Connect with us

Eveniment

Incendiu la Vlădeni! Focul a distrus o casă și o familie are nevoie de ajutor. Cauza probabilă stabilită de pompieri

Publicat

Publicitate

O familie din localitatea Vlădeni are nevoie de ajutor după ce casa în care locuia a fost distrusă într-un incendiu, în această dimineață.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vlădeni. Aceștia au constatat faptul că locuința ardea în totalitate și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la celelalte construcții din apropiere.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

Publicitate

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Bursele studenților și prima de carieră didactică ar putea fi completate din fonduri europene

Publicat

Publicitate

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat cum vor fi obținuți bani pentru completarea burselor studenților.

Acesta spune că vrea să obțină acordul necesar pentru folosirea fondurilor europene.

Totodată, Daniel David a declarat că prima de carieră didactică ar putea fi plătită din bani europeni începând cu luna ianuarie a anului viitor.

Ministrul a declarat, miercuri, ca răspuns la întrebările adresate, că după aprobarea Comisiei Europene privind utilizarea fondurilor europene pentru acordarea primei de carieră didactică, România va putea folosi acești bani în scopul menționat de anul viitor.

„Așa cum am anunțat public, noi am obținut aprobarea Comisiei pentru a utiliza fondurile europene, lucru pe care vreau să-l fac în viitor și pentru a completa bursele studenților, astfel încât, probabil, prima de carieră vom începe să o plătim din ianuarie 2026”, a declarat Daniel David, potrivit Mediafax.

Prima de carieră didactică are valoarea de 1.500 de lei. Ea poate fi folosită pentru cursuri de formare, cărți, echipamente IT, iar o parte din bani poate fi destinată nevoilor educaționale individuale ale profesorilor.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 44 de ani, din Leorda, prins la volan fără permis

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul comunal din Leorda, un vehicul condus de un bărbat, de 44 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, urmând ca în funcție de rezultatele cercetărilor să fie dispuse măsuri legale.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Platformă electronică de feedback pentru personalul medical și pacienți. Planurile Ministerului Sănătății

Publicat

Publicitate

O nouă nouă platformă electronică complexă pentru feedback-ul medicilor, asistenților medicali și celorlalți angajați din sistemul de sănătate, dar și al pacienților va fi lansată în curând, scrie alba24.ro.

Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

”Uneori luăm decizii fără să ne consultăm suficient cu cei care lucrează efectiv în sistem. De aceea, echipa mea lucrează acum la o nouă platformă electronică prin care voi cere feedback-ul real al celor care țin sănătatea pe umeri – medici, asistente, kinetoterapeuți, psihologi, manageri, personal TESA, dar și pacienți.

Pentru mine contează atât vocea sistemului medical, cât și vocea pacientului. Periodic vor fi întrebări dedicate pentru asistenții medicali – să ne spună ce nu funcționează și ce ar dori să schimbăm. Vor fi întrebări pentru medicii rezidenți, dar și pentru pacienți, ale căror experiențe din spitale vor fi analizate cu atenție”, a anunțat ministrul, potrivit Agerpres.

Platformă electronică pentru comunicare

El a afirmat că platforma va fi una complexă, gândită astfel încât să aducă Ministerul Sănătății mai aproape de oameni.

”Nu vreau să fac schimbări în sănătate doar pentru că așa trebuie sau așa spun unii că e bine. Vreau ca fiecare schimbare să țină cont de voi – de cei care lucrați zi și noapte în sistemul de sănătate, dar și de pacienții care beneficiază de el.

Da, sistemul nostru este uneori imperfect. Dar tocmai de aceea suntem aici – să-l facem mai bun, mai empatic și mai uman. Pentru că oamenii nu au nevoie doar de medicamente, de ziduri sau de echipamente moderne. Oamenii au nevoie și de empatie, de o vorbă bună, de o strângere de mână sinceră. Iar medicii, asistentele și întreg personalul medical au nevoie să știe că nu sunt singuri”, a susținut ministrul Alexandru Rogobete.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 51 de ani, din Lunca, prins beat la volan. Polițiștii i-au făcut dosar penal

Publicat

Publicitate

Miercurii, polițiștii din Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 297, în comuna Lunca, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din aceeași localitate.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că documentul de identitate al autoturismului nu este valabil, fiind suspendat din luna septembrie a acestui an, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 1.800 de lei, fiindu-i reținut și certificatul de înmatriculare.

 

Publicitate

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending