Momentul trecerii în noul an este însoţit de o serie de obiceiuri şi tradiţii pitoreşti, păstrate din generaţie în generaţie, în anumite zone rurale din ţară. Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie – 1 ianuarie este numit la români „Îngropatul Anului”. 

Momentul trecerii în noul an este însoţit de o serie de obiceiuri şi tradiţii pitoreşti, păstrate din generaţie în generaţie, în anumite zone rurale din ţară.

Personificare a Soarelui, Anul este numit An Vechi înainte de miezul nopții de Revelion și An Nou după miezul nopții.

Divinitatea Anului se naște, crește, îmbătrânește și moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaște după 365 de zile, respectiv 366 de zile în anii bisecți.

Din păcate, aceste obiceiuri sunt pe cale de dispariție. Generațiile tinere nu mai participă la aceste evenimente ancestrale ale satului, iar obiceiurile au fost ”exportate” la oraș, de trupe de ”ursari” care nu au nici o legătură cu tradiția. 

Îi vedeți bătând toba printre blocuri, cu nici un alt scop decât acela de a obține bani. În trecut, lucrurile stăteau altfel.

În lumea satului tradiţional, odată cu intrarea în postul Crăciunului şi, mai ales, după sărbătorile Sfinţilor Andrei şi Nicolae, ţăranii trăiau cu intensitate şi nerăbdare fiecare zi, aşteptând şi pregătindu-se, din toate punctele de vedere, pentru perioada sărbătorilor de sfârşit şi de început de an.

Folcloriştii importanți  au cuprins în lucrările lor o serie de obiceiuri specifice acestei perioade.

Mersul sau Umblatul cu Capra

Este un obicei ce ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Este numele dat unui dans tradiţional românesc, executat, de regulă, de un tânăr mascat în chip de capră, cu un cojoc pe dos. Capra şi însoţitorii ei, merg din casă în casă, dansând la uşa fiecăruia, în prag de Revelion.

Măştile de animale variază de la o regiune la alta:  capră sau țurcă în Moldova și Ardeal, ţurcă în Alba, cerb în Hunedoara sau boriță (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia și Oltenia, capra este denumită ”brezaia” (din cauza înfățișării pestrițe a măștii).

Acest obicei a fost menționat prima dată în “Descrierea Moldovei”, de Dimitrie Cantemir.

Capra este însoțită de o ceată zgomotoasă cu nelipsiții lăutari care acompaniază dansul caprei, care sare, se rotește și se apleacă, în același timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului și a coregrafiei. Cercetătorii presupun că dansul caprei provine din ceremoniile sacre arhaice închinate renașterii divinității.

Umblatul cu Ursul sau Jocul Urşilor

Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou, şi este un personaj întruchipat de un flăcău care poartă pe cap şi pe umeri blana unui urs, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. „Ursul” este însoţit de muzicanţi în timp ce mormăie şi merge cu paşi legănaţi şi sacadaţi, în bătăile tobelor, izbind puternic pământul cu tălpile.

Un tânăr poartă pe cam şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roșii, însoţit de o ceată de colindători. Masca este condusă de un ”Ursar”, însoțită de muzicanți și urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul ”puiului de urs”). Se bat tobe sau se cântă din fluier, iar masca mormăie și imită pașii ursului, păşind puternic.

Uneori în ceată pot fi acompaniați de irozi sau mascați. Jocul ursului îți are originea într-un ritual păgân cu origini geto-dacice, în credința acestora ursul era un animal sfânt. În jocul ursului acesta moare și învie evocând motivul renașterii în paralelism reînnoirea timpului, anul nou luându-i locul anului vechi.

Bună seara gospodari!

Venim cu ursul din deal,

Dacă bine și voiți

Ursul nostru să-l primiți!

Na! Na! Na! Martine, na!

Nu te da, nu te muia,

Că pun mâna pe nuia,

Și nuiaua-i de răchita,

Hai, Martine, la pământ,

Și ascultă-mă ce-ți cânt!

Când erai mai mititel

Erai tare frumușel,

Dar de când ai crescut mare,

Mă dai jos de pe picioare!

Na! Na! Na! Martine na!

Mai întoarce-te așa!

Joacă, joacă, Moș Martine,

Ca-ți dau miere de albine

Joacă, joacă, urs nebun

Că de nu-ți fac pielea scrum!

Merge roata prăvălită.

Na! Na! Na! Martine Na!

Joacă, joacă, nu mai sta!

Foaie verde de brăduț,

Ursul meu cu doi puiuți,

Foaie verde de dudău,

Ursul meu de la Bacău

A venit la dumneavoastră

Ca să joace-o ursarească

Na! Na! Na! Martine, na!

Nu te da nu te muia!

Joac, joacă, ursule,

Că s-or coace murele,

Mai tare te-i îngrășa

Și prin case vei juca.

Saltă, saltă tot mai sus,

Ca și anul care-i dus!

Ia apleacă-te în jos,

Să saluți gazda frumos!

Foaie verde de secară,

Să ieși ursule afară!

Foaie verde de stejar

Sănătate, gospodari!

La anu’ și la mulți ani!

Pluguşorul

Pluguşorul este un străvechi obicei agrar – derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate – care s-a transformat, în timp, într-o urare de recolte bogate în anul care abia începe, însoţită de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei.

Plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit, de-a lungul timpului, cu un plug în miniatură sau cu buhaiul care imită mugetul boilor. Textul strigat de colindătorii care merg cu Pluguşorul reprezintă „o naraţie privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase, începe cu aratul, fiind urmat de semănat, de îngrijirea plantelor, de recoltat şi de adusul boabelor în hambare”, se arată în volumul „Cartea de Crăciun”, potrivit agerpres.ro

Colindătorii – purtând la gât traiste încărcate cu boabe de grâu, secară, orz sau ovăz – intră în case, aruncă boabe cu mâna imitând semănatul pe ogor şi urează gazdelor sănătate şi roade bogate. Ei sunt răsplătiţi cu mere, colaci sau bani.

Sorcova

Copiii se bucură când merg cu Sorcova, ei purtând o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia sunt împletite flori de hârtie colorată. Numele „sorcovă” vine de la cuvântul bulgar ”surov” (verde fraged), care aminteşte de ramura înmugurită, ruptă dintr-un arbore.

Sorcova este înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, gestul fiind însoţit de versurile: „Sorcova, vesela/Să trăiţi, să-mbătrâniţi/Ca un măr, ca un păr/ Ca un fir de trandafir/Tare ca piatra, iute ca săgeata/Tare ca fierul, iute ca oţelul/ La anu’ şi la mulţi ani!”.

Numele de Sorcova vine de la cuvântul bulgar surov (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, Sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat.

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!

Altă variantă:

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii;
Ca vița de vie
La Sfântă Mărie
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata
Tare ca fierul
Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsuroși
Copii sănătoși
Câte cuie sunt pe casă
Atâția galbeni pe masă.
La anul și la mulți ani!
Să trăiți să ne dați bani.

Altă variantă:

Sorcova,
Vesela,
Peste vară,
Primăvară,
Să trăiți,
Să-mbătrâniți. Să-nfloriți,
Să mărgăriți,
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir
De trandafir.
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul,
La anu’
Și la mulți ani.

În prima zi a noului an, de Sfântul Vasile, se crede că cerurile se deschid, că rugăciunile sunt ascultate și că animalele vorbesc cu glas omenesc. Atunci se merge cu Plugușorul și cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea și belșugul pentru gospodăria celui care primește colindătorii. Se spune că aceia care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri și sărăcie în anul ce vine.

Alte obiceiuri de Anul Nou

În ultima zi din an, dar şi în prima zi a Anului Nou, este bine să nu facem cheltuieli şi să nu aruncăm nimic din casă – nici măcar gunoiul, deoarece odată cu el, aruncăm afară din casă şi norocul. Totodată, oamenii nu trebuie să aibă nicio datorie când începe noul an. În caz contrar, ei vor rămâne datori întreg anul, arată site-ul https://calendarulortodox.ro.

Conform tradiţiei populare, la miezul nopţii dintre ani uşa casei trebuie să fie deschisă, pentru a-i face loc anului vechi să iasă şi Anului Nou să intre. Bătrânii spun că la trecerea dintre ani este bine ca fiecare persoana să poarte o haină nouă şi ceva roşu, dar şi să aibă în buzunar nişte bani.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Sursa: Alba24.ro, Agrepres