Connect with us

Eveniment

Întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Botoșani

Publicat

Publicitate

Biserica „Sfântul Spiridon” Botoșani va găzdui în data de 19 iunie 2025, întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Din acest cerc fac parte parohiile din partea de sud a municipiului Botoșani și prin rotație, la fiecare Biserică parohială se oficiază în sobor câte o slujbă și se prezintă o temă misionară, informează timpulcredintei.ro

În cadrul întâlnirii de joi, va fi susținută conferința cu tema: „Comuniunea dintre preoți, izvor de inspirație și putere în lucrarea Bisericii”, de către Pr. Pavel Vitel, paroh la Biserica „Sfântul Spiridon”.

Adevărata viață personală există numai acolo unde există comuniune, și nu se poate vorbi de plinătate a vieții fără plinătate a comuniunii. De aceea, plinătatea vieții dăinuie numai în comuniune desăvârșită între subiecte sau persoane desăvârșite.  Viața noastră este o continuă bătălie pentru a găsi unitatea în inima noastră și unitatea cu ceilalți.

CERCUL PASTORAL-MISIONAR „SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA”

Parohii, lăcașuri de cult și slujitori:

1. Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Eternitatea, Preot Vasile Burlacu, paroh;

Publicitate

2. Biserica „Sfântul Mina” – Tulbureni, Preot Ovidiu Mărginean, paroh;

3. Biserica „Sfântul Nicolae”, Preot Marcel Asmarandei, paroh;

4. Biserica „Sfinții Voievozi”, Preot Viorel Berciuc, paroh;

5. Biserica „Sfântul Spiridon”, Preot Pavel Vitel, paroh, Pr. Vasile Acatrinei, co-slujitor;

6. Biserica „Sfântul Gheorghe”, Preot Dumitru Mateciuc, paroh, Pr. Grigore Diaconu, co-slujitor;

7. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Uspenia, Preot Marius-Ciprian Babiuc, paroh, Pr. Andrei-Ionuț Constantin, preot II;

8. Capela Penitenciar, Pr. Sergiu Brașoveanu, preot capelan;

9. Capela Spitalului de Psihiatrie, Vladimir Orlovschi, misionar de caritate.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Femeie de 73 de ani, din Oroftiana, dată dispărută: A plecat de acasă și nu s-a mai întors

Publicat

Publicitate

Poliția este în alertă după ce o femeie în vârstă de 73 de ani, Agafitei Silvia, a fost dată dispărută de familie. Aceasta a plecat de la domiciliul său din comuna Oroftiana în data de 2 august 2025, fără a mai reveni acasă.

Potrivit informațiilor furnizate de autorități, Silvia Agafitei este născută pe 15 noiembrie 1951, în localitatea Hudești, județul Botoșani. Are cetățenie română și locuiește în prezent în comuna Oroftiana.

Femeia are următoarele semnalmente: înălțime 160 cm, greutate aproximativă 60 kg, corpolență robustă. Nu se cunosc motivele dispariției, iar cazul este încadrat la categoria „alte fapte”.

Persoanele care pot oferi informații despre locul unde s-ar putea afla Agafitei Silvia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Citeste mai mult

Eveniment

Lovitură pentru șoferi: scumpiri la mașini noi după majorarea TVA. Cât ajung să coste modelele de top

Publicat

Publicitate

Începând cu 1 august 2025, cota de TVA aplicată autoturismelor vândute pe piața din România a fost majorată de la 19% la 21%. Măsura fiscală are un impact direct asupra prețurilor finale plătite de cumpărători, iar producătorii auto au început deja să ajusteze listele de prețuri, scrie alba24.ro.

Dacia: scumpiri de până la 2% pe întreaga gamă

Dacia, unul dintre cei mai populari producători de autoturisme din România, a majorat prețurile pentru toate modelele din portofoliu. De exemplu, un Logan în echipare Essential costa anterior 14.250 de euro, iar acum are un preț de 14.450 de euro.

Și alte modele au fost afectate:

  • Sandero: de la 14.850 euro la 15.150 euro

  • Sandero Stepway: de la 15.350 euro la 15.600 euro

  • Jogger: de la 18.140 euro la 18.400 euro

    Publicitate
  • Duster: de la 19.250 euro la 19.500 euro

  • Bigster: de la 23.000 euro la 23.350 euro

În medie, prețurile Dacia cresc cu sume cuprinse între 200 și 350 de euro, în funcție de model și echipare.

Ford păstrează bonusurile pentru electrice, dar ajustează prețurile

Ford România a anunțat că va adapta prețurile la noile reglementări fiscale, însă menține, pentru moment, bonusul de 9.600 de euro acordat clienților care achiziționează vehicule electrice din gama sa. Această facilitate rămâne activă până la reluarea programului Rabla, însă nu va mai putea fi cumulată ulterior cu ecotichetul oferit de stat.

Kia, MG Motor, Hyundai și BMW: scumpiri similare

Și alți producători, precum Kia și MG Motor România, au confirmat că vor majora prețurile autoturismelor vândute pe piața locală cu aproximativ 2%, începând cu 1 august. Astfel, o Kia Sportage în echipare de bază are acum un preț de listă de 30.047 de euro, cu TVA inclus.

Hyundai și BMW vor aplica, la rândul lor, creșteri de prețuri similare, în conformitate cu noua cotă TVA.

Impactul asupra pieței auto

Majorarea TVA-ului la 21% vine într-un context deja marcat de scumpiri la nivel global în industria auto, iar dealerii anticipează că aceste ajustări ar putea tempera cererea pe termen scurt. Rămâne de văzut dacă programele de subvenții și ofertele speciale vor reuși să echilibreze efectele fiscale asupra vânzărilor.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Trotinetele electrice luate la ochi de polițiștii din Botoșani

Publicat

Publicitate

*Activități preventive pentru siguranța bicicliștilor și trotinetiștilor, desfășurate în municipiul Botoșani*

 

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au desfășurat, în aceste zile, activități preventiv-educative pentru reducerea riscului de victimizare a bicicliștilor și trotinetiștilor prin accidente rutiere.

 

Acțiunile au avut loc în municipiul Botoșani, în zonele frecventate de astfel de participanți la trafic: Pietonalul Unirii, Parcul „Mihai Eminescu” și Parcul „Curcubeului”.

 

Publicitate

Peste 100 de flayere cu recomandări privind deplasarea în siguranță au fost distribuite, iar polițiștii au purtat discuții directe cu cetățenii, explicând principalele reguli de circulație aplicabile bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice.

 

În sprijinul acestor activități a fost folosit și autolaboratorul de educație rutieră, un mijloc modern și interactiv prin care participanții au putut accesa informații utile și demonstrații practice legate de siguranța în trafic.

Citeste mai mult

Eveniment

Mai multe autoturisme noi înmatriculate în iulie, mai puține electrice vândute

Publicat

Publicitate

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în luna iulie, comparativ cu perioada similară de anul trecut. Însă vânzările de mașini electrice înregistrează scăderi.

Potrivit Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), prelucrate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), înmatriculările de mașini noi au crescut cu 26% în perioada amintită.

Au fost comercializate 16.276 unități.

Însă autoturismele pur electrice au înregistrat o scădere de 17,8% și o cotă de piață de 3,2%, potrivit Mediafax.

APIA arată că, în primele șapte luni din 2025, înmatriculările de autoturisme noi au atins 80.615 unități, cu o scădere de 15.3% față de perioada similară a anului 2024.

sursa: alba24.ro

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending