Connect with us

Eveniment

Inspecția Muncii, anchetă la accidentul rutier de la Pașcani. Elevii din AUTOCARUL GROAZEI, de la cele mai bune licee din Botoșani

Publicat

Publicitate

Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași a anunțat că a format o comisie pentru a ancheta condițiile în care a avut loc accidentul de noaptea trecută din localitatea Pașcani, județul Iași, tratând întregul eveniment ca un accident de muncă.

Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în județul Iași, după ce un autocar din Botoșani, cu membrii unui ansamblu artistic din Curtești, s-a răsturnat pe șosea. 25 de persoane au fost rănite, dintre care 15 copii.

Deși făceau parte din Ansamblul Folcloric ”Flori de Măr” din Curtești, cea mai mare parte din elevii ansamblului învățau la cele mai bune licee din municipiul Botoșani, printre care A.T. Laurian, Liceul de Arte “Ștefan Luchian” sau Liceul Pedagogic din municipiul Botoșani, dar și altele.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași a anunțat începerea unei anchete și a emis în această după amiază un comunicat, citat de BZI.ro.

“Încheiată astăzi 17.12.2022 cu privire la evenimentul (accident rutier) petrecut în data de 16.12.2022, în jurul orei 23.55, localitatea Pașcani, județul Iași.

Un autocar, marca Mercedes, apaținând firmei S.C. ELEGANT GLOB SRL cu sediul în Botoșani efectua un transport de persoane a ansamblului florcloric ”Flori de Măr” aparținând UAT Curtești, jud. Botoșani. Autocarul se deplasa de la Botoșani spre Ialomița. La intrarea în localitatea Pașcani, într-o curbă periculoasă autocarul s-a răsturnat. În autocar se aflau un număr de 33 de persoane, dintre care 25 de persoane (12 minori si 13 adulți) au avut nevoie de îngrijiri medicale. A fost declanșat Planul roșu – care a activat între orele: 00:05 – 01:35.

Publicitate

Au fost transportați la Spitalul municipal de urgență Pașcani, iar 6 pacienți dirijați direct la Iasi:

  1. R.V. 56 ani – policontuzionat, traumatism prin strivire mâna stânga – UPU ”Sf Spiridon” Iasi
  2. C.S. 16 ani – policontuzionat accident rutier, fractura Col himera stâng, plaga contuza hemifacies stâng – Spitalul Clinic de urgente Copii ”Sf Maria” Iasi
  3. T.A. 68 ani – policontuzionat accident rutier, hsa, fractura clavicula stânga – UPU ”Sf Spiridon” Iași
  4. T.A. 15 ani – politraumatism accident rutier, amputație completa Brat stâng, amputație incompleta Brat drept, tcf – Spitalul Clinic de urgente Copii ”Sf Maria” Iasi
  5. M.L. 45 ani – policontuzionat accident rutier, traumatism lombar, traumatism mâna STG – UPU ”Sf Spiridon” Iași
  6. M.R. 11 ani – policontuzionat accident rutier, traumatism mâna stânga – Spitalul Clinic de urgente Copii ”Sf Maria” Iasi.

La ora actuală nu se mai află la Spitalul Pașcani nici o persoană internată.

La momentul prezentului comunicat au fost solicitate date preliminare de la unitățile spitalicești, de la ISU Iași și Poliția Rutieră. Un inspector de muncă se deplasează la Pașcani pentru a audia angajatorul care a organizat transportul.

Având în vedere că evenimentul rutier produs pe raza localității Pașcani, în care au fost implicate atît de multe victime ale unui ansamblu folcloric întră și sub incidența Legii nr. 319/2006 a Securității și Sănătății în Muncă, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași a numit o Comisie (formată din Inspectori de Muncă SSM) care se va ocupa de cercetarea preliminară a evenimentului, urmând ca ulterior sub directa coordonare a Inspecției Muncii să se efectueze cercetarea accidentului rutier”, se precizează în comunicatul emis de ITM Iași, citat de BZI.ro.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Polițiștii au ieșit în stradă la Darabani. Zeci de persoane legitimate, amenzi pe capete

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal, precum și pentru verificarea respectării legislației privind circulația pe drumurile publice, în localitatea Darabani.

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 26 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.500 de lei.

 

Sancțiunile au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Accident la Flămânzi! Mașină cu roțile în sus în șanț. Șoferul de 55 de ani, beat, s-a dat în spectacol în fața polițiștilor

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Flămânzi.

 

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat, de 55 de ani, a condus un autoturism în localitatea Flămânzi, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra volanului și ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe cupola mașinii.

 

În urma accidentului, a rezultat doar avarierea autoturismului.

 

Publicitate

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au solicitat testarea cu aparatul etilometru, însă acesta a refuzat.

 

Polițiștii i-au adus la cunoștință bărbatului că este obligat să se supună recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, motiv pentru care a fost condus la spital, unde a refuzat, din nou, să se supună recoltării în prezența personalului medical.

 

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut permisul de conducere.

 

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 26 de ani, din municipiul Botoșani, reținut pentru 24 de ore pentru tâlhărie

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pe numele unui tânăr, de 26 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 19 ianuarie 2026, tânărul ar fi intrat cu forța în locuința unui bărbat, de 46 de ani, din municipiul Botoșani, l-ar fi agresat fizic și ulterior, ar fi sustras mai multe bunuri din locuință, printre care și suma de 200 de lei.

 

Bunurile au fost recuperate și restituite persoanei vătămate.

 

Publicitate

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în decursul zilei de astăzi , urmeasă fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare pe o perioadă de 30 de zile.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânărul de 32 de ani, din Cristinești, care și-a băgat familia în sperieți, a fost arestat pentru 30 de zile

Publicat

Publicitate

Joi, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din comuna Cristinești, cercetat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, tânărul și-ar fi agresat fizic membrii familiei, respectiv cei doi copii minori.

 

Inițial, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending