Connect with us

Educație

Încep EMOȚIILE la Bacalaureat 2023: Luni, prima probă de examen, la Limba și literatura ROMÂNĂ. Reguli pentru liceeni

Publicat

Publicitate

Încep emoțiile pentru că luni, 26 iunie, se desfășoară prima probă a examenului de Bacalaureat, cea scrisă la Limba și literatura română.

Primele rezultate vor fi communicate în 3 iulie, dată la care se pot depune și contestații.

În acest an, se susțin doar probele scrise. Cele de compențe lingvistice și digitale au fost anulate, fiind introdusă procedura de echivalare a acestora cu note din liceu sau de recunoaștere pe baza unor testări/concursuri anterioare. Echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență s-a efectuat până în 21 iunie, de către comisiile de bacalaureat, relatează alba24.ro.

BACALAUREAT 2023 – calendar sesiunea iunie-iulie

  • Luni, 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • Marți, 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • Miercuri, 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • Joi, 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • Luni, 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (12:00 – 18:00)
  • Marți 4 iulie –joi, 6 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
  • Vineri, 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

Bacalaureat 2023 – acces în sălile de examen

  • Accesul candidaţilor în centrul de examen la probele scrise se face în intervalul 7.30 – 8.30.
  • Accesul candidaţilor în săli este permis pe baza actului de identitate, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei (ora 9.00).

Bacalaureat 2023 – ce este interzis în sala de examen

  • Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop
  • Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
  • Se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sauîncălţăminte, în penare şi în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.
  • Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Candidaţii care încalcă regulile menţionate la sunt eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/ obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Încălcarea regulilor menţionate la va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen“, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.

Aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidaţii „eliminaţi din examen“ nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.

Publicitate

Bacalaureat 2023 – organizarea în sala de examen – reguli pentru candidați

Candidaţii se aşează câte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcţie de disciplina şi de tipul de subiect primit, conform listelor afişate.

Fiecare candidat primeşte o coală de hârtie tipizată, pe care îşi scrie cu majuscule numele, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea în care sunt trecute în actul de identitate şi completează citeţ celelalte date de pe colţul ce urmează a fi lipit.

Colţul colii tipizate va fi lipit, după distribuirea subiectelor în săli, numai după ce asistenţii din săli au verificat identitatea candidaţilor, după completarea corectă a tuturor datelor prevăzuteşi după ce aceştia semnează în interiorul porţiunii care urmează a fi sigilată.

Colţurile lucrărilor vor fi lipite numai după ce candidaţii au început să scrie pe foaia de concurs rezolvarea subiectelor. Procedura anterioară se repetă pentru toate colile tipizate utilizate de candidat pentru a redacta lucrarea.

Înscrierea numelui candidatului pe foile tipizate în afara rubricii care se sigilează, precum şi orice alte semne distinctive, care ar permite identificarea lucrării, atrag după sine anularea lucrării scrise respective. Propunerea de anulare se poate face atât în centrul de examen, cât şi în centrul de evaluare, de către persoanele din comisie care sesizează semnele distinctive, iar decizia se ia de către preşedintele comisiei, după consultare cu comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti.

După anunţarea variantei de subiect extrasă de Comisia Naţională de Bacalaureat, se multiplică subiectele în număr egal cu numărul candidaţilor, urmând ca acestea să fie distribuite în săli. Candidaţii care susţin probele în limbile minorităţilor naţionale vor primi simultan subiectul atât în limba maternă, cât şi în limba română.

Candidaţii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim pot părăsi sala de examen fără a primi subiectele. Candidaţii primesc subiectele numai dacă părăsesc sala după expirarea timpului maxim destinat desfăşurării probelor scrise.

Înainte de începerea probelor, asistenţii prezintă candidaţilor prevederile metodologice care vizează organizarea şi desfăşurarea corectă a examenului de bacalaureat şi prevederile şi le solicită să predea toate eventualele materiale şi obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise în sala de examen.

Candidaţii vor semna un proces-verbal în care se regăsesc prevederile şi menţiunea că au luat cunoştinţă de faptul că nerespectarea regulilor are drept consecinţă măsurile menţionate.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, socotit din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.

Bacalaureat 2023 – cum se poate corecta o greșeală

Pentru elaborarea lucrării scrise, candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor folosesc numai creion negru. Pentru probele scrise la disciplinele „Matematică” şi „Geografie”, candidaţii pot să utilizeze instrumente de desen.

Se interzice folosirea, în timpul probelor scrise, a mijloacelor de calcul. Se foloseşte numai hârtia distribuită candidaţilor de către asistenţi.

Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală. În cazul în care unii candidaţi, din diferite motive, doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc alte coli tipizate.

Acest lucru este consemnat de către asistenţi în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite iniţial se anulează pe loc de către asistenţi, menţionându-se pe ele „Anulat”, se semnează de către asistenţi şi se păstrează în condiţiile stabilite pentru lucrările scrise.

După ce îşi încheie lucrările, candidaţii numerotează foile, sub îndrumarea asistenţilor, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini. Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenţi. După încheierea numerotării, candidaţii predau asistenţilor lucrările şi semnează pentru confirmarea predării lucrării şi a numărului de pagini.

La expirarea celor trei ore acordate, candidaţii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Trei candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.

La predarea lucrărilor, asistenţii barează spaţiile nescrise, verifică numărul de pagini şi îl trec în procesele-verbale de predare-primire pe care le semnează candidaţii, precum şi în rubrica prevăzută pe prima pagină a lucrării.

Ciornele şi lucrările anulate se strâng separat şi se păstrează în centrul de examen.

Candidaţii au dreptul să susţină examenul de bacalaureat, fără taxă, de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe.

Bacalaureat 2023 – probele de examen

Proba scrisă la limba şi literatura română este probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările.

Proba scrisă la limba şi literatura maternă este probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale.

Proba scrisă, obligatorie, diferenţiată în funcţie de filieră, profil şi specializare, se susține la:

  • matematică – pentru profilul real din filiera teoretică, pentru toate profilurile din filiera tehnologică şi pentru profilul militar şi profilul pedagogic – specializarea învăţători-educatoare, din filiera vocaţională
  • istorie – pentru profilul umanist din filiera teoretică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia celor menţionate

Proba scrisă la care elevul poate opta, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate, pentru una dintre disciplinele cuprinse în următoarele două grupe:

  • fizică, chimie, biologie sau informatică – pentru profilul real din filiera teoretică, pentru profilul tehnic şi profilul resurse natural şi protecţia mediului din filiera tehnologică şi pentru profilul militar din filiera vocaţională
  • geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie sau sociologie – pentru profilul umanist din filiera teoretică, pentru profilul servicii din filiera tehnologică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia celui menţionat la punctul de mai sus

Bacalaureat 2023 – monitorizare audio-video, tentativa de fraudă

Comisia de bacalaureat a verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen (pentru susţinerea probelor, descărcarea şi multiplicarea subiectelor, predarea şi preluarea lucrărilor scrise, amestecarea, numerotarea şi introducerea în plicuri a lucrărilor, evaluarea acestora, depozitarea bagajelor).

Dacă, în urma verificărilor menţionate la , se constată existenţa unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, respectiv nerespectarea reglementărilor privitoare la organizarea şi desfăşurarea examenului debacalaureat, comisia de bacalaureat din centrul de examen ia măsurile ce se impun, care pot merge până la eliminarea candidaţilor din examen.

Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de bacalaureat

Nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Aceștia vor relua integral examenul de bacalaureat, cel mai devreme în a treia sesiune după cea în timpul căreia au fost eliminați.

Bacalaureat 2023 – corectarea lucrărilor

Lucrările se evaluează şi se apreciază de fiecare evaluator, separat, respectându-se baremele de evaluare şi notare elaborate în cadrul Centrului Naţional de Evaluare și Examinare. La evaluarea lucrărilor scrise, profesorii evaluatori nu vor face sublinieri sau menţiuni pe acestea. Evaluarea pe baza baremului se înregistrează în borderourile de evaluare, separat pentru fiecare evaluator.

În procesul de evaluare iniţială a lucrărilor scrise şi de rezolvare a contestaţiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.

În cazul în care diferenţa dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, acestea nu se transcriu pe lucrare şi se procedează astfel:

  • – preşedintele comisiei nominalizează alţi doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării
  • – după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare dintre cei patru evaluatori se trec pe lucrare şi se semnează de către evaluatori
  • – preşedintele comisiei calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note – valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale fără rotunjire, a celor două note – valori centrale.

Media rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare şi semnează.

În cadrul etapei de soluţionare a contestaţiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, în situaţia în care, după desecretizarea lucrării, se constată o diferenţă denotare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii, lucrarea se resecretizează şi este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori.

Nota definitivă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Bacalaureat 2023 – contestații și rezultate

Candidaţii care depun contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează  faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica nota iniţială prin creştere sau descreştere, după caz.

Comunicarea rezultatelor obţinute la examenul naţional de bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută de aceştia.

Pentru comunicarea notelor obţinute la examenul naţional de bacalaureat, înainte de etapa de depunere şi soluţionare a contestaţiilor, comisiile din unităţile de învăţământ/centrele de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de bacalaureat care cuprinde: codul candidatului, unitatea de învăţământ de provenienţă, judeţul, promoţia, forma de învăţământ absolvită, specializarea, notele obţinute la fiecare probă scrisă, media sau menţiunile „reuşit“/„respins“/„neprezentat“/„eliminat din examen“, după caz.

Pentru fiecare candidat care a obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la toate probele scrise de examen, se calculează media generală de bacalaureat ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la respectivele probe.

Nu se calculează media generală de bacalaureat pentru candidaţii care nu au promovat una sau mai multe probe, care nu s-au prezentat la toate probele sau care au fost eliminaţi de la o probă.

Bacalaureat 2023 –  condiții de promovare a examenului

Examenul de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

  • au susţinut probele de evaluare a competenţelor / în acest an, le au echivalate sau recunoscute
  • au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea
  • au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise

Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incendiu la Ștefănești! O femeie de 95 de ani a suferit arsuri și fiul acesteia, de 75 de ani, s-a intoxicat cu fum

Publicat

Publicitate

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite. În momentul producerii incendiului, în interiorul casei se aflau o femeie în vârstă de 95 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 75 de ani. S-a întâmplat în această seară, în orașul Ștefănești.

La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ștefănești. La sosire, aceștia au constatat că ardeau bunurile din două camere ale locuinței.

Cele două persoane erau evacuate din încăperile cuprinse de flăcări. Bărbatul era intoxicat cu fum, iar femeia suferise arsuri la nivelul spatelui și al mâinilor. Ambii au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul, fiind salvată restul locuinței.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

▪ nu supraîncălziți soba;
▪ nu lăsați ușa sobei deschisă;
▪ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
▪️ montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
▪ nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
▪️ stingeți focul pe timpul nopții;
▪ nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
▪ nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Pedepse mai dure pentru crimele împotriva femeilor. Legea ce definește femicidul, aprobată de Senat

Publicat

Publicitate

Pedepse mai dure pentru crimele împotriva femeilor. Senatul a adoptat inițiativa legislativă care definește femicidul. Aceasta introduce mecanisme de prevenție și clasifică uciderea unei femei din motive de gen ca formă specifică de omor, scrie alba24.ro.

„Femicidul nu este doar o problemă a femeilor din România, ci una care privește întreaga societate. Cu toții am observat că numărul femeilor ucise a crescut alarmant. Discutăm despre prevenție, dar mai ales despre pedepse mult mai dure pentru cei care comit astfel de crime.

Femicidul va putea fi sancționat cu închisoare pe viață, având în vedere numeroasele cazuri în care agresori eliberați din detenție au recidivat, ucigând din nou după câțiva ani. Deși România dispune de instrumente legale – precum ordinele de protecție și incriminarea violenței domestice – aplicarea lor este adesea deficitară. Este nevoie de instruirea polițiștilor și magistraților, de adăposturi funcționale pentru victime și de campanii publice care să schimbe mentalități”, a declarat Simona Spătaru, vicepreședinta Comisiei juridice din Senat, potrivit Agerpres.

Definirea femicidului

Legislația oferă acum o definiție clară a femicidului și îl împarte în trei forme: intim, non-intim și indirect.

Potrivit proiectului, ”femicidul este uciderea cu intenție a unei femei, precum și moartea unei femei survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, ori a altor infracțiuni săvârșite cu violență, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o terță parte”, notează Agerpres.

Alte prevederi vizează întărirea răspunsului penal prin sancționarea severă a faptelor motivate de gen și a violențelor care preced omorul, precum și educația pentru prevenție, prin introducerea în școli a temelor privind egalitatea de gen, relațiile non-violente și combaterea violenței.

Publicitate

Legea introduce pedepse mai grele pentru omorul calificat comis asupra unui soț, partener sau sub controlul agresorului. De asemenea, instituțiile statului vor monitoriza cazurile la nivel național și vor publica rapoarte anuale despre victime și agresori pentru a putea interveni preventiv.

Anchete penale din oficiu

Legea prevede că anchetele penale pot începe din oficiu, fără plângerea victimei. Pedepsele cresc și pentru hărțuire, amenințări sau loviri. Documentul mai include măsuri de protecție pentru copiii victimelor și introducerea temelor despre respect și egalitate în programa școlară.

Proiectul merge acum pentru votul final la Camera Deputaților.

În prezent, potrivit Codului Penal, pentru omor calificat, pedeapsa este închisoare pe viață/ de la 15 la 25 de ani, atunci când a fost săvârșit:

  • cu premeditare
  • din interes material
  • pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse
  • pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni
  • de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor
  • asupra a două sau mai multor persoane
  • asupra unei femei gravide
  • prin cruzimi

Citeste mai mult

Cultura

Botoșani: „Lacrimi de Luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicat

Publicitate

Succesul de care s-a bucurat spectacolul „Lacrimi de Luceafăr” aduce o nouă reprezentație, programată luni, 9 februarie 2026, de la ora 18:30, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Spectacolul este realizat după scenariul și în regia Silviei Răileanu, cu participarea Orchestrei Filarmonicii Botoșani, în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

Distribuție artistică:

  • Scenariu și regie: Răileanu Silvia

  • Dirijor cor: Laurențiu Palade

  • Concept muzical: Andreas Rădoi Mihăiță

  • Dirijor: Bogdan Vodă

    Publicitate
  • Manager Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani: Alexandru Vasilache

  • General Manager: Mirel Manea

  • Impresar artistic: Liviu Sorinel

Bilete și informații:

Biletele pot fi achiziționate:

  • de la casieria Filarmonicii Botoșani (în incinta Teatrului „Mihai Eminescu”, intrare zona stației de taxi),

  • zilnic între orele 09:00 – 16:00,

  • precum și în ziua spectacolului, la intrarea în sală, în limita locurilor disponibile.

Info & rezervări: 0371 333 350

Preț bilete:

  • 40 lei – preț întreg

  • 20 lei – pensionari

  • 10 lei – studenți și elevi

Citeste mai mult

Eveniment

AVERTISMENT: Mesaje false despre „rovinietă” circulă în numele CNAIR

Publicat

Publicitate

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași avertizează șoferii cu privire la apariția unor mesaje false care pretind că sunt transmise în numele „Rovinietei” sau al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit informațiilor oficiale, aceste mesaje solicită plata urgentă a unei presupuse „taxe de drum restante”, invocând amenințări precum amenzi sau chiar confiscarea vehiculului. Reprezentanții CNAIR subliniază că aceste notificări sunt frauduloase.

Ce trebuie să știe șoferii:

CNAIR NU trimite SMS-uri care conțin link-uri de plată
CNAIR NU solicită achitarea rovinietei prin mesaje text
CNAIR NU confiscă vehicule
Link-urile incluse în aceste mesaje conduc către site-uri false, create special pentru a fura date personale și informații bancare
Recomandările autorităților:
🔴 Nu accesați link-urile primite prin SMS
🔴 Nu introduceți datele cardului sau alte informații personale
🔴 Ștergeți mesajul și blocați sau raportați expeditorul

Pentru informații corecte și actualizate despre rovinietă, șoferii sunt îndemnați să consulte exclusiv canalele oficiale CNAIR și platformele autorizate, precum:
👉 https://www.erovinieta.ro/vignettes-portal-web/#/mobile

Reprezentanții DRDP Iași atrag atenția că distribuirea acestor avertismente poate preveni fraudele financiare și poate proteja alți participanți la trafic de posibile înșelăciuni.

Publicitate

Informați-vă din surse sigure și circulați în siguranță!

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending