Connect with us
Publicitate

Dorohoi

Incendiu la Dorohoi. Mansarda unei case s-a aprins dar pompierii au intervenit de urgență

Publicat

Publicitate

Casa unei familii din municipiul Dorohoi a fost în pericol, astăzi, din cauza unui incendiu generat, cel mai probabil, de coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, a anunțat ISU Botoșani.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și ambulanța SMURD.

Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile dintr-un dormitor situat la mansardă.

Publicitate

Pompierii au acționat rapid pentru limitarea pagubelor. Aceștia au înlăturat și pericolul de explozie, din încăperea cuprinsă de flăcări fiind scoasă o butelie.

Pentru a nu se mai repeta astfel de evenimente, în esență o tragedie pentru fiecare familie care rămâne fără bunuri, ISU Botoșani a făcut din nou și o serie de recomandări:

– verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

Publicitate

– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

–  tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

–  îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

Publicitate

–  păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Pompierii botoșăneni au încheiat săptămâna în mijlocul copiilor de la Școala „Tudor Vladimirescu” din Avrămeni

Publicat

Publicitate

Pompierii botoșăneni încheie săptămâna în mijlocul copiilor. Astăzi, s-au întâlnit cu elevii de la Școala Gimnazială nr. 3 Tudor Vladimirescu din Avrămeni. La fel ca în zilele precedente, salvatorii le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că este vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea muniției rămase neexplodate.

Pompierii i-au învățat și cum să reacționeze în cazul producerii unui incendiu și i-au angrenat într-un exercițiu de evacuare. Elevii și cadrele didactice au ieșit din clase în mod organizat și s-au deplasat la locul de adunare. Aici, au avut ocazia să vadă o autospecială de stingere a incendiilor, care aparține Stației de Pompieri Săveni, dar și să probeze echipamentele de protecție folosite de pompieri în misiunile operative.

Cu această ocazie, specialiștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani le-au transmis următoarele sfaturi în cazul producerii unui incendiu în incinta școlii:

Publicitate

– anunțați evenimentul primului adult pe care îl întâlniți și păstraţi-vă calmul;

– părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;

– urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa este mai importantă!

Publicitate

– când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezenţa.

– aşteptaţi intervenția pompierilor.

În cazul unui incendiu în locuință, copiii au fost sfătuiți să:

Publicitate

– anunţe imediat părinţii sau pe cei din jur, să strige după ajutor sau sune la 112 dacă sunt singuri;

– să își ajute frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;

– să nu se ascundă în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);

Publicitate

– dacă este mult fum, să înainteze în genunchi, deoarece la nivelul podelei pot respira mai bine;

– să nu se întoarcă în clădire, nici măcar pentru animalele sau jucăriile preferate.

Activitatea a fost organizată în baza protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și unitatea de învățământ.

Pentru una dintre eleve, acțiunea de astăzi a fost una specială. De mică, Daria își dorea să petreacă o zi alături de pompieri. Și cum azi a împlinit 9 ani, întâlnirea cu eroii ei a fost cel mai frumos cadou.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 20 de ani, reținut pentru că ar fi tâlhărit un bărbat pe o stradă din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în noaptea de 23 spre 24 aprilie 2024, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Botoșani, prin întrebuințarea violenței, ar fi sustras, de la un bărbat de 40 de ani, 750 de lei, bani pe care îî avea în buzunarul pantalonilor.

Publicitate

 

În aceeași zi, tânărul a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, aceasta fiind însușită de către instanță.

 

Publicitate

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru un șofer de 32 de ani, din comuna Broscăuți, care a condus o mașină cu numere false

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Dorohoi, un autovehicul, condus de un tânăr, de 32 de ani, din comuna Broscăuți.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că numerele de înmatriculare ale autovehiculului respectiv nu-i aparțin. Mai mult decât atât, acesta nu are asigurare obligatorie conform prevederilor legale.

Publicitate

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Șofer de 24 de ani, drogat cu cocaină, dat jos de la volan pe o stradă din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un tânăr de  24 de ani, din municipiul Botoșani.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism (cocaina).  Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice.

Publicitate

 

Precizăm faptul că rezultatul pozitiv nu reprezintă probă în dosarul penal, fiind necesar efectuarea analizelor probelor biologice, care vor stabili cu exactitatea prezența în organism a substanțelor interzise.

 

Publicitate

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending