Începând din iulie, vor fi acordate vouchere de 50 de lei pe lună pentru plata facturilor la energie electrică. Cine este eligibil. Condițiile de acordare
Guvernul a aprobat vineri, prin ordonanță de urgență, acordarea unor vouchere electronice pentru plata energiei electrice, în valoare de 50 de lei pe lună. Măsura se adresează consumatorilor vulnerabili și va fi aplicată în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026, ca formă de sprijin social, scrie alba24.ro.
Voucherele se acordă pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei și pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 lei.
Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.
Vouchere de 50 de lei pe lună pentru plata facturilor la curent
Voucherele se acordă la cererea beneficiarului, iar solicitarea se depune online, printr-o aplicație – EPIDS – care va fi dezvoltată și administrată tehnic de către STS, în termen de maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență. De asemenea, solicitarea se poate face și prin intermediul reprezentanților oficiului poștal sau al primăriilor unde beneficiarul ajutorului declară locul de consum. Practic, cel care solicită ajutorul completează datele necesare în formularul de solicitare tipărit, îl depune la oficiul poștal, sau, după caz, la primărie, iar aceste instituții au obligația de a înregistra solicitarea primită în format letric și de a introduce datele în aplicația EPIDS în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia de către solicitant.
Cei care beneficiază de venitul minim de incluziune nu trebuie să completeze respectiva solicitare, informațiile necesare înregistrării în aplicație vor fi centralizate de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), iar informațiile privind furnizorul de energie electrică vor fi furnizate de către primăria care acordă respectivul venit minim de incluziune.
Publicitate
Sprijinul acordat este asimilat prestațiilor sociale, nu se consideră venit și nu se ia în calcul la stabilirea altor drepturi și obligații, inclusiv obligații de întreținere.
ANPIS va utiliza serviciul de call-center existent, unde solicitanții pot depune petiții și solicitări de clarificare pe toată durata de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență și de unde pot obține informații privind procesul de înregistrare a solicitărilor de sprijin.
Criterii de încadrare în categoria consumatorului afectat de sărăcie energetică
Potrivit proiectului, beneficiază de sprijin sub forma tichetului electronic de energie, următoarele categorii de persoane și familii:
a) persoana singură cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei;
b) familiile cu un venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei;
Nu beneficiază de acordarea sprijinului material:
a) persoanele care la data solicitării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii;
b) persoanele care nu au un act de identitate valabil;
c) persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial organizate ca structuri publice sau private.
Veniturile luate în calcul sunt următoarele:
venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii;
venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii;
venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale;
venituri din indemnizația socială pentru pensionari;
venituri din activități independente;
venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
venituri din salarii și asimilate salariilor;
venituri din cedarea folosinței bunurilor;
venituri din investiții;
venituri din premii și jocuri de noroc;
venituri din alte surse.
Acordarea sprijinului în valoare de 50 de lei lunar pentru plata facturilor la energie
Sprijinul este în valoare de 50 lei și se acordă la solicitarea persoanei singure sau a unui membru major al familiei. Solicitarea se depune online, în aplicația EPIDS.
Aplicația urmează să fie dezvoltată și administrată din punct de vedere tehnic de către STS, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, conform cerințelor operaționale propuse de ANPIS și aprobate de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS).
Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, indiferent dacă solicitantul este sau nu este titular al contractului de furnizare de energie electrică, iar membrii familiei declarați de solicitant nu se regăsesc la alt loc de consum.
Solicitarea va putea fi depusă și prin intermediul reprezentanților oficiului poștal, ori a autorităților administrației publice locale unde acesta declară locul de consum în solicitare, care au obligația de a asigura suportul logistic și de personal calificat necesar pentru acordarea de asistență solicitanților în vederea completării formularului de solicitare a sprijinului și încărcării formularelor/documentelor de solicitare a sprijinului în aplicația EPIDS.
Prin excepție, pentru beneficiarii categoriilor de ajutoare financiare care compun venitul minim de incluziune, nu este necesară completarea unei solicitări în acest scop. Informațiile necesare înregistrării în aplicația EPIDS se centralizează de către ANPIS.
În cazul solicitărilor depuse, solicitantul completează datele necesare în formularul de solicitare tipărit, pe care îl depune la oficiul poștal, sau, după caz, la primăriile unde acesta declară locul de consum. Oficiile poștale și autoritățile administrației publice locale au obligația de a înregistra solicitarea primită în format letric și de a introduce datele în aplicația EPIDS în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia de către solicitant.
Sprijinul se utilizează pentru plata facturilor de energie electrică aferente locului de consum declarat eligibil.
Plata se efectuează prin serviciul de mandat poștal, exclusiv pentru facturile care conțin POD-ul validat prin intermediul aplicației EPIDS.
Vouchere de 50 de lei pe lună pentru plata facturilor la curent
Destinatarul primește tichetul electronic de energie, în format electronic, la adresa de e-mail furnizată în cerere, în momentul validării îndeplinirii condițiilor de acordare a sprijinului, în aplicația EPIDS. Tichetul electronic poate fi printat de către beneficiar sau de către entitatea care a completat solicitarea pentru solicitantul în cauză.
În situația în care solicitantul a optat pentru emiterea tichetului electronic de energie în format fizic, acesta se transmite în termen de maximum 15 zile de la validarea solicitării în aplicația EPIDS.
Pentru fiecare loc de consum se emite un singur tichet electronic de energie care are rol de informare asupra existenței dreptului la sprijin și a valorii disponibile în contul de mandat poștal aferent locului de consum.
Tichetul electronic de energie are înscrise următoarele mențiuni:
numele, emitentului, respectiv datele sale de identificare;
perioada de valabilitate a sprijinului;
numele și prenumele destinatarului și adresa locului de consum;
cod de bare/ cod QR;
informații privind numărul de telefon ce poate fi apelat în scopul obținerii de informații privind utilizarea tichetelor electronice de energie, precum și pentru transmiterea de sesizări.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Echipele de fotbal Universitatea Cluj și FC Botoșani au ajuns, marți, la un acord pentru împrumutul tânărului mijlocaș ofensiv Alexandru Bota, la formația pregătită de Leo Grozavu până la finalul actualului sezon al Superligii.
‘FC Universitatea Cluj și FC Botoșani au ajuns la un acord privind împrumutul mijlocașului ofensiv Alexandru Bota (17 ani) la formația moldavă, până la finalul acestei stagiuni’, a anunțat Universitatea Cluj prin intermediul site-ului oficial.
Internațional de juniori al României la categoriile de vârstă U15, U16, U17 și U18, fotbalistul format la clubul Universitatea Cluj a debutat la prima echipă pe când avea doar 14 ani, 11 luni și 13 zile, într-un derby cu CFR, devenind astfel cel mai tânăr jucător care îmbracă tricoul Universității într-un meci de primă ligă.
Pe lângă această apariție, Bota a mai strâns alte nouă prezențe pentru echipa clujeană, dintre care șase în sezonul precedent.
În actuala ediție a Superligii, tânărul mijlocaș a bifat 81 de minute în trei meciuri, toate în turul sezonului regular, cu Unirea Slobozia, FC Argeș și CFR Cluj.
AGERPRES
Primarul comunei Drăgușeni din județul Botoșani, Eugen Nechita, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de DNA.
Primarul este acuzat că, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, la intervale diferite de timp, ar fi pretins cu titlu de mită, de la administratorul unei societăți comerciale, suma totală de 200.000 lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranșe, suma de 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăților aferente unor contracte aflate în derulare.
‘În calitatea menționată, inculpatul Nechita Eugen ar fi încheiat, în perioada 2023 – 2024, cu societatea administrată de martor, mai multe contracte de achiziții publice având ca obiect modernizarea unor drumuri, refacerea unui pod, construirea și dotarea unui centru de zi pentru copii, precum și construirea și operaționalizarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, în valoare totală de 17.332.556 lei, fără TVA. Sumele de bani menționate anterior ar fi fost pretinse și primite de inculpatul Nechita Eugen în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu referitoare la executarea contractelor sus-menționate, cum ar fi: aprobarea situațiilor de lucrări, verificarea conformității lucrărilor executate și aprobarea efectuării plăților’, se arată în comunicatul DNA.
Procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui teren aflat în proprietatea lui Eugen Nechita.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Botoșani. AGERPRES
Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, până la ora 18:00.
Vântul va avea intensificări de 50–60 km/h, spulberând trecător zăpada.
ISU Botoșani a înștiințat autoritățile locale și a transmis măsuri pentru prevenirea situațiilor de urgență. Fenomenele sunt monitorizate permanent, iar echipajele de pompieri sunt pregătite să intervină la nevoie.
Recomandări pentru siguranța dumneavoastră:
✔️ evitați deplasările în apropierea copacilor, stâlpilor sau panourilor publicitare;
✔️ nu treceți pe lângă clădiri aflate în construcție sau cu elemente instabile;
✔️ parcați autoturismele departe de copaci sau stâlpi;
✔️ îndepărtați ramurile uscate din jurul locuinței;
✔️ nu atingeți firele electrice căzute la pământ.
Informații utile despre comportarea în situații de urgență găsiți pe www.fiipregatit.ro sau în aplicația DSU (disponibilă gratuit în Google Play și App Store).
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie.
Plata s-a efectuat, prin intermediul Centrelor Județene ale APIA, în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna noiembrie a anului trecut, precizează APIA într-un comunicat.
Suma totală plătită este de 2,578 milioane de lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare. AGERPRES