Connect with us

Eveniment

Incendiu la Havârna. Vegetația uscată și stufărișul pe o suprafață de aproximativ 10 hectare s-au făcut scrum

Publicat

Publicitate

La Havârna a intervenit un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar din comună pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și stufăriș pe o suprafață de aproximativ 10 hectare. Incendiul a fost lichidat după mai bine de două ore. Cauza probabilă a fost utilizarea focului în spații deschise.

„Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie”, transmit polițiștii.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Botoșani: Polițistul Alex Rățoi, rănit grav în timpul serviciului, împlinește 25 de ani. Lupta lui continuă la o clinică din Târgu Mureș. Putem să dăm o mână de ajutor

Publicat

Publicitate

“Hai la sediu, Alex!”

Colegul nostru, Alexandru Rațoi, a împlinit 25 de ani. Ar fi trebuit să fie o zi plină de bucurie alături de familie și colegi, dar viața i-a pus în față o provocare grea. În urmă cu un an, un accident rutier petrecut în timpul serviciului, l-a adus în fața unei lupte pe care o duce zi de zi – lupta pentru a redeveni tânărul plin de viață cu care eram obișnuiți.

Alex este acum internat într-o clinică de recuperare din Târgu Mureș, unde face progrese, dar mai are nevoie de timp și de sprijin. Din păcate, costurile sunt mari, iar familia lui face eforturi uriașe pentru a-i asigura tratamentele necesare.

Mama lui, cea care este zilnic lângă el, își pune toată speranța în faptul că Alex va învinge și va reveni alături de noi.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani îi sunt alături, contribuind fiecare cum poate pentru a-l sprijini.

Cu ocazia zilei lui de naștere, colegii săi, care i-au fost mereu alături la serviciu, i-au făcut o surpriză și l-au vizitat la clinică.

Publicitate

Ei sunt cei care erau de serviciu cu Alex în seara accidentului. Cu 20 de minute înainte de a ieși din tură, amândoi i-au spus: “Hai la sediu, Alex!” Competitiv și ambițios din fire, Alex le-a răspuns că vrea să mai muncească puțin. După câteva minute, au fost sunați să intervină la un accident rutier – victima era Alexandru.

De atunci și până în prezent, colegii săi au fost un sprijin real și necondiționat pentru el și familia sa.

Lupta lui Alex continuă, iar noi suntem alături de el și așteptăm ziua în care va reveni acasă, printre colegi!

Cei care doresc să-l sprijine pe Alex pot face o donație în contul mamei sale, Rațoi Cătălina:
RO25 BRDE 070S V476 9063 0700

Citeste mai mult

Economie

ANOFM: 117 programe de formare profesională, în martie, la nivel național

Publicat

Publicitate

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza, în luna martie, 117 programe de formare profesională pentru 1.719 de persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, informează instituția într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: agent de securitate – 162 de persoane; referent resurse umane – 142 de persoane; lucrător comercial – 140 de persoane; ajutor bucătar – 84 de persoane; operator introducere, validare și prelucrare date – 84 de persoane; ospătar (chelner) – 84 de persoane; cofetar – 70 de persoane; instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze – 70 de persoane; competențe de comunicare în limba română – 56 de persoane; inspector în domeniul securității și sănătății în muncă – 56 de persoane.

Județele în care, în luna martie 2025, se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanți, sunt: Brașov (pentru 126 de persoane), Dâmbovița (pentru 98 de persoane) și Municipiul București (pentru 98 de persoane). AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

IȘJ Botoșani: Lista posturilor/ catedrelor vacante/rezervate complete și incomplete pentru anul școlar 2025-2026

Publicat

Publicitate

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a publicat astăzi, pe pagina web și la sediul instituției, Lista posturilor/ catedrelor vacante/rezervate complete și incomplete pentru anul școlar 2025-2026.

https://isjbotosani.ro/categorie/mobilitate-personal-didactic-2025-2026/lista-posturi-vacante-rezervate-mobilitate-personal-didactic-2025-2026

„Pentru anul școlar viitor, la nivelul județului Botoșani, au fost publicate 1920 de posturi/catedre vacante/rezervate: 185 pentru angajare pe perioadă nedeterminată și 1735 pentru angajare pe perioadă determinată. Din cele 1735, 320 de posturi sunt complete, iar 1415 sunt incomplete. ” a declarat domnul profesor Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.

 

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Accident la Trușești: Trei persoane, printre care și un copil de 1 an, au avut nevoie de îngrijiri medicale

Publicat

Publicitate

Trei persoane, printre care și un copil de 1 an, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe DN 29 D, în localitatea Trușești, în urmă cu puțin timp. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care erau cinci persoane.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe SAJ. Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. Trei persoane au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Publicitate

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending