Connect with us

Actualitate

Industria de confecții în sistem Lohn de la Botoșani se prăbușește. Serconf SA trimite acasă peste 150 de angajați

Publicat

Publicitate

Încă o fabrică de confecţii din Botoşani va disponibiliza, în perioada imediat următoare, peste 160 de angajaţi, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani, Anca Apăvăloaie.

După ce compania Arsana de la Botoșani a disponobilizat începând din luna mai 360 de angajați, o altă companie de la Botoșani din industria de confecții în sistem Lohn va trimite acum mai mult de 150 de oameni în șomaj.

Potrivit sursei citate, societatea comercială Serconf SA a înştiinţat AJOFM cu privire la faptul că a demarat procedura de concediere colectivă pentru 163 dintre salariaţii săi, înmânând preavizele către aceştia. Perioada de preaviz este cuprinsă între 30 iulie şi 28 august.

Oficialul AJOFM susţine că personalul vizat de concediere va beneficia de consiliere din partea specialiştilor AJOFM.

„Funcţionarii publici din cadrul AJOFM cu atribuţii în informare, consiliere şi orientare profesională şi cei cu atribuţii în acordarea serviciilor de mediere se vor deplasa la sediul angajatorului Serconf SA pentru a desfăşura aceste activităţi de informare a salariaţilor care sunt concediaţi, informare referitoare la drepturile conferite de Legea 76 a asigurărilor pentru şomaj, în cazul în care aceste persoane vin să se înregistreze în evidenţa AJOFM”, a afirmat Apăvăloaie.

Salariaţii Serconf vor fi informaţi, de asemenea, cu privire la locurile de muncă disponibile, dar şi despre programele de formare profesională disponibile în vederea unei eventuale reconversii profesionale.

Publicitate

Serconf este cea de-a patra societate din industria textilă din Botoşani care a efectuat în acest an concedieri colective. Formens SRL a renunţat la 79 de salariaţi, Artsana la 360 de salariaţi iar Cristina Fashion la 30 de salariaţi.

Cei care nu cunosc ce presupune sistemul Lohn din zona confecțiilor de la Botoșani, trebuie să știe că înseamnă că firmele private din România primesc materia primă, modelele şi, uneori, şi tehnologia de fabricaţie (respectiv know-how-ul), iar fabrica românească produce şi livrează clientului extern produsul finit comandat, la standardele impuse. Practic, este vorba doar de folosirea forței de muncă. Însă, în aceste condiții, și angajații sunt plătiți cu salarii la limita de jos, de cele mai multe ori doar salariul minim pe economie.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 50 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112

Publicat

Publicitate

Poliţiştii au acţionat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, fiind organizate 5 acţiuni punctuale în zone de interes operativ, atât pentru prevenirea infracțiunilor stradale cat si pentru siguranța rutieră, în municipiile Botoșani și Dorohoi și orașul Darabani.

În urma activităţilor desfășurate pe raza întregului județ, au fost aplicate 109 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 40.000 de lei.

Polițiștii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Astfel, au fost scoși din trafic, 11 conducători auto, care reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, fiindu-le suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, conform legii.

De asemenea, au fost oprite din circulația pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță. Astfel, certificatele de înmatriculare a 5
autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.

Polițiștii vor continua să acționeze pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Cultura

Zilele Eminescu: Recital de muzică clasică – Andrei Ioniță (violoncel) & Cătălin Șerban (pian) / (Germania)

Publicat

Publicitate

În data de 13 ianuarie 2026, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu” organizează, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, Gala Culturii Naționale.

Gala, care va începe la ora 18:00, va fi urmată de un recital de muzică clasică, susținut de Andrei Ioniță (violoncel) & Cătălin Șerban (pian) / (Germania).

 

Andrei Ioniță este câștigătorul a numeroase premii internaționale. „The Times” din Londra îl numește „unul dintre cei mai fascinanți violonceliști care au apărut în ultimul deceniu”, iar „British Gramophone” consideră că este „un violoncelist cu o abilitate și o imaginație muzicală superbe, fiind devotat muzicii timpului nostru”. Andrei Ioniță a colaborat cu un număr extins de orchestre europene, printre care Filarmonica din München, Filarmonica din Dresda, Orchestra Tonhalle din Zürich, Orchestra Simfonică Națională Radio din Polonia, Orchestra Filarmonică din Londra, Filarmonica de Stat din Nürnberg, Filarmonica Cehă, printre altele. Măiestria sa muzicală l-a condus în turnee prin SUA, unde concertează cu orchestrele simfonice din Chicago, Detroit, Milwaukee, San Diego și Grand Rapids. A colaborat cu dirijori renumiți precum Lawrence Foster, Herbert Blomstedt, Paavo Järvi, Cristian Măcelaru, Joana Mallwitz, Sylvain Cambreling, Kent Nagano, Michael Sanderling, Sascha Goetzel și Jonathan Bloxham. Talentul excepțional al lui Andrei Ioniță face din el un interpret versatil și căutat pentru muzica de cameră. În aparițiile sale, a interpretat alături de Martha Argerich, Christian Tetzlaff, Sergei Babayan, Steven Isserlis și mulți alții. Andrei Ioniţă interpretează pe violoncelul făcut de Giovanni Battista Rogeri din Brescia în 1671 (conform https://www.andreiionitacellist.com/portfolio/biography).

 

                Cătălin Șerban este un pianist a cărui interpretare captivează prin profunzimea excepțională a expresiei și frazarea muzicală clară. Limbajul său muzical combină subtilitatea emoțională cu strălucirea tehnică și un sunet transparent. Criticii i-au remarcat „fluiditatea respirabilă, asemănătoare cântecului” și „complexitatea expresiei sale”. Cătălin Șerban susține concerte, ca solist și muzician de cameră, la nivel internațional, inclusiv la Konzerthaus Berlin, Filarmonica din Berlin, Ateneul București, Bremen Glocke și Stadtcasino Basel. În ultimii ani, Cătălin Șerban și-a extins constant activitățile de muzică de cameră și curatorială. În urma invitațiilor la festivaluri precum Beethovenfest, Festivalul Brahms din Lübeck, Zilele Muzicii de Cameră Franconiene și Vara Muzicală Oberstdorf, a fondat proiectul de muzică de cameră Spielende Insel (Insula Jocului), al cărui director artistic este. În 2026, Cătălin Șerban va prelua conducerea artistică a noii serii de muzică de cameră organizate de Konzertleben e.V. la Institutul Max Planck din Berlin, care promovează întâlniri între artiști consacrați și tineri muzicieni remarcabili. Pe lângă cariera sa de concertist, Șerban se dedică cu pasiune predării la Academia de Muzică din Lübeck și la Școala de Muzică Hanns Eisler din Berlin (conform: https://catalinserban.com/biografie/).

Publicitate

                  Intrarea la Gala Premiilor Culturii Naționale se face pe bază de invitații, care pot fi ridicate de la agenția Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

 

Citeste mai mult

Eveniment

MAE/Atenționare de călătorie: Cod portocaliu de ninsori abundente și polei în Franța. Se preconizează perturbări importante în transporturi

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că autoritățile locale au emis un cod portocaliu de ninsori abundente și polei pentru miercuri, 7 ianuarie.

Potrivit unui comunicat al MAE, transmis marți AGERPRES, vor fi afectate regiunile Hauts-de-France, Île-de-France, Centre-Val-de-Loire, Poitou-Charentes, Limousin, Vendee, Maine-et-Loire, Eure-et-Loir, Orne, Haute-Normandie, Allier, vestul Burgundiei și vestul regiunii Champagne-Ardennes.

‘Sunt preconizate perturbări importante ale transportului rutier urban și interurban, traficului feroviar și aerian. Pe acest fond, vor fi afectate aproximativ 40% din cursele aeriene prevăzute între orele 9:00 și 14:00 pe aeroportul Charles de Gaulle și 25% din zborurile programate între orele 6:00 și 14:00 pe aeroportul Orly’, se precizează în comunicat.

Cetățenii români sunt sfătuiți să consulte site-ul aeroporturilor din Paris (Charles de Gaulle și Orly) și ale aeroporturilor din localitatea de destinație/plecare, pentru a urmări eventualele modificări apărute în orarul de zbor și pentru a verifica informațiile oferite de operatorii și companiile aeriene la care au fost planificate călătoriile.

Pentru informații actualizate, cetățenii români se pot informa în timp real în legătură cu situația meteorologică pe pagina de internet www.meteofrance.com.

MAE precizează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 și +33147052755.

Publicitate

De asemenea, cei care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență, în funcție de circumscripția consulară de reședință: Consulatul General al României la Paris: +33680713729; Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164; Consulatul General al României la Lyon: +33643627736; Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022. AGERPRES

Sursa foto: franceinfo.fr

Citeste mai mult

Eveniment

Copila de 13 ani din comuna Stăuceni, găsită în siguranță de polițiști

Publicat

Publicitate

Copila  Andreea Manuela Hoidrag, în vârstă de 13 ani, din comuna Stăuceni, județul Botoșani, a fost identificată de polițiști în cursul nopții, în localitatea de domiciliu.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, fata nu a fost victima vreunei infracțiuni pe perioada în care a lipsit de acasă. Starea acesteia este bună, iar cazul nu a necesitat alte intervenții de natură penală.

Reamintim că, în data de 6 ianuarie, în jurul orei 18:30, polițiștii din Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că minora a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. În urma sesizării, au fost demarate activități specifice pentru identificarea acesteia.

Cercetările au condus la găsirea fetei în cursul nopții, în aceeași localitate, fiind ulterior încredințată familiei.

Polițiștii continuă să recomande părinților și aparținătorilor să acorde o atenție sporită minorilor și să anunțe de îndată autoritățile în cazul dispariției acestora.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending