Connect with us

Eveniment

Incendiu la Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 din municipiul Dorohoi. Zeci de copilași, scoși din clădire

Publicat

Publicitate

Un început incendiu s-a produs, în această dimineață, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 din municipiul Dorohoi. Instalaţia electrică de pe holul instituției de învățământ a luat foc.

Când au simțit miros de fum, cadrele didactice au evacuat clădirea. Este vorba de 40 de preșcolari și șase cadre didactice și personal auxiliar.

La fața locului au ajuns, în cel scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Aceștia au constatat faptul că ardea instalaţia electrică, cu degajări de fum și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. Echipajul SMURD a evaluat la fața locului toate persoanele. Acestea nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

Publicitate

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

ℹ️ Sfaturi pentru elevi, în caz de incendiu:

1. Anunțați primul adult pe care îl întâlniți;
2. Păstraţi-vă calmul!;
3. Părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;

4. Urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare. Viaţa dumneavoastră este mai importantă!

5. Când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice fac prezenţa.
6. Aşteptaţi intervenția pompierilor!
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Fotografie cu caracter generic

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incompatibilitate la Spitalul Municipal Dorohoi. Agenția Națională de Integritate: Un membru CA, implicat politic în timpul mandatului

Publicat

Publicitate

Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat astăzi că a constatat existența unei stări de incompatibilitate în cazul unui membru al Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Dorohoi, județul Botoșani.

Potrivit comunicatului oficial transmis de ANI, este vorba despre Vasiliu Vlad, care, în perioada exercitării mandatului în Consiliul de Administrație al unității medicale, a deținut simultan o funcție de conducere în cadrul unui partid politic.

Inspectorii de integritate au stabilit că această situație contravine prevederilor legale în vigoare, care interzic membrilor consiliilor de administrație ale spitalelor publice să fie implicați politic la nivel de conducere. ANI precizează că au fost încălcate dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. f), coroborat cu art. 187 alin. (13) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății.

Cazul de la Dorohoi se înscrie într-o analiză mai amplă realizată de Agenția Națională de Integritate, în urma căreia au fost identificate mai multe situații de incompatibilitate la nivel național, vizând atât aleși locali, cât și membri ai consiliilor de administrație ale unor spitale publice.

ANI subliniază că persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii, a beneficiat de dreptul la apărare și a avut posibilitatea de a prezenta un punct de vedere. Conform legislației, constatarea definitivă a stării de incompatibilitate poate atrage sancțiuni disciplinare și interdicția de a ocupa o funcție sau demnitate publică pe o perioadă de trei ani.

Reprezentanții Agenției Naționale de Integritate reamintesc că activitatea de evaluare se desfășoară cu respectarea principiilor legalității, imparțialității și prezumției dobândirii licite a averii, iar fiecare caz este analizat individual, pe baza documentelor și a cadrului legal aplicabil

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Colinde și reabilitare: Deținuții din Penitenciarul Botoșani au dus mesajul Crăciunului la ISJ și Consiliul Județean Botoșani

Publicat

Publicitate

În prag de Crăciun, Penitenciarul Botoșani a anunțat că a pus în prim-plan una dintre cele mai importante misiuni ale sistemului penitenciar: reabilitarea și reintegrarea socială a persoanelor private de libertate. Sub semnul Nașterii Domnului, instituția a organizat o serie de activități cu profund impact emoțional și educativ, menite să reconecteze deținuții cu valorile umane, spirituale și comunitare.

Un moment deosebit l-a constituit prezența corului Capelei „Duminica Tuturor Sfinților”, format din persoane private de libertate, alături de elevii Școlii Speciale „Sfântul Stelian”, care au colindat Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Consiliul Județean Botoșani. Colindele au fost mai mult decât un act artistic – au devenit un mesaj sincer despre schimbare, speranță și dorința unui nou început. Vocile lor au transmis emoție, iar reacțiile celor prezenți au confirmat că reabilitarea începe prin deschidere și acceptare.

În același spirit al apropierii de familie, șase deținuți au avut ocazia să se reîntâlnească cu cei dragi. Revederile au fost încărcate de emoție și au subliniat rolul esențial al familiei în procesul de reintegrare socială, fiecare clipă petrecută împreună devenind o sursă de motivație pentru schimbare.

Dimensiunea educativă a reabilitării a fost completată printr-o întâlnire organizată la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, unde trei persoane private de libertate au vorbit elevilor despre propriile greșeli și consecințele acestora. Mărturiile directe au oferit tinerilor lecții de viață autentice, cu accent pe responsabilitate, alegeri conștiente și evitarea tentațiilor care pot apărea mai ales în perioada sărbătorilor.

Prin aceste demersuri, Penitenciarul Botoșani a transmis că sărbătorile de Crăciun sunt despre lumină, iertare și șansa unui nou început, iar reabilitarea nu este doar un concept, ci un proces construit prin dialog, empatie și implicare comunitară.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Refacerea bisericii și clopotniței din Negreni prinde contur. Un vis ridicat din credință, donații și munca oamenilor din Știubieni

Publicat

Publicitate

Un vis care părea, pentru multă vreme, doar o dorință rostită în șoaptă a început să capete formă la Negreni, în comuna Știubieni. Și biserica, dar și clopotnița bisericii „Sfântul Ilie Tesviteanul” se ridică pas cu pas, ca o mărturie vie a credinței, a solidarității și a muncii făcute din inimă.

Lucrările avansează vizibil, iar zilele trecute a fost montată și tabla, un moment important care schimbă radical imaginea lăcașului de cult. Exteriorul bisericii este acum mai luminos, mai primitor, iar clopotnița emană siguranță, stabilitate și binecuvântare pentru întreaga comunitate.

„Ce sentiment minunat trăim atunci când vedem că un vis începe să devină realitate”, spun oamenii din parohie. Prin mila Domnului și cu sprijinul oamenilor de bună-credință, există speranța ca lucrările la clopotniță să fie finalizate după Sfintele Sărbători, aducând un nou plus de frumusețe și demnitate bisericii din sat.

Primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache, subliniază efortul comun depus în ultimele luni: „Se lucrează din luna iulie 2025, prin grija părintelui Dan Muraru, un om cu suflet mare. La final, biserica va fi sfințită, după ce s-a refăcut instalația electrică, s-a realizat izolația cu polistiren și s-a montat un acoperiș nou de tablă. Acum a fost ridicată și clopotnița”.

Potrivit edilului, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este iunie 2026, astfel încât pe 5 iulie să poată avea loc sfințirea bisericii de la Negreni. „Au ajutat toți oamenii și o să iasă o splendoare de biserică”, spune primarul.

Un sprijin deosebit pentru părintele paroh Dan Muraru a venit și din partea sponsorului Mihai Butnariu, care a donat inclusiv piatra pentru soclul bisericii, alături de mulți alți oameni care au răspuns chemării părintelui. Toate lucrările au fost realizate exclusiv din donații, din jertfa și bunătatea celor care au înțeles că biserica este inima satului.

Publicitate

Parohia transmite mulțumiri tuturor celor care au sprijinit acest proiect – prin rugăciune, prin osteneală sau prin contribuții materiale – și îi îndeamnă pe credincioși ca, în această perioadă de sărbătoare, să se aplece cu inimă smerită nu doar spre cele lumești, ci și spre cele duhovnicești.

Cei care doresc să ajute în continuare pot lua legătura cu preotul paroh Dan Muraru sau pot contribui direct în contul parohiei. Orice sprijin, oricât de mic, apropie comunitatea de împlinirea acestui vis comun.

Citeste mai mult

Administratie

Încă 50 de kilometri din Autostrada Moldovei ar putea fi daţi în trafic înainte de Revelion

Publicat

Publicitate

Încă 50 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7) ar putea fi dați în trafic înainte de Revelion, între Focșani și Adjud, a anunțat, marți, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.

‘UMB forțează finalul de an: încă 50 de km pe Autostrada Moldovei înainte de Revelion! Este o cursă contracronometru pe șantierul dintre Focșani și Adjud. Constructorul român (UMB) trage tare, profitând de fiecare moment prielnic, pentru a deschide circulația până la sfârșitul anului. Aștept rezultatele testelor de calitate, iar dacă acestea vor fi conforme voi putea să programez recepția lucrărilor în perioada 23 – 24 decembrie. Dacă totul corespunde standardelor de calitate și siguranță, românii vor primi un cadou binemeritat de sărbători. Odată cu acest lot, adăugăm încă 50 de km Autostrăzii Moldovei’, a notat Pistol.

Șeful CNAIR a subliniat că, în aceste condiții, de la finalul acestui an, se va circula continuu pe aproximativ 250 kilometri, direct de la București până la Adjud.

‘Eforturile constante din 2025, atât ale antreprenorilor, cât și ale colegilor din CNAIR, au făcut ca anul acesta să adăugăm 146 km la rețeaua de drumuri de mare viteză a României. Anul viitor trebuie să finalizăm A7, de la Ploiești la Pașcani. Moldova are o mare nevoie de dezvoltare, iar mobilitatea rapidă și sigură este cheia care va debloca potențialul economic al regiunii’, a transmis el. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending