 400 de plante de canabis.

De asemenea, în 2025 au fost desfășurate 348 de acțiuni operative pe linia combaterii traficului de droguri, precizează Poliția Română. Acestea au constat în punerea în executare a 1.133 de mandate de percheziție domiciliară, cercetarea a 1.249 de persoane, reținerea a 616 persoane, arestarea preventivă și la domiciliu a 427 de persoane, precum și plasarea sub control judiciar a 86 de persoane.

De menționat că polițiștii și procurorii DIICOT au desfășurat la nivel național, în perioada 29 aprilie – 16 mai 2025, operațiunea ‘BLIZZARD 5’ pentru identificarea și confiscarea unor cantități semnificative de droguri, introduse în România prin intermediul firmelor de curierat. Au fost descoperite astfel și capturate peste 150 de kilograme de canabis, peste 5 kilograme de cocaină, 300 de grame 3-MMC, mai multe comprimate, o doză de heroină, precum și sume de bani.

Publicitate

Până în prezent, în cadrul acestei operațiuni, au fost reținute și arestate peste 30 de persoane.

Activitățile au fost desfășurate de către structurile antidrog împreună cu parteneri instituționali din cadrul Autorității Vamale Române și ai Poliției de Frontieră Române, inclusiv cu echipe canine. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Mașină de un sfert de milion de lei, care figura în bazele de date ca fiind furată din Italia, oprită la frontieră. La volan, o tânără de 21 de ani

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor, un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.

În data de 22 mai a.c., în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei o femeie, cetățean german, în vârstă de 21 de ani la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că certificatul de înmatriculare prezentat la control figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia, pe motiv că documentul a fost furat în alb. Ulterior, au fost efectuate verificări în bazele de date extinse și s-a constatat că autoturismul nu figurează înmatriculat potrivit datelor din certificatul de înmatriculare, respectiv numărul de înmatriculare și seria de șasiu nu există.

Cu privire la aspectele constatate, femeia a declarat că a împrumutat mașina de la un prieten pentru a se deplasa în Ucraina la rude.

De asemenea, tânăra a declarat că nu știa despre faptul că autoturismul este furat sau certificatul de înmatriculare și plăcuțele sunt false.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire și punere în circulație a unui autoturism cu numere false de înmatriculare, iar autoturismul, în valoare totală de peste 250.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Femeie din municipiul Botoșani, amendată pentru că ținea în casă 75 de pisici în condiții improprii

Publicat

Publicitate

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu, în cursul zilei de 23 mai 2025, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 50 de ani, din municipiul Botoșani, deține mai multe feline cărora nu le asigură condiții corespunzătoare de bunăstare.

În urma verificărilor efectuate la două imobile aparținând acesteia, polițiștii au identificat un total de 75 de pisici, de diferite rase și vârste, care erau ținute în spații necorespunzătoare, fără a le fi asigurată condiții corespunzătoare de bunăstare.

La primul imobil, situat într-un bloc de locuințe din municipiul Botoșani, au fost găsite 30 de pisici (15 adulte și 15 pui), toate deținute în condiții inadecvate. Ulterior, la un al doilea imobil, situat tot pe raza municipiului, au fost identificate 45 de pisici, aflate în situații similare.

Pentru neregulile constatate, persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 12.000 de lei, în conformitate cu art. 26 alin. 1 din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată, pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. 1 din aceeași lege.

Totodată, s-a stabilit un termen de 30 de zile pentru remedierea deficiențelor constatate, în vederea asigurării condițiilor minime de bunăstare pentru animalele deținute.

Reamintim cetățenilor că deținerea unui număr mare de animale implică responsabilități legale și morale, iar nerespectarea normelor privind protecția acestora poate atrage sancțiuni contravenționale sau penale, după caz.

Publicitate

FOTO: protv.ro

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending